TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

Aripa vointei

Lumea se influenteaza repede atat spre bine, cat si spre rau. Spre rau se influenteaza mai usor, pentru ca acolo ajuta si diavolul. Spune, de pilda, unuia sa lase fumatul pentru ca il vatama. De indata ce se va hotara sa-l lase, diavolul va merge si ii va spune:”Tigara cealalta are mai putina otrava, cealalta are filtru si curata…. Fumeaza de acelea, ca nu te vor vatama”. Ii va afla o indreptatire, ca sa nu-l lase, ii va afla o…. “solutie”. Pentru ca diavolul ne poate oferi o gramada de justificari. Iar tigara aceea, pe care i-o recomanda, il poate vatama si mai mult. De aceea este nevoie sa avem vointa. Si daca cineva nu-si taie cusururile sale atunci cand este inca tanar, dupa aceea ii va fi greu sa le taie, deoarece cu cat inainteaza in varsta, cu atat i se slabeste vointa.

Daca omul nu are vointa, nu poate face nimic. Sfantul Ioan Gura de Aur spune:”Totul sta in a vrea si a nu vrea”. Adica toate depinde de: daca vrea sau nu vrea omul. Mare lucru! Dumnezeu este din fire bun si vrea intotdeauna binele nostru. Dar este nevoie sa vrem si noi. Pentru ca omul zboara duhovniceste cu doua aripi: cu voia lui Dumnezeu si cu voia sa. Dumneazeu ne-a prins pentru totdeauna o aripa, care este voia Sa, de un umar al nostru. Dar ca sa zburam duhovniceste trebuie ca si noi sa ne prindem de celalalt umar aripa noastra, adica voia omeneasca.

Daca omul are vointa puternica, are aripa omeneasca si se echilibreaza cu aripa dumnezeiasca si atunci va putea zbura. In timp ce daca vointa ii este atrofiata, incearca sa zboare putin, dar se prabuseste. Incearca din nou sa zboare, dar iarasi cade.

-Parinte, vointa se cultiva?

-N-am spus ca toate se cultiva? Vointa exista la toti oamenii, la unii mai putina, la altii mai multa. Cand omul are dispozitie sa se nevoiasca, se roaga si cere de la Dumnezeu sa-i mareasca vointa si Dumnezeu il ajuta. Cand omul nu sporeste, atunci sa stie ca ori nu pune vointa deloc, ori pune putina, dar si aceea slaba, lucru care iarasi nu ajuta. Sa presupunem ca o pasare are o aripa buna, dar o neglijeaza pe cealalta. Ii cad cateva pene, dupa care nu mai poate zbura cum trebuie. O aripa lucreaza corect, cealalta este insa ca un pieptene stricat. O misca, dar intra aer prin ea si pasarea nu poate zbura bine. Zboara putin, dupa care se pravaleste. Trebuie sa aiba si aceasta aripa intreaga ca sa poata zbura. Tot astfel si omul trebuie sa ia aminte sa nu neglijeze vointa omeneasca, daca vrea sa zboare mereu corect, duhovniceste. Pentru ca aghiuta ce face? Merge incet-incet si trage din aripa omeneasca mai intai o pana mica, apoi una ceva mai mare si daca omul nu ia aminte, ii scoate una si mai mare, iar cand vrea sa zboare, nu mai poate. Si daca cumva ii trage cateva pene, atunci cand vrea sa zboare, intra aer prin aripa din care ii lipsesc pene si face tumbe. Aripa dumnezeiasca este totdeauna plina, completa, nu-i lipsesc pene, pentru ca diavolul nu poate sa le traga si sa le scoata, caci este dumnezeiasca. Dar omul sa ia aminte sa nu se leneveasca si astfel diavolul sa-i scoata vreo pana din propria lui aripa. Atunci cand incepe incet-incet putina trandavie, putina nepasare, vointa slabeste. Ce sa faca Dumnezeu daca omul nu vrea? Nu vrea sa intervina, pentru ca respecta libertatea omului. Si astfel, omul netrebniceste si aripa lui Dumnezeu. Dar cand are vointa, are si aripa lui intreaga. Atunci vrea si Dumnezeu, vrea si omul, iar el zboara.

-Dar, Parinte, ce este exact acest zbor? Va referiti la a vrea sa sporesc duhovniceste, sa vreau mantuirea mea?

-Da, mai copile! Cand spun zbor, ma refer la urcusul duhovnicesc, nu inteleg sa zbor si sa ma urc in vreun chiparos.

-Parinte, ati spus ca cineva poate ara, semana si face toate lucrarile legate de acestea si sa nu scoata nici samanta.

-Da, asa este. Daca omul nu ia aminte, diavolul ii fura osteneala, in timp ce daca ia aminte si ia in serios problema mantuirii sufletului sau, se nevoieste, sporeste, rodeste, se hraneste duhovniceste si se bucura ingereste.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

TRICOTAJE

 

BLUZITA DENISEI

 

Intr-o zi, venind Deni pe la noi, i-a placut o bluza tricotata, cumparata relativ recent. Nu ma dau in vant sa cumpar tricotaje, dar aceasta bluza mi-a placut si mie: moale, dantelata si, ceea ce era cel mai important-redusa.

Cand am vazut cat de mult ii place, i-am spus ca incerc sa ii fac una la fel. S-a bucurat, dar a dorit si o mica schimbare: la gat sa fie rascroiala pe rotund.

Dupa aceste detalii a urmat stabilirea masurilor si alegerea firului. Pentru aceasta din urma, ne-am uitat impreuna prin multimea de fire pe care le am si am gasit un fir alb si subtire ca o spuma delicata.

Partea de model dantelat este aceasta, insa numai pe jumatate.

Iar finalul este acesta.

Ce mult s-a bucurat Denisa, cand a imbracat bluzita, iar mie mi-a umplut sufletul de bucurie, asa ca am pornit la alte proiecte: pulover Mihai si vesta Andreea.

AM CITIT

 

Am citit, mi-a placut….. va recomand

 

Dintre cartile citite anul acesta, m-am gandit sa va spun cateva cuvinte despre cele doua scrise de Max du Veuzit si anume: “Sotul meu” si “Cumpar … un sot”.

“Sotul meu”, este o poveste de dragoste, la care orice fata viseaza. Simona Montagnac, o tanara frantuzoiasca iesita de curand de la internat si care lucra ca domnisoara de companie pentru doamna Bertha Nordin, primeste intr-o zi un plic adresat “doamnei Walter Anderson, nascuta Simona Nontagnac”. Considerand ca totul este o eroare, porneste sa rezolve misterul. Asa afla ca, in conformitate cu actele existente, ea este casatorita cu sir Walter Andreson, un important scriitor din Anglia. Atfel ca, tanara Simona porneste spre Anglia, cu gandul de a desface asa-zisa casatorie. Numai ca planurile s-au schimbat cand, in urma rugamintilor puternice ale domnului Curnett (notarul ce era la curent cu toata aceasta situatie,) accepta sa ramana casatorita cu sir Walter timp de un an de zile.

Ce este cu aceasta casatorie? De ce a insistat domnul Curnett ca cei doi sa nu se grabeasca in desfacerea casatoriei? Au rezistat ei impreuna? Sunt intrebari pe care le aflati doar citind aceasta frumoasa carte.

Sunt convinsa ca, imediat ce incepeti sa o cititi nu o lasati din mana pana cand nu o terminati.

“Cumpar … un sot” este o alta frumoasa poveste de dragoste. Tanara frantuzoiasca Claude Fremond, o tanara foarte bogata, considera ca trebuie sa se casatoreasca, dar nu oricum, ci cu un barbat ales de ea. Asa cum ii spune domnului Michot, patronul agentiei matrimoniale “Select-Agentie”:

“Dorea un sot care sa fie o companie placuta, instruit, amabil, curtenitor, sa fie moralmente uniti prin aceleasi gusturi, aceleasi interese si o incredere reciproca.

Se baza pe tovarasul ei pentru a o apara la nevoie si a o trata in toate imprejurarile ca pe o prietena foarte draga; dar aici se vor opri relatiile lor”

Bineinteles ca, pentru toate acestea, sotul va fi platit.

Fara a sti cine este persoana respectiva, Didier Valencourt, afland de la domnul Michot despre aceasta solicitare stranie, a facut tot posibilul ca el sa fie cel ales. Este foarte frumos descrisa partea in care cei doi se cunosc, insa ceea ce urmeaza dupa castoria celor doi, te tine cu sufletul la gura.

O frumoasa lectura de vacanta ….si nu numai.

TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

Diavolul face totul pentru ca omul sa nu se foloseasca duhovniceste

 

Diavolul este maestru. Daca, de pilda, ii aduce unui om duhovnicesc un gand rusinos in timpul Sfintei Liturghii, acela il va pricepe, se va trezi si il va alunga. De aceea ii aduce un gand duhovnicesc.”In cartea cutare, ii spune, scrie aceasta despre Sfanta Liturghie”. Dupa aceea ii va atrage atentia, de pilda, la polieleu. Se va intreba, cine, oare, l-a facut. Sau ii va aduce aminte de vreun bolnav pe care trebuie sa mearga sa-l vada. „A! Ce inspiratie mi-a venit in timpul Sfintei Liturghii”, isi spune. Acela insa este diavolul care se strecoara inauntru, iar omul intra in discutie cu gandul adus de el. Cand aude pe preot spunand: „Cu frica...., numai atunci isi da seama ca s-a terminat Sfanta Liturghie, iar el n-a participat deloc la ea. Iata si aici, in biserica, merge paraclisiera si aprinde lumanarile de la policandru si am observat ca pana si pe oamenii mari ii distrage vicleanul si casca gura la sora cum aprinde lumanarile. Lucrul acesta este cu desavarsire copilaresc. Numai copiii cei mici se bucura de asa ceva si spun: ”Le-a aprins!”. Adica aceasta se justifica pentru copiii cei mici, iar nu pentru oamenii mari. Si, desi stim ca trebuie sa evitam miscarile in timpul Sfintei Liturghii, ispititorul poate pune intr-un moment sfant pe o sora sa rasfoiasca foile de la strana si astfel pricinuieste zgomot, distragand pe ceilalti. Aud „fas-fas”, „Ce se intampla?”, imi spun, si astfel mintea fuge de la Dumnezeu si se bucura aghiuta. De aceea sa luam aminte sa nu ne facem pricini de distragere a atentiei celorlalti in timpul slujbei, caci pricinuim paguba oamenilor si nu ne dam seama. Sau sa spunem ca urmariti o citire. Cand citetul ajunge la punctul cel mai sfant, prin care se vor ajuta oamenii, atunci sau se va tranti usa cu putere de la curent, sau va tusi cineva si li se va distrage atentia si nu se vor folosi de acel cuvant sfant. Si astfel isi face aghiuta treaba lui.

O, daca l-ati vedea pe diavolul cum se misca! Nu l-ati vazut si de aceea nu pricepeti unele lucruri. Face totul pentru ca omul sa nu se foloseasca duhovniceste. Am observat aceasta la Coliba, atunci cand vorbesc. Cand ajung exact in punctul care vreau, cel mai sensibil, ca sa se foloseasca cei ce aud, atunci sau se face un oarecare zgomot sau vin altii si ma intrerup. Diavolul ii pune mai inainte sa caste gura la Schitul de vizavi sau sa priveasca altceva si randuieste sa vina la momentul cel mai important al discutiei. Ca sa schimb subiectul si sa nu se foloseasca cei carora le vorbesc. Pentru ca atunci cand incepe discutia, stie diavolul unde va duce si, deoarece vede ca se va pagubi, trimite pe cineva exact in momentul cel mai sensibil ca sa ma intrerupa. “Hei, Parinte, pe unde sa intram?”, striga. “Luati rahat si apa si veniti pe acolo!”, le spun. Altii intra in curte exact in clipa aceea si ma intrerup, pentru ca trebuie sa ma scol si sa-i intampin. Altii vin dupa aceea si iarasi trebuie sa ma scol, sa-I intreb:”De unde sunteti?” etc. si astfel sunt nevoit s-o iau din nou de la inceput, sa spun iarasi pilda ce-am inceput-o. dar de indata ce incep, striga de jos altul: ”Ei, Parinte Paisie, unde esti? Pe aici e poarta?”. Hai, scoala-te din nou….Mai, si diavolul acesta!

Intr-o zi mi-a facut aceasta de sase-sapte ori pana cand am fost nevoit sa pun cateva….santinele. “Tu stai acolo si vezi sa nu vina nimeni, tu stai aici, pana ce-mi voi termina treaba”. De sase-sapte ori sa incepi o intreaga istorie, sa ajungi la punctul unde se vor folosi, si diavolii iarasi sa faca scene!

Mai, ce face vrajmasul! Mereu invarte butonul la alta frecventa. Indata ce nevoitorul este gata sa se foloseasca de ceva, pac!, ii invarte butonul in alta parte si uita de sine prin ceea ce ii da acela. Isi aduce aminte de ceva duhovnicesc? Tac!, ii aduce aminte de altceva. Il face sa se dea de-a berbeleacul. Daca omul ar invata cum lucreaza diavolul, s-ar elibera de multe lucruri.

-Parinte, dar cum sa invete?

-Sa se observe pe sine insusi. Daca cineva se observa pe sine, invata. Vezi, ciobanii sunt cei mai buni meteorologi pentru ca observa norii, vantul.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

MARE, DULCE MARE

 

CONCEDIU DE VARA – STATIUNEA VENUS

 

La inceput de iulie am fost in concediu. Si, pentru ca imi place foarte mult marea (nu-i o noutate, nu-i asa? J)) ), iar anul trecut nu am avut ocazia sa ma intalnesc cu ea, anul acesta am optat pentru Venus. De ce Venus? Atat mie cat si sotului, ne place statiunea, adoram plaja cu nisip fin, dar, mai ales marea. Aici nu sunt pietre in apa, nivelul mic al apei ajunge pana departe. Si tot aici se afla si hotelul Dana, un hotel de care ne-am indragostit.

Ei bine, am petrecut cateva zile minunate. Am avut parte de soare, de apa calma si calda, dar, spre dezamagirea sotului, fara valuri.

Am avut ocazia sa admiram si doua nunti a caror slujba religioasa s-a desfasurat pe malul marii. Si am fost vizitati si de “musafiri” mai putin placuti :L(.

Despre hotelul Dana ce pot sa va spun? De fapt este un complex unde, pe primul loc se afla clientul. In afara de faptul ca este putin cam departe de plaja, pot spune ca restul este la superlativ. Dupa soare, caldura, apa, oboseala, cand ai ajuns la hotel te inconjoara multa, multa verdeata si racoare.

Daca ai lasat aerul conditionat sa functioneze, aceeasi racoare o gasesti si in camera (noi fiind cazati la parter nu am folosit aerul conditionat si a fost foarte bine). Un dus rapid, dupa care te poti delecta la terasa restaurantului cu o berica sau altceva rece, insa eu recomand smothie-urile. Delicioase.

Meniul este variat, iar preparatele delicioase.

Nu vrei sa mergi pana la mare? Nici o problema. Recomand pisicina, unde apa este foarte curata. In fiecare seara, angajatii pregateau cele doua bazine pentru a doua zi.

Eleganta, bunul gust, amabilitatea si grija pentru client, reprezinta hotelul Dana.

Ne-au mers la suflet aceste zile de concediu. Asteptam concediul din toamna. Inca nu ne-am hotarat unde vom merge, dar imediat ce stabilim va voi anunta. 

O PAGINA DE ISTORIE

 

Un crampei din istoria Ploiestiului

 

In acest week-end am savurat cartea “Ploiestii clucerului Boldescu” scrisa de epitropul bisericii Sfantul Gheorghe Nou, domnul Bogdan-Lucian Salajan. Ea reprezinta un crampei de istorie a unei parti a orasului, din vremea mahalalelor, dar si un omagiu adus clucerului Gheorghe Boldescu, un om deosebit, care a avut o mare influenta in dezvoltarea municipiului.

Este mult prea frumoasa cartea, asa ca nu ma pot opri sa nu va povestesc despre ea cu ceva mai multe detalii.

Autorul porneste de la descrierea mahalalei copilariei – Piata Sarbeasca, mahala formata in jurul bisericii Sfantul Gheorghe Nou, ctitoria clucerului Gheorghe Boldescu. Tot in aceasta mahala si-a petrecut copilaria si poetul Nichita Stanescu.

O realizare a clucerului Boldescu a fost constructia si intretinerea, din donatie, a spitalului ce ii poarta si azi numele, spital in care in prezent sunt tratate afectiuni ORL, Oftalmologice, Stomatologice. Asa cum ne spune autorul, municipiul Ploiesti se afla, “la inceput de secol XIX, printre putinele orase care au avut organizat serviciu sanitar.”

O alta ctitorie a clucerului Boldescu o constituie construirea bisericii Sfantului Gheorghe Nou. Din paginile cartii aflam ca biserica ctitorita de Gheorghe Boldescu a fost bombardata in intregime in anul 1944 “ramanand in picioare doar peretele de apus cu pisania originala”. Lucrarile de reconstructie au fost incepute in anul 1957, sistate in anul 1958 si reluate in anul 1973. Autorul ofera numeroase informatii privind arhitectura si pictura bisericii. Tot de la dansul aflam si de icoanele din patrimoniu bisericii, ca si de fondul de carte.

Un loc aparte in aceasta carte il au constructorii, dar si pictorii, arhitectii si alti oameni care si-au adus contributia la realizarea sfantului locas.

Nu poti vorbi de Gheorghe Boldescu fara a prezenta pe larg omul care a fost, atat in familie, cat si in societate. Domnul Salajan scoate in evidenta atat caracterul lui “egal de frumos si atragator”, acesta fiind “un mare edil ploiestean”.

Gheorghe Boldescu s-a nascut in Boldesti in anul 1775 si a trecut la cele vesnice la data de 30 iulie 1845. A fost casatorit cu Zinca si a avut doi copii, pe Smaranda si Gheorghe. Dupa stingerea din viata a Zincai, se casatoreste cu Maria (Marghioala).

Intre anii 1837-1842 Gheorghe Boldescu a detinut functia de Prim Magister. In toata aceasta perioada, clucerul Boldescu “s-a implicat in rezolvarea crizei bulgarilor slivineni”, s-a ocupat de constructia Primariei, a lucrat la “largirea pietelor, alinierea caselor, pravaliilor”, “ia masuri de asanare a baltilor si apelor de pe teritoriul Ploiestilor”. Acestea sunt doar ateva din realizarile clucerului Boldescu.

La finalul cartii, autorul ne vorbeste despre bulgarii slivineni (bulgari din Slivina care au plecat in pribegie de frica turcilor) si de modul in care ei au ajuns in mahalaua Piata Sarbeasca.

Si incheie cartea cu marele regret ca nu se mai stie aproape nimic de clucerul Gheorghe Boldescu, cel care a avut o contributie foarte importanta la dezvoltarea Ploiestilor.

Va recomand sa cititi aceasta carte.

BISERICA SFANTUL ILIE

 

La Sfantul Ilie - Tabaci

Azi am fost la Sfanta Liturghie la biserica Sfantul Ilie-Tabaci din Ploiesti. Desi sunt ploiesteanca get-beget, nascuta si crescuta in acest oras, la aceasta biserica nu am fost pana acum si, cred ca nici acum nu ajungeam daca o doamna nu mi-ar fi spus ce atmosfera frumoasa este aici.

Curiozitatea ne-a facut sa ajungem aici azi la Sfanta Litughie si nu imi pare rau deloc, pentru ca am vazut, nu credinciosi veniti sa asculte slujba, ci o mare familie crestina.

Sfanta Litughie s-a desfasurat intr-o atmosfera de liniste deplina, fara prea multe

”plimbari” si fara susoteli, intr-o biserica racoroasa (racoare asigurata de un puternic aparat de aer conditionat) si foarte ingrijita.

Cuvantul de invatatura al parintelui, tinut imediat dupa citirea Sfintei Evanghelii, a fost un indemn puternic de a ne apropia cat mai mult de Hristos si de a-l urma, fiecare dintre noi avand ca exemplu pe Sfintii Romani alaturi ce toti ceilalti sfinti. Intr-o lume atat de zbuciumata si de agitata, acest lucru pare aproape imposibil, insa, parintele a aratat partea posibila: milostenie, cu timp si fara timp, bunatatate, inima deschisa fata de cei de langa noi. Chiar a punctat un lucru extraordinar si anume ca, in grija excesiva pentru sanatate, aceasta pandemie nu a facut altceva decat sa raceasca relatiile dintre oameni. Deci grija a fost si este pentru sanatatea noastra, dar nu si pentru mantuirea noastra. Trist, dar adevarat.

Curtea bisericii era plina de copii, multi dintre ei imbracati in costume nationale, care se jucau foarte frumos, insa in liniste. Ce m-a uimit cel mai tare a fost faptul ca, desi se jucau, urechea lor era la Sfanta Slujba. De ce spun aceasta? Pentru ca, la momentele foarte importante(Citirea Sfintei Evanghelii, iesirea cu Sfintele Daruri, perioada Sfintei Jertfe, etc), ei se opreau din joc, se asezau in genunchi si ascultau cuminti. Dupa care, porneau din nou la joaca sub atenta supraveghere a parintilor si a doamnei preotese.

Tot sub supravegherea delicata a doamnei preotese, cateva bunicute, in liniste si ordine, erau la intrarea in biserica si primeau prinoasele care urmau a fi sfintite. Intr-o ordine dplina acestea erau asezate si sortate, puse in pungulite, astfel incat fiecare crestin sa se bucure de ceva sfintit dupa ce se miluieste.

Aproape de finalul slujbei, cand l-a strana un tanar a cantat minunat “Balada lui Constantin Brancoveanu” doi domni, cu doua cosuri mari a trecut pe la fiecare pentru a imparti anafura.

Insa ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost faptul ca, inainte de momentul Sfintei Impartasanii, parintele a adus la cunostinta ca este ziua unuia dintre”memmbrii familiei noastre crestine”. Cu toti, parinte si enoriasi, i-au urat toate cele bune si i-au cantat “La multi ani”, dupa care sarbatoritul s-a impartasit. De asemenea, parintele a anuntat ca a mai venit pe lume un pruncut, astfel ca una dintre doamne a devenit bunica. Si pentru nepotelul dansei s-a cantat “La multi ani”.

A urmat momentul imaprtasirii si vreau sa va spun ca s-au impartasit cel putin zece persoane. Apoi finalul slujbei si miluitul. In timpul miluirii parintele a povestit de toate lucrarile care sunt in curs si de modul cum se desfasoara pregatirile pentru hram.

Dand atatea detalii, o sa credeti ca nu am fost atenta la slujba, insa totul am observat “din mers”.

Am plecat de acolo foarte fericita, m-am simtit ca un copil in vizita, caruia i-a placut tare, tare mult. De asemenea, am plecat de acolo convinsa ca nu este greu sa ne apropiem de Hristos si astfel, hotarata sa pun inceput bun.