Pentru rugaciunile Sfintei Cuvioase
Mucenite Fevronia, ale Sfantului Mucenic Orentie si fratii sai si ale Sfintei
Muncenite Livia, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe
noi pacatosii!
Credinta-Smerenia-Milostenia
1.
Bătrânul Iosif sublinia că virtuţile se dobândesc prin strădania omului şi cu ajutorul
harului lui Dumnezeu. El folosea acest exemplu: “Ţăranul ară pământul, îl
grapă, seamănă şi aşteaptă mila lui Dumnezeu. Şi, dacă Dumnezeu nu trimite
ploaie şi vânturi bune la momentul potrivit, pierde rodul muncii sale. Acelaşi lucru şi cu
noi: dacă Dumnezeu nu trimite apele curăţitoare ale harului Său, noi vom
rămânea fără roade şi lucrările noastre vor deveni hrană pentru draci. Căci
patimile le vor sufoca şi nu vom culege nimic. Să nu uităm că virtuţile
cultivate rău devin patimi”.
2. Filotei, Bătrânul din Paros, zicea: “Adevărata fericire nu
constă din demnităţi nici din odihna trupului. Adevărata fericire este
virtutea. Cei ce luptă pentru a dobândi virtuţile şi pun în practică poruncile
lui Dumnezeu sunt cu adevărat fericiţi”.
3. Ce este credinţa? Bătrânul Ioil zicea că ea “este o
experienţă sigură, căci Dumnezeu nu este doar o fiinţă, ci El este Fiinţa.
Dumnezeu este existenţa mai sigură ca unitatea în matematică! Noi nu trebuie să
visăm sau să vorbim în aer, noi trebuie să gândim şi să uzăm de raţiunea
noastră! Să zburăm, dar în acelaşi timp, să avem şi picioarele pe pământ! Căci
dacă noi zburăm fără a ne păzi picioarele pe pământ, vântul ne va purta, pe noi
şi raţiunile noastre!”
4. Credinţa, aboleşte raţiunea care ne face să ne îndoim de
toate şi, ne dăruieşte cunoştinţa duhovnicească. Raţiunea, după Bătrânul Iosif,
nu este opusă credinţei, dar cu aripile sale scrutează şi fură profunzimile
tainelor. Acest mare isihast îi scria unuia din fiii duhovniceşti: “Cercetează
dacă tu ai în tine credinţă sau te domină raţiunea. Dacă tu te vei lăsa cu
totul în voia lui Dumnezeu, iată, că ai înţeles ce este credinţa şi, cu
siguranţă, Dumnezeu va veni în ajutorul tău. Atunci, chiar dacă eşti încercat
de mii de ori şi satana te ispiteşte pentru a-ţi slăbi credinţa, preferă mai
bine de mii de ori moartea şi nu asculta raţiunea! Uşa tainelor se va deschide
pentru tine şi te vei minuna constatând că înainte erai legat cu lanţurile
raţiunii şi că acum zbori cu aripi dumnezeieşti pe deasupra pământului şi că
respiri un alt aer, un aer de libertate, de care alţii sunt lipsiţi. Şi invers,
dacă tu constaţi că raţiunea te domină şi că la cel mai mic necaz te tulburi şi
cazi în deznădejde, să şti, că încă n-ai credinţa şi nădejdea în Dumnezeu”.
5. Pentru a-şi întări duhovniceşte călugăriţele sale şi a le
stimula zelul pentru dobândirea umilinţei, Bătrânul Antim zicea: “Pentru că
n-avem dragostea de Dumnezeu pentru a împlini virtuţile, să avem cel puţin
smerenie! Puţinul pe care îl vom împlini va fi astfel socotit egal cu marile
lucrări şi lupte ascetice a vechilor călugări. Unii dintre ei n-au şovăit să-şi
verse sângele, alţii au fost aruncaţi în mare, alţii au practicat ani
îndelungaţi o nevoinţă aspră în pustie, alţii au fost tăiaţi în bucăţi de către
călăi. În ce ne priveşte, să înlocuim toate aceste chinuri prin smerenie!
Doresc să vă dau câteva sfaturi în acest sens. Vine o persoană şi-ţi spune
câteva lucruri. Cuvintele ei îţi pătrund ca o sabie în măruntaie. Nu răspunde,
ci proşterne-te la pământ pentru a părăsi lupta! Un altul te insultă, îţi spune
cuvinte care-ţi ard sufletul, atingând zelul tău, străpungându-ţi inima.
Păstrează-ţi liniştea şi proşterne-ţi faţa la pământ, ca sabia aceasta să
treacă pe deasupra ta. Pentru umilinţa ta, Dumnezeu te va răsplăti aşa cum l-a
răsplătit pe cel ce a purtat marile lupte ale nevoinţei ascetice sau a suferit
martiriul”.
6. La întrebarea: “De ce nu acceptă să fie episcop?”,
Bătrânul Eusebiu răspundea: “A fi episcop nu-i greu şi, dacă aş fi dorit, aş fi
putut deveni! Dar a deveni om a lui Dumnezeu, este dificil!“
7. Bătrânul Filotei zicea: “Credinţa îl duce pe om la frică.
Ce frică? Frica de păcat! Omul se teme să nu-L supere pe Dumnezeu. Cel ce se
teme se smereşte. Şi smeritul are pe Duhul Sfânt în el”.
8. Bătrânul Amfilohie spunea, referitor la omul mândru: “Omul
mândru nu atrage pe nimeni. Şi dacă atrage pe cineva, acela se va îndepărta
repede! Legătura duhovnicească este indisolubilă numai când există suflet de
copil, nevinovăţie şi sfinţenie”.
9. Extras din testamentul duhovnicesc al Bătrânului Porfirie:
“Îi implor pe toţi ce m-au cunoscut să se roage pentru mine căci şi eu smeritul
m-am rugat pentru voi. Dar, acum când eu plec la cer, am sentimentul că
Dumnezeu îmi va zice: «ce vrei să faci aici?» Şi eu n-am decât un lucru să-I
răspund: «Doamne, eu nu sunt vrednic să fiu aici, dar dragostea Ta să facă ce
vrea cu mine!» Aşa că eu nu ştiu ce voi deveni. Doresc, însă, ca dragostea lui
Dumnezeu să lucreze”.
10. Următoarele cuvinte ale Bătrânului Porfirie asupra
umilinţei merită să fie citate: “Ascultarea duce la smerenie, smerenia la
discernământ, discernământul la intuiţie şi intuiţia la clarviziune. Să fim
smeriţi, dar să nu discutăm asupra smereniei. Discuţiile asupra smereniei sunt
o capcană a diavolului, şi duc la deznădejde şi la inerţie duhovnicească, pe
când adevărata smerenie duce la nădejde şi la împlinirea pruncilor lui Hristos.
Pentru ca un om să se schimbe, trebuie ca harul lui Dumnezeu să vină asupra lui
şi pentru ca harul să vină, trebuie să te smereşti. Creştinii trebuie să evite
religiozitatea bolnăvicioasă, atât aerul de superioritate pentru virtuţile lor
cât şi complexul de inferioritate din cauza păcatelor lor. Una este complexul
de inferioritate şi alta smerenia. Una este melancolia şi alta pocăinţa!”
11. Bătrânul Ioil zicea adesea despre sine: “Eu mă asemăn cu
un arici. Când îl observi, calci pe un spin şi sângerezi”. Alteori, argumentând
viaţa călugărească, explica: “Fără umilinţă, omul nu poate vedea faţa lui
Dumnezeu. Pentru trup, smerenia stă în ajunare, priveghere, în a duce o viaţă
aspră şi austeră, în a practica în general, asceza. Smerenia, pentru suflet,
constă în a trăi retras. Asceza şi viaţa retrasă, iată două mijloace care
păstrează atât trupul cât şi sufletul în smerenie. Acestea două îl fac pe
călugăr: el îşi smereşte trupul prin asceză şi sufletul prin viaţă retrasă”.
12. Acelaşi Bătrân face deosebire între demnitatea omului şi
demnităţile din lume: “În lume sunt oameni care posedă anume demnităţi şi alţii
care nu posedă. Primii, orice s-ar întâmpla şi oriunde ar fi, sunt respectaţi
şi iubiţi. Dacă vor sau nu, demnitatea respectivă în mod natural îi plasează în
prim plan, în avanscenă. Pe de altă parte, cei ce n-au demnităţi, curg ca o
contragreutate în apele societăţii şi se cufundă. Neavând demnităţi, care să-i
situeze în prim plan, le caută cu îndârjire. Demnităţile lumii sunt pentru ei
ca un dop de plută: cu cât este mai mare, cu atât mai mult speră să readucă
contragreutatea la suprafaţă, care prin ea însăşi nu poate decât să rămână la
fund! Acesta este motivul pentru care mulţi se zbat pentru dobândirea
demnităţii lumeşti. Una este demnitatea şi altceva demnităţile lumeşti!”
13. Bătrânii aveau o părere proastă despre ei înşişi.
Bătrânul Ieronim zicea în felul său caracteristic: “Aş vrea să fiu un vierme al
pământului pe care toţi îl strivesc. Aş vrea ca nimeni să nu-mi dea atenţie şi
ca nimeni să nu mă iubească. Eu vreau să-L iubesc doar pe Dumnezeu, eu vreau
să-L văd doar pe Dumnezeu!”
14. Bătrânul Epifanie repeta adresa: “Am făcut un acord cu
Dumnezeu. Eu să-mi golesc buzunarele şi El să mi le umple. Dumnezeu n-a trădat
niciodată acordul, dar eu da! Şi Dumnezeu nu S-a plâns!”
15. Bătrânul Iacob proceda la fel şi zicea: “Sume
considerabile de bani au trecut prin mâinile mele, dar toate au destinaţia lor:
suferinzii, săracii, cei ce au nevoie. În fiecare lună eu dau cele necesare,
hrană şi bani, la familiile care au nevoie. Îi dau un ban lui Dumnezeu şi El
îmi restituie zece!”
16. Bătrânul Gheorghe vorbea adesea de milostenie: “Dacă te
rogi fără a face milostenie, rugăciunea ta este o lucrare moartă. Mâna ta să
fie mereu deschisă pentru a da! Faceţi milostenie cu văduvele şi orfanii.
Milostenia şi rugăciunea au aceeaşi valoare”.
17. Când se preocupă să facă milostenie, o seamă de creştini
aleg persoanele. Bătrânul Ieronim dă sfatul tocmai invers: “Când faci
milostenie, nu căuta dacă persoana respectivă este vrednică sau nu. Dă ce poţi,
fără a face deosebire între oameni! Milostenia spală sumedenie de păcate”. Şi
adăuga: “Dacă-ţi oferă cineva ceva primeşte, ca să nu opreşti harul lui
Dumnezeu să se coboare peste cele ce dă, iar tu, în felul acesta vei arăta că
eşti smerit. Dacă n-ai deja ceea ce ai primit, păstrează. Dacă ai deja, dă-le
celui ce n-are”.
(Andrei Andreicut-Cuvintele Batranilor)