BOUNTY FAIR

Simplitate si talent

Pentru ca saptamana care a trecut a fost incarcata si agitata, am declarat ziua de duminica, zi de odihna totala, asa ca, dupa Sfanta Litughie, am servit un pranz delicios in care „vedeta” a fost pestele si am plecat la drum.

Pornind de la recomandarile de week-end ale celor de pe blogul Povesti de Calatorie, ne-am decis sa mergem la Bucuresti, la „Bounty Fair”, un eveniment al creatorilor de produse hand-made, si bine am facut.

Drumul nu a fost aglomerat, asa ca am ajuns destul de repede in Bucuresti. Cand am trecut pe langa ASE mi-am adus aminte de anii studentiei, de anii tineretii, ani care au trecut extrem de repede, dar care au lasat in suflet amintiri frumoase.

Mergand mai departe, am ajuns la Spitalul de Urgenta Oftalmologie unde, in imediata apropiere am gasit o parcare cu plata. Am lasat visinica acolo si am pornit agale spre Casa Universitarilor. Zona foarte frumoasa, linistita, o zona in care se imbina foarte frumos cladirile vechi cu aspectul lor arhaic cu cladirile noi, cu un aspect usor elegant.

Odata ajunsi, am achitat taxa de intrare si, deja am intrat intr-o alta lume, insotiti de un fond muzical delicat. O lume a creatorilor de frumos, o lume in care din orice lucru banal si simplu pot fi realizate lucuri extrem de frumoase.

Astfel, am avut ocazia sa admiram bijuterii diverse si variate, create din numeroase tipuri de pietre si margele folosind tehnici care de care mai inedite. Dintre toate ne-au atras privirile bijuteriile pictate sub lupa, create de Alexandra Piriianu, precum si bijuteriile din portelan modelat si pictat manual realizate de Brandusa Ungurasu.

Am admirat numeroase aranjamente florale, unele mai frumoase decat altele, atat din flori naturale cat si din.......hartie (realizate prin tehnica quilling). Minunate.

Ne-am oprit la un alt stand, unde ne-am delectat privirile cu obiecte de imbracaminte pe care erau aplicate mici si delicate mileuri crosetate. Doamna care avea standul chiar povestea ca lucrurile crosetate sunt mult prea frumoase pentru a fi uitate undeva, printr-un sertar.

O alta vedeta a acestui eveniment a fost lemnul: standuri cu produse din lemn, mai mici sau mai mari, pictate, sculptate sau infrumusetate prin aplicarea fotografiilor. Un astfel de stand a fost acela al doamnei Claudia Gheorghe, care ne-a si permis sa facem o fotografie.

 

Dulceturile naturale ale doamnei Veronica, realizate in combinatii inedite, ne-au incantat privirea si, in acelasi si papilele gustative.

 

 

In aceasta atmosfera incarcata de frumos, am vrut sa servim o cafeluta, insa si altii au fost doritori, iar locurile limitate.

Dupa ce am privit, admirat si apreciat, am pornit agale spre masina cu gandul de a pleca spre casa. Pe drum ne-am razgandit si ne-am oprit  la Muzeul Satului unde se desfasura Targul Organizat cu ocazia sarbatoririi Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.

Aici am vizitat casele in care mosii si stramosii nostri au locuit, fiecare cu arhitectura ei realizata in functie de zona. In curtea fiecarei case se aflau mesteri ce ofereau spre vanzare diverse produse traditionale romanesti. Astfel, se puteau admira si cumpara opinci si costume nationale, straite si scoarte, oua incondeiate, produse apicole sau produse din lapte si carne realizate in gospodariile proprii, icoane pe sticla si lemn, diverse alte obiecte din lemn si multe, multe alte lucruri frumoase, create cu talent, migala si pasiune.

La plecare ne-am oprit sa vizitam expozitia de costume populare de nunta. Am admirat costumele populare, obiecte de patrimoniu, din diversele zone ale tarii, precum si doua costume purtate de Regina Maria.

Acestia sunt romanii: harnici, talentati, cu dragoste pentru tot ceea ce inseamna frumos. Din mainile lor ies lucruri extrem de frumoase, dar care sunt putin apreciate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Creativitate in bucatarie

Creativitate in bucatarie

            Unul dintre avantaje atunci cand copii sunt mari, este acela ca, in momentul in care ajungi acasa de la serviciu, deja mancarea este pregatita, doar sa te asezi si sa savurezi. Iar cand reteta este facuta cu inventivitate si imaginatie, din cauza curiozitatii, ti se face foame imediat.

            Mihai, baiatul nostru, fiind in vacanta, se „distreaza” gatind tot felul de minunatii, gastronomia fiind unul dintre hobby-urile lui, alaturi de fotografie. Ieri, am savurat o placinta de legume cu salata de varza.

Pentru ca rezultatul mi-a placut foarte mult, l-am intrebat cum a procedat. Si mi-a povestit urmatoarele:

Intr-o tigaie a pus putin ulei, iar cand acesta s-a incins, a pus un catel mai mare de usturoi zdrobit. L-a lasat 1-2 minunte pana cand si-a lasat aroma, dupa care l-a scos. In uleiul astfel aromatizat a pus o ceapa taiata solzisori si stropita cu ulei cu busuioc, iar dupa ce aceasta s-a aurit a adaugat aproximativ 300 gr ciuperci proaspete taiate felii si un ardei rosu taiat cuburi. Pe toate le-a lasat pana cand s-au inmuiat putin, dupa care a stins focul si a asezonat totul cu: sare, piper, putina boia dulce si iute, putin oregano si busuioc. Amestecul racit l-a pus pe mijlocul unei foi de aluat de patiserie si l-a acoperit cu marginile, apoi l-a dat la cuptor timp de 20 minute la o temperatura de 180⁰C.

Intre timp a facut salata de varza: varza dulce tocata, asezonata cu sare, piper, zeama de lamaie si marar verde.

Desi de post, totul a fost delicios.

Festivalul cireselor

Festivalul cireselor

Saptamana trecuta, trecand prin satul Urleta din judetul Prahova, am vazut multe afise, care anuntau sus si tare ca in week-endul 20-21 iunie va fi festivalul cireselor. Bucurie mare pentru intreaga familie. Stiind ca avem musafiri, ne-am gandit ca nimic nu-i mai frumos decat sa petrecem impreuna o si frumoasa la festival.

            Zis si facut: duminica, dupa Sfanta Liturghie, ne-am urcat la masini si am pornit la drum. Nu ne-a oprit nici ploaia rece si marunta. Toti eram cu gandul la numeroasele soiuri de cirese pe care le vom savura, la dulceturile, gemurile si alte bunatati facute du dragoste si migala de gospodinele din zona.

            Ne gandeam ca vom gasi si mesteri populari, care sa ne incante ochiul cu produsele lor.

            Dar, romanul are o vorba: „sa nu mergi cu sacul la copacul laudat”. Din pacate, cam asa am fost noi.

            Odata ajunsi acolo, am parcat masinile pe una dintre strazile laterale si am pornit spre centrul satului admirand casutele frumoase si cochete si gradinile pline de flori si verdeata.

Admirand in stanga si in dreapta am ajuns in centrul satului, unde am fost intampinati de numeroase bodegute, ce prezentau o oferta variata de mici, carnaciori, pastrama, etc.

Ne-am plimbat pe langa gratarele incinse si pline de bunatati, sperand sa ajungem in locul unde sunt ciresele. Din pacate, cand s-a terminat aleea gratarelor, am mai gasit 3-4 tarabe cu chinezarii siiiiii...................cam asta a fost tot. Nici urma de coada de cireasa, nici urma de dulceata.

Nu stiu cum au gandit organizatorii acest festival, insa numai al cireselor nu a fost. Pacat, putea fi un eveniment foarte frumos, un eveniment care sa ramana in sufletele multor oameni.

Multa vatamare a suferit lumea din pricina televizorului

 

            -Parinte, astazi exista o astfel de informare, prin televiziune, incat in acelasi minut poti vedea fapte ce se petrec la celalalt capat al lumii.

            -Da, oamenii vad toata lumea, numai pe ei insisi nu se vad. Astazi lumea se distruge din pricina mintii ei. Nu o distruge Dumnezeu.

            -Parinte, televizorul face un mare rau.

            -Face rau, spui? A venit cineva la mine si mi-a spus:”Parinte, televizorul este bun!”. „Si ouale sunt bune, ii spun, dar daca le amesteci cu gainat de gaina, nu mai sunt de folos.”. Asa se face si cu televizorul si cu radioul. Astazi, daca deschizi radioul ca sa asculti o stire, trebuie sa suporti, sa asculti si o melodie, pentru ca de indata ce se termina o melodie incep sa puna o stire. Mai demult nu era asa. Stiai la ce ora spun stirile la radio, tac, deschideai si ascultai. Astazi esti obligat sa asculti si muzica , pentru ca daca il inchizi pierzi stirile.

            Lumea s-a vatamat mult din pricina televizorului; in special se distrug copiii. Odata a venit la Coliba mea un copil de sapte ani cu tatal sau. Vedeam ca prin gura copilului vorbea diavolul televizorului, asa cum vorbeste diavolul prin gura celor demonizati. Era ca un copil ce se nascuse cu dinti. Astazi arareori vezi copii normali; sunt monstri. Priveste-i ca nu au dorire spre cele de sus, ci ceea ce au auzit sau au vazut, aceea repeta. Asa vor unii ca sa tampeasca lumea cu televizorul. Adica cele pe care le aud oamenii, trebuie sa le creada si sa le si faca.

            -Parinte, ne intreaba mamele cum sa opreasca pe copiii lor de la televizor.

            -Sa faca pe copii sa inteleaga ca se tampesc cu televizorul; dupa aceea nu vor mai putea gandi. Sa nu mai vorbim de faptul ca le strica si ochii. Televizorul este opera omului, dar exista si un alt televizor, duhovnicesc. Adica atunci cand prin omorarea omului vechi se curata si ochii sufletului, omul vede mai departe fara aparate. Au spus copiilor lor despre acest televizor? Sa inteleaga ca exista si un televizor duhovnicesc pentru ca prin aceste cutii se prostesc. Cei intai-ziditi aveau harisma stravederii. Aceasta s-a pierdut dupa cadere. Cand copiii vor pastra harul Sfantului Botez, vor avea si harul stravederii, televizorul duhovnicesc. E nevoie de luare-aminte, de lucrare duhovniceasca. Astazi mamele se pierd in lucrurie de nimic si dupa aceea intreaba:” Ce sa fac, Parinte? Imi pierd copilul!"

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)

Primele siropuri

Primele siropuri

Cu ceva vreme in urma v-am spus ca a inceput perioada conservelor, primele conserve fiind siropul, dulceata, compotul si nectarul de fructe.

           Sirop de papadie

         Sirop de muguri de brad

      

            Sirop de menta

       

O ZI SPECIALA

O ZI SPECIALA

In urma cu 18 ani, venea pe lume fiul nostru Mihai, un bot de carne, cu parul negru, tanarul inalt si simpatic de astazi, pregatit mai mult sau mai putin sa ia viata in piept.

Spre deosebire de colegii lui, a preferat ca petrecerea de majorat sa fie o petrecere la iarba verde in curtea bunicilor la care a invitat numai prietenii cei mai apropiati. Bineinteles ca ,alaturi de el am fost si noi parintii, bunicii, sora lui si parintii prietenei. Nimic mai inspirat, caci toti ne-am simtit minunat, astfel ca totul s-a prelungit pana a doua zi dupa-amiaza. Mai aveam putin si petreceam “trei zile si trei nopti”, ca in povesti.

Astazi si-a serbat ziua la scoala cu colegii, iar dupa ore, le-a invitat pe fete (prietena si sora) la o terasa.

La multi ani puiul meu drag, cu multa sanatate, bucurii si realizari!

Au innebunit oamenii cu masinile

 

            Mijloacele contemporane de comunicatie nu mai au sfarsit. Alearga mai iute ca mintea omului, pentru ca ajuta si diavolul. Odinioara oamenii care nu aveau aceste mijloace, telefoane, fax, o gramada de aparate, aveau linistea si simplitatea lor.

            -Se bucurau, Parinte, de viata lor!

            -Da, acum au innebunit oamenii cu masinile! Se chinuiesc din pricina multor inlesniri; ii ineaca stresul. Imi aduc aminte de vremea cand eram in Sinai (1962-1964), cat de veseli erau bediunii. Aveau un cort si traiau in mod simplu. Nu puteau trai in Alexandria si in Cairo, ci le placea in pustie, in corturi. Daca aveau putin ceai, erau plini de bucurie si slaveau pe Dumnezeu. Dar acum, cu civilizatia au inceput si acestia sa uite pe Dumnezeu. Au intrat si acestia in duhul european. La inceput evreii le-au facut colibe. Apoi le-au vandut automobilele cele vechi ale lui Israil! Ei, evreii! Fiecare beduin are acum o coliba si o masina stricata alaturi, dar are si stres totodata. Se strica masina, se chinuie s-o faca... Si daca cerceteaza cineva, ce castiga din aceasta? Numai durere de cap.

            Mai demult cel putin, faceau lucruri solide si tineau. Acum dai banii de pe lume sa iei ceva care indata se strica. Asadar uzinele scot lucruri noi si aduna banii lumii. Se psetesc oamenii lucrand, ca sa-si poata duce existenta. Masinile sunt creatia europenilor care se ocupa cu surubelnitele. La inceput au facut un capac, sa spunem; apoi il fac cu filet, dupa aceea cu buton, mai desavarsit, si mai desavarsit.... Scot continuu masini noi, mai desavarsite, iar saraca lume vrea sa aiba pe cele mai bune. Nu apuca sa termine de platit una, ca o iau pe a doua si mereu sunt datori si obositi. Merge si saracul sa ia o masina din cele mai ieftine. Vinde ceea ce are, boii, caii - peste putin, asa cum merg lucrurile, vor pune si magarusii in vitrina si vor plati ca sa vada cum sunt magarusii – si cumpara masina. Dupa aceea se strica. „Nu exista piese de schimb”, ii spune. Este nevoit, sarmanul, sa ia alta. Sa o ia pe cea mai buna nu poate. Va lua una mai buna decat cea dintai, dar si pe aceea o va pune pe butuci. Si asa mai departe. Este trebuinta de luare-aminte! Sa nu intram si noi pe fagasul acesta, al unei alte mode mai perfectionate.

Si inimile s-au facut de fier

 

Deoarece inlesnirile omenesti au depasit limitele, ele au devenit greutati. S-au inmultit masinile, s-a marit si imprastierea mintii, l-au facut si pe om masina, iar acum masinile si fierul fac comanda omului. De aceea si inimile oamenilor s-au facut de fier. Si desi exista toate aceste mijloace, totusi nu se cultiva constiinta oamenilor. Mai demult oamenii lucrau cu animalele si erau milostivi. Daca iti incarcai animalul putin mai mult si nenorocitul ingenunchea, ti se facea mila de el. Daca era flamand si te privea cu dojana, ti se inmuia inima. Mi-aduc aminte ca atunci cand ni se imbolnavea vaca sufeream si noi, pentru ca o consideram madular al familiei noastre. Astazi oamenii au masini de fier si li s-au facut si inimile de fier. S-a rupt un fier? Sudura autogena. S-a stricat masina? Se duce la reparat. Daca nu se poate face, o arunca; nu-i doare inima. Spun:”E fier!”. Nu lucreaza deloc inima. Dar in felul acesta se cultiva iubirea de sine, egoismul.

            Astazi omul nu se gandeste la semenul sau. Mai demult, daca ramanea mancarea pentru cealalta zi se strica, si astfel se gandeau oamenii si la vreun sarac. „Daca este vorba sa se strice, spuneau, mai bine s-o dau la un sarac.”. iar unul ce ar fi avut o stare duhovniceasca, spunea:”Sa manance saracul mai intai si dupa aceea eu”. Acum insa o pun la frigider si nu se gandesc la altul care are nevoie. Imi aduc aminte ca atunci cand aveam recolta buna de zarzavaturi etc., dadeam si la vecinii nostri; le imparteam. Ce sa facem cu atatea? Pe langa aceasta s-ar fi stricat. Acum au frigidere. „De ce sa dam la altii?”, spun ei. „Sa le punem in frigider ca sa le avem noi”. Nu mai vorbim ca tone intregi arunca sau ingroapa in pamant si mor de foame atatea milioane de oameni.

EMOTII

EMOTII.....EMOTII

De multe ori aud in jurul meu: „Copii mici, probleme mici, copii mari, probleme mari”. Parafrazand, as spune:”Copii mici, emotii mici (nu chiar!), copii mari emotii mari.”

            Ei bine, pentru ziua de ieri, acest lucru mi se pare ca se potriveste la marele fix. Dar, sa va spun care a fost evenimentul de ieri care mi-a adus in suflet multa bucurie si multe emotii.

            Ieri, fetita mea Andreea a avut cursul festiv de absolvire a Facultatii de Biotehnologii Medical-Veterinare, din cadrul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Bucuresti.

            De dimineata, impreuna cu sotul am pornit spre capitala, fiecare cu ceva fluturasi in stomac, semn ca emotiile incepeau sa apara. Pe drum ne-am amintit si am retrait zilele cand a reusit la facultate, primele zile de facultate (alte emotii si atunci), agitatia gasirii gazdei „perfecte” unde sa stea pe parcursul anilor de studiu. Apoi a urmat prima sesiune, plecarile in excursiile de studiu si iata ca, incet-incet, a ajuns sa fie absolventa.

            Odata ajunsi in Parcul Universitatii, am fost intampinati de multimea de studenti imbracati in robe, asa ca totul arata a sarbatoare.

            Copiii au plecat mult mai devreme, asa ca pana am ajuns noi, deja au facut o prima sesiune de fotografii, mai ales ca fotograful era la dispozitia lor. A doua sesiune de fotografii a fost cand am ajuns noi si prietenii nostri dragi.

            Odata intrati in aceasta atmosfera de sarbatoare am mers in amfiteatru pentru a participa la „curs”.

            Ca intotdeauna, la deschiderea cursului, s-a cantat „Gaudeamus Igitur”. Nu se poate reda in cuvinte emotia care plutea in aer: studentii, parintii si chiar profesorii erau foarte emotionati. Multi dintre ei chiar aveau ochii in lacrimi.

            Dupa acest moment solemn, au luat cuvantul profesori, atat din conducerea Universitatii, cat si din conducerea Facultatii. In cuvinte simple, insa spuse din suflet, fiecare dintre ei, i-au felicitat pentru realizarile lor si le-au dorit succes pe mai departe.

            Un alt moment a fost acela in care sefa de promotie a predat cheia sefei de promotie din anul III, urmat de momentul in care d-na decan le-a inmat studentilor o diploma festiva.

            Totul s-a incheiat cu acelasi imn frumos si emotionant.