joi, 13 iunie 2024

Viata in lume - pilda (III)

 Pentru Inaltarea Domnului, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Viata in lume (III)

12. Un preot le spunea credincioşilor:

„Un terorist a pus o bombă la o bancă ce ocupa parterul şi primul etaj al unui bloc învecinat cu blocul încare locuiesc eu. Bomba a explodat şi blocul a căzut la pământ. Nu au fost multe victime, căci locatarii erau plecaţi în concediu. Dar au rămas fără locuinţe. Când s-au întors din concediu, văzând că s-a ales praful de apartamentele lor, majoritatea au căzut în deznădejde. Îi

priveam din când în când pe geam. Ieşind să cumpăr ceva, m-am întâlnit cu un vecin care locuise în blocul care explodase. Mi-a spus:

- Părinte, Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu eram acasă. Eram la socri cu familia.

Credinţa lui m-a mirat. Nu era un om cu mulţi bani, deci încercarea prin care trecea era cu atât mai mare.

- Nu ai avut gânduri de deznădejde?

- Deznădejde? Nu, părinte. V-am spus: I-am mulţumit lui Dumnezeu că suntem întregi. Cu casa, se va rezolva până la urmă. Nu ne lasă Cel de sus. Pentru noi nu e atât de greu cum e pentru cei care şi-au pierdut un soţ, o mamă sau un copil în această nenorocire. Toţi erau deznădăjduiţi, numai el nu. Iată ce înseamnă să ai credinţă puternică. Putea să cârtească, dar nu a făcut-o. Şi a luat plata răbdării sale”.

(Danion Vasile-Patericul Mirenilor)

 

Niciun comentariu: