Pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Grigrie Decapolitul,
ale Sfantului Mucenic Dasie si ale Sfantului Ierarh Proclu, arhiepiscopul
Constantinopolului, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe
noi!
RUGACIUNEA
(din inima, staruitoare si cu credinta)
Anul 1814. Intreaga
Europa era bantuita de razboaiele care nu mai conteneau. Orasul Schleswig din
Danemarca vazuse cu durere retragerea trupelor ocrotitoare si populatia ramasa
in voia sortii traia clipe de groaza, simtind apropierea dusmanilor. Rusii si
Suedezii erau aliati si in curand puhoiul cotropitor se va napusti si asupra acestui
pasnic oras, ramas fara aparare.
La
marginea orasului, tocmai la drumul mare era o casuta, in care toti ai casei
erau in mare neliniste. Cu spaima zugravita pe fete si cu deznadejde in
priviri, erau atenti la orice zgomot din afara.
In mijlocul
lor, batrana bunica, impovarata de ani si necazuri, cu ochii inlacrimati se
ruga: “O, Doamne Dumnezeule, numai catre Tine, imi indrept tot focul inimii
mele. Tu ne esti sprijin si ajutor. Ca sa nu se apropie dusmanul de noi,
inconjoara-ne, cu ziduri de aparare, Atotputernice!”
Alaturi de
dansa, un tinerel de vreo 20 de ani, strain de cele sfinte, ca unii tineri de
lume noua, cunoscator ale invataturilor lumesti, dar nu in cele ale Bisericii
lui Hristos, o priveste cu dispret, zicandu-i: “Hei, bunico draga, dusmanii se
apropie de noi si Dumnezeul tau este departe foc. Chiar daca te-ar auzi acum –
ceea ce este imposibil – cum crezi ca ar putea cineva, asa la repezeala, sa-ti
inalte ziduri de aparare in jurul casei?!”. “Dragul meu, raspunse batrana cu
blandete, credinta mea e neclintita. Dumnezeu poate sa ne inconjoare cu ziduri,
daca asa va fi voia lui Sfanta. Lui ma voi ruga neincetat”.
Dar
iata, vuiet, larma, zgomote, cantece, strigate si urlete se aud dinafara. Navalitorii,
indarjiti de asprimea razboiului, de foame si de frig, patrund prin case cu
salbaticie. Dar netulburata, batranica cu credinta se ruga mai departe. Dupa cum
credina ei infruntase batjocura tanarului sau nepot, tot asa de neclintita era
si acum, cand groaza domnea in jur.
Vazand
cu spaima cum se apropia zgomotul infricosator al dusmanilor, tanarul nepot se
apropie de bunica lui si o ruga sa taca, ca nu cumva dusmanii, atrasi de
cuvintele rugaciunii pe care batrana le rostea cu voce tare, sa patrunda si in
casa lor. Dar batrana nu-l auzea, ci mai fierbinte si mai statuitor se ruga: “…,
cu ziduri de aparare ne inconjoara pe noi Doamne!”
Un fapt
extraordinar se petrecu: de dimineata si pana seara tarziu, armata dusmana
trecu necontenit prin fata micii casute, fara ca vreun picior de dusman sa-i fi
trecut pragul. Afara viscolea. Batrana zise catre ai casei intr-un tarziu: “Trageti
oblonul, copii, si odihniti-va, iar eu voi veghea mai departe in rugaciune”.
Afara se
auzeau ropote de cai, zgomote de arme, strigate, tipete. In casele vecine
patrundeau zeci de inamici care devastau, loveau, raneau si raspandeau teama si
groaza, in randul celor pasnici.
Cat e
noaptea de lunga batrana si-a zis fara intrerupere rugaciunea ei: “Cu zid de
aparare, ne inconjoara, Doamne….”. Pe afara de mult orice zgomot a amutit. Zorile
zilei patrund, ca o raza de nadejde intr-un suflet chinuit. Batrana, dupa ce
isi incheie rugaciunea cu cateva cuvinte de multumire catre Domnul, trimite pe
nepotul sau sa vada ce-or mai fi facand bietii lor vecini.
Baiatul
trase usa, caci in afara nici ca se putea deschide, caci zapada troienita se
inalta ca de doi metri in jurul casei. Toata familia privea uluita troienele de
zapada din jurul casei.
Nepotul striga
uimit si el de ceea ce se intamplase: “Bunico draga, uita-te bne, caci iata in
jurul casei noastre, cu adevarat se afla un zid de aparare. Bunul Dumnezeu,
ti-a ascultat rugaciunea si a facut cu noi o minune”.
“Da,
zise batrana, palida de atata priveghere de o noapte intreaga, dar fericita ca
Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea si i-a ocrotit pe toti ai ei, intr-adevar
Dumnezeu cu ziduri de aparare ne-a inconjurat”.
Si….
tanarul de lume noua, infumurat de invataturi desarte si necredincios pana
acum, deveni un alt om, saruta cu lacrimi mana batranei sale bunici, ingenunche
in locul ei si….. din cuget smerit se ruga lui Dumnezeu, pentru intaia oara.
(Istorioare moral-religioase)