Linistea este rugaciune tainica

 

            Prin toate aceste mijloace zgomotoase, monahului I se alunga dispozitia pentru rugaciune si pentru viata monahala. De aceea, pe cat este cu putinta, sa nu se foloseasca mijloace zgomotoase. Lucrurile pe care oamenii le considera astazi inlesniri, de fapt nu ii folosesc sa isi atinga telul. Intr-o astfel de stare, monahul nu poate afla cele pentru care a inceput.

            Linistea este o conditie esentiala. Chiar de nu s-ar ruga cineva cu cuvinte, singura linistea ii este rugaciune. Ea este o rugaciune tainica si ajuta mult pe cel care se roaga, asa cum il ajuta pe om respiratia, care este nevazuta. Cel care face lucrarea duhovniceasca in liniste se adanceste dupa aceea in rugaciune. Stii ce inseamna “se adanceste”? Atunci cand sta in bratele maicii sale, copilasul nu vorbeste. Sunt in unire, in comuniune. De aceea, mult ajuta ca manastirea sa fie departe de lume, de centre arheologice, de zgomote lumesti si chiar de oameni multi.

            Linistea exterioara, departe de lume, cu discernamant in nevointa si cu rugaciune neincetata, foarte repede aduce si linistea launtrica – pacea sufletului – care este conditia absolut necesara pentru lucrarea duhovniceasca fina. Atunci omul nu mai este deranjat de nelinistea exterioara, pentru ca in esenta numai trupul se afla pe pamant, in timp ce mintea se alfa in Cer.

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)

JURNAL

JURNALUL UNEI FEMEI SIMPLE – ZIUA A DOUASPREZECEA

Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:

Luni, 24.08.2015, orele 21.00

Afara:

Este zapuseala si se aude cantecul; greierilor ce ma duce cu gandul la poezia lui Toparceanu.

Mă gândesc:

Ca mai sunt putine zile si intru in concediu, pe care urmeaza sa-l petrec impreun cu sotul la Dorna Arini.

Invat:

Sa am rabdare, sa nu mai iau in seama nedreptatea si nerecunostinta din jurul meu, sa ma detasez sufleeste de problemele de serviciu.

Sunt recunoscătoare pentru:

Pentru ca l;a acest sfarsit de saptamana am reusit ca, impreuna cu fiul meu, sa ma spovedesc si sa ma impartasesc cu Sfintele Taine. Sotul si fiica mea s-au impartasit de Adormirea Maicii Domnului.

Din bucătărie:

Miros de ceai, pentru csa tocmai am pregatit un ceai de sunatoare aromatizat cu sirop de papadie si zeama de lamaie.

Ce mai mesteresc:

Aceeasi paturica, insa saptamana ce a trecut m-am jucat putin si cu hartia. Au iesit lucruri frumoase.

Intentionez sa:

Citesc mul in concediu, sa vizitez numeroasele manastiri din imprejurimi.

Ceea ce astept (sper):

Sa nu se mai incalzeasca atat de tare, cum a fost saptamana trecuta.

Citesc:

Continui sa citesc “Sfintii inchisorilor”. Si, printre picaturi citesc 'Avarul"de Moliere.

Ascult:

Acum nimic, insa ieri am ascultat o predica a parintelui Calistrat.

În casa:

Totul este pregatit pentru somnic.

Ce planuri am:

Nimic nou pe frontul de vest.

Un citat:

“Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu contează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat.” – Seneca

O fotografie:

Dor de mare

Au distrus si locurile sfinte cele linistite

 

            Duhul lumesc cel nelinistit al epocii noastre a distrus, din nefericire, cu asa-zisa lui civilizatie chiar si locurile sfinte cele linistite, care odihnesc si sfintesc sufletele. Omul nelinistit nu se linisteste niciodata. N-au lasat nicaieri vreun loc linistit. Chiar si sfintele locuri le-au facut azi….. precum se spune in viata pustnicei Fotini, ca in pustia unde s-a nevoit au facut dupa aceea chioscuri, cantine…. In locurile pustincesti, unde s-au nevoit atatia monahi, atatia sfinti, englezii vindeau racoritoare. S-a dus cu pustia. Case, radiouri, magazine, hoteluri, aeroporturi. S-a implinit spusa Sfantului Cosma: “Va veni vremea cand acolo unde tinerii isi atarna acum pustile, tiganii isi vor atarna instrumentele”. Vreau sa spun ca asa am ajuns si noi. Acolo unde monahii pustniceau, unde isi aveau metaniile lor, acum au radiouri, racoritoare…. Se vede ca dupa cativa ani nu vor mai trebui acestea. Asa cum se prezinta lucrurile in general, se vede ca viata se apropie de sfarsit. Se sfarseste viata, se sfarseste si lumea aceasta.

            -Parinte, in Sfantul Munte exista acum loc linistit?

            -Unde sa fie loc linistit si acolo, daca deschid mereu drumuri forestiere?! Masini pe aici, masini pe dincolo. Chiar si in locurile cele mai pustnicesti si mai linistite si-au luat masini. Ma mir ce cauta acesti oameni in pustie. Sfantul Arsenie cel Mare auzea in pustie cum fosneau trestiile atunci cand via vantul, si spunea: “Ce zgomot este acesta? Este cutremur?”. Unde sunt Sfintii Parinti sa vada cele ce se fac astazi?

            Odinioara, ascultatorii se osteneau mult in manastirile de obste, mai ales trapezarul si arhondarul. Trebuia sa spele vasele, sa curete cratitele de arama… Astazi au inlesniri, au felurite mijloace moderne, dintre care cele mai numeorase fac mult zgomot. Imi aduc aminte ca noi in obste caram apa cu bidoanele de la un izvor, iar cu scripetul o urcam incet-incet la etajul al treilea. Acum apa este adusa cu motorul si auzi mereu “ducu-ducu”. Zidurile se clatina, geamurile zangane. Macar daca ar pune un amortizor de zgomot. In armata, in timpul razboiului civil, incarcam bateria telefonului fara fir cu un astfel de amortizor si nu ma auzeau de alaturi.

            Intr-o zi au venit la Coliba mea niste monahi de la o manastire si vorbeau tare. “Mai incet, ii zic unuia, ne aud de departe!”, dar acela nimic. “Mai incet!”, ii zic din nou. “Iarta-ma, Parinte, imi spune, dar ne-am obisnuit sa strigam in manastire, pentru ca avem un generator de curent si vorbim tare ca sa ne auzim”. Auzi? In loc sa rosteasca Rugaciunea si sa vorbeasca incet, striga pentru ca au generator. Si raul este ca, precum unor copii le place “ducu-ducu”-l de la esapamentul masinilor, acest duh ajunge acum si in monahism. Intr-acolo mergem acum. Adica ajung oamenii sa se bucure de asemenea lucruri.

            Astazi dimineata am vazut o sora care arata ca astronautii. Cobora de sus cu o palarie de paie pe cap, cu masca pe nas, cu taietorul de buruieni in mana si se falea. Astronautii nu se falisera atata coborand pe Luna. Peste putin, aud: ”vuu…vuuu”; taia iarba cu unealta aceea. Nu cumva sa ramana vreun loc unde sa nu se auda: “Vuu…Vuu…”. Dupa ce a terminat aceasta, vine apoi altul cu mai mult “vuuu”, ca sa are. Alerga de ici-colo. Apoi ia alta masina ca sa niveleze pamantul. Bre, ce-am patit!

            -De ce, Parinte? Pentru ca exista aceste mijloace care inlesnesc….

            -O, stiti cate mijloace exista? Pe cat puteti, sa evitati vuietele si zgomotele. Zgomotul ne scoate din manastire. Atunci pentru ce sa mai tineti la poarta tablita pe care scrie: “Sihastrie”? Scrieti mai bine: “Zgomotarie” sau “Tulburarie”. Ce sa fac cu manastirea, daca nu are liniste? Priviti acolo, departe, cat puteti de mult, iar pe acestea limitati-le. Inca n-ati simtit dulceata linistii. De ati fi simtit-o, m-ati fi putut intelege mai bine si ati fi putut intelege si alte lucruri. Daca ati fi gustat din roadele duhovnicesti ale linistii, ar fi existat, cu siguranta, si nelinistea cea buna si ati fi urmarit mai mult sfanta liniste a vietii duhovnicesti.

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)

JURNAL

JURNALUL UNEI FEMEI SIMPLE – ZIUA A UNSPREZECEA

Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:

Luni, 11.08.2015, orele 15.00

Afara:

Ziua de azi, calduroasa. Deja aceasta vreme, in care “cuptorul’ nu se mai opreste, a inceput sa imi dea o stare neplacuta.

Mă gândesc:

Ce rau s-a suparat Dumnezeu pe noi, pacatosii, de nu ne mai racoreste cu putina ploaie.

Invat:

Sa fac flori din hartie. Este o provocare a doamnelor de pe forumul Hobby Hadmade. Abia astept sa vad ce imi iese.

Sunt recunoscătoare pentru:

Pentru ca am terminat curatenia, pentru ca sunt in grafic cu conservele.

Din bucătărie:

Am facut destula sauna aseara gatind, asa ca azi nu intru in bucatarie.

Ce mai mesteresc:

Paturica, ce avanseaza greu din cauza caldurii.

Intentionez sa:

Fac sfestanie saptamana aceasta, sa ne spovedim si sa ne impartasim.

Ceea ce astept (sper):

Sa reusesc sa raman in concediu saptamana viitoare.

Citesc:

Seara am inceput sa citesc “Sfintii inchisorilor”. Si, mai am cateva pagini de la “Singur pe lume”.

Ascult:

Nimic.

În casa:

Este curat, este racoare, numai bine de stat.

Ce planuri am:

Nimic in plus fata de zilele trecute.

Un citat:

“ Nu inceta niciodata sa zambesti, nici chiar atunci cand esti trist, pentru ca nu se stie cine se poate indragosti de zambetul tau” – Gabriel Jose Garcia Marquez

O fotografie:

Un buchet de flori frumoase daruite de colega mea draga.

Maratonul conservelor

Maratonul conservelor continua

Vara este in toi, caldurile din ultima perioada coc legumele la foc automat, asa ca sambata a avut loc o noua etapa din maratonul conservelor. Dis de dimineata, cand soarele inca nu si-a aratat razele stralucitoare, am pornit catre socrii mei pentru a transforma cele 3 cosuri de rosii intr-un gustos suc de rosii, care la iarna va da un gust placut mancarurilor.

            Cand am ajuns, eu am spalat si taiat rosiile, iar sotul meu le-a dat prin masina cu separator, astfel ca destul de repede sucul a ajuns sa fie pus la fiert.

 

            La tara, intotdeauna este cate ceva de facut, astfel ca, in timp ce asteptam sa se fiarba sucul, au fost puse la copt vinete si ardei, pentru a face salata de vinete cu ardei copti, urmate apoi de porumb.

  

 

    

Printre picaturi, un lighean imens de cimbru, a fost curatat si dat prin sita, facut numai bun pentru a aroma fripturile suculente:

    

Cand sucul a fost gata, a fost pus in sticle si la paturi, pentru a se raci incet, incet.

  

Cand soarele a inceput sa arda nemilos, totul era gata, asa ca am pornit, cu masina incarcata pentru a continua conservele.

O parte din suc nu a fost pus la sticle, ci l-am luat acasa, impreuna cu rosii mici si dulci si am facut rosii in bulion. Ultimii castraveti din aceasta recolta au fost si ei conservati la borcane. Fotografii cu conservele facute acasa am sa pun imediat ce vor fi scoase de la paturi.

Desi greu, cu un grad de confort mai redus decat cel pe care il ofera orasul, totusi la tara mi se pare minunat. Nimic nu-i mai placut decat a petrece o zi in gradina, printre legumele puse si ingrijite cu dragoste, care ne ofera din plin rodul lor, printre animalele si orataniile din ograda, care aduc un plus de „agitatie”. Asa cum spune si Parintele Paisie, viata simpla este extrem de frumoasa, insa avem un dar extraordinar de a o complica si a face sa fie cu adevarat grea.

Am schimbat natura cea linistita

 

            Cele mai multe mijloace pe care le folosesc astazi oamenii spre folosul lor fac zgomot. Ah, au zapacit natura cea linistita cu zgomotele!. Au schimbat-o si au distrus-o cu toate mijloacele lor moderne. Ce liniste era mai demult! Cum schimba si se schimba omul fara sa inteleaga!

            Astazi toti s-au invatat sa traiasca in zgomot. Vezi, multi copii vor muzica rock in timp ce citesc. Adica pe ei ii odihneste mai mult sa citeasca cu muzica decat in liniste. Se odihnesc in neliniste, fiindca exista neliniste inlauntrul lor. Peste tot este zgomot. Auzi mereu: “vuuu….vuuuu”. “Vuuu…..vuuu….” ca sa taie lemne, “vuuu…..vuuuu….”ca sa stropeasca cu pulverizatorul, “vuuu…..vuuuu…” ca sa slefuiasca. Apoi vor inventa alte sisteme de pulverizare, din avion, care vor face mai mult zgomot, si vor spune: “Acestea sunt mai bune, fiindca stropesc de sus si nu ramane nici un boboc nestropit” si vor sa cumpere de acelea si vor sa se bucure de ele.

            Cineva vrea sa faca o gaura ca sa bage un cui si face “vuuuu…..”. Si ce mare isprava a factu? O gaura in apa! Si se bucura. Insa ciudat lucru este ca se mai si mandreste pentru aceasta. Ca sa-si faca putina racoare, isi cumpara aparat cu baterie, si iarasi:”vuuu….”. Mai demult, cand cineva se incalzea isi facea vant cu mana, dar astazi asurzeste ca sa-si faca putina racoare. Si pe mare, in ziua de azi fac tot timpul zgomot. Altadata vedeai corabiile cu panze cum pluteau linistite. Astazi si un motor mic face “ducu-ducu”. Peste putin, cei mai multi vor circula cu avioanele. Si stii ce se va intampla? Pamantul mai absoarbe putin din zgomot. In aer va fi……Dumnezeu sa ne pazeasca!.

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)

JURNAL

JURNALUL UNEI FEMEI SIMPLE – ZIUA A ZECEA

Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:

Luni, 03.08.2015, orele 15.00

Afara:

Ziua de azi, desi nu este caniculara, este tot calduroasa.

Mă gândesc:

Ca azi ar trebui sa avansez cu curatenia si anume: camera Andutei si baile.

Invat:

Deocamdata nimic.

Sunt recunoscătoare pentru:

Pentru week-endul care a trecut si in care am reusit sa facem multa, multa treaba. Oboseala multa, insa si satisfactie la fel de multa.

Din bucătărie:

Miros de porumb fiert, borcane puse la sterilizat

Ce mai mesteresc:

Tot paturica este in lucru. Sunt nici mai mult, nici mai putin de 224 patrate. Pe masura ce lucrez, ma indragostesc de ea. Materialul este moale si pufos, iar culorile sunt clare si se vad foarte frumos.

Intentionez sa:

Intentionez ca, dupa ce termin partea de curatenie pe care mi-am propus-o pentru azi, sa etichetez si conservele facute pana acum si sa le duc la boxa, ca deja, in sufragerie nu mai am pe unde emrge.

Ceea ce astept (sper):

Sper ca in acest post, al Maicii Domnului, sa reusim sa facem sfestanie in casa, sa ne spovedim si sa ne impartasim.

Citesc:

Tot “Singur pe lume”. Am terminat “Minunile Sfantului Serafim de Sarov”, asa ca pentru lectura de seara sa vad ce incep.

Ascult:

Postul de radio “Magic FM” de la colega din fata mea.

În casa:

Curatenie in profunzime: spalat covoare, dat praful jos de pe pereti, sters mobilele cu amestec de ulei de masline si lamaie, etc.

Ce planuri am:

La fel de multe planuri care, incet, incet, incep sa prinda contur.

Un citat:

“Să ne ascultăm inima, conştiinţa şi să nu fim făţarnici, să fim sinceri cu noi, cu cei din jurul nostru, cu familia, cu copiii noştri, să fim oameni cinstiţi şi sinceri. Să fim atenţi să nu judecăm prea iute. A judeca e uşor, dar a găsi adevărul e mare lucru” - părintele Justinian Chira.

O fotografie:

Se apropie toamna cu pasi repezi: Un pomisor dintr-o livada de meri.