ORTODOXIE

Despre sfintii zilei

 

Sfantul Ioan Rusul s-a nascut in Rusia, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, in timpul imparatiei lui Petru cel Mare. A fost luat prizonier de catre tatari si vandut unui ofiter superior turc din Procopie, Asia Mica. In toata perioada de robie a indurat cu smerenie toate loviturile, scuiparile si jignirile aduse de ienicerii din tabara ofiterului. Stapanului i-a spus ca de-l va lasa liber in credinta crestina, il va sluji cu sarguinta, insa de ii va cere sa se lepede de credinta, mai repede isi va preda capul. “Crestin m-am nascut, crestin voi muri.”

Sfantul Ioan a fost randuit sa slujeasca la vite. El a facut din staul loc de odihna si rugaciune, multumind Domnului pentru toate. Vazand blandetea, smerenia si harnicia Sfantului, stapanul sau s-a imblanzit si i-a randuit spre locuire o camaruta langa grajd. Insa Sfantul Ioan a refuzat camaruta oferita, continuand sa locuiasca in grajd. Timpul si-l petrecea in munca, rugaciune, post si milostenie. Cateodata, mergea noaptea, pe ascuns, la o biserica din apropiere ce avea hramul Sfantul Gheorghe si facea priveghere stand in picioare in pridvorul bisericii. Sambata mergea pentru a se marturisi si a se impartasi cu Precuratele Taine.

Dupa putini ani, Sfantul Ioan s-a imbolnavit si, cunoscand sfarsitul, a trimis sa fie chemat preotul de la biserica, pentru a fi impartasit cu Sfintele Taine. Dupa impartasire, si-a predat sufletul in mainile Domnului.

 

Sfantul Ioan este unul dintre sfintii care ne-a fost de ajutor in anumite momente ale vietii. Nu numai pe noi ne-a ajutat, ci si cunostinte ale noastre.

Una dintre maicutele pe care le cunoastem sufera de pietre la rinichi. Si, la un moment dat, a avut o criza mai puternica. Maicuta are mare evlavie la Sfantul Ioan Rusul si a spus: “Numai Sfantul Ioan ma poate scapa de aceasta criza. Asa ca voi incepe sa ma rog la dansul”. Si a inceput sa ii citeasca in fiecare zi Acatistul si Paraclisul. Si, dupa numai cateva zile, a eliminat pietricelele. Bineinteles ca a continuat rugaciunile timp de 40 de zile, in semn de multumire pentru ajutorul primit.

 

Sfantul Iuliu Veteranul a facut parte din legiunea romana din cetatea Durostorum, devenind veteran dupa 20 de ani de slujire in armata. Pentru ca a refuzat inchinarea la idoli si renuntarea la credinta crestina, Sfantul Iuliu Veteranul a primit moartea prin taierea capului.

“Acela (Iisus Hristos) a murit pentru păcatele noastre, ca să ne dăruiască viaţa cea veşnică. Hristos Dumnezeu rămâne în vecii vecilor. Pe Acesta de-L va mărturisi cineva, va avea viaţă veşnică; cel ce-L va tăgădui va avea pedeapsă veşnică” sunt cuvintele Sfantului Iuliu Vateranul adresate dregatorului Maxim, care incerca sa il convinga sa slujeasca idolilor.

 

Sfintilor Mucenici Ioan Rusul si Iuliu Veteranul, rugati-va lui Dumnezeu pentru noi.

 

JURNAL

JURNAL PENTRU SAPTAMANA

18.05-24.05.2020

 

Afara: Saptamana aceasta au fost zile cu soare si vant, dar si zile in care Dumnezeu s-a milostivit de noi si a plouat. Joi, de Sfintii Imparati Constantin si Elena a fost asa de frumos la Sfanta Litughie. Ploua incet si linistit, aerul era placut, o placere sa stai la slujba afara.

Ma gandesc: Ca nu reusesc sa termin camara acum la inceput de iunie. Ca saptamana ce tocmai a trecut nu am avut spor asa cum mi-as fi dorit si ca poate reusesc sa ma mobilizez mai bine saptamana aceasta.

Sunt recunoscatoare: Pentru ca am reusit sa termin siropurile si dulceturile din flori de salcam si de soc, ca si siropul din muguri de brad si sa le trimit doritorilor. Ma bucur ca orhideele si-au revenit.

Ce mai lucrez: Saptamana asta nu am reusit sa lucrez nimic.

Citesc/ma uit/ascult

ascult...muzica in masina, cand ne mai plimbam pe ici, pe colol.

ma uit….pe Netflix la serialul “Velvet” din cand in cand. Cred ca o sa-l termin de revelion.

recitesc...”Tess D’Urberville” – Thomas Hardy. Nu am reusit sa o termin ☹

Meniul de saptamana trecuta:

Pentru zilele de post: supa crema de linte, ghiveci de legume, pastrav la cuptor, icre de fasole si snitele de fasole verde.

Pentru zilele de dulce: tocanita din carne de vitel, ciorba de pui, budinca cu branza, placinta cu ciuperci.

Un citat:

“As vrea, daca s-ar putea, sa fac muzicanti din piatra, dantuitori din nisipul lacului si cantareti din frunzele tuturor copacilor din munti, astfel incat acestia sa ma poata ajuta sa-L slavesc pe Domnul – si astfel incat glasul pamantului sa poata fi auzit in mijlocul cetelor ingeresti!”  - “Rugaciuni pe malul lacului” de Sfantul Ierarh Nicolae Velimirovici Noul Hrisostom, Episcop de Ohrida si Jicea.

 Planuri pentru saptamana viitoare:

• Sirop de capsuni pentru iarna;
• Dulceata de capsuni;
• Gem de capsuni cu banane.

O fotografie sau mai multe: amintiri, amintiri… dor de plimbare.

PLIMBARI

Scurta plimbare la ceas de sarbatoare

 

Cat astept sa se fiarba siropul de muguri de brad, am venit alaturi de voi, sa va povestesc putin despre o scurta iesire la aer curat.

Ieri, de ziua Sfintilor Imparati Constantin si Elena, am petrecut o zi linistita si cu incarcatura duhovniceasca.

Dimineata am fost la biserica si am participat la slujba sub umbrele bucurandu-ne de ploaia linistita trimisa de Dumnezeu. Picaturile de ploaie ce se auzeau pe umbrele, aerul cald si placut, toate acestea insotite de Sfanta Liturghie au facut sa ma simt putin ca la poarta raiului: liniste, pace, multumire sufleteasca. Oare ce mi-as mai fi putut dori?

Frumoase cuvintele parintelui de la sfarsit: Multumim lui Dumnezeu pentru ploaia trimisa, caci daca ploua este mancare, iar faptul ca ploua incet si linistit nu este decat o adevarata binecuvantare.

De la biserica am venit acasa, am servit un peste la gratar, dupa care ne-am rezolvat treburile de la serviciu.

Dupa ce s-a incheiat programul de lucru, pentru ca intre timp s-a oprit si ploaia, ne-am horatat sa pornim spre Slanic in cautare de soc si salcam pentru a face un ultim suc din aceste flori minunate. Deja siropurile si dulceturile sunt terminate, dar despre ele intr-o alta postare.

Zis si facut. Ne-am pregatit si am pornit la drum, numai ca nu am mai ajuns la Slanic, ci ne-am oprit putin la manastire la Malaesti. Aici era slujba vecerniei, asa ca ne-am inchinat la icoane, am zabovit putin si am pornit mai departe. Nu inainte insa de a ma bucura de florile din curtea manastirii.

 

De la Malaiesti, la vreo 2 km, se afla manastirea Zamfira, iar drumul este strajuit de o parte si alta de salcami si soc. A incercat sotul sa culeaga, insa nu a reusit pentru ca erau plini de apa. Nu-i nimic, vom reveni sambata dimineata.

La manastirea Zamfira ne-am plimbat putin prin curtea manastirii, am intrat in Paraclis (pentru ca biserica mare este in renovare), si aici fiind slujba vecerniei am stat putin, dupa care am pornit spre manastirea Ghighiu cu gandul sa ne plimbam pana la Izvor. Ajunsi la Ghighiu, ni s-a parut ca s-a dat drumul la biserica mare, insa nu a fost asa. Totul a fost pregatit ca de hramul manastirii („Izvorul Tamaduirii”) sa fie deschisa biserica, insa fiind aceasta perioada grea, nu s-a putut. Asa ca icoana Maicii Domnului Siriaca am gasit-o tot in Paraclis. Drumul spre Izvor era inchis, asa ca ne-am intors acasa.

JURNAL

JURNAL PENTRU SAPTAMANA

11-17 MAI 2020

(Preluat de la Irina-Dulce casa)

 

Afara: O saptamana in care vremea a fost placuta, insa cu cateva zile cu vant.

Ma gandesc Ca acum, dupa ce s-a ridicat starea de urgenta, avem destule lucruri de rezolvat. Unul dintre ele, si cel mai urgent pot sa spun, este acela de a termina camara de la parintii mei. Mult nu ar mai fi de facut: doar sa completam cu gresie si sa cumparam rafturi. Ma gandesc ce rafturi ar fi mai bune: metalice sau de lemn? Dar de costat, care ar costa mai putin? Trebuie sa fac o analiza.

Sunt recunoscatoare: Irinei, pentru ideea pe care a avut-o pentru acest jurnal saptamanal. Mi-a placut tare mult, asa ca am indraznit sa o folosesc si eu.

Ce mai lucrez:

Vesta tricotata pentru sotul meu. Am inceput sa fac si esantioanele din revista “Usor de crosetat” – sectiunea “Enciclopedia punctelor.”

Tot in aceasta saptamana mi-am facut propriile amestecuri de condimente.

Orhideele dadeau semne ca nu le mai merge bine, asa ca, prima masura pe care am luat-o a fost sa le schimb pamantul. Si vad ca, incet-incet isi revin.

Citesc/ma uit/ascult

ascult...in timp ce lucrez, predicile parintelui Calistrat. Imi merg la suflet cuvintele dansului.

ma uit….pe Netflix la serialul “Velvet”.

recitesc...”Tess D’Urberville” – Thomas Hardy

 Meniul de saptamana trecuta:

Pentru zilele de post, in special peste: biban de mare la cuptor cu amestec de ciuperci, macrou marinat la gratar cu garnitura de amestec de legume. Ciorba de cartofi.

Pentru zilele de dulce: ficatei la gratar cu mujdei de usturoi, pulpe de pui marinate la gratar, branza cu ridichii. Ciorba de miel.

Socata si salcamata.

Un citat:

“Fiecare familie trece prin propriile incercari, dar in caminul adevarat domneste, in adanc, pacea, pe care niciuna din furtunile vietii nu o poate curma pana in miez. Caminul familiei este locul unde putem afla oricand caldura si blandete. Acasa nu se cuvine sa vorbim decat cu dragoste.” Sfanta Imparateasa Alexandra a Rusiei.

Planuri pentru saptamana viitoare:

• Siropul de flori de salcam si soc pentru iarna;
• Dulceata de flori de soc si de salcam;
• Sa termin de tricotat vesta.

O fotografie sau mai multe:

violeta inflorita

primavara in gradina (poze din perioada de izolare)

la cautat de flori de salcam si soc.

TREZIRE DUHOVNICEASCA

Publicitatea facuta pacatelor

 

Cand vedem ceva rau sa-l acoperim, iar nu sa-l facem cunsocut. Nu este corect sa se faca publice caderile morale. Sa presupunem ca pe drum exista o necuratie. Daca va trece pe acolo un om cuminte, va lua o piatra si o va acoperi, ca sa nu pricinuiasca dezgust. Unul nesocotit insa, in loc s-o acopere, poate incepe sa rascoleasca si sa imprastie si mai mult mirosul urat. Tot astfel este si atunci cand, fara discernamant, dam publicitatii pacatele celorlalti pricinuind astfel un mare rau.

Spune-i Bisericii nu are intelesul ca toate trebuie sa se faca cunoscute, pentru ca astazi nu sunt toti Biserica. Biserica sunt crestinii care traiesc asa cum vrea Hristos, iar nu ceilalti, care lupta Biserica. In primiii ani ai crestinismului, cand marturisirea se facea inaintea tuturor membrilor Bisericii, atunci „spune-I Bisericii” avea acest sens. Insa in epoca noastra, in care rar se afla familie care sa aiba acelasi duhovnic, sa nu se insele „duca-se pe pustii” cu „spune-I Bisericii”, pentru ca, atunci cand publicam, de pilda, o cadere morala, o facem cunoscuta celor ce lupta impotriva Bisericii si le dam pricina sa inceapa razboiul impotriva ei. In felul acesta se clatina credinta sufletelor slabe.

O mama, atunci cand are o fata care este desfranata, n-o defaima si n-o injoseste inaintea celorlalti, ci face tot ce poate sa sa-i restabileasca numele. Va vinde orice are si orice nu are, o va lua si vor merge in alt oras, va cauta s-o marite, ca sa-i indrepte astfel viata ei de mai inainte. Exact acesta este si modul de lucru al Bisericii. Vezi, Bunul Dumnezeu ne rabda cu dragoste si nu teatralizeaza pe nimeni, desi cunoaste ca un Cunoscator de inimi halul in care ne aflam. Nici Sfintii n-au jignit nicioadata pe vreun om pacatos inaintea lumii, ci au ajutat sa se indrepte raul cu dragoste, cu finete duhovniceasca si in chip tainic. Noi insa, cu toate ca suntem pacatosi, facem dimpotriva, ca fatarnicii. Trebuie sa luam aminte sa nu ne smintim usor si sa credem ca tot ceea ce fac altii este rau.

-Parinte, v-ati referit la publicarea caderilor morale. Anumite pacate sau situatii bolnavicioase trebuie facute cunoscute in unele cazuri?

-Asculta, eu fac aceasta unor cunoscuti. Vad, de pilda, pe cineva ca face o neoranduiala si sminteste pe ceilalti. II spun o data, de cinci, de zece, de douazeci, de treizeci de ori sa se indrepte, dar el nu se indreapta. Nu intelege ca nu are dreptul sa continue o neoranduiala dupa repetate atentionari, pentru ca sunt atrasi si ceilalti si il imita. Vezi, oamenii pot imita foarte usor raul, nu insa si binele. De aceea sunt nevoit dupa aceea s-a spun si altora care vad aceasta neorandiuiala, pentru ca sa-I apar.

Adica atunci cand spun: ”Ceea ce face cutare nu ma odihneste”, n-o spun ca sa judec – caci am spus-o de 500 de ori aceluia – ci pentru ca sunt influentati cei ce vad cusurul lui si-l imita, caci spun: ”Daca Parintele Paisie nu ii spune nimic, inseamna ca e bine ceea ce face”. Daca nu-mi spun gandul, ca nu ma odihneste situatia aceasta, dau impresia ca o binecuvantez, ca si eu sunt de acord cu aceasta situatie. Astfel se strica toti, pentru ca pot crede ca tactica aceluia e buna si o pun si ei in practica. Si ce iese dupa aceea? Mai cred si ca nu i-am spus nimic celui in cauza. Avem si pe diavolul, care ii spoteste: “Nu-i nimic daca faci aceasta. Vezi, si acela o face, iar Parintele Paisie nu-i spune nimic.”. De aceea, atunci cand vad ca cineva isi continua tipicul facand o neoranduiala, desi i-am spus sa se indrepte, spun aceasta, intr-o discutie, unuia care il cunoaste: “Ceea ce face cutare nu ma odihneste”, ca sa-l pazesc si sa nu se vatame. Aceasta nu este judecare. Sa nu incurcam lucrurile.

Dupa aceea, unii ca aceia vin si imi spun: “De ce ai spus-o si altuia? Era un secret.”. “Ce secret?”, ii spun. “Ti-am spus-o de o mie de ori si nu te-ai indreptat. Nu ai dreptul sa vatami pe ceilalti care ar fi crezut ca eu sunt de acord cu aceasta situatie”. Aceasta mai lipsea, sa n-o spun, dupa atata vatamare ce a facut-o celorlalti. Mai ales atunci cand vine vreun copil dintr-o familie ce-o cunosc si vad ca, prin tactica lui, distruge familia, ii spun: “Asculta, daca nu te indrepti, te spun mamei tale. Nu ai dreptul sa vii la mine si sa-mi spui ce faci si iarasi sa-ti continui cantarea ta. O sa fac cunoscut mamei tale, ca sa va apar familia”. Cand cineva se pocaieste, este bine. Dar atunci cand continua tactica sa, trebuie sa vorbesc, caci sunt raspunzator.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)