FRATIETATEA
-Parinte,
ma nelinistesc atunci cand spuneti ca vom trece prin ani grei.
-Sa
va iubiti, sa fiti unite, formate duhovniceste, sa aveti barbatie, sa fiti un
trup si sa nu va temeti de nimic. Dupa aceea va ajuta Dumnezeu. Sa cultivati
dragostea duhovniceasca. Sa aveti o astfel de dragoste, precum are mama pentru
copilul ei. Sa existe fratietate, jerta, caci incet-incet vom trece si prin
zile grele.
Fireste,
noi, monahii, plecam din lume si lasam cunoscuti si rude ca sa intram in marea
familie a lui Adam, a lui Dumnezeu. Mirenilor, insa, li se cere sa aiba relatii
cu cunoscuti si rude care traiesc duhovniceste, ca sa se foloseasca. Crestinul care
se nevoieste in lume, se foloseste atunci cand are legaturi cu oamenii
duhovnicesti. Oricat de duhovniceste ar trai cineva, are nevoie, mai ales in
vremea in care traim, de prietenia cea buna. Contactul cu oamenii duhovnicesti
ajuta mult, mai mult decat studiul duhovnicesc, deoarece aceasta bucurie a
legaturii duhovnicesti ii da o mare dorinta de a se nevoi duhovniceste. Chiar si
la lucru, intr-o slujba obsteasca etc, este bine ca oamenii duhovnicesti sa se
cunoasca intre ei ca sa se intrajutoreze. Se poate, sa presupunem, sa apara o
problema intre colegi, sa trebuiasca sa se sprijine reciproc, dar unul sa
sovaie sa vorbeasca celuilalt, daca nu se cunosc.
-Parinte,
daca cineva nu vrea sa ne ajute intr-o nevoie, este corect sa-i cerem din nou
ceva de care avem trebuinta?
-Nu,
nu trebuie. Poate sa nu aiba atunci posibilitatea sa ne ajute. Este ca si cum
mi-ai cere o cruciulita si ti-o dau. Imi ceri si altadata, dar nu am sa-ti dau
si nu-ti dau. Dupa aceea cumpar cruciulite ca sa am sa dau si vii si tu, dar
nu0mi ceri, desi eu astept ocazia sa le impart.
Astazi,
oamenii traiesc in acelasi bloc si nu se cunosc intre ei. Mai demult existau
case cu curti, care ii ajutau pe oameni sa se cunoasca intre ei si la o nevoie
unul il sprijinea pe celalalt. Sa presupunem ca unul mergea cu caruta undeva si
intalnea pe drum un cunoscut de-al sau. “De unde vii? Unde merg?”, il intreba. “Intr-acolo
merg si eu. Urca, sa mergem impreuna”. Sau altul, de avea in plan sa mearga
undeva cu calul, il intreba si pe vecin:”Tu unde vrei sa mergi? Daca poti
astepta, peste trei ore plec cu calul si te pot lua cu mine”; sau “Maine voi
plecare intr-acolo. Hai la mine sa dormi, ca sa plecam impreuna foarte de
dimineata”. Se gandeau oamenii la celalalt si atunci cand puteau ajutau cu
ceva, nu evitau sa o faca. Aveau curiozitatea cea buna si intrebau ca sa se
ajute in toate cazurile. Aveau cunoscuti chiar si in alte sate.
-Parinte,
ce ajuta ca oamenii sa se lege intre ei duhovniceste?
-In
zilele noastre, chiar de nu vor oamenii duhovnicesti sa se lege intre ei, ii va
sili diavolul sa se lege. Diavolul, cu marea lui rautate, face cel mai bine
astazi in lume. Sa zicem ca un tata, care este credincios si vrea, de pilda, sa
plateasca meditatiile copiilor lui, va fi nevoit sa afle un dascal bun si credincios
pe care sa-l aduca in casa sa. Iar un dascal care este credincios si vrea sa
dea meditatii copiilor, pentru ca nu a fost numit inca in post, va cauta o
familie buna, ca sa seimta in siguranta. Sau un mester care traieste
duhovniceste, fie el vopsitor, fie mecanic, etc, cauta sa lucreze la o familie
buna, ca sa se simta in largul lui, pentru ca intr-o casa lumeasca isi va gasi
beleaua. Un crestin bun va cauta sa bage in casa un lucrator bun, care sa fie
si om credincios. In felul acesta, atat unul, cat si celalalt, vor incerca sa
caute un om duhovnicesc ca sa poata lucra impreuna cu el. Asadar, incet-incet
se vor cunoaste intre ei oamenii duhovnicesti din toate meseriile si din toate
ramurile.
Diavolul
prin rautatea sa face bine fara sa vrea, caci desparte oile de capre. Astfel se
vor desparti oile de capre si vor trai ca “o turma si un pastor”. Iata mai
demult, satele aveau cioban si fiecare isi dadea oile sau caprele ce le avea – unul
cinci, altul zece, - si pasteau oile impreuna cu caprele, pentru ca atunci
caprele erau blande si nu le impungeau pe oi cu coarnele. Acum caprele s-au
slabaticit si lovesc urat oile lui Hristos. Iar oile cauta pastor bun si turma
numai de oi. Pentru ca asa cum a ajuns lumea. Ea este numai pentru cei care
traiesc in pacat. De aceea se vor desparti oamenii si se vor desparti oile de
iezi. Cei care vor voi sa traiasca o viata duhovniceasca, incet-incet nu vor
mai putea trai in lumea aceasta. Vor cauta sa afle pe cei asemenea lor, pe
oamenii lui Dumnezeu,vor cauta duhovnic si se vor departa si mai mult de pacat.
Iar acest bine il face acum diavolul cu rautatea lui, dar fara sa vrea. Astfel vedem
nu numai in orase, ci si la sate, pe unii alergand la priveghere, la paraclise,
la intruniri duhovnicesti. Acesti oameni ajung sa fie strans legati intre ei.
In
anii cei grei, se creeaza o fratietate foarte puternica. In razboi, timp de doi
ani, noi, soldatii, am trait in doua companii si eram legati intre noi mai mult
ca fratii, deoarece am trait impreuna greutatile si primejdiile. Eram atat de
uniti, incat unul pe altul ne chemam “frate”. Erau oameni lumesti, cu cugetare
lumeasca, dar cu toate acestea nu voiau sa se desparta unul de altul. Nu citisera
Evanghelia, nici carti duhovnicesti. Aveau o cultura lucmeasca simpla, in
sensul cel bun, dar aveau lucrul cel mai mare dintre toate: dragostea si fratietatea.
Recent a murit un camarad de arme de-al nostru, iar la inmormantarea lui s-au
adunat si ceilalti, din toate partile. Cu cateva zile mai inainte a venit si
aici un fost militar, coleg de-al meu, ca sa ma vada. Cum ma mai imbratisa! Nu mai
puteam iesi din bratele lui.
Acum
ne luptam cu diavolul. De aceea cautati sa va infratiti mai mult. In felul
acesta vom calatori cu totii impreuna pe drumul ce ni l-am ales, pe cararea
anevoioasa a urcusului spre dulcea Golgota.
(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)
