TARG MEDIEVAL

TARGUL MEDIEVAL DE LA PLOIESTI

            In miez de vara, batranul Bulevard cu Castani din Ploiesti a fost gazda Targului Domnesc. Standurile ce evocau o perioada demult apusa, cunoscuta doar din carti – epoca medievala - au constituit principalul punct de atractie al targului. Aici, copiii si nu numai, au facut cunostinta cu portul specific perioadei, cu armele de lupta, precum si cu modul de  organizare a taberelor de lupta. Iar cand mai ai ocazia de a trage cu arcul, de a vedea si “manui” pusti si baionete, distractia este asigurata.

            Continuand plimbarea, au putut fi admirate lucrari ale artizanilor si mesterilor populari.

            Lemnul, atat de folosit in perioada medievala, a fost prezentat foarte frumos de un batran artizan. Acesta, prin talentul lui, a pus in valoare, in mod elegant, diverse obiecte.

.

            Lumanarile, ce reprezentau seara principala sursa de lumina, au fost si ele prezente, in numeroase forme, culori si arome.

            Intotodeauna plimbarile fac pofta de mancare, asa ca vizitatorii targului au fost intampinati de carciumarii ce au oferit din plin mancaruri traditionale (sarmale, tocanita ardeleneasca, gulas, saramura de peste, ciolan la gratar si multe alte bunatati)

sau mai putin (midii, creveti si scoici), ce au oferit un spectacol minunat ochiului la cat de apetisant aratau, nasului-cu mirosurile imbietoare, iar pentru cele gustate nu pot sa spun decat ca au produs un curcubeu de arome pe cerul gurii.

Si pentru ca de la o masa copioasa nu pot lipsi dulciurile, ele au fost prezente si la targ si ne-au atras prin varietatea, prospetimea si gustul lor. 

Nu puteai sa pleci fara sa savurezi o cafeluta la nisip.

  

A fost o idee interesanta, ce a oferit o diversificare in programul de week-end al ploiestenilor.

Sa lasam o traditie buna

            -Parinte, cum se intampla ca unele locuri au oameni buni?

            -Pentru ca au existat acolo oameni buni care au lasat o randuiala buna, iar acum ea se continua acolo. Nu pamantul este cel ce scoate oamenii buni. Atunci cand un loc are o traditie buna sau rea, ea se continua, In Epir era un sat oarecare, la granita cu Albania, in care locuitorii lui mergeau la Vecernie, la Sfanta Liturghie si chiar la Pavecernita, atunci cand se facea. Traiau Raiul inca din aceasta viata, iar in cealalta vor merge in el. Acestia s-au folosit pe ei insisi, au ajutat si urmatoarea generatie si au creat o continuitate buna. Iar atunci cand oamenii se afla intr-o traditie buna, ea se continua. In satul vecin toti furau. Unul dintre locuitorii satului a ajuns preot, dar si acesta fura icoane din biserica. Aceasta nu inseamna ca in acest sat pamantul era altfel, ci oamenii aveau acel obicei rau. Astfel au lasat un obicei rau care se continua si acum. Este trebuinta de multa osteneala ca sa se introduca acolo o traditie buna. Si uita-te, atunci cand cineva este rau, toti incearca sa dovedeasca ca nu este din partile lor si ii cauta originea. Iar cand cineva este sfant, fiecare cauta sa apuce mai intaisi sa-l faca al lui. Ca pe Sfantul Cosma Etolianul. Desi este din Grecia continentala, l-au pus printre Sfintii epiroti, deoarece tatal lui era din Gramenohoria Epirului. Iar aceasta chiar si fara voia Sfantului.

            Am cunoscut un crestin care atunci cand vorbea isi misca degetul cu nervozitate. Dupa aceea si copiii lui isi miscau degetul cu nervozitate atunci cand vorbeau, pentru ca si copiii imprumuta toate obiceiurile tatalui lor. Le copiaza intocmai. Dar scopul este sa ia cineva numai binele, caci altfel se invesniceste raul. Imi aduc aminte de unul care a mers la o manastire de sine, dar acolo nu se simtea multumit sufleteste si voia sa plece. Atunci staretul i-a spus:”Mai fa putina rabdare, caci lucrurile se vor schimba”. Insa el i-a raspuns:”Parinte, dar cum se vor schimba lucrurile? Caci ucenicul Batranului cutare este intocmai ca si el. Ucenicul cutaruia este exact ca acela. Atunci cum se vor schimba lucrurile?”. Cand intr-o manastire sau intr-o obste exista un obicei rau invechit, iar ucenicii nu au nelinistea cea buna si copiaza tot ceea ce se afla, atunci se invesniceste o stare rea. Dar daca exista nelinistea cea buna la ucenici, atunci se poate schimba o stare rea si sa se faca buna. In felul acesta se pot invesnici si binele si raul.

            Ceea ce am inteles este ca toatea acestea pe care le avem astazi, fie carti patristice, fie tipice, sunt ceva de foarte mica insemnatate, adica asemenea ramasiteor care raman dupa culesul strugurilor. De aceea trebuie sa luam aminte ca sa se pastreze putin aluat. Si fiindca suntem crestini, suntem foarte indatorati si nu avem dreptul sa lasam o traditie rea.

            Cu cativa ani inainte s-au adunat la Geneva cativa teologi, profesori universitari, etc si au facut un presinod. Au propus sa se desfiinteze Postul Nasterii Domnului si al Sfintilor Apostoli, iar din Postul Mare sa taie vreo doua saptamani, caci si asa lumea nu posteste. Au mers acolo si unii profesori de aici. Atat de mult m-am suparat atunci cand au venit si mi-au spus acestea, incat am strigat la ei:”Va dati seama ce faceti? Daca unul este bolnav, este indreptatit sa manance, nu este sub canon. Daca insa unul nu este bolnav, dar a mancat din slabiciune, sa se smereasca si sa spuna: “Dumnezeule, iarta-ma ca am gesit!”. Nu-l va spanzura Hristos. Dar daca nu este bolnav, atunci ca tina postul. Cel indiferent mananca orice si nu-l intereseaza. Asadar lucrurile merg normal. Daca cei mai multi nu tin posturile, mai ales fara un motiv serios, si mergem sa-I odihnim pe acestia si sa desfiintam posturile, de unde vom sti cum va fi generatia urmatoare? Se poate sa fie mai buna si sa poata tine o astfel de scumpatate. Cu ce drept sa le desfiintam pe toate acestea, daca lucrurile sunt simple?”. Apusenii au o ora de post inainte de Sfanta Impartasanie. Sa ne lasam si noi stapaniti de duhul acesta? Sa ne binecuvantam slabiciunile si caderile noastre? Nu avem dreptul ca din pricina slabiciunilor noastre sa facem un Crestinism dupa masura noastra. Chiar si putini de ar fi cei ce pot, trebuie ca pentru ei sa se tina randuiala. Daca cel bolnav se afla intr-un mediu strain, sa manance fara sa-l vada ceilalti ca sa nu sminteasca. Sa-si ia, de pilda, iaurtul sau si sa-l manance acasa. Cineva mi-a spus:”Dar aceasta este fatarnicie. “De ce nu te duci in piata sa pacatuiesti, ii spun, ca sa fii mai sincer?”. Cum le mai infatiseaza diavolul pe toate! Facem o Ortodoxie a noastra si explicam in felul acesta pe Sfintii Parinti si Evanghelia. In vremea noastra, cand exista atatia oameni culti, ar trebui sa straluceasca Ortodoxia. Vedeti un singur sfant, precum Nicodim Aghioritul, cate a facut! Cate cuvinte nu a scris, cate carti…. toate sinaxarele! Stia toate bibliotecile pe de rost. Si nu avea nici multiplicator, nici computer.

            Pe cat poate cineva, sa se straduiasca sa devina un crestin corect. Atunci va avea simtire duhovniceasca. Mult-putin, il va durea si de Ortodoxie si de Patria sa si va simti datoria ce o are ca grec, iar daca va afla ceva, se va interesa, se va nelinisti, se va ruga. Dar daca ve trebui sa i se spuna mereu:”Intereseaza-te de aceasta!”, “Intereseaza-te de cealalta!”, va fi ca o roata patrata care trebie mereu impinsa ca sa mearga inainte. Scopul este ca omul sa se impinga singur dinlauntru. Atunci se va rostogoli usor, ca roata cea rotunda. Iar daca cineva devine un crestin adevarat, este impins dinlauntru, dupa care Dumnezeu il va lumina si va cunoaste mai mult si va cunoaste mai mult despre un anumit lucru decat cel pe care il studiaza. Si nu numai atat, ci va cunoaste mult mai multe lucruri. Unul ca acesta stie nu numai pe cele scrise, ci si pe cele pe care se gandesc sa le scrie. Ati inteles? Vine luminarea dumnezeiasca si atunci toate lucrurile lui sunt luminate.

            Mostenirea atat de pretioasa pe care ne-a lasat-o Hristos nu avem dreptul sa o facem sa dispara in zilele noastre. Vom da raspuns inaintea lui Dumnezeu de aceasta. Noi, acest neam mic, am crezut in Mesia si ni s-a dat binecuvantarea sa luminam toata lumea. Vechiul Testament s-a tradus in limba greaca cu mai bine de o suta de ani inainte de venirea lui Hristos. Cate au tras primii crestini! Viata lor se primejduia mereu. Cata nepasare exista astazi!... Tocmai astazi, cand putem lumina neamurile fara sa simtim durere si fara sa ni se primejduiasca viata noastra, sa devenim mai nepasatori?

            Astazi avem putina pace, dar stii cate au tras cei de demult pentru a ne bucura de ea? Cati nu s-au jertfit! Astazi n-am fi avut nimic daca nu s-ar fi jertfit aceia. Si ma intreb cum au putut atunci sa pastreze credinta, desi li se primejduia viata, in timp ce astazi fara nici o silire, pe toate le niveleaza. Toti cei care nu si-au pierdut libertatea lor nationala nu inteleg aceasta. Eu le spun:”Dumnezeu sa pazeasca sa nu vina barbarii si sa ne necinsteasca!”, iar ei imi spun:”Si ce vom pati?”. Auzi vorba?.... Oameni de nimic! Astfel de oameni sunt astazi. Daca au bani si masini, nu-I intereseaza nici de credinta, nici de cinste, nici de libertate.

            Ca greci, Ortodoxia noastra o datoram lui Hristos si Sfintilor Mucenici si Parinti ai Bisericii noastre, iar libertatea noastr o datoram eroilor Patriei care si-au varsat sangele pentru noi. Suntem datori sa cinstim si sa pastram aceasta mostenire sfanta, iar nu s-o facem sa dispara in zilele noastre. Este pacat sa se piarda un astfel neam! Si vedem ca precum inainte de incepe un razboi se face mobilizarea rezervistilor prin scrisori personale, tot astfel si Dumnezeu prin chemari personale Isi aduna oamenii Sai ca sa se pastreze ceva aluat si sa se mantuiasca faptura Sa. Nu va lasa Dumnezeu, dar trebuie ca si noi sa facem tot ceea ce putem omeneste, iar pentru ceea ce nu putem face omeneste, sa facem rugaciune ca sa ajute Dumnezeu.

( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)

P.S. Si iata ca, incet-incet, am citit impreuna cartea Parintelui Paisie Aghioritul.