Au distrus si locurile sfinte cele
linistite
Duhul
lumesc cel nelinistit al epocii noastre a distrus, din nefericire, cu asa-zisa
lui civilizatie chiar si locurile sfinte cele linistite, care odihnesc si
sfintesc sufletele. Omul nelinistit nu se linisteste niciodata. N-au lasat
nicaieri vreun loc linistit. Chiar si sfintele locuri le-au facut azi….. precum
se spune in viata pustnicei Fotini, ca in pustia unde s-a nevoit au facut dupa
aceea chioscuri, cantine…. In locurile pustincesti, unde s-au nevoit atatia
monahi, atatia sfinti, englezii vindeau racoritoare. S-a dus cu pustia. Case,
radiouri, magazine, hoteluri, aeroporturi. S-a implinit spusa Sfantului Cosma: “Va
veni vremea cand acolo unde tinerii isi atarna acum pustile, tiganii isi vor
atarna instrumentele”. Vreau sa spun ca asa am ajuns si noi. Acolo unde monahii
pustniceau, unde isi aveau metaniile lor, acum au radiouri, racoritoare…. Se
vede ca dupa cativa ani nu vor mai trebui acestea. Asa cum se prezinta
lucrurile in general, se vede ca viata se apropie de sfarsit. Se sfarseste
viata, se sfarseste si lumea aceasta.
-Parinte,
in Sfantul Munte exista acum loc linistit?
-Unde
sa fie loc linistit si acolo, daca deschid mereu drumuri forestiere?! Masini pe
aici, masini pe dincolo. Chiar si in locurile cele mai pustnicesti si mai
linistite si-au luat masini. Ma mir ce cauta acesti oameni in pustie. Sfantul
Arsenie cel Mare auzea in pustie cum fosneau trestiile atunci cand via vantul,
si spunea: “Ce zgomot este acesta? Este cutremur?”. Unde sunt Sfintii Parinti
sa vada cele ce se fac astazi?
Odinioara,
ascultatorii se osteneau mult in manastirile de obste, mai ales trapezarul si
arhondarul. Trebuia sa spele vasele, sa curete cratitele de arama… Astazi au
inlesniri, au felurite mijloace moderne, dintre care cele mai numeorase fac mult
zgomot. Imi aduc aminte ca noi in obste caram apa cu bidoanele de la un izvor,
iar cu scripetul o urcam incet-incet la etajul al treilea. Acum apa este adusa
cu motorul si auzi mereu “ducu-ducu”. Zidurile se clatina, geamurile zangane. Macar
daca ar pune un amortizor de zgomot. In armata, in timpul razboiului civil,
incarcam bateria telefonului fara fir cu un astfel de amortizor si nu ma auzeau
de alaturi.
Intr-o
zi au venit la Coliba mea niste monahi de la o manastire si vorbeau tare. “Mai
incet, ii zic unuia, ne aud de departe!”, dar acela nimic. “Mai incet!”, ii zic
din nou. “Iarta-ma, Parinte, imi spune, dar ne-am obisnuit sa strigam in
manastire, pentru ca avem un generator de curent si vorbim tare ca sa ne auzim”.
Auzi? In loc sa rosteasca Rugaciunea si sa vorbeasca incet, striga pentru ca au
generator. Si raul este ca, precum unor copii le place “ducu-ducu”-l de la
esapamentul masinilor, acest duh ajunge acum si in monahism. Intr-acolo mergem
acum. Adica ajung oamenii sa se bucure de asemenea lucruri.
Astazi
dimineata am vazut o sora care arata ca astronautii. Cobora de sus cu o palarie
de paie pe cap, cu masca pe nas, cu taietorul de buruieni in mana si se falea. Astronautii
nu se falisera atata coborand pe Luna. Peste putin, aud: ”vuu…vuuu”; taia iarba
cu unealta aceea. Nu cumva sa ramana vreun loc unde sa nu se auda: “Vuu…Vuu…”. Dupa
ce a terminat aceasta, vine apoi altul cu mai mult “vuuu”, ca sa are. Alerga de
ici-colo. Apoi ia alta masina ca sa niveleze pamantul. Bre, ce-am patit!
-De
ce, Parinte? Pentru ca exista aceste mijloace care inlesnesc….
-O,
stiti cate mijloace exista? Pe cat puteti, sa evitati vuietele si zgomotele. Zgomotul
ne scoate din manastire. Atunci pentru ce sa mai tineti la poarta tablita pe
care scrie: “Sihastrie”? Scrieti mai bine: “Zgomotarie” sau “Tulburarie”. Ce sa
fac cu manastirea, daca nu are liniste? Priviti acolo, departe, cat puteti de
mult, iar pe acestea limitati-le. Inca n-ati simtit dulceata linistii. De ati
fi simtit-o, m-ati fi putut intelege mai bine si ati fi putut intelege si alte
lucruri. Daca ati fi gustat din roadele duhovnicesti ale linistii, ar fi
existat, cu siguranta, si nelinistea cea buna si ati fi urmarit mai mult sfanta
liniste a vietii duhovnicesti.
(Cu
durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)