marți, 30 aprilie 2024

PERIOADELE BISERICESTI

 Pentru rugaciunile Sfantului Apostol Iacob al lui Zevedeu, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Sfantul si Marele Post: calatoria spre Golgota

- Post usor si cele trei zile (primele trei zile ale Postului Mare) la fel de usoare sa va fie! Nadajduiesc ca in acest post sa nu aveti multe treburi, ca sa participati sufleteste la Patima Domnului, lucrand mai mult duhovniceste. Din clipa cand incepe Triodul, trebuie ca fiecare sa inceapa sa calatoreasca spre Golgota. Si daca va pune in valoare duhovniceste aceasta perioada, cand va muri, sufletul lui va calatori spre cele ceresti fara sa fie impiedicat de vami. In fiecare an vin aceste zile sfinte, dar odata cu trecerea fiecarui an, mai pierdem inca un an; si aici este problema. L-am pus in valoare duhovniceste sau l-am risipit in cele materiale?

Odata cu toate celelalte prefaceri lumesti ale vremii noastre, s-a pierdut si sensul celor trei zile, pentru ca in fiecare saptamana mirenii au trei zile – vineri, sambata si Duminica – pe care le petrec lumeste. Din fericire, in manastiri si in putine familii crestine din lume se mai pastreaza adevaratul sens duhovnicesc al celor trei zile, si astfel se mai tine lumea. Rugaciunea multa si postul care se fac in fiecare an in aceste trei zile de la inceputul Postului Mare, franeaza lumea de la multe derapari duhovnicesti, care, de obicei, se fac in cele trei zile petrecute lumeste.

- Gheronda, care este noima celor trei zile?

- Cele trei zile ale Postului Mare au mai mult sensul de a-l obisnui pe crestin cu postul, cu infranarea. Apoi, cand va manca in fiecare zi la Ceasul al noulea, va considera aceasta praznuire. In viata de obste, dupa cele trei zile, mancam o supa la ora 4 dupa-amiaza si consideram aceasta mare binecuvantare. Dupa cele trei zile, ce mare binecuvantare era sa mancam in fiecare zi!

Cele trei zile de la inceput au rolul de a ne ajuta sa postim tot postul. Daca cineva nu poate tine cele trei zile, sa manance putin posmag seara sau sa manance la Ceasul al noualea. Este mai bine sa se crute putin, pentru ca, daca il ia ameteala si nu mai poate sa faca nimic din cele duhovnicesti, ce castig duhovnicesc va avea dupa-aceea? Intr-o marti din prima saptamana a Postului Mare, Batranul Varlaam de la Chilia Sfintilor Varlaam si Ioasaf a mers la o alta chirie, unde abia se stabilisera doi monahi tineri, cunoscuti de-ai lui. Bate la usa. Nimic. Deschide si-i gaseste pe amandoi intinsi pe pat. “Ce se intampla cu voi? Sunteti bolnavi?”. “Nu, ci postim cele trei zile”, au spus aceia. “Ia sculati-va!”, le-a poruncit batranul. “Faceti un ceai, puneti cate doua linguri de zahar, mancati si vreun posmag, ca sa puteti rosti vreo rugaciune, sa faceti vreun sirag de rugaciuni. Acesta este post? Ce castig aveti din el?’.

- Gheronda, cum voi putea sa ma nevoiesc mai mult cu infranarea in Postul Mare?

- Acum, in Postul Mare, mirenii sunt mai cu luare-aminte la infranare, insa noi, monahii, totdeauna trebuie sa fim atenti la ea. Insa lucrul cel mai important la care trebuie sa ia aminte cineva sunt patimile sufletesti si apoi patimile trupesti. Pentru ca, daca da intaietate nevointei trupesti si nu se nevoieste sa dezradacineze patimile sufletesti, nimic nu face. Un mirean a mers odata la o manastire la inceputul Postului Mare si un monah s-a purtat cu el cu asprime. Sarmanul mirean a pus gandul cel bun si l-a indreptatit. Dupa aceea a venit la mine si mi-a spus: “Nu l-am judecat, Parinte. Era asa din pricina celor trei zile”. Daca insa ar fi petrecut duhovniceste cele trei zile, ar fi avut o dulceata duhovniceasca si i-ar fi vorbit aceluia cu putina bunatate. Insa el s-a zorit in chip egoist pe sine ca sa tina cele trei zile si de aceea toate il deranjau.

- Gheronda, ce sa cuget in Postul Mare?

- La Patima, la Jertfa lui Hristos sa cugeti. Cu toate ca noi, monahii, trebuie sa traim in orice clipa Patima lui Hristos, pentru ca la aceasta ne ajuta diferitele tropare si toate slujbele din fiecare zi.

In Postul Mare ni se da cea mai mare ocazie sa ne nevoim si sa participam intens la Patima mantuitoare a Domnului nostru, cu pocainta si metanii, cu taierea patimilor, prin imputinarea mancarii, din dragoste pentru Hristos.

Sa punem in valoare, pe cat putem, acest stadiu duhovnicesc cu multele lui conditii si posibilitati pe care ni le da, ca sa ne apropiem mai mult de Hristos Cel Rastignit, pentru ca sa fim ajutati de El si sa ne bucuram de Sfanta Inviere preschimbati duhovniceste, de vreme ce am trait in chip duhovnicesc Sfantul si Marele Post.

Va doresc sa aveti multa in Postul Mare, ca sa urcati pe Golgota langa Hristos, impreuna cu Maica Domnului si cu ocrotitorul vostru, Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, si sa va faceti partase la infricosatoarea Patima a Domnului nostru! Amin.

 

(Cuviosul Paisie Aghioritul-Cuvinte duhovnicesti-Despre rugaciune)

luni, 29 aprilie 2024

CONACUL MARGHILOMAN

 CONACUL MARGHILOMAN DE LA BUZAU

Asa cum am promis sambata, azi am sa va povestesc despre Conacul Marghiloman de la Buzau, prima oprire in drumul spre Galati.

Alexandru Marghiloman a trait in perioada 1854-1925. El a fost jurist, om politic, absolvent al Facultatii de Drept si Inalta Scoala de Stiinte Politice din Paris. De-a lungul timpului, el este procuror si judecator, iar dupa ce demisioneaza din magistratura devine avocat, ajungand avocat al statului. Pe plan politic a fost Ministru al Justitiei, Ministrul Lucrarilor Publice, Ministru de Externe si chiar Prim Ministru pentru o scurta perioada de timp.

Pe de alta parte, Alexandru Marghiloman a fost unul dintre cei mai bogati mosieri ai vremii, crescator pasionat de cai. De fapt, el a fost fondatorul si conducatorul primului Club de Jockey din Romania.

Desi cu o cariera profesionala si politica impresionanta, se pare ca in viata personala lucrurile nu au stat la fel de bine. A fost casatorit de doua ori, prima sotie fiind Elisa Stirbei, iar cea de-a doua a fost Maria Marghiloman. Parcul dendrologic ce inconjura Vila Albatros a fost construit din dragoste pentru prima sotie.

Alexandru Marghiloman avea o anumita eleganta, o tinuta aparte si mult bun gust. Ca o particularitate, ghidul a mentionat faptul ca ii placea ca parul sa aiba carare pe mijloc, atat in fata, cat si pe spate, lucru ce se vede si in sculptura aflata in conac.



Conacul Marghiloman din Buzau era resedinta de vacanta a lui Alexandru Marghioman, locul unde venea deseori sa se relaxeze si sa se odihneasca alaturi de oameni importanti ai vremii. Printre musafiri se regaseau Regele Ferdinand, Regina Maria, Carol al II-lea si multe alte personalitati si oameni de cultura. Se pare ca aici au fost luate cele mai multe decizii importante referitoare la tara noastra.

Insa, cel care obtine Conacul Marghiloman este, de fapt, tatal lui Alexandru, Iancu Marghiloman, care il castiga la carti de la Constantin Musceleanu, un alt arendas bogat. Legenda spune ca Musceleanu a dorit sa rascumpere conacul de la Iancu Marghiloman, insa acesta a refuzat si atunci, Musceleanu a blestemat locul, spunand “sa se aleaga praful de tot ce va fi construit pe acest loc!”.

Domeniul de la Buzau cuprindea vila principala, vile pentru musafiri, case ale personalului, grajduri pentru caii de curse, cu 54 de boze, sere, uzina electrica, dar si un adevarat parc dendrologic ce se intindea pe o suprafata de 22 hectare, cu un helesteu.

Vila principala a domeniului se numeste Vila Albatros, asa cum este numit si calul lui de suflet. Desi avea o dragoste aparte pentru acest cal, el nu era totusi cel mai valoros. 

Calul care a castigat cele mai multe concursuri si era de o valoare foarte mare, a fost calul “Zori de zi”.

După moartea lui Alexandru Marghiloman, întreaga avere revine celei de-a doua soții care, fiind foarte tânără, nu reușește să administreze foarte bine totul, astfel că pierde o parte din avere.

După moartea Mariei Marghiloman, Conacul de la Buzău este moștenit de doi nepoți ai lui Alexandru, însă nici aceștia nu pot administra domeniul, astfel că in anul 1939,aceștia în vând statului.

In perioada comunistă, întreaga splendoare a Conacului Marghiloman dispare, acesta devenind depozit de legume și fructe, ajungând într-o stare avansată de degradare. După revoluție, acesta ajunge o ruină.

In anul 2011 se incepe renovarea acestuia și, in prezent este Centrul Cultural in Buzău unde au loc numeroase cursuri gratuite pentru copii.

Așa cum ghidul a precizat, nimic din interior nu este original. Din frumosul mobilier de altădată, au rămas doar câteva piese care se afla la Muzeul din Buzău. 




Și câteva din fotografiile aflate pe pereții conacului.











DESPRE MAICA DOMNULUI

 Pentru rugaciunile Sfintilor 9 Mucenici din Cizic si ale Sfantului Cuvios Memnon, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Cercetarea Maicii Domnului (I)

Un diacon din Cipru a fost cuprins de o mare tristete cand a avut loc invadarea acestei regiuni de catre turci, deoarece isi pierduse rudele si cunoscutii. Atunci a mers sa-l viziteze pe staretul Paisie.

Staretul il iubea, pentru ca acest diacon avea multa evlavie si bunatate, si de aceea l-a gazduit in acea noapte la Coliba lui.

-Dimineata, parinte diacon, va veni preotul sa liturghiseasca aici. De aceea te voi scula putin mai devreme sa facem Utrenia si sa citim rugaciunile Sfintei Impartasiri.

Diaconul a mers la chilia lui, iar Staretul a inceput sa se roage. Nu a dormit deloc. De vreo doua ori a mers la usa diaconului si, ciocanind inea, l-a intrebat zambind:

-Ei, parinte A, n-ai avut nici o vedenie, n-ai vazut nici un Inger?

In jurul orei doua dupa miezul noptii, Staretul l-a strigat pe diacon sa vina in biserica ca sa inceapa slujba Utreniei. Staretul a inceput sa citeasca rugaciunile Sfintei Impartasiri. Cand a ajuns la troparul din Cantarea a cincea unde scrie:

“Maria, Maica lui Dumnezeu, care esti salas scump al bunei miresme, cu rugaciunile tale fa-ma vas ales pentru a ma impartasi cu Sfintele Taine ale Fiului tau”, atunci s-a petrecut urmatorul fapt minunat: toata bisericuta a inceput sa se umple de o lumina alb-albastruie, iar candelele, dupa ce mai inainte flacarile lor s-au transformat din rosii in albastrui, au inceput incet, ritmic si usor sa se miste. In acelasi timp bisericuta s-a umplut de o mireasma cereasca negraita. Dar cine poate descrie stralucirea nespusa si bogata a acelei lumini? Semana cu intinderea unei mari nesfarsite care se revarsa peste tot in bisericuta care devenise cu totul cereasca. Ce senintate si slava nespusa venea din acel izvor nesecat al luminii care se revarsa ca un rau! Era toata numai dulceata, numai dorinta, o frumusete nespusa, o bucurie si o desfatare negraita, de aceea nu te saturai sa privesti aceasta vedenie dumnezeiasca, ci dimpotriva dorinta de a te desfata cu ea crestea cu fiecare clipa, chiar daca ar fi fost sa se prelungeasca in vecii nesfarsiti.

Diaconul ramasese buimacit si nu putea sa inteleaga ce se intampla. In intrerupse pe Staret si ii spuse in soapta:

-Parinte, ce este aceasta, ce se intampla?

Iar acela ii puse degetul la gura, dandu-i de inteles sa taca, si ii spuse:

-Rosteste Rugaciunea lui Iisus si sa nu vorbesti, pentru ca ne-a cercetat Maica Domnului!

Staretul a ramas mult timp cu capul la pamant, la fel si diaconul, pana cand s-a imprastiat acea lumina neobisnuita, si odata cu aceasta s-a oprit si miscarea candelelor.

Din inima diaconului disparuse orice intristare. Dimineata diaconul a plecat minundu-se de multa indrazneala pe care o avea Staretul catre Maica Domnului.

 

(Arhim. Teofilact Marinakis – Patericul Maicii Domnului)

 

duminică, 28 aprilie 2024

DUMNEZEIASCA IMPARTASIRE

 Pentru rugaciunile Intrarii Domnului in Ierusalim si ale Sfintilor Apostoli Iason si Sosipatru, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Dumnezeiasca Impartasire: cel mai puternic medicament tamaduitor

- Gheronda, v-ati ostenit mult la Dumnezeiasca Liturghie. Nu trebuia sa ramaneti si la Rugaciunile de multumire.

- Ce spui? M-am impartasit si sa nu spun un “multumesc” lui Dumnezeu? Numai in caz de foarte mare nevoie poate pleca cineva mai devreme. Nici tu sa nu pleci vreodata. Sa asculti Rugaciunile de multumire si sa spui mereu: “Iti multumesc, Dumnezeul meu, Iti multumesc! Slava Tie, Dumnezeule! Slava Tie, Dumnezeule!” si sa ti se inflacareze inima.

Odata am mers la Dumnezeiasca Liturghie la o chilie. Eram obosit si necajit; mai eram si flamand, deoarece trebuia sa ma impartasesc. Acolo nu aveau soba si toata slujba am tremurat de frig. Dar de indata ce m-am impartasit, am simtit cum prin tot trupul meu trece o caldura. Intocmai ca atunci cand aprinzi niste sobe electrice cu rezistente si curentul incepe sa treaca incet prin rezistente, la fel am simtit si eu in tot trupul. Apoi a inceput sa se aprinda cu o dulce flacara.

-Care ardea si nu se mistuia, Gheronda…

-Da, care ardea… Cu o dulce flacara. O, atunci s-a dus si foamea, si setea si frigul…

-Cat a tinut asta, Gheronda?

-A inceput in biserica, de indata ce m-am impartasit, iar cand am plecat, am simtit ca se incalzea si drumul.

- Gheronda, cum unii, desi sunt bolnaviciosi cu trupul, sunt rezistenti la post?

- Taina este nevointa si marinimia smerita, care sunt insotite de Rugaciune si de Impartasirea cu Preacuratele Taine. Acestea hranesc sufletul, dar hranesc si trupul. Cand ne impartasim, primim cel mai puternic medicament tamaduitor, Trupul si Sangele lui Hristos.

 

(Cuviosul Paisie Aghioritul-Cuvinte duhovnicesti-Despre rugaciune)

sâmbătă, 27 aprilie 2024

LA PLIMBARE

 La Festivalul Scrumbiei de la Galați

Vorbind săptămâna trecută cu un prieten de familie și coleg de serviciu despre pește, am stabilit să mergem și noi la Festivalul Scrumbiei. Prietenul nostru ne-a spus că va stabili el itinerarul. Am fost de acord cu propunerea lui, așa că azi dis de dimineața am pornit la drum.

Primul obiectiv a fost Conacul Marghiloman de la Buzău. Superb conac, superb parc. La vizitarea conacului ne-a însoțit ghidul care ne-a spus și istoria acestuia. Pentru ca postarea de azi sa nu fie prea lungă, despre conac voi povesti separat.





Următoarea oprire a fost la "Ferma de la coada", situata la câțiva kilometri de Galați. Ferma este un loc minunat de relaxare și servire a mesei. Am vizitat ferma, am luat ceva produse din producția proprie și am pornit mai departe. Și despre ferma voi reveni cu amănunte. Mi-a plăcut acest tablou,  dar și citatul


Pentru că meniul de la ferma nu cuprindea și preparate de post, nu am rămas la masa. Și totuși, fiind trecut bine de prânz, foamea și-a făcut simțită prezența. Rezolvarea acestei mici probleme a fost rezolvată la prima parcare.

Cu burticile pline am pornit la drum spre Gradina Botanica din Galați. Vremea frumoasa, plăcută, a fost perfecta pentru plimbare.








In sfârșit, am ajuns și la Festivalul Scrumbiei, organizat pe faleza Dunării, unde am stat aproximativ două ore, ascultând muzică, servind gogoși și admirând Dunărea.








La apusul soarelui am pornit spre casa și am ajuns in jur de ora 22.

A fost o zi minunata, petrecuta alaturi de oameni minunați. Abia așteptăm să repetam experiență aceasta.


DUMNEZEIASCA IMPARTASIRE

 Pentru rugaciunile Sfantului Apostol Simeon, rudenia Domnului, episcopul Ierusalimului, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Pregatirea pentru Dumnezeiasca Impartasanie

- Gheronda, cum ma pregatesc pentru Dumnezeiasca Impartasire?

-Intotdeauna trebuie sa fii pregatita, insa atunci cand mergi sa te impartasesti, este bine sa faci ceva mai mult decat indatoririle duhovnicesti pe care le indeplinesti de obicei, ca sa te pregatesti mai bine. Mult te va ajuta sa citesti Rugaciunile pentru Dumnezeiasca Impartasire si la chilie. Astfel le vei intelege mai bine si-ti vei simti mai profund pacatosenia. Poti canta si Cantarea I din Canonul cel Mare, si din Canoanele Maicii Domnului si Cantarea I a Canonului de luni seara si de miercuri seara a glasului 6 si sa faci metanii.

- Gheronda, atunci cand nu ma pot pregati pentru a ma impartasi, ce sa fac in vremea Dumnezeiestii Liturghii?

-Bine, dar atunci sa te pregatesti? Cu toate acestea Hristos nu este nedrept. Daca, intr-adevar, te-a impiedicat ceva si nu te-ai putut pregati, Acela o stie. Nu spun sa nu faci nimic, ci sa ai grija ca nu cumva sa nu fii tu piedica atunci cand nu te pregatesti. Uneori nici Rugaciunile pentru Impartasire nu apuca sa le citeasca cineva si merge sa se impartaseasca ca un mirean. Atunci sa-si puna in minte ganduri smerite si sa zica: “Dumnezeul meu, ma aflu intr-o stare lumeasca, iarta-ma!”. Iar Dumnezeu vede inima. De multe ori cineva crede ca este pregatit si nu este, iar uneori crede ca nu este pregatit, insa tocmai atunci este. Cea mai buna pregatire este infruntarea smerita, zborbirea inimii, marinimia.

Pentru Dumnezeiasca Impartasire nu se pregateste cineva schimbandu-si hainele si spalandu-se pe dinti, ci cel mai important lucru este sa se cerceteze pe sine insusi. Sa vada: simte Dumnezeiasca Impartasire ca pe o necesitate? Este pregatit? Nu cumva exista ceva care sa-l impiedice se primeasca Dumnezeiasca Impartasire si nu a spovedit? Pentru a simti Dumnezeiasca Impartasire trebuiesc implinite niste conditii. Prima conditie este stradania smerita de a ne taia patimile si de a ramane Hristos in inima noastra. Altfel, Hristos vine inlauntrul nostru odata cu Dumnezieasca Impartasire, dar pleaca indata si omul nu simte nimic. Cand Hristos ramane, atunci se savarseste o chimbare in om. Exista oameni care-L simt inlauntrul lor pe Hristos de la Dumnezieasca Impartasire pana la cealalta fara intrerupere.

- Gheronda, de multe ori, cand preotul spune: “Cu frica lui Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati”, simt ca nu sunt pregatita sa ma impartasesc.

-La spitale, la o anumita ora, trec medicii, iar infirmierii striga: “Vizita!”. Atunci toti vizitatorii ies din saloane, iar bolnavii merg la paturile lor si-l asteapta pe medic, ca sa-l instiinteze despre starea bolii si sa le dea tratamentul corespunzator. Tot asa si tu, cand preotul spune: “Cu frica lui Dumnezeu”, sa te gandesti ca face medicul vizita si sa vii la Dumnezeiasca Impartasire cu simtirea pacatoseniei tale, cerand cu smerenie mila lui Dumnezeu.


(Cuviosul Paisie Aghioritul-Cuvinte duhovnicesti-Despre rugaciune)

vineri, 26 aprilie 2024

Calitatea aerului

Calitatea aerului

Pentru a micșora efectele alergiei, am achiziționat de la Biovita, un purificator de camera, seara îl pornesc pentru 4 ore, iar efectul se simte. De cate ori ii dau drumul, arată că aerul este curat in camera. In seara asta însă, când l-am pornit, arata un nivel foarte ridicat de alergeni.


Atunci am realizat că sunt deschise geamurile. Le-am închis și, după două ore de funcționare, calitatea aerului s-a îmbunătățit.


DUMNEZEIASCA IMPARTASIRE

 Pentru rugaciunile Sfantului Sfintit Mucenic Vasilevs, episcopul Amasiei si ale Sfantului Glafira, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

“Tainele se traiesc”

- Gheronda, la Dumnezeiasca Liturghie am simtit ca Hristos S-a rastignit pentru mine si m-am intrebat: “Eu ce am facut pentru Hristos?”. Cum imi pot arata recunostinta pentru aceasta?

- Este destul ca o simti. Hristos S-a rastignit, S-a jertfit pentru noi, iar acum ne da Trupul si Sangele Sau. Cand cugeta cineva la acestea trebuie sa se inflacareze.

- Gheronda, cum sa simt marea Taina a Dumnezeiestii Euharistii?

-Tainele se traiesc. Ca sa simti Taina Dumnezeiestii Euharistii, trebuie sa crezi ca Hristos este prezent in clipa aceea. Si nu numai sa crezi, ci sa si traiesti.

- Gheronda, ce poate sa ma ajute ca sa ma adun in vremea Dumnezeiestii Liturghii?

-Si Ingerii participa la Dumnezeiasca Liturghie. “Pe Cel inconjurat in chip nevazut de cetele ingeresti…” cantam. Sa cugeti ce se petrece in acea vreme, sa fii atenta la cererile pe care le face preotul si sa rostesti “Doamne miluieste” din inima. La o Dumnezeiasca Liturghie cate maici spun “Doamne miluieste” la Ectenia mare? O spun numai cantaretele dupa cartea de muzica, iar cele mai multe va multumiti cu frumosul “Doamne miluieste” fara sa participe si inima. Ce foloseste din aceasta? Si chiar de veti rosti si Rugaciunea lui Iisus, nici ea nu ajuta de nu o veti spune cu durere.

- Gheronda, la privegheri, in vrema Dumnezeiestii Liturghii, de obicei incep sa ma descurajez din pricina oboselii.

-Este ceva firesc, insa trebuie sa te nevoiesti putin. Daca faci putina rabdare si te silesti putin pe sineti, vine dumnezeiescul ajutor si simti putere dumnezeiasca. Astfel, vei depasi oboseala si dupa aceea nu vei mai voi nici sa dormi, ci vei avea o astfel de dispozitie pentru cele duhovnicesti, incat te va tine toata ziua.

-Las Dumnezeiasca Liturghie este ingaduit sa stam jos, Gheronda?

-De obicei nu stam jos la Dumnezeiasca Liturghie. Daca cineva oboseste, se poate aseza putin cand se citeste Apostolul. Iar daca cineva are o problema serioasa de sanatate si nu poate sta in picioare, atunci poate sta in strana. Eu niciodata nu am stat jos la Dumnezeiasca Liturghie.

- Gheronda, in momentul cand preotul spune: “Ale Tale dintru ale Tale”, cum va rugati?

-Deoarece in acea clipa coboara Duhul Sfant, spun repede, cu mintea, “Imparate Ceresc”, “Bine esti cuvantat, Hristoase…” si “Cand Cel Preainalt S-a pogorat” si ma rog pentru dumnezeiasca luminare.

(Cuviosul Paisie Aghioritul-Cuvinte duhovnicesti-Despre rugaciune)


joi, 25 aprilie 2024

BUNATATI

 Prajitura cu cacao si vanilie


Cu ceva timp in urma va povesteam despre dulciurile preparate de ziua colegei mele. Pentru ca saptamana viitoare este ultima saptamana de post, astazi voi posta reteta prajiturii de post. Reteta este pentru tava mare de la aragaz.

Ingrediente:

Blat: 200 de grame de faina; 1 lingurita de praf de copt; 3 linguri de cacao; 60 de ml. de ulei; 250 de ml lapte de migdale; 1 praf de sare; 1 lingura de otet, esenta de rom, 200 gr zahar. Cantitatile sunt pentru o foaie si se repeta de 3 ori, pentru a obtine trei foi.

Crema: 750 de ml. de lapte de soia cu aroma de vanilie, 2,5 linguri cu varf de faina si 2,5 linguri cu varf de amidon, 250 de grame de zahar, 1 pachet margarina Rama, esenta de vanilie, un praf de sare.

Mod de preparare:

Crema: Intr-o craticioara se amesteca laptele de migdale, zaharul, faina, amidonul si praful de sare. Se pune pe foc si se fierbe pana se ingroasa ca o budinca. Se stinge focul, se adauga esenta de vanilie si se raceste. In crema racita foarte bine se mixeaza margarina care este la temperatura camerei.

Blatul: Intr-un castron, se pun ingredientele lichide: laptele de migdale, uleiul si otetul. Intr-un alt castron se amesteca foarte bine ingredientele uscate: zaharul, faina, sarea, praful de copt si cacaua. Ingredientele uscate se adauga peste cele lichide si se amesteca doar atat cat sa se omogenizeze. Aluatul se pune in tava acoperita cu hartie de copt si se coace in cuptorul preincalzit la 180 grade, timp de 12-15 minute ( se poate face si testul cu scobitorea). Foaia astfel coapta se pune pe gratar pentru a se raci. Se procedeaza la fel si cu celelalte doua.

Spune crema pe foi si se dau la rece pana a doua zi, cand se poate taia si servi. Este o prajitura gustoasa, spornica si se face foarte repede.

In fotografie este doar jumatate din prajitura, pentru ca a dorit sa o pun pe doua tavi: una pentru a servi colegii si cea de-a doua pentru a servi pe cei dragi din familie.

(sursa de inspiratie)

RUGACIUNEA OBSTEASCA (II)

 Pentru rugaciunile Sfantului Apostol si Evanghelist Marcu si ale Sfantului Cuvios Vasile de la Poiana Marului, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

“Puterea rugaciunii obstesti”

- Gheronda, uneori simt nevoia sa nu ma duc la slujbele din biserica, ci sa raman in chilie si sa-mi fac indatoririle duhovnicesti.

-Ceea ce se savarseste la slujba, se poate fsce in alta vreme? Nu se poate face. Insa ceea ce faci in chilie, se poate face si in alta vreme.

- in biserica, Gheronda, nu simt totdeauna prefacerea pe care o simt in chilie.

-Asculta! Rugaciunea de unul singur este pregatirea pentru cea obsteasca. Rugaciunea obsteasca poate fi inferioara din punct de vedere calitativ fata de cea pe care o faci singur, pentru ca in biserica nu te poti misca liber, ca atunci cand esti in chilie. Insa din punct de vedere al puterii este superioara, pentru ca se roags toti impreuna, iar intr-un loc rugaciunea are mai multa putere, iar in alt loc mai multa caldura, etc. Asadar, in aceste doua-trei ceasuri in care se face slujba, trebuie sa fii si tu acolo in biserica, ca sa te rogi impreuna cu ceilalti. Ce a spus Hristos? “Unde sunt doi sau trei adunati in Numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor”.

- Gheronda, ma odihneste mai mult sa raman in chilie, pentru ca la slujba mi se raspnadeste mintea.

- Odihna pe care o simti in acea vreme in chilie nu este odihna adevarata. Daca-ti faci nevointa in biserica si te straduiesti sa-ti aduni mintea si sa rostesti Rugaciunea lui Iisus, atunci faci lucrare corecta si vei afla adevarata odihna. Sa incerci sa depasesti greutatile in mijlocul greutatilor. Aceasta te va ajuta mult. Este ca si cum te-ai instrui in armata cu gloate adevarate, lucru care te tine in stare de veghe.

- Gheronda, la slujbe ma zoresc, pentru ca nu pot rosti si Rugaciunea lui Iisus si sa urmaresc in acelasi timp si citirile si psalmodiile.

- De ce te zoresti? Vad ca esti nelinistita. Iti spui: “Vreau sa sporesc in Rugaciunea mintii; vreau sa ma imbogatesc…”. Gandul acesta insa ascunde in el egoism si mandrie. Iti spun toate acestea nu pentru ca nu te nevoiesti, ci pentru ca te negvoiesti putin exagerat. Ai intentie buna si Hristos te va ajuta. Stai ca un copilas inaintea lui Dumnezeu si nu te gandi la nimic. Misca-te simplu si vei vedea cat Har iti vor da Hristos si Maica Domnului. Intrand in biserica, sa te gandesti ca ai intrat in corabie si lasa-te in mainile lui Dumnezeu sa te duca unde va voi.

- Gheronda, ma fura  somnul la slujbe si uneori nu pot urmari nimic. Apoi gandul imi spune: “Ce ai facut? Unde ai fost la slujba, de vreme ce nu te-ai rugat?”.

- Si atunci cand motai, si atunci cnad te fura somnul, corabia isi vede de drumul ei. In corabie unul casca gura, altul motaie, altul doarme, insa corabia se indreapta spre destinatia ei. Tu insa sa te straduiesti sa nu dormi.

- Gheronda, slujba devine obositoare atunci cand mintea nu se indeletniceste cu rugaciunea.

- Da, pentru ca atunci omul nu se hraneste. Cand mintea nu este la noimele dumnezeiesti, slujba este numai o asceza trupeasca, o mica osteneal pentru dragostea lui Dumnezeu. in tot cazul, si cel care motaie in biserica si se nevoieste sa nu-l prinda somnul, are mare plata. Oare nu are pat in chilia sa sa se duca sa se culce? Si totusi nu se duce. Doi mireni au mers in Sfantul Munte la o priveghere. Au dormit mai intai, apoi au coborat in bierica la Laude. In strana alaturata un calugar motaia si se nevoia sa nu doarma. Unul dintre cei doi mireni, cand l-a vazut, i-a spus celuilalt: “Ia te uita, si calugarii dorm in biserica”. Atunci celalalt i-a raspuns ca talharul cel bun: “Nu ti-e rusine? Npoi am dormit atatea ceasuri si am venit abia acum la slujba. nu ar fi putut sa mearga si el la chilia lui si sa doarma? Poate ca nu are saltea, insa un pat de lemn sigur o fi avand.

- Gheronda, nu simt bucurie din slujbele bisericii.

- Adica sa cerem numai bucurii? Te afli in biserica pentru Hristos. Stai in strana, iti spirjini mainile si te odihnesti putin. Dar sa cugeti: “Hristos are mainile intinse pe Cruce, insa eu ma odihnesc”. Si astfel vei afla odihna.

- Gheronda, la slujbe putem sa ne asezam in strana?

- Cine are vreo neputinta, poate sa se aseze [putin. Insa cel care are ravna, bine este sa stea in picioare. Nu sa spuneti: “Acum vom merge la biserica, vom sta asa, vom pleca capul si nu ne vom misca deloc”. Acesta este un lucru tipiconal, exterior.

- Gheronda, de multe ori nu ma pot aduna in biserica, pentru ca simt durere din pricina statului in picioare. Ce sa fac?

- Sa-ti aduci aminte de lemnul pe care au pus picioarele lui Hristos si sa spui: “Slava lui Dumnezeu ca sufar!”. Atunci vei uita de durerea ta, inima ti se va indulci si vei incepe sa te rogi din adancul ei.

 

(Cuviosul Paisie Aghioritul-Cuvinte duhovnicesti-Despre rugaciune)

miercuri, 24 aprilie 2024

LA MULTI ANI!

LA MULTI ANI!


Daca ieri i-am sărbătorit pe tatăl și socrul meu, azi este o alta zi specială si am sa spun

"La multi ani puiul meu drag. Să fii sănătoasă și voioasă, să te bucuri de familia ta frumoasa, să ai multe realizări și impliniri". Fiica noastră Andreea, a mai prins azi un trandafir in buchetul vieții, adunând 32 de flori.

"La multi și binecuvântați ani mama draga. Să-ți dăruiască Dumnezeu sănătate cu zile îndelungate și bucurii in fiecare zi". Mama mea aduna in buchetul vieții, trandafirul cu numărul 75.


(sursa foto: internet)

MFC-IASI

 SEARA LA IASI









(sursa fotografii:arhiva personala)

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen.