Sa nu deschidem multe fronturi

            Astazi oamenii sunt foarte raspanditi, fiindca nu traiesc simplu. Deschid multe fronturi si se pierd in grija cea multa. Eu pun in buna randuiala un lucru-doua si numai dupa aceea ma gandesc la altele. Niciodata nu fac mai multe lucruri deodata. Acum ma gandesc sa fac lucrul cutare; il termin si abia dupa aceea ma gandesc sa fac altceva. Pentru ca daca incep altul, fara sa il fi terminat pe primul, nu am liniste. Cand cineva are de facut mai multe treburi deodata, o ia razna. Numai cat se gandeste la ele, ca il si apuca schizofrenia.

            Odata a venit la Coliba un tanar care avea probleme psihologice. Mi-a spus ca se chinuieste pentru ca mostenise de la parinti o sensibilitate. „Despre ce boala mostenita imi vorbesti?”, l-am intrebat. „Mai intai ai nevoie de odihna. Apoi trebuie sa iti iei diploma de absolvire, dupa care vei merge in armata si apoi sa-ti cauti un loc de munca”. M-a ascultat, sarmanul, si si-a aflat calea. Asa se afla oamenii pe ei insisi.

            -Parinte, si eu obosesc cand lucrez. Nu inteleg care-i pricina.

            -Ceea ce iti lipseste este rabdarea. Iar pricina pentru care nu poti sa ai rabdare este ca te apuci de multe. Te imprastii in multe parti si te obosesti. Iar aceasta iti pricinuieste si o nervozitate, fiindca te nelinistesti.

            Cand eram in manastire, aveam un slujitor la tamplarie, pe batranul Isidor. Sarmanul de el, nu avea de loc rabdare. Incepea sa faca o fereastra, se descuraja; se apuca sa faca usi, se supara si le lasa. Dupa aceea, se apuca sa faca acoperisuri. Insa pe toate le lasa neterminate. Nimic nu scotea la capat. O parte din lemn se pierdea, alta parte o taia gresit. Asa se chinuiesc unii, fara insa sa reuseasca nimic.

            Sunt uni care, desi au puteri limitate, putand face numai un lucru-doua, se apuca si se incurca in multe, insa nu fac nimic cum trebuie, ci ii mai trag dupa ei si pe altii. Este bine ca omul sa faca numai un lucru-doua, sa le termine cum se cuvine, ca astfel sa isi aiba mintea curata si odihnita, si numai dupa aceea sa inceapa altceva. Caci daca mintea se imprastie, ce lucruri duhovnicesti va mai face omul dupa aceea? Cum sa-si mai aduca aminte de Hristos?

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)

IN MOLDOVA

A PATRA ZI DE CONCEDIU – DIN NOU LA DRUM

            Dupa micul dejun am pornit din nou la drum. De data aceasta, am pornit spre Bistrita Nasaud prin pasul Tihuta, pentru a ne opri in Poiana Stampei si a vizita muzeul de acolo, apoi manastirile Poiana Fantanele si Podu Cosnei.

            Desi soarele ne mangaia cu razele lui, vantul care batea cu putere facea ca vremea sa fie destul de racoroasa.

            Manastirea Poiana Fantanele se afla in statiunea cu acelasi nume, amplasata pe soseaua ce strabate pasul Tihuta. Manastirea are o cruce monumentala (inaltimea acesteia este de 30 de m) care se poate vedea din departare.

            Manastirea Poiana Fantanele aflata la aproximativ 200 de metri de sosea, este o oaza de liniste si odihna duhovniceasca. In ziua in care noi am vizitat aceasta frumoasa manastire, maicile pregateau pe terenul din apropiere altarul de vara pentru serbarea hramului manastirii „Nasterea Maicii Domnului”.

            Manastirea Poiana Fantanele a fost destinatia finala a calatoriei noastre din ziua de 4 septembrie. Plecand de la manastire, am oprit la una dintre pensiunile intalnite si am savurat o cafea delicioasa.

            Desi pe internet apar informatii ca in Poiana Stampei sunt obiective turistice ce pot fi vizitate, nu am reusit sa le gasim, acestea nefiind semnalizate prin indicatoare.

            Cu parere de rau, am pornit mai departe, spre manastirea Podu Cosnei, o manastire aflata in plina reconstructie. Ajungand in jurul pranzului, am gasit biserica inchisa (probabil ca muncitorii se aflau la masa), asa ca am facut cateva poze si am plecat spre Vatra Dornei, unde am facut o noua plimbare prin statiune. Ploaia insa, ne-a trimis destul de repede catre Baza de Tratament.

O noua zi de concediu, petrecuta in liniste si admirand locurile frumoase cu care a inzestrat Dumnezeu tarisoara noastra, locuri incarcate de istorie si spiritualitate.

 Sa dobandim linistea launtrica

            Scopul este ca omul sa le valorifice pe toate pentru nevointa. Sa incerce sa dobandeasca linistea launtrica. Sa valorifice zgomotul punandu-si in minte gandul cel de-a dreapta. Totul este infruntarea cea buna. Pe toate sa le infrunte cu ganduri bune. Daca reuseste sa castige linistea launtrica in mijlocul zgomotului, a dobandit un lucru de mare pret. Daca nu reuseste sa dobandeasca linistea in neliniste, nici in liniste nu se va linisti. Cand vine in om linistea launtrica, toate cele dinlauntrul lui se linistesc si nu-l mai deranjeaza nimic. Daca vrea linistea exterioara ca sa se linisteasca launtric, atunci ziua, cand se va afla in liniste, va lua o trestie si va alunga greierii, iar noaptea va alunga sacalii, ca sa nu-l deranjeze. Adica va alunga cele pe care le va aduna diavolul. Ce credeti? Care este treaba lui? Diavolul pe toate le intoarce anapoda, pana ce ne intoarce si pe noi pe dos.

            La un schit, doi batranei au luat un magarus care avea un clopotel. Un tanar cu tendinte isihaste se plangea de clopotelul animalului si a adunat toate canoanele pentru a dovedi ca nu este ingaduit a se tine un magar in schit. Ceilalti parinti spuneau ca pe ei nu-i deranjeaza. Atunci eu i-am spus: „Nu ne este, oare, de ajuns faptul ca nu ne impovareaza pe noi grija de batranei, si ca se slujesc de magar? Daca n-ar avea clopotel si l-ar pierde, ar trebui sa mergem noi sa-l cautam. Ne mai si plangem inca?!”. Asadar, daca nu avem ganduri bune si daca nu le vom valorifica duhovniceste pe toate, nu vom spori nici daca vom umbla printre sfinti. Ma aflu in armata? Sa valorific trompeta considerand-o clopot, iar arma sa-mi aduca aminte de armele duhovnicesti impotriva diavolului. Daca nu vom valorifica toate duhovniceste, chiar si clopotul ne va deranja. Fie le vom valorifica noi, fie le va exploata diavolul. Cel nelinistit, chiar si in pustie va duce starea lui de neliniste. Mai intai de toate sufletul va trebui sa dobandeasca linistea launtrica in nelinistea exterioara pentru a se putea linisti in linistea pustiei.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)

IN MOLDOVA

A TREIA ZI DE CONCEDIU – ZI DE RELAXARE SI PLIMBARE PRIN IMPREJURIMI

            Oboseala acumulata din perioada premergatoare concediului, la care s-a adaugat drumul lung si greu de sosire la Dorna Arini, precum si plimbarea lunga din ziua precedenta, au facut ca in cea de-a treia zi de concediu sa alegem ca dimineata, dupa micul dejun, sa ne luam cartile si sa citim pe malul Bistritei.

            Susurul lin al apei „imbogatit” din cand in cand cu un dangat de talanga venit de la vacutele ce pasteau linistite pe pajistile din jur, razele blande ale soarelui care ne mangaiau (foarte fericiti ca am scapat de zilele toride de acasa, aici chiar ne bucuram de mangaierea soarelui), au facut ca timpul sa treaca extrem de repede, iar relaxarea sa fie deplina. In cele cateva ore petrecute pe malul Bistritei am reusit sa „uitam” de tot si de toate. Am avut impresia ca am pasit intr-o alta lume, in lumea descrisa atat de frumos de Sadoveanu si Creanga in scrierile lor - lumea satului, lumea vietii simple si profunde.

            Dupa-amiaza insa, am pornit din nou la drum. Am ales de data aceasta un drum extrem de scurt: statiunea Vatra Dornei, situata la o distanta de 5 km de Dorna Arini, o statiune tare draga sufletului meu, unde revin cu multa placere de fiecare data.

            Insa, avand in vedere ca treceam pe langa Manastirea Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir, nu se putea sa nu ne oprim si sa primim si noi o binecuvantare.

            Intrand in curte, ne-a primit Balanel, catelul manastirii care, cu un latrat viguros transmis din cusca lui, le anunta pe maici ca au venit pelerini.

            Maica stareta, draga de ea, a lasat treaba si a venit pentru a ne plimba prin micul asezamant monahal. Celelalte 3 maicute erau si ele, fiecare la ascultarea ei, toate erau grabite si alergau precum albinele intr-un stup. Explicatia maicii starete a fost foarte scurta: „Vine Episcopul”. Atunci nu am inteles mare lucru, insa seara, cand ne-am intors la vila, am inteles cuvintele maicii.

            Insa, sa revenim la mica manastire. Aceasta este o manastire relativ noua, in care vietuiesc 4 monahii ce se daruiesc cu trup si suflet ingrijirii batranilor din cadrul Fundatiei Ciocanesti Bucovina. Aici locuiesc aproape 30 de batrani, carora maicutele le ofera, pe langa cele necesare traiului, dragostea lor, incercand sa le faca zilele cat mai senine. Sunt batrani singuri, care nu mai au pe nimeni pe lume sau sunt batrani ai caror copii sunt plecati departe. Acestora din urma, dragele de ele, incearca sa le mai aline dorul de cei dragi. Jertfa curata, un exemplu pentru noi.

interiorul bisericii

intrarea in biserica

o parte din curtea plina de flori

            Plecand de acolo cu exemplul maicilor in suflet, ne-am oprit la Vatra Dornei si ne-am plimbat prin statiune: pe podul peste Bistrita, prin parcul cu veverite, prin zona pietei, am intrat in vechea si totusi noua librarie (locatia este veche, insa oamenii care iubesc cartile au amenajat-o extrem de frumos. Si este si foarte bine aprovizionata).

            Cand am ajuns la vila, am vazut un mic afis ce anunta ca la ora 24 are loc Sfanta Liturghie savarsita de Inalt Preasfintitul Teodosie – Arhiepiscopul Tomisului, asa ca hotararea noastra de a „da stingerea” mai devreme pentru ca a doua zi sa putem pleca iar la drum a fost amanata.

            Dupa proceduri si servirea cinei ni se parea ca timpul se scurge cu pasi de melc, astfel ca nu am mai avut rabdare pana la miezul noptii, ci am pornit-o ceva mai devreme spre bisericuta manastirii. Si am ajuns cand a inceput slujba.

            Nu pot reda in cuvinte frumusetea Sfintei Slujbe care s-a terminat la 2.30 dimineata. Dragostea si blandetea Inalt Presfintitului, emotiile tanarului care urma sa devina diacon, corul care canta ingereste, rugaciunile de sfarsit si cuvantul de invatatura  al Inalt Preasfintitului, atmosfera de liniste deplina din biserica au facut ca sa ne simtim intr-o alta lume, intr-un alt spatiu, poate ceva mai aproape de ingeri.

clopotnita manastirii Dorna Arini

Gandurile bune – antidotul zgomotului

            Dat fiind ca oamenii din ziua de astazi folosesc, din nefericire, chiar si pentru lucruri mici mijloace care fac zgomot, daca cineva s-ar afla pentru o bucata de vreme undeva unde este zgomot, fireste ca va trebui sa cultive ganduri bune. Nu poti spune: „Nu folosi aceasta!” sau „Nu folosi cealalta fiindca face zgomot!”, ci trebuie sa aduci indata gandul cel bun. De plida, auzi pulverizatorul si crezi ca trece elicopterul. Sa te gandesti: „In vremea aceastas-ar fi putut intampla sa se imbolnaveasca o sora si sa vina elicopterul sa o ia la spital. Ce suparare as fi avut atunci! Slava Domnului ca toate suntem bine!”. Aici este nevoie de minte si de inteligenta, de arta de a aduce gandul cel bun. Auzi, de pilda, zgomotul betonierei, macaralei, etc. Sa spui: „Slava Tie, Dumnezeule, ca nu se bombardeaza, ca nu se darama case! Oamenii au pace si zidesc case.”

            -Parinte, dar ce se intampla atunci cand nervii sunt stricati?

            -Nervi stricati? Ce inseamna aceasta? Nu cumva gandul este stricat? Cel mai bun dintre toate este gandul cel bun. Un mirean oarecare isi construise o casa intr-un loc linistit. Mai tarziu s-a facut intr-o parte a ei un garaj, in cealalta un drum, iar in alta un centru lumesc. Cantece pana la miezul noptii. Sarmanul nu putea dormi. Isi punea dopuri in urechi, iar apoi a inceput sa ia si hapuri. Ajunsese in pragul nebuniei. A venit si m-a gasit. „Parinte, aceasta si aceasta”, imi spune. „Nu ne putem linisti. Ce sa fac?Ma gandesc sa-mi fac alta casa”. „Sa pui gandul cel bun! I-am spus. Sa cugeti ca daca ar fi fost razboi si in garaj s-ar fi facut tancuri. Iar alaturi ar fi fost spitalul si ambulantele ar fi adus pe cei raniti, iar tie ti-ar fi spus:”Stai aici! Iti asiguram viata. Nu te vom deranja. Vei putea iesi in voie din casa numai in raza acestor cladiri, ca sa nu te ajunga glontul” sau: „Sa stai in casa ta si nu te va deranja nimeni”, oare putin lucru ar fi fost aceasta? Nu l-ai fi socotit o binecuvantare? Asadar, acum sa spui: „Slava Tie, Dumnezeule, ca nu este razboi, ca lumea este bine, isi face treburile, iar in garaj, in loc de tancuri. Oamenii isi repara masinile! Slava Tie, Dumnezeule, ca nu exista spital, raniti, etc., ca nu trec tancuri, ci masini, iar oamenii alearga la treburile lor!” Daca vei aduce astfel gandul cel bun, va veni dupa aceea slavoslovia”. A inteles sarmanul ca totul este infurntarea corecta a situatiilor si a plecat linistit. Incet-incet a reusit sa-si infrunte problema cu ganduri bune, a aruncat si hapurile si dormea fara greutate. Vezi cum se aranjeaza cineva cu un gand bun?

            Odata calatoream cu autobuzul si taxatorul a pus radioul tare. Cativa tineri credinciosi i-au spus ca este si un monah inauntru si ii faceau mereu semne sa inchida radioul. O data, de doua ori, insa el nimic. Dimpotriva, l-a dat mai tare. „lasati-l, le-am zis, nu ma deranjeaza! Imi tine isonul la psalmodia mea!”. Imi spuneam in gand: „Daca, Doamne fereste, s-ar intampla un accident ceva mai incolo si ar fi nevoiti sa puna in autobuzul nostru oameni raniti, unul cu piciorul rupt, altul cu capul spart, cum as putea suporta scena?Slava Tie, Dumnezeule, ca oamenii sunt bine si chiar canta.” Si astfel am calatorit foarte bine, inca si cu psalmodie.

            Sa va mai spun si o alta intamplare, ca sa vedeti cum se poate aranja cineva cu un gand bun in orice situatie. Eram la Ierusalim cu un oarecare cunoscut. Acolo aveau o sarbatoare. Praznuiau si strigau mereu: „ A..lala..ah!”. era prapad. Inchimvale rasunatoare....si in chimvale de strigare! Nu intelegeai ce spuneau. Au strigat toata noaptea. Cunoscutul meu se enerva, iesea la fereastra. Nu a putut sa inchida un ochi. Eu, cu un gand bun ce mi l-am pus in minte, am adormit ca un puisor. Mi-am adus aminte de Iesirea evreilor din Egipt si aceasta m-a miscat mult.

            Asa si voi, pe toate sa le infruntati cu ganduri bune. S-a trantit, de pilda, o usa? Sa spuneti: „Daca, Doamne fereste, o sora ar fi patit ceva, s-ar fi lovit si si-ar fi rupt piciorul, as mai fi dormit? Daca s-a trantit usa, se vede ca sora aceasta o fi avand vreo treaba”. Dar daca incepi sa judeci si sa spui: „A trantit usa. E neatenta! Ce inseamna aceasta?”, cum te vei mai linisti dupa aceea? In clipa cand aghiuta iti va strecura astfel de ganduri, te va razvrati. Sau se poate ca o sora sa auda noaptea desteptatoarele care suna. De pilda, a sunt unul o data, iar nu dupa mult timp suna din nou. Daca va spune in sinea ei: „Sufletul acesta a fost rupt de oboseala, nu s-a putut scula. Mai bine sa se odihneasca o jumatate de ora mai mult ca sa poata sa isi faca datoriile ei duhovnicesti”, nu se va nelinisti, nici nu se va supara ca a fost trezita. Daca insa se gandeste la sine ca s-a trezit din pricina ceasurilor, se poata sa spuna: „Ce se petrece aici? Nu te poti odihni nici un pic”. Asadar, nu ajuta nici o alta nevointaatat cat ajuta gandul cel bun.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)

LA CIOCANESTI

A DOUA ZI DE CONCEDIU – VIZITA LA SCHITUL INALTAREA SFINTEI CRUCI

            Dupa ce am vizitat cele doua muzee, am pornit din nou la drum, nu spre locul unde eram cazati, ci spre Schitul Inaltarea Sfintei Cruci, aflat la o distanta de 7 km de satul Ciocanesti.

            Cei 7 km au fost parcursi pe drum forestier, destul de bine amenajat, intr-un peisaj de vis. In momentul in care am ajuns la manastire, ne-am dat seama ca aceasta era amplasata pe varful muntelui Suhard. Daca am mai fi urcat putin pe jos am fi vazut, dincolo de coama muntelui, satele din Maramures.

aproape de schit (de aici am urcat pe jos)

drumul pe care am venit

            Am fost intampinati, cu multa dragoste de preotul care slujeste acolo. Ne-a intampinat zambind si spunand ca nu ne-a mai vazut, insa ca este convins ca ne vom intoarce. Impreuna cu dansul am vizitat manastirea si trapeza (unde se efectuau lucrari de punere a gresiei).

            Ne povestea parintele ca acolo locuiesc acum doi vietuitori, ca, desi au fost mai multi, ceilalti au ales sa plece spre manastirile mai mari. Ne-a povestit despre viata de acolo, despre faptul ca aveau curent doar de 3 luni; pana atunci totul se facea la lumina lumanarilor. Sus, pe varful muntelui, iarna vine devreme, primele ninsori cad spre sfarsitul lunii septembrie, iar iarba incepe sa se vada la inceputul lunii mai. In prezent, ca sursa de apa, au captat in rezervoare foarte mari, apa de la izvoarele din munte. La inceput insa, iarna, pentru ca nu puteau merge la izvoare sa aduca apa, taiau zapada cu joagarul, o topeau si o foloseau.

            Desi ceea ce povestesc arata cat de dura este viata acolo, felul cum ne relata parintele despre toate acestea, faceau ca ea sa para extrem de simpla si placuta. Ne spunea ca, desi acolo este extrem de multa liniste, cel mai aproape de cer si de Dumnezeu se simtea atunci cand pornea prin padure.

            Cu mult drag ne-a vorbit despre icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului si ne-a povatuit sa trecem pe sub ea, rugandu-ne cu drag Maicii Sfinte. Cat timp noi am facut ceea ce ne-a povatuit, parintele a mers la chilie si ne-a adus sirop de muguri de brad, de zmeura si de afine. Nu pot sa redau in cuvinte savoarea acestor siropuri. Aroma este pastrata in totalitate, ele fiind produse printr-o metoda aparte.

Icoana facatoare de minuni

interiorul bisericii schitului

biserica schitului (in spate se vad chiliile)

vedere din curtea schitului (in spatele brazilor, in departare este satul Ciocanesti)

o stana "vecina" cu schitul (se afla pe o alta culme de munte)

            La intoarcere, am vazut un indicator care ne arata o alta manastire (manastirea Sfantul Stefan cel Mare), la o distanta de 200 m. Drumul fiind foarte abrupt si cu pietre, ne-am dat seama ca masina nu va urca, asa ca am pornit incetisor si voiniceste pe jos, insa cand am ajuns acolo am gasit manastirea inchisa. Din pacate, doi calugari au trecut pe langa noi, insa nu ne-au spus ca nu este nimeni. 

             Obositi trupeste si incarcati sufleteste, bucurosi de tot ceea ce am avut ocazia sa vedem, am pornit spre Dorna Arini, unde a urmat perioada de tratament (relaxare totala) si servirea cinei.

Sa respectam linistea celorlalti

            Cand nu suntem noi pricina zgomotului care exista, nu te necaji., Dumnezeu vede. Dar cand noi suntem pricina, atunci este rau. De aceea trebuie sa luam intotdeauna aminte ca sa nu-i deranjam pe ceilalti. Daca cineva nu vrea sa se roage, cel putin sa nu bage paraziti altora. Daca ati intelege marea paguba pe care o pricinuiti celui ce se roaga, ati fi cu multa luare-aminte. Caci daca cineva nu simte aceasta ca pe o necesitate personala si ca un ajutor pentru ceilalti, astfel incat s-o faca cu toata inima sa, din dragoste si nu din nevoie, ci o respecta ca pe o regula de disciplina, aceasta nu va avea  rezultate bune. Cand o face silit, din disciplina, si anume: „Acum trebuie sa umblu asa, ca sa nu deranjez. Acum nu trebuie sa umblu liber...”, aceasta este un chin pentru el. Scopul este s-o faca din toata inima sa, cu bucurie, pentru ca celalalt se roaga, comunica cu Dumnezeu. Cat de mult difera una de alta! Ceea ce face omul cu inima ii pricinuieste bucurie si il ajuta. Atunci cand cineva este constrans sa respecte pe altul ce se roaga, simte dupa aceea o frica. Iar cand cineva respecta pe celalalt, pe sine insusi se respecta. Atunci nu se socoteste pe sine, pentru ca nu are iubire de sine, ci marime de suflet. Sa se puna unul in situatia celuilalt. Sa gandeasca: „Daca eram eu in locul celuilalt, cum as fi vrut sa se comporte cu mine/ Daca as fi fost obosit sau m-as fi rugat, mi-ar fi placut oare sa fie trantite astfel usile?”. Cand te pui in situatia celuilalt, atunci lucrurile se schimba.

            Ce frumos era la inceput in vietile de obste! Liniste! Aveau si ceasul care batea la fiecare sfert de ora, ca fiecare sa-si aduca aminte sa rosteasca Rugaciunea. Chiar daca cineva uita sa se roage, cand auzea ceasul care batea, incepea din nou Rugaciunea. Ceasul mult ajuta. Parintii rosteau Rugaciunea si era multa pace si liniste in manastire. In obstea in care am vietuit atunci cand eram in Sfantul Munte erau 60 de parinti si era ca si cum ar fi fost un singur isihast. Toti aveau Rugaciunea. In biserica putini cantau, cei mai multi se rugau cu mintea. La ascultari, la fel. Liniste peste tot. Nu vorbeau tare, nici nu strigau, ci isi faceau ascultarile in liniste. Toti se miscau fara zgomot, ca oile. Mereu exista in manastire o miscare nezgomotoasa. Nu era ca acum, cand in vietile de obste au ora de incepere a lucrurului, ora de linistire si....ora de stingere, ci atunci fiecare se misca potrivit cu ascultarea sa.

            Trebuie sa iubim pustia cea binecuvantata si sa o respectam, daca vrem sa ne ajute si ea cu sfanta ei pustietate si cu linistea ei cea dulce sa ne domesticim, sa se pustiasca patimile noastre si sa ne apropiem de Dumnezeu. Este nevoie de atentie, ca nu cumva sa adapteze cineva pustia la sinea lui patimasa. Aceasta este o mare neevlavie. Este ca si cum ai merge sa te inchini la Sfanta Golgota cu alaute.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)

LA CIOCANESTI

A DOUA ZI DE CONCEDIU – VIZITA LA CIOCANESTI (II)

Desi concediul s-a terminat, au ramas amintirile frumoase, asa ca revin cu povestirea din cea de-a doua zi.

Dupa vizitarea muzeului oualelor incondeiate, am mers, impreuna cu doamna muzeograf sa vizitam cel de-al doilea muzeu: Muzeul Satului, muzeu organizat intr-o casa specifica satului Ciocanesti.

La parter, camerele erau organizate, in cele mai mici detalii, in functie de ocupatiile pe care le au oamenii locului: tamplarie, fierarie, cresterea animalelor, plutarit.

In prima camera, la loc de cinste, se aflau costumele nationale specifice locului, precum si fotografii cu oameni de seama ai satului.

In cea de-a doua camera se afla unelte specifice tamplariei. Interesant este faptul ca marea majoritate a acestora sunt in stare de functionare.

Principala preocupare a locuitorilor a constituit-o, din totdeauna, prelucrarea fierului. De aici este, de fapt si numele satului :Ciocanesti (de la a ciocani). Aici, se obtineau armele si armurile folosite de Sfantul Stefan cel Mare.

Alte camere au fost dedicate pastoritului si vietii la stana, precum si activitatii de plutarit.

O pluta, in miniatura.

La etaj, amenajarea camerelor a scos in evidenta o locuinta tipic taranesca din zona Dornelor.

Aceasta masina este din perioada anilor 1908-1913 si se folosea pentru obtinerea laptelui degresat si a smantanei pentru frisca din lapte dulce.

Pe soba sunt oale folosite pentru obtinerea laptelui batut, precum si forme pentru cozonac cu o vechime de peste 100 de ani. Acele forme rotunde din ceramica, demonstreaza ca gospodinele noastre coceau vestitul “panettone” cu multi ani in urma, numindu-l ‘cozonac baba”.

In timp ce barbatii se indeletniceau cu prelucrarea fierului si a lemnului, femeile se ocupau cu prelucrarea lanii – tors si tesut.

In prezent la aceste razboaie vin copii si tes.

Numai daca vrei, poti auzi zgomotul

            -Parinte, cand exista zgomot la ascultare sau daca pentru lucrul de mana este nevoie de un motor care face zgomot, noi ce sa facem?

            -Atunci cand lucrul de mana este vreodata zgomotos, ajuta mult psalmodierea inceata. Daca nu puteti rosti Rugaciunea, sa cantati. Este nevoie de rabdare. Atunci cand calatoresc cu vaporul este mult zgomot. Stau intr-un colt, inchid ochii ca si cum as dormi, pentru a nu ma deranja lumea, si cant. Si ce nu cant! Cant de mai multe ori „Cuvine-se cu adevarat....., Sfinte Dumnezeule.......”. Vaporul face si un zgomot care se potriveste cu psalmodierea. Si se face ison la „Cuvine-se cu adevarat....” al lui Papa Nicolau si la „Sfinte Dumnezeule...” al lui Nilos. La toate se potriveste acest zgomot. Cant cu mintea, ia parte insa si inima.

            Cu toate acestea, cred ca nu atat zgomotul exterior deranjeaza, cat grija. Zgomotul nu-l aude aomul decat atunci cand vrea, insa grija este greu sa o eviti. Mintea este baza. Ochii pot privi ceva si sa nu vada. Cand ma rog, pot privi, dar fara sa vad. Umblu si pot privi un peisaj, etc., dar fara sa il vad. Cand cineva nu este obisnuit sa rosteasca Rugaciunea in mijlocul zgomotului, patimeste aceasta din pricina ca mintea nu este daruita lui Dumnezeu. Trebuie ca omul sa ajunga la distragerea dumnezeiasca, astfel incat sa poata simti linistea launtrica si sa nu fie deranjat de zgomot in tim;ul rugaciunii. Ajunge la acel punct al dumnezeiestii „distrageri” in care nu mai aude zgomote, sau le aude cand vrea, sau mai degraba atunci cand ii coboara mintea din Cer. Si va ajunge la acest punct daca va lucra duhovniceste, daca se va nevoi. Atunci va auzi numai cand el va voi.

            Cand eram in armata, am spus odata unui camarad evlavios: „Ne vom intalni in cutare loc.”. „Dar acolo exista megafon”, mi-a zis. „Daca vrei, il auzi; daca nu vrei nu-l auzi”, i-am raspuns. Cand mintea este in alta parte, auzim? Acolo in padure, in apropiere de Coliba, au golit muntele cu drujbele. Cand citeam sau ma rugam si eram adancit in acestea, nu auzeam nimic. Cand ma opream, pe toate le auzeam.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)

LA CIOCANESTI

A DOUA ZI DE CONCEDIU – VIZITA LA CIOCANESTI (I)

            A doua zi, pe 2 septembrie, dupa ce am servit micul dejun, am pornit sa vedem frumusetile din jur. Nu ne-am avantat sa parcurgem distante mari, pentru ca trebuia sa fim inapoi la masa de pranz, dupa care la proceduri.

            Am ales ca prima destinatie comuna-muzeu Ciocanesti, cu gandul de a ne delecta privirea cu frumusetea caselor de aici.

 Numai ca, ajungand in centrul satului, am vazut muzeul oualelor incondeiate. Am oprit si, surpriza: totul era inchis, insa pe usa un afis cu un numar de telefon. Ajunsi pana aici ne parea rau sa nu vedem si noi creatiile localnicilor, asa ca am sunat. Cu multa amabilitate ne-a raspuns o doamna, care ne-a rugat frumos sa o asteptam 5-10 minute.

 Am asteptat si bine am facut, pentru ca urmatoarele doua ore, ne-am intors in timp. Doamna muzeograf era in concediu, insa nu o lasase sufletul sa nu vina atunci cand turistii ajungeau in zona si doreau sa vizitezele muzeele.

            Primul muzeu vizitat a fost muzeul oualelor incondeiate sau, asa cum ii spun localnicii, al oualelor muncite. Muzeul se afla intr-o casa tipica pentru Ciocanesti, la etaj. Aici sunt doua camere amenajate cu vitrine ce gazduiesc o multime de oua, asezate pe categorii: oua cu desene specifice satului Ciocanesti, care scot in evidenta activitatile si modul de viata al satului (motive ce arata faptul ca oamenii se ocupa cu cresterea animalelor si cu pescuitul pastravilor, motive care reproduc in miniatura frumoasele modele de pe case); oua din diferite zone al tarii, premiate la concursuri de gen, atat din tara, cat si internationale.

            In cea de-a doua incapere erau pastrate oua incondeiate ce aveau o vechime de peste 100 de ani. Chiar spunea doamna muzeograf ca aceste oua sunt foarte greu de pastrat, pentru ca, nefiind golite si spalate ca in prezent, pastrarea lor impune anumite conditii de temperatura si umiditate.

            Cu mare drag si multa rabdare, ne-a explicat tehnica de realizare a oualelor incondeiate, timpul de realizare al acestora fiind de 4 pana la 6 ore pentru modelele cele mai simple si chiar doua-trei zile pentru modelele complicate.

            In prezent, primul pas care se face pentru incondeierea oualelor este scoaterea continutului, spalarea si dezinfectarea acestora, iar cel mai important rol in obtinerea acestor capodopere il are ceara de albine. In trecut vopseaua folosita era obtinuta in mod natural, din diferite plante, in prezent se foloseste vopsea pentru oua.

            Explicatiile au fost exemplificate pe oua, acolo gasind mostre pentru fiecare faza de realizare.

Oua de strut incondeiate, iar in cosultetul din fundal se vad ouale in diferite faze de realizare.

Expozitie cu vanzare.

Ultimele doua fotografii sunt cu oua ce au o vechime de aproximativ 100 ani.

            In cadrul muzeului se afla si un atelier, unde copiii vin si invata acest frumos mestesug, pentru a fi dus mai departe.