Drumul spre casa
Azi s-a terminat minivacanța de Rusalii. Proiectul inițial a fost altul, ceva cu cine festive in cele trei zile, cu berbecuț la protap, bălăceală la piscina, etc., însă in ultimul moment (aducă vineri), proprietarul vilei a anuntat că a anulat tot (nici nu am reținut motivul) și oferă doar cazare cu mic dejun și cină la cerere. Soțul s-a cam supărat și a vrut să anuleze. Lasă că e bine, Domnul știe ce este bine. Nu anulam, ci mergem. Știm că vila are o cazare excelenta, știm gazda ca este amabila, știm că mâncarea este buna, iar la final vom ieși mai bine din punct de vedere financiar.
Pot sa spun că a fost cea mai buna decizie, pentru că au fost zile pline de bucurie și aventura. Deși a fost cald, nici nu am simțit căldură.
In aceasta dimineața am pornit spre casa, nu înainte de a servi micul dejun pe terasa, ascultând ropotul ploii și bucurandu-ne din plin de răcoare.
Știam că la biserica din Predelut Sfânta Liturghie este frumoasa, iar biserica este mare (nu se putea sta afara din cauza ploii), așa că acolo am fost la slujba.
După slujba am pornit spre casa pe traseul ales de Waze, adică spre Cheia. Și dacă tot am mers pe acolo, am urcat și la Muntele Roșu, unde ne-am plimbat aproximativ o ora.
Înainte de a ajunge la Cheia, ne-am întâlnit pe drum și cu ursul.
In continuare drumul a fost aglomerat, însă cu răbdare și cu ajutorul lui Waze, am ajuns casa. De mâine o noua săptămână de lucru, însă weekendul următor ne așteaptă o noua ieșire, de data aceasta împreună cu copiii și nepoții.
6 comentarii:
Ce minivacanță frumoasă ați avut, Ioana! La mulți ani binecuvântați, multă sănătate și numai bucurii, împreună cu cei dragi! 🤗❤️
Mulțumesc frumos Daniela!
Te îmbrățișez 🤗🤗
O mini vacanta minunata! La noi abia a picurat, asteptam și eu ploaie dar nu a fost.
O săptămână binecuvântată!
Și pe noi ne-a uimit ploaia atât de bogată, pentru că la început doar picura.
Și ție îți doresc la fel!
Drum bun spre casa.🤗🤗
Superba mini-vacanta - m-am racorit si eu putin de la ploaia aceea binecuvantata - pe noi ne ocoleste si dupa atatea stropiri inclusiv cu avionul... pe caldurile astea, e epuizant. Un pic de ploaie ar mai curata si racori atmosfera..
Pupici cy drag!
Și la noi in zona este la fel, o atmosfera încărcată. Chiar îmi era dor de ploaie.
😘😘
Trimiteți un comentariu