Minunile Maicii Domnului

 Creştinul hagiu vindecat de Maica Precista

Un creştin din cetatea Monaco fusese la Ierusalim. Pe când se întorcea de acolo la casa sa, s-a îmbolnăvit. S-a dus la doctori, a luat doctorii, dar totul a fost în zadar. În acel timp, un om oarecare, creştin evlavios, l-a învăţat să meargă şi să se închine Maicii Precistei, înaintea icoanei Preasfinţiei Sale de la Gali şi astfel s-a folosit. Din acel ceas, bolnavul a început să se roage Maicii Precistei cu multe lacrimi. În acea clipă a văzut pe Maica Precista stând lângă dânsul. Ea ţinea într-o mână pe Pruncul Hristos Dumnezeu-Omul; iar în cealaltă mână o făclie aprinsă. Ea îndată l-a binecuvântat şi bolnavul s-a vindecat de boala sa. Bolnavul văzându-se vindecat, s-a dus în cetatea Galilor, mulţumind mereu Maicii Precistei pentru vindecare şi pentru sănătatea pe care i- a dat-o (152, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția² 1925).

(Minunile Maicii Domnului-pr Nicodim Mandita )

1 Martie

 O primavara frumoasa 

Ce repede trec zilele, iată ca a venit primavara. Desi afara încă este frig, in suflete se simte bucuria primăverii,  a renașterii, a unui nou inceput.

Vouă tuturor, care sunteți alaturi de mine in aceasta călătorie virtuala, va doresc din inima o primavara frumoasa si delicata, care sa va umple inimile de bucurie, va doresc sa aveți multa sanatate si realizari.

Impreuna cu copiii si tinerii (care au venit sa dea o mana de ajutor celor mici), anul acesta am pregatit pentru enoriașii parohiei Sfantul Gheorghe Nou, mărțișoare pictate pe paste făinoase (fundițe si melcisiori). Cu mic, cu mare, am lucrat cu dragoste si spor la pregatirea lor.

Duminica, cu totii am participat la Sfanta Liturghie,

Iar la final, copiii au dăruit ceea ce au realizat cu dragoste. 

Minunile Maicii Domnului

 Maica Domnului dezleagă pe doi preoţi, arătând astfel credinţa cea adevărată

În ţara Indiei este un ostrov care se numeşte Cuba. Acolo, odinioară s-au adunat indienii şi au început a se certa între ei pentru icoana Maicii Domnului. Unii ziceau că e mai de cinste sfânta icoană a Macii Domnului, iar alţii ziceau că sunt mai de cinste idolii Indiei. Dar au căzut la înţelegere între dânşii, ca într-o parte să lege cu mâinile la spate, doi Preoţi în numele Mariei, Maica lui Dumnezeu, iar de altă parte alţi doi popi în numele idolilor. Apoi, cărora dintre ei li se vor dezlega mâinile singure, a acelora să le fie biruinţa, şi aceea este credinţa cea adevărată. Dacă au făcut acest lucru, peste puţin mâinile Preoţilor creştini s-au dezlegat şi domnul Indiei a strigat cu glas mare: „Bucură-te Marie!”. Într-acea clipă mulţi indieni au văzut o Doamnă plină de demnitate, cum dezlega pe cei doi Preoţi, care erau legaţi în numale Ei. Această minune văzând-o indienii, au crezut în Hristos (185, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Minunile Maicii Domnului

 Maica Domnului vindecă un morar de lancezie

În satul Lublin, din ţara Niderlandei, era un morar, care căzuse în lincezie. Bietul om se va fi căutat el şi prin babe şi prin doctori, dar zadarnic; de boala lui nu putea nicidecum scăpa. Nemaiavând nici o nădejde de izbăvire prin oameni, a alergat la ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Precistei. El a început să se roage zilnic Maicii Precistei să-l ajute în acea nevoie, a se mântui din acea suferinţă. Mai ales s-a rugat la praznicul Adormirii Maicii Domnului. Într-o noapte, pe când se ruga, i s-a arătat Maica Precista, însoţită de multe fecioare şi i-a zis: „Ţi-am auzit suspinurile tale cele grele şi plângerile amare. Pentru aceea am venit să-ţi dau ajutor. Porunceşte la ai tăi, să te ducă la biserică, la Altarul meu”. Morarul, făcând aşa cum l-a învăţat Maica Precista, s-a vindecat de acea boală, devenind iarăşi sănătos (153, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

(Minunile Maicii Domnului-pr Nicodim Mandita)

Despre Maica Domnului

 Vicleniile diavolilor (V)

Cuviosul Simon Izvoratorul de Mir, inca de mic copil isi dorea sa devina locuitor in Biserica celor intai-nascuti. Venind in Sfantul Munte, s-a alipit de un staret incercat. Alaturi de acest staret a dobandit inca de tanar o cugetare inteleapta, o deosebita ravna pentru nevointa, intraga intelepciune in tarire, bunacuviinta si sare duhovniceasca in vorbire, sfiala in privire, marime de suflet in ispite, un discernamant minunat si fericita dragoste, radacina si sfarsitul tuturor virtutilor desavarsita lui ascultare a nascut intr-insul smerenia cea care inalta, iar aceasta discernamantul.

Dupa un timp si-a parasit staretul ca sa traiasca singur in pustia Sfantului Munte si sa savarseasca nevointe mai aspre. Mai tarziu, dupa o descoperire a Maicii Domnului s-a salasuit intr-o pestera unde si-a gasit mult-dorita lui liniste. Acolo voia sa se razboiasca cu nevazutii vrajmasi ai omului, avand ca arma Crucea Domnului, drept coif rugaciunea, ca platosa credinta, ca scut rabdarea, ca sabie postul, ca arc si sageti Psalmii. Cu acestea a pornit un razboi infricosator impotriva demonilor, castigand astfel biruinte stralucite.

Dar cine poate povesti luptele acestui fericit nevoitor impotriva mult-mestesugaretului vrajmas, care este diavolul. Intr-o noapte, pe cand Cuviosul se ruga, un demon s-a prefacut intr-un balaur mare si infricosator. Si-a deschis gura lui imensa pentru a-l inghiti, dar pentru ca Dumnezeu nu-i daduse voie sa faca aceasta, il lovea pe Cuvios fara mila pe spate cu coada lui, ca si cum l-ar fi lovit cu o barna mare. Din pricina multelor lovituri s-a umplut de rani si a cazut la pamant pe jumatate mort, dar sufletul lui urca la ceruri aducand Maicii Domnului rugaciuni si psalmodii. Iar aceea, privind din Ceruri la nevointele si biruintele Cuviosului, se bucura si il intarea in acelasi timp cu harul ei cel dumnezeiesc.

Cuviosul, care se ruga in taina neincetat, incepu deodata sa-l blesteme pe diavol cu Numele lui Dumnezeu si al Preacuratei Sale Maici: “Sa te certe pe tine Domnul Savaot! Mergi inapoia mea, satano! Sa te certe pe tine Stapana acestui Munte! Departeaza-te de la mine!”.

Dar inainte de a termina Cuviosul aceste cuvinte, acel balaur s-a facut nevazut. Dupa aceasta Cuviosul a vazut venind din cer ajutorul dumnezeiesc: intreaga pestera s-a umplut de o lumina dumnezeiasca si de o negraita mireasma, iar inima lui de bucurie si de desfatare. Apoi a auzit o voce cereasca spunandu-i: “imbarbateaza-te si te intareste, credinciosule slujitor al Fiului meu!”. Era Maica Domnului care ii rasplatea biruinta nevointelor sale.

Mai inainte ca soarele sa rasara, Cuviosul a simtit ca trupul i s-a facut sanatos si se bucura nespus de mult pentru ca Maica Domnului nu il parasise nici macar o clipa in lupta pe care o ducea cu diavolul.

  

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Vicleniile diavolilor (IV)

Duhovnicul Sava (+4 aprilie 1908), un mare nevoitor care a trait la Schitul Sfanta Ana Mica, “omul inaltelor trairi duhovnicesti”, era luminat de “raza stralucitoare a Soarelui dumnezeiesc” si se indulcea de trairi duhovnicesti pline de veselie. Era incalzit de caldura dumnezeiasca nestinsa si luminat de adierile dulci ale Duhului Sfant. Se imbata de frumusetile negraite ale “bunei cuviinte dumnezeiesti”, de randuielile ingeresti, de miresmele ceresti, de vederile tainice de “dincolo de catapeteasma” si de fulgerile dumnezeiesti ale luminii taborice. Si astfel, incarcat cu harismele dumnezeiesti ale Duhului Sfant, ii povatuia pe cei inselati de la intuneric la lumina, “luminat fiind si luminand ca un soare cu lumina cunostintei pe toti cei care se apropiau de el”. (Sfantul Simeon Noul Teolog). A spovedit mii de crestini, pentru ca era un duhovnic incercat si putea rezolva toate felurile de incalcari ale Legii lui Dumnezeu.

Odata izbucnise in Halkidiki un mare razboi intre o femeie crestina si barbatul ei, care se ocupa cu vrajile. Acesta se desavarsea cu ajutorul diavolului in arta vrajitoriei. Femeia il sfatuise de multe ori pe barbatul ei sa lase lucrarea diavolului, sa se marturiseasca si sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine. Dar intotdeauna cuvintele ei nu erau luate in seama. Intr-o zi femeia i-a spus barbatului ei cu furie:

-Asculta-ma! Mi-ai facut viata nesuferita. Daca de Pasti nu te vei impartasi, te voi parasi. In familia mea vreau sa domneasca Hristos, iar nu magia ta cu diavolii.

Auzind aceste cuvinte, barbatul si-a venit in simtiri. S-a dus la parintele Sava duhovnicul, s-a marturisit si s-a slobozit de diavoli. Acum vedea altfel lumea din jurul sau.

Mergand spre Schitul Sfanta Ana, a vazut in partea dreapta a cararii o scobitura mare intr-o stanca. Acolo a ars cartea sa cu vraji.

Dupa catva timp acesta l-a intalnit pe ucenicul duhovnicului Sava, pe parintele Ilarion, si i-a spus: “Sa transmiti parintelui Sava inchinaciunile mele si marea mea recunostinta pentru binele pe care mi l-a facut. Sa-i spui ca am ars acea carte in pestera de mai sus”.

Atunci cand parintele Ilarion a ajuns in dreptul acelei pesteri si pasea linistit pe carare, a fost intampinat de o avalansa de pietre mari care “vuiau si se rostogoleau cu bubuituri infricosatoare”. Cand parintele Sava a auzit de la ucenicul sau inspaimantat cele intamplate, i-a spus: “Lucrare diavoleasca, fiul meu, solomonica…”.

Dar si altii care treceau pe acolo aveau aceeasi soarta.

Dar cu sfatul Parintelui Sava, parintii schitului au pus acolo o icoana a Maicii Domnului si o candela. Si astfel, prin prezenta Maicii Domnului acolo, tulburarile pe care le faceau diavolii pe acea carare au incetat.

Astazi toti cei care trec pe acolo canta “Cuvine-se cu adevarat” sau “Nascatoare de Dumnezeu” si nu patimesc nimic.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

 

Seara de film

 Maini de aur

Dupa o zi obositoare fizic si psihic, aseara ne-am delectat cu filmul “Maini de aur”, viata dr. neurochirug Ben Carson, care este pe Netflix.

Ben Carson, este un baiat de culoare care nu invata aproape deloc. La toate testele primeste cele mai mici note. El si fratele lui sunt crescuti de doar de mama, care, din pacate este analfabeta si nu ii poate ajuta la lectii, desi isi doreste foarte mult. Pe primul loc pune mereu educatia lor si dorinta ca ei sa ajunga oameni realizati.

La un moment dat, mama lucreaza ca menajera la un profesor si, pe langa faptul ca incepe sa citeasca ajutata de acesta, vine si le impune copiiilor sa citeasca o carte pe saptamana. Bineinteles ca reactia lor a fost imediata, ca de obicei bombaneli si nemultumiri, insa mama a fost foarte categorica.

La inceput a fost greu, insa usor-usor bucuria si placerea de a citi au aparut. Astfel si rezultatele scolare s-au imbunatatit atat de mult incat la final de gimnaziu Ben Carson a fost cel mai bun din clasa.

De la citit, a venit pasiunea pentru invatat si astfel a ajuns student la medicina. Neurchirurgia a fost alegerea lui ca urmare a unei observatii facute de un medic neurochirurg: “Creierul este o minune pe care se bazeaza intreaga viata. Desi il studiez de ani de zile, tot mai sunt aspecte nelamurite”. Si, nu numai ca a ales neurochirugia, insa a devenit cel mai bun medic neurochirug pediatru.

Pe langa tenacitatea mamei, un alt aspect al vietii care l-a ajutat sa fie un medic foarte bun a fost credinta ca Dumnezeu este cel care il ajuta.

Concluzia este ca, atunci iti doresti ceva si ai credinta, totul este posibil.

Un film minunat pe care il recomand tuturor, dar mai ales tinerilor.

 

Despre Maica Domnului

 Vicleniile diavolilor (III)

Batranul Simon Arvanitul, atunci cand era tanar in lume, mergea in piata centrala a Atenei impreuna cu alti tineri din satul sau, pentru a vinde zarzavaturi, si astfel sa-si castige si el painea. Insa prietenii lui Panaghiotis – acesta fusese numele de mirean al staretului – dupa ce isi vindeau marfa, mergeau de obicei la diferite restaurante si isi cheltuiau banii cumparand mancaruri scumpe. Dar Panaghiotis nu inceta sa-i sfatuiasca cu blandete sa se ingrijeasca si de casele lor: “Fiii de imparati s-au lepadat de lume si de toate bunurile lor si au trait numai cu paine si apa, iar voi, cum de traiti mancand mai bine decat cei din familiiile voastre? La ei nu va ganditi deloc? Cum vor trai, sarmanii, daca voi nu le duceti cativa banuti? Nu sunt si ei tot oameni? Si nu muncesc, oare, si ei din greu ca si voi?”.

Dar satana nu suferea sa-l auda pe Panaghiotis rostind cu atata credinta astfel de cuvinte. De aceea s-a hotarat sa-i faca rau. In timp ce Panaghiotis le vorbea prietenilor sai, diavolul a starnit un vartej si l-a ridicat in aer impreuna cu catarul lui la o inaltime foarte mare. De aici, de sus diavolul voia sa-l lase sa cada la pamant si sa-l zdrobeasca.

Insa Panaghiotis, acolo unde se afla, a inceput sa ceara ajutorul lui Dumnezeu, rostind “Tatal nostru” si “Crezul”. Indata o femeie – Maica Domnului – imbracata in negru, l-a rapit fulgerator impreuna cu animalul si l-a dus la prietenii sai. Dar aceea nu si-au data seama ce se intamplase si de aceea continuau sa vorbeasca despre una si despre alta. Vazand insa ca Panaghiotis nu auzea deloc, s-au apropiat de el si l-au vazut ca era ca intr-un extaz. Si desi il indemnau sa spuna ceva, se pare ca el nu ii vedea, nici nu ii auzea.

Aceasta intamplare l-a pus pe ganduri pe Panaghiotis si a fost pentru el un indemn puternic spre viata monahala, pe care a urmat-o, intr-adevar, mai tarziu.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Vicleniile diavolilor (II)

Batranul Iosif Isihastul, care a trait un timp la Schitul Sfantului Vasilie din Sfantul Munte, a fost razboit mult de dracul desfranarii. Despre acest razboi puternic al trupului, Batranul Iosif spunea: “Aveam o deplina cunoastere a razboiului si de aceea ma nevoiam cu asprime. Iar atunci cand ajungeam la limita, Harul ma intarea si iarasi incepeam. Dar odata cu trecerea timpului, razboiul devenea tot mai aspru si aproape neincetat”.

Atunci Parintele Iosif a scos din chilia sa patul de lemn si si-a facut un scaun de lemn, ca un fotoliu, pentru a-si sprijini mainile. In acesta a stat si a privegheat 8 ani de zile, timp cat a durat razboiul trupului, si aceasta a facut-o fara sa se intinda vreodata pe coaste. Spunea iarasi Batranul Iosif: “Si fiindca razboiul nu inceta, nu am incetat nici eu sa ma impotrivesc prin nevointa aspra si mai ales prin priveghere (spunea alteori ca nici o alta rea-patimire nu usuca patimile ca privegherea) si bataia binefacatoare, asa cum o numea el. Plangeam, suspinam, ma rugam Maicii Domnului, care de multe ori m-a mangaiat, dar nici o usurare nu simteam. Razboiul inceta pentru putin ca sa rasuflu, iar apoi incepea cu si mai multa tarie. Numai in rugaciune gaseam mangaiere”.

Odata Batranul Iosif a simtit usurare in razboi si a crezut ca a biruit patima, dar aceasta s tinut doar cateva zile, dupa care razboiul trupului s-a intetit.

“Plangeam, spunea Batranul, privegheam cat se putea de mult, dar starea mea nu se schimba. Imi loveam atat de mult trupul cu bastonul, incat de la jumatate in jos eram vanat de bataie, dar razboiul nu ceda deloc. Singurele mele mangaieri erau lacrimile si rugaciunea, dar vedeam ca patima inca mai traia in mine si nu se dadea deloc batuta. Ma rugam neincetat lui Hristos si Preacuratei Sale Maici, catre care, de la inceput am avut o deosebita evlavie si dragoste. “Stapana mea! Stapana mea! strigam cu durere. Tu, care esti pazitoarea celor ce traiesc in feciorie, cunosti ca niciodata nu am iubit pacatul trupesc, ci dupa ce L-am cunoscut pe Fiul Tau, am hotarat sa dobandesc curatia desavarsita, atat cat ii este cu putinta omului. De ce atunci atata sila din partea dracilor? Vor birui oare si intentia mea cea buna?”.

Atunci insa cand a venit si bucuria marii biruinte, a biruintei impotriva diavolului, Batranul Iosif spunea: “Odata, pe cand eram descurajat din pricina ispitelor, m-am dus in chilia mea, am inchis usa si m-am asezat pe un scaunel pentru a rosti Rugaciunea. Incepusem sa ma linistesc, cand deodata am auzit cum se deschide usa, dar nu m-am miscat, crezand ca este parintele Arsenie (ucenicul sau). Indata insa am simtit ca cineva ma indemna spre pofta trupeasca. Cand am deschis ochii, ce sa vad? Era duhul necurat al desfranarii! Arata asa cum il descriu Parintii, cu un cap plesuv si murdar ce avea doua coarne mici si drepte, cu o fata palida, cu ochii rotunzi si rosii, plini de viclenie si cu trupul murdar, acoperit de fire de porc salbatic.

Atunci m-am napustit asupra lui cu toata puterea mea, dar fireste, era cu neputinta sa-l pot tine. In palme mi-a ramas numai senzatia parului si o duhoare de pucioasa si de noroi care s-a raspandit in tot locul acela.

Din acea clipa, cu Harul lui Hristos si al Maicii Lui m-am usurat de greutatea acestui razboi, au incetat cu desavarsire gandurile necurate, iar eu ma simteam ca un copil mic, fara sa ma mai lupte aceasta patima. Atunci am cantat cantarea de biruinta a Proorocului Moise: “Calul si calaretul i-a aruncat in mare”. Toata noaptea aceea m-am bucurat si am slavit pe Hristos si pe Preacurata Sa Maica, Care nu au trecut cu vederea ticalosia mea si nu m-au dat spre vanare dintilor vrajmasilor”.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Tuesday 4

 TUESDAY 4

Cumpărături alimentare

 Este marti, deci este ziua provocarii lansate in memoria lui Toni Tadeo.

 1. De unde îți place să cumperi alimente și cumperi pe zi, pe săptămână sau pe lună?

Avand in vedere faptul ca marea majoritate alimentelor se gasesc in gospodaria parintilor sau a socrilor nu prea cumparam, iar atunci cand o facem, preferam produsele de la producatori. Cumparaturile le facem lunar.

2. Ce alimente am găsi întotdeauna în bucătăria ta?

Tot din ceea ce consumam noi: legume, fructe, carne, lactate, peste.

3. Cumperi ceva online și, dacă da, ce fel de lucruri ai fi cel mai probabil să cumperi de acolo?

Foarte rar cumpar online si cumpar, in special, ingrediente necesare pentru patiserie si paine fara gluten.

4. Faci cumpărături cu o listă pe hârtie, pe telefon sau pur și simplu cumperi fără o listă și poate vii acasă cu lucruri pe care nu ai plănuit niciodată să le cumperi?

Pentru a evita risipa si achizitionarea de produse nefolositoare, intotdeauna la cumparaturi am lista pe hartie.

Întrebare bonus: Ce vei găti săptămâna viitoare?

Pentru ca a inceput Postul Sfintelor Pasti, meniul este unul vegetarian. Saptamana aceasta voi gati ciorba de cartofi, supa crema de legume coapte, musaca de cartofi cu ciuperci si orez cu legume.

Minunile Maicii Domnului

 Cum a izbăvit Maica Domnului de ispită pe monahul Ilarion

Prin anul 1920, a venit la Sihăstria un creştin să se facă monah, îl chema Ioan Ionică. Dar după câteva luni diavolul îl chinuia cu întristarea. Permanent plângea şi cugeta să se ducă într-o altă mănăstire. Într-o noapte, pe când era în biserică la slujba Utreniei şi se ruga cu lacrimi la icoana Maicii Domnului, a văzut cu ochii lui cum a ieşit din sfânta icoană o femeie îmbrăcată în alb, care semăna cu chipul Maicii Domnului şi l-a întrebat: „De ce plângi şi eşti tulburat, frate Ioane?”. „Mi-e urât şi aici şi aş vrea să plec în altă mănăstire!”. „De ce ţi-e urât în casa mea? Fii liniştit, roagă-te mai mult şi fă toate cu dragoste, căci de acum nu-ţi va mai fi urât niciodată în casa mea!”. Apoi acea femeie minunată l-a însemnat cu Sfânta Cruce, s-a întors iarăşi spre icoană şi s-a făcut nevăzută. Era Maica Domnului! Din ceasul acela, fratele Ioan s-a izbăvit de acea grea ispită, s-a liniştit, s-a făcut călugăr iscusit şi a fost econom 20 de ani în obştea mănăstirii Sihăstria, fiind iubit de toţi, şi de fraţi şi de Dumnezeu.

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Am citit

 "Un grăunte de iubire"  de parintele Dan Damaschin

In acest weekend, o stare de oboseala m-a așezat la pat. Si ce poți sa faci, atunci cand nu ai chef de nimic? Pui mana pe o carte din biblioteca si începi sa o citești, in speranța că vei adormi mai repede.

Asa am procedat si eu. Am trecut in revista cartile pe care le aveam la îndemână si m-am oprit la una dintre achizițiile de săptămâna trecută: cartea scrisa de părintele Damaschin. Ei bine, titlul m-a dus cu gandul la faptul ca părintele va povesti atat despre activitatea lui filantropica, cat si povesti de viata ale celor ajutați de dansul, exact ceea ce voiam sa aflu.

Insa....surpriza. Părintele povestește intr-un mod minunat, crâmpeie din viata lui: copilăria alaturi de bunicul matern, viata de pionier, dar si de licean, iar mai tarziu despre cea de student la Teologie. Ceea ce l-a atras cel mai mult pe parinte, inca din copilărie, a fost lectura. A citit foarte mult, începând cu poveștile lui Creanga si Frații Grimm, dar si cu fragmentele din manualele școlare ale fraților mai mari. Considera poveștile ca fiind desprinse din Sfanta Scriptura: Fat Frumos, cel care reprezinta binele, dreptatea, etc. nu este altul decât cat Domnul Iisus Hristos, iar Ileana Cosanzeana este considerata Biserica. Zmeul, balaurul nu este altcineva decât satana, care este întotdeauna învins. Nu vă povestesc cum făcea rost de carti, unde reușea sa citească. Pe acestea va las pe voi sa le descoperiți.

De asemenea, de mic copil a venit in ajutorul celor necajiti si defavorizați, chiar daca spunând lucurilor pe nume sau luand atitudine a avut dansul de pierdut (asa cum spune-avea gura mare😀😀).

Foarte haios a povestit modul in care a ajuns la Mănăstirea Sihăstria si cum l-a cunoscut pe părintele Cleopa, dar si cum si-a cunoscut sotia.

Va puteți imagina ca a fost un tânăr rebel? Știți ca are diabet de la varsta de 13 ani? Și are o tenacitate extraordinara.

Stilul in care părintele povestește despre viata lui, foarte apropiat de "Amintirile" lui Creanga, m-a captat atat de mult, încât nu mi-am dat seama cand a trecut timpul, dar nici cand am dat paginile si am ajuns la final. Nu stiu cand au trecut cele cateva ore pana cand am teminat-o.

Va recomand aceasta carte, potrivita oricui si in orice împrejurare.

Minunile Maicii Domnului

 Cum a vindecat Maica Domnului pe monahul Ilarion

Arhimandritul Cleopa Ilie, părintele nostru duhovnicesc, ne povesteşte cum a vindecat Maica Domnului piciorul cangrenat al smeritului monah Ilarion Ionică, din mănăstirea Sihăstria şi cum i-a vestit sfârşitul cu un an înainte. În primăvara anului 1933, bătrânul călugăr Ilarion Ionică a fost trimis la pădure să aducă lemne de foc pentru obşte. Acolo a fost lovit la un picior şi rana s-a cangrenat, încât suferea mult şi era îngrijit la chilie de fratele Constantin, devenit mai târziu Arhimandritul Cleopa.

Într-o noapte plângea de durere în patul său şi se ruga cu lacrimi, zicând: „Maica Domnului, milueşte-mă şi-mi uşurează boala, căci nu mai pot răbda durerea piciorului!”. După puţin timp a văzut că intră în chilia lui o femeie foarte cuvioasă, în chipul unei doctoriţe din Târgul Neamţ, şi îl întreabă: „De plângi, părinte Ilarion?”. El i-a răspuns: „Doamnă doctoriţă, mi-am rupt piciorul şi mă doare greu. Simt că voi muri curând şi plâng pentru că nu m-am pocăit”.

După ce doctoriţa aceea minunată s-a atins cu mâna de piciorul lui, l-a mângâiat cu aceste cuvinte: „Nu mai plânge, părinte Ilarion. De acum te vindeci la picior şi vei mai trăi încă un an de zile. După aceea te vei odihni”. Apoi a plecat acea Sfântă femeie şi bătrânul a adormit liniştit. Era Maica Domnului. Dimineaţa bătrânul s-a sculat sănătos din pat, s-a dus la biserică şi a spus tuturor minunea Maicii Domnului. Mai trăind exact un an de zile, la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, părintele Ilarion şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost petrecut de obştea mănăstirii pe ultimul drum până la cimitir.

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Despre Maica Domnului

 Vicleniile diavolilor (I)

Ieromonahul Chiril, care s-a nascut in Agrinio, a plecat inca de mic copil in Egipt, iar de acolo s-a indreptat catre Manastirea Sfantului Sava din Palestina. La varsta de numai saisprezece ani a fost imbracat in hainele calugaresti si se nevoia ca un adevarat atlet al lui Hristos. Dar fiindca numarul mare de inchinatori nu-i ingaduia sa-si savarseasca netulburat nevointele sale ascetice, a venit in Sfantul Munte, la Schitul Sfantului Panteleimon, ce apartine Manastirii Kutlumusu.

Parintele Chiril era “pilda… cu cuvantul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinta, cu curatia”. Dragostea lui pentru Maica Domnului era nemasurata. De aceea ea i-a daruit harisma “:impotriva demonilor” si a “toata puterea vrajmasului”.

Fericitul Staret Paisie scrie despre puterea pe care Parintele Chiril o avea impotriva demonilor:

“Pe langa harisma stravederii, mai avea si harisma de a scoate diavolii din fapturile lui Dumnezeu. Nu pot sa uit o intamplare, pe care am vazut-o cu ochii mei, cu un om ce avea un diavol infricosator. Pe acest om il adusesera la chilia Staretului, pentru a-l tamadui. Noaptea, cand Parintele Chiril s-a sculat pentru a aprinde candelele si a incepe rugaciunea, diavolul a turbat de manie, pentru ca se simtea stramtorat de prezenta Staretului, si a rupt lanturile cu care era legat omul aflat in stapanirea lui. Parintele Chiril, atunci cand omul indracit a ridicat mainile in sus ca sa-l loveasca in cap cu acele lanturi, a ingenuncheat, si-a ridicat si el mainile catre Dumnezeu si a strigat: “Hristoase al meu, Maica Domnului, alunga diavolul din faptura ta!”.

Cand am auzit acel strigat, am alergat indata in biserica si l-am vazut pe Staret ingenunchiat, iar acel om, fiind acum slobozit de diavol, statea bucuros la picioarele Parintelui Chiril, precum tanarul din Evanghelie la picioarele lui Iisus!”.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Maica Domnului intareste neputintele noastre (X)

Sfantul Siluan Athonitul, pe cand era incepator in Manastirea ruseasca a Marelui Mucenic Panteleimon din Sfantul Munte, a primit atacul poftei desfranarii si a zabovit asupra inchipuirilor ademenitoare ce i le infatisa patima. Cugetul ii spunea:’ Mergi in lume si te insoara!’.

Cat a suferit tanarul frate ramanand singur, noi nu cunoastem. Cand s-a dus la spovedanie, duhovnicul i-a spus: “Sa nu primesti niciodata cugetele rele, ci sa le alungi deindata!”.

Dupa prabusirea nedreapta ce a suferit-o, sufletul fratelui Simeon a fost cuprins de mare frica. Intelegand puterea infricosatoare a pacatului, a simtit din nou flacara iadului si a hotarat sa se roage neincetat, pana ce Dumnezeu il va milui.

Dupa ce a trait chinurile iadului si dupa bucuria pe care a simtit-o cand a primit iertarea prin Taina Spovedaniei, pacatuirea cu gandul a fost ca un fapt care i-a zguduit sufletul, caci a constientizat ca o intristase din nou pe Maica Domnului. Credea ca a ajuns la limanul mantuirii si deodata a vazut ca si aici exista posibilitatea de a pieri.

Insa dragostea lui pentru Maica Domnului si increderea in milostivirea ei i-au dat curaj sa o cheme in rugaciune in fiecare zi. Nadajduia ca ea, vazand starea jalnica a sufletului sau, sa il miluiasca. Iar Maica Domnului nu a trecut cu vederea “suspinurile inimii lui” si lacrimile fierbinti ale fratelui Simeon. Acestea izvorau din simtirea adanca a pacatoseniei sale, pe care pururea o avea inaintea  ochilor sai, precum prorocul David. Maica Domnului a coborat din Ceruri in chip tainic si l-a izbavit de caderea prin gandul pacatos, unealta principala a diavolului. Harul Maicii Domnului l-a povatuit in chip minunat si i-a daruit pacea launtrica.

Din aceasta cadere Cuviosul Siluan a invatat cat de mare si de greu de biruit este acest vrajmas al omului, si anume gandul pacatos. Se poate ca monahul sa biruiasca trupul, foamea, setea, somnul si alte patimi ale omului, dar intotdeuana va avea de luptat cu gandul pacatos. De aceea, cand Cuviosul Siluan a invins si aceasta patima, spunea cu sinceritate: “Niciodata nu am lasat sa intre in inima mea vreun gand care sa-L manie pe Dumnezeu”.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

 

Despre Maica Domnului

 Maica Domnului intareste neputintele noastre (IX)

Fericitul Staret Paisie (+1994) este poate unul dintre ultimii asceti adevarati ai Sfantului Munte. Staretul a dus o viata ascetica foarte inalta. Cine ar putea povesti cu vrednicie si in amanunt marile nevointe si izbanzi ale Staretului: desavarsita nepatimire fata de cele lumesti, ravna lui fierbinte pentru Credinta Ortodoxa si neintrecuta lui iubire de oameni, privegherile, culcarile pe jos, neincetata nevointa a trupului si a sufletului, bunatatea si intreaga lui intelepciune care uimea si puterile ingeresti, simplitatea imbracamintii sale si mai mult decat toate, maica virtutilor, smerita cugetare?

In ciuda tuturor acestor virtuti, Dumnezeu a ingaduit sa sufere de foarte multe boli, pentru a-l curati, precum aurul in topitoare si astfel sa-l bage in Imparatia Sa.

Trupul sau istovit din pricina postului, a privegherilor si a nevointelor duhovnicesti, suferea atat de mult, incat este de mirare cum de a rezistat atatia ani si nu a cedat. Nemilostiva boala a cancerului, stomacul sau chinuit, hemoragiile, problemele de respiratie si altele, “care nu au numar”, i-au facut trupul foarte sensibil.

Staretul Paisie, in ciuda numarului mare de boli si a durerilor insuportabile care il faceau sa se asemene unui mucenic, ramanea intotdeauna linistit. Niciodata nu s-a plans lui Dumnezeu: “De ce Doamne ai trimis peste mine atatea dureri? De ce o astfel de mucenicie zilnica si continua?”. Durerile le considera o binecuvantare cereasca, iar bolile ca pe o dreptate dumnezeiasca pentru pacatele sale, asa cum obisnua sa-i invete pe altii. In aceasta mucenicie si in iadul durerilor in care se afla, singurele cuvinte pe care le rostea sfintita sa gura erau: “Dulcea mea Maicuta! Dulcea mea Maicuta!”. Si Maica Domnului il auzea si-l intarea intotdeauna in durerile trupesti, astfel incat sa poata urca cu rabdare si fara sa murmure muceniceasca Golgota.

Dar intr-o buna zi a lasat cele pamantesti pentru cele ceresti, cele trecatoare pentru cele vesnice si a mers sa se odihneasca in locasurile Maicii Domnului, avand pe buze cuvintele: “Dulcea mea Maicuta!’.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Jurnal de bunica

 Minivacanta cu bucurie

Săptămâna aceasta este săptămâna de vacanta, asa ca doua zile am avut bucuria de a avea nepotii la noi. Doi strengari mici, care dăruiesc iubire la tot pasul. Au venit duminica seara cu ginerele nostru. Si, acesta se pregătea sa se aseze pe canapea, insa Matei i-a spus:

-Tati,  nu ti-am spus ca nu lamai la bunica? Doal noi rămânem, tu te duci acasa la mami.

-Esti sigur?

-Daaaaa. Alex, nu e asa ca tati pleaca?

Si a răspuns si puiul mic, gesticulând cu mânuțele: Daaaa.

-Hai tati sa iti dau un pupic si poți sa pleci.

Asa ca ginerele ne-a spus "La revedere" si a plecat spre casa, iar noi am rămas cu piticii.

Seara ne-am jucat, am mâncat si la somnic.

A doua zi, in fata geamului de la dormitor au fost muncitori care au sapat cu excavatorul pentru a repara o conducta de gaze. Bineinteles ca am fost cu ochii pe ei sa vedem dacă lucrează bine. Mult timp nu i-am putut lua de la fereastra.

Cand muncitorii au plecat la masa, am luat si noi prânzul, dupa care la joaca.

In cele doua zile, pe lângă faptul ca ne-am jucat mult, am facut puzzle, am si invatat sa tăiem hartia cu foarfeca speciala (cea care taie cu model).

Am colorat, am "sclis" povesti si am "luclat la selviciu"

In prima zi,  cand bunicul sau "icul", cum spune Alex, a venit de la serviciu, am mers in parc si pe urma la gara sa vedem trenurile. In drumul spre casa, am cautat lupul din pădure sa ii tăiem coada.

A doua seara, înainte ca tati sa vina si sa ii ia, desi afara era burnita, lapoviță si apoi ninsoare, am ieșit puțin in parc si la plimbare. 

-Bunica, mie imi place mult la tine si o sa stau multe zile, tot spunea Matei mereu, iar Alex, care este mereu lângă el, afirma:

-Daaa, Tei (de la Matei) sau "neini" (de la nenea).

Alex, pe cât este de mic, pe atat de independent.  Dorește sa facă totul singur si atunci spune "io,io", "da-te".

Despre Maica Domnului

 Maica Domnului intareste neputintele noastre (VIII)

Nicolae, copilul unei femei vaduve, se tragea din orasul Vriulon, din Asia mica. Pentru a-si agonisi hrana cea de toate zilele si a castiga o mica simbrie, a fost nevoit sa pasca camilele unui turc, pe nume Aga, impreuna cu alti sase tineri crestini, care fiind amenintati de agareni ca ii vor ucide pe toti crestinii, si-au schimbat credinta. Atunci cand mama lui Nicolae l-a vazut pe fiul ei imbracat in haine turcesti, cu salvari si cu turban, a inteles ce se intamplase. Si ca si cum nu ar fi fost mama lui, i-a spus plina de manie:

-Sa nu te apropii de mine! Sa pleci din casa mea cat mai repede! Eu nu am nascut un turc, ci un Nicolae crestin. Nicolae a simtit cuvintele mamei sale ca pe niste ace otravite care ii intepau inima. Abia atunci si-a dat seama de faradelegea pe care o facuse. A plecat de acasa plangand, iar pe drum striga catre Hristos de Care se lepadase.: “Izvorule al milei, Adancule al bunatatii, Parinte al indurarilor, milueste-ma! Faradelegea mea am cunoscut si pacatul meu inaintea mea este pururea. Povatuieste-ma la pamantul dreptatii!”.

Apoi, imbracandu-se cu haine crestinesti, s-a dus la Smirna, avand vie in inima sa amintirea lepadarii. Aici, dupa iconomia lui Dumnezeu, care nu voia sa se piarda sufletul lui, a intalnit un duhovnic athonit, care l-a sfatuit sa mearga in Sfantul Munte, incredintandu-l ca acolo isi va gasi linistea sufletesca si mantuirea.

A ajuns la Schitul Sfanta Ana unde a intalnit un consatean de-al sau, parintele Stefan, care era un calugar foarte cuvios. Acesta l-a oprit langa sine si a plans mult cand a aflat ca acest tanar trecea printr-o astfel de suferinta: dispretul mamei, nopti nedormite, martiriul sufletesc si in cele din urma o mare pocainta. Voia sa se nevoiasca impreuna cu el in stadionul virtutilor si al nevointei sufletului si trupului. Astfel, l-a “aprovizionat” cu “toate Tainele stralucitei si adevaratei noastre credinte, necesare pentru drumul ascezei”.

In Sfantul Munte, Nicolae a imbracat haina Mucenicilor, schima ingereasca a monahilor, primind numele Nectarie. Cine poate povesti posturile, culcarile pe pamant, metaniile si rugaciunile de toata noaptea pe care neincetat le facea de trei ori fericitul? Iar lacrimile fierbinti pe care le varsa, nu este cu putinta a le descrie.

Dupa ce a baut o data “dumnezeiescul nectar din izvoarele mantuirii”, se ruga acum ca Domnul sa-l invredniceasca sa-si verse sangele pentru El prin moarte muceniceasca:

“Imparate prea-drepte, mult-milostive si mult-indurate! Intareste-mi trupul, pe care din nestiinta l-am pangarit, ca sa se curateasca prin varsarea sangelui meu. Si precum, ca un fara de minte, m-am lepadat de Trine, tot astfel Preadulce Hristoase al meu, pentru rugaciunile Preacuratei Tale Maici, singura mea nadejde, invredniceste-ma sa Te propovaduiesc Dumnezeu adevarat in fata necredinciosilor agareni!”.

Atunci a primit o veste din Cer, caci a simtit inlauntrul sau o dorinta mistuitoare pentru mucenicie. Aceasta arata ca aflase “har inaintea Domnului si a Precuratei Sale Maici” si ca i se iertase pacatul lepadarii.

Tanarul monah Nectarie a alergat “cu bucurie” in stadionul muceniciei, precum Sfintii Apostoli Petru si Pavel. S-a dus, asadar, in patria sa, acolo unde se lepadase de Hristos, pentru a curati locul si a-l spala cu sangele sau, marturisind pe “Iisus Hristos Cel Rastignit”. Dorea sa fie rastignit si el tot acolo unde Il rastignise din nou prin lepadare pe Hristos din ale Carui rani a curs sange. Dorea sa urce el insusi in locul Aceluia pe Cruce si sa-si verse sangele sau pentru Hristos.

Era Duminica, 11 iulie 1820, aproape de ora 9 cand “condeiul a scris hotararea pedepsei prin taierea capului”. Atunci Biserica noastra l-a dobandit pe Noul Cuvios Mucenic Nectarie, cel din Vriulon, Asia Mica, “care de sabie s-a savarsit”.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

MFC-Iarna

 Seara de iarna

sursa foto: arhiva personala

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

Despre Maica Domnului

 Maica Domnului intareste neputintele noastre (VII)

Cuviosul Eftimie, noul mucenic al lui Hristos, s-a nascut in satul Dimitriana. Mama lui, atunci cand era gata sa nasca, avea niste dureri foarte mari, de aceea s-a rugat Domnului: “Stapane, Hristoase al meu, pentru rugaciunile Sfantului Elefterie, slobozeste-ma pe mine, roaba ta, iar copilul ce se va naste il voi numi Elefterie!”. Indata dupa rugaciune ea a nascut un baietel, pe care la botez l-au numit Elefterie. Atunci cand acesta a crescut mare, a vizitat Constantinopolul, Odessa si Bucurestiul. Acolo a devenit prietenul celui care mai intai s-a lepadat de credinta, iar apoi a devenit Cuviosul Mucenic Acachie.

In Bucuresti a cunoscut un ambasador turc, la care a ramas si pe care il slujea. Acestia s-au mutat mai tarziu impreuna cu Elefterie in Sumban, unde a fost slujitorul lui Rais-efendi Galipi. Traind langa acesta s-a lepadat de credinta crestineasca, a devenit musulman si dupa trei zile a primit taierea-imprejur, astfel a primit pecetea lui Antihrist.

Dar in acele dureri infricosatoare ale taierii-imprejur si-a amintit de credinta lui stramoseasca si plangea cu amar ca fiul risipitor si ca Petru.

Dupa patru luni de zile a venit pe ascuns la Adrianopolis. S-a oprit in fata bisericii mitropolitane si plangea cu lacrimi amare. Mitropolitul de atunci si Patriarhul Mucenic de mai tarziu, Chiril, a trimis pe epitropul sau sa afle cine era cel care cerea ajutor si haine crestinesti, pe care sa le schimbe cu cele turcesti. Cand epitropul a auzit povestea lui Elefterie, fie din frica, fie din barbarie, l-a alungat cu strigate salbatice. Elefterie, plin de frica, a alergat la Maica celor indurerati, la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, zicand: “Maica Domnului, toti ma alunga. Tu insa sa nu te intorci de la zidirea Fiului tau. Maica Domnului fa-te mie chezasuitoare catre Fiul Tau, de Care eu m-am lepadat! Da-mi mana de ajutor si primeste lacrimile si pocainta pacatosilor si scoate-ma din adancul pierzarii acesteia!”.

Dupa aceasta a venit la Constantinopol si dupa zece zile de la venirea lui a fost intarit de Maica Domnului ca sa poata pleca in Sfantul Munte si sa marturiseasca credinta lui in Hristos si sa primeasca moartea muceniceasca pentru numele Domnului.

Cu o barca mica a trecut in partile Galatei si a intrat in ambasada rusa. Atunci a strigat: “Slava lui Hristos Dumnezeu, Care m-a scos din iad si din adancurile mortii!”.

Furnctionarii de la ambasada Rusiei au ramas uimiti, cand l-au vazut pe Elefterie cu haine turcesti, deoarece stiau ca mai inainte era crestin. Cand au aflat ceea ce i se intamplase, i-au dat haine crestinesti si l-au imbarcat pe o corabie. Si tot cu ajutorul Maicii Domnului a ajuns la Manastirea Marea Lavra din Sfantul Munte.

Acolo si-a marturisit pacatul sau la Patriarhul Ecumenic de atunci, Grigorie, primind iertarea pacatelor, iar dupa patruzeci de zile, dupa multa rugaciune, post si multe nevointe duhovnicesti, a fost uns cu Sfantul Mir devenind iarasi crestin ortodox.

Apoi, dupa putin timp a plecat cu binecuvantarea unor stareti la Constantinopol, pentru a marturisi pe Hristos. Dupa opt zile s-a intalnit cu sase slujitori ai lui Rais-efendi, care, desi in cunosteau, acum nu l-au mai recunoscut, “dupa judecatile” pe care le cunoaste Domnul. Mai era nevoie, precum se vede, de timp pentru curatarea pacatului sau.

S-a intors in Sfantul Munte, in Schitul Cinstitului Inaintemergator de la Manastirea Iviru, unde s-a daruit unei aspre nevointe trupesti si sufletesti, facand privegheri, metanii, varsand lacrimi si cerand cu multa tanguire de la Dumnezeu iertarea pacatului sau, a lepadarii lui. Prin aceasta nevointa a venit inlauntrul sau dumnezeiasca schimbare si a devenit schimonah cu numele Eftimie. A cerut din nou binecuvantare de la batranii din manastire ca sa marturiseasca in locul lepadarii de sale de Hristos si sa spele acest pacat cu sangele sau, sfintind astfel acel loc.

Cand a sosit clipa plecarii, a luat binecuvantare, a sarutat icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului “Portarita” si a rugat-o sa il intareasca pe calea muceniciei sale.

Pe 19 februarie 1814 a plecat impreuna cu insotitorul sau, staretul Grigorie, care urma sa il intareasca in nevointa sa si sa fie martorul muceniciei sale.

Au ajuns la un mic catun numit Galata, de pe tarmul marii, langa Constantinopol. Acolo, la Biserica Sfantului Ioan si la cea a Maicii Domnului faceau in repetate randuri Sfantul Maslu, ii impartaseau pe credinciosi si apoi mergeau cu totii si se inchinau la icoane facatoare de minuni. In Sambata lui Lazar s-au impartasit din nou, iar in Duminica Floriilor au liturghisit in Biserica Cinstitului Inaintemergator din Hios si au luat stalpari.

Dupa Sfanta Liturghie, Cuviosul Eftimie s-a dezbracat de hainele monahicesti si s-a imbracat iarasi cu cele turcesti. S-a indreptat apoi spre tribunalul turcesc si s-a infatisat inaintea vizirului Rusut-Pasa si a slujitorul lui. Acolo, tinand intr-o mana o cruce, iar in cealalta stalparile, le-a spus cu barbatie si cu indrazneala:

-Eu, ighemoane, am fost crestin din mosi-stramosi si iata semnele crestinilor – si i-a aratat crucea pe care o tinea in mana si stalparile pe care le luase dimineata din biserica-, iar hainele pe care le port mi le-ati dat voi si de aceea le calc in picioare ca semn ca religia voastra este fara de Dumnezeu.

Dupa ce a spus acestea, si-a scos turbanul de pe cap, l-a aruncat jos si a inceput sa il calce in picioare, dand anatemei pe Mohamed si numindu-l inselator, antihrist si altele asemenea.

Vizirul a ramas uimit de curajul si indrazneala acestui tanar de douazeci de ani. Dupa multe chinuiri si intemnitari, vizirul a poruncit sa-i taie capul, lucru pe care Parintele Eftimie l-a primit cu bucurie si cu psalmodii.

A fost dus la locul muceniciei, purtand in maini semnele biruintei, crucea si stalparile. Acolo s-a intors catre rasarit, s-a rugat, a sarutat crucea si a ingenuncheat bucuros. Calaul l-a lovit cu iataganul, dar a taiat numai putin din ceafa.

-Loveste puternic! A strigat Sfantul.

Dar nici urmatoarea lovitura de iatagan nu i-a taiat capul. Atunci calaul l-a apucat de par, i-a dat capul pe spate si l-a taiat ca pe o oaie. Tot astfel profetise si Sfantul. Era ziua de 22 martie a anului 1814, Duminica Floriilor, ceasul al saselea din zi.

Batranul Grigorie, insotitorul Sfantului, cand a aflat de la un om, pe care il trimisese la locul martiriului, cele petrecute la moartea Cuviosului, s-a bucurat si a slavit pe Dumnezeu si pe Maica Domnului.

Dupa trei zile a cumparat de la turci trupul Sfantului. I-a luat in maini capul, l-a sarutat cu lacrimi si i-a vorbit cum vorbeste parintele copilului sau. Atunci Sfantul a deschis ochii, l-a privit pe staret si pe crestinii ce erau adunati acolo, dupa care i-a inchis. Iar din trupul sau a curs sange cald timp de trei zile.

 (Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)