Cuvant al Sfantului Antioh

 Pentru rugaciunile Sfintilor Cuviosi Iosif Imnograful, Gheorghe din Maleon si Zosima, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Antioh, despre pătimirea pentru aproapele.

A pătimi pentru altul, a ajuta si a se osteni, plăcut lucru este lui Dumnezeu. Că aceasta si datori suntem a face, ca niste slugi de aproape si slujitori ai cuvântului lui Dumnezeu, ca să-I plăcem Lui, ca niste ostasi împăratului, de la care luăm si plată; milă adică să avem si îndurare a sufletului. Pentru că cela ce are un izvor ca acesta, din care izvorăsc toate bunătătile, apoi acela, dacă are bogătie, o dă, iar de vede pe cineva în primejdie si nevoie, plânge, iar de vede pe vreun om asuprit, îi dă o mână de ajutor. Deci, să ne nevoim si să ne silim ca dragostea, credinta si răbdarea noastră să nu fie fără de nici un înteles, ci ca un coif si sulită si ca o armă împotriva vrăjmasului. Cu toti, adică, cu dragoste să fim si îndelung-răbdători, întru tărie vietuind. Că si Domnul nostru, Iisus Hristos, grăieste: „Asa se cade să fie slujitorul Domnului”, adică pe săracul care lăcrimează să nu-l treacă cu vederea, ca si rugăciunea noastră si lacrimile să nu se treacă cu vederea. Iar de vom aduce daruri mari lui Dumnezeu, să nu ne mândrim, ci cu gând smerit aceasta să o facem, ca să primim bun dar de la Dumnezeu. Pentru că Iov, cel care mai înainte de toti, împreună-pătimitor a fost si spre toti îndurat, zice: „Eu pentru fiecare neputincios, am plâns si am suspinat, văzând pe om în primejdie, iar de l-am văzut gol, l-am îmbrăcat. Si usile mele deschise au fost pentru tot străinul.”. Tot asa si Tobie zice: „Milostenii multe făceam, iar când am văzut vreun mort lepădat, îngrijindu-mă de el, l-am îngropat.”. Iar Proorocul Osea zice: „Să ne silim a cunoaste pe Domnul, că milă voieste, iar nu jertfă si arderi de tot.” Încă si Miheia Proorocul zice: „Eu îti voi spune tie, omule, ce lucru este mai bine si mai bun, sau ce caută Dumnezeu de la tine. Aceasta, adică, o caută: să faci milostenie cu dragoste.”. Dar s-a zis si la Pilde: „Să izbăvesti pe cei dusi la moarte, iar pe cei ucisi de sabie să-i răscumperi.” Iacob Apostolul zice: „De vor fi fratele tău sau sora ta goi si lipsiti de hrana cea de toate zilele si le-ar zice lor cineva dintre voi: Mergeti cu pace, încălziti-vă si vă săturati si nu le-ar da lor cele de trebuintă trupului, de ce folos le-ar fi?”, încă ne învată si Pavel, zicând: „Îmbrăcati-vă, dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si

iubiti, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, îngăduindu-vă unul pe altul, tinându-vă cu dragoste, ca niste mădulare într-un singur trup. Că de pătimeste un mădular, împreună cu dânsul suferă toate mădularele.” Iar, Petru Apostolul, zice: „Rogu-vă pe voi, iubitilor, să vă feriti de tot răul, cei îndestulati bine să faceti, să fiti cu un gând si darnici, iubitori de frati, îndurati, supusi, nerăsplătind răul cu rău, nici ocara cu ocară, ci, dimpotrivă, mai vârtos să binecuvântati, stiind că la aceasta ati si fost chemati: să mosteniti binecuvântarea.” Iar înduratul Domn, voind să ne arate că de Părintele Său suntem mântuiti, ne-a zis: „Fiti milostivi, precum si Tatăl vostru Milostiv este!”.

 

(Proloage)

Pilda

 Pentru rugaciunile Sfintilor Cuviosi Nichita Marturisitorul si Ilirie, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem, despre cei ce în fiecare zi păcătuiesc si în fiecare zi se pocăiesc.

Până când, o, prietene, fiind stăpânit de vrăjmasul, plăcerea lui o săvârsesti? Până când, o, iubite, slujesti patimilor trupesti, celor aducătoare de moarte? Primeste sfatul meu, că te face pe tine viu si, curătindu-ti sufletul tău împreună si trupul, apropie-te de Mântuitorul, Cel ce te vindecă pe tine, Care primeste pe toti cei ce se pocăiesc. Mare mântuire îti va fi tie dacă, desteptându-te, nu te vei lenevi a veni la Dânsul. Că, dacă în unele zile gresesti, iar în altele, iarăsi zidesti, dacă pierzi, risipesti si iarăsi aduni, apoi asemenea esti cu copiii. Cel ce singur se împiedică de o piatră, se poticneste si cade, si, dacă face, a doua oară asa, acela este orb si fără minte. Deci, aceasta să o ai în inima ta si aleargă la pocăintă cu osârdie si roagă-L pe Cel ce te-a zidit pe tine. Fii smerit si umil, flămând si în suspine pătimind durerea pentru cele trecute, păzindu-te si luând aminte la cele de aici înainte ale vietii tale.

Că asa, oarecând, si Zaheu vamesul s-a mântuit, asa iarăsi si Matei rob al lui Hristos s-a arătat. La fel si desfrânata, căzând la picioarele Mântuitorului, si-a dezlegat împletiturile părului si i-a sters picioarele cu părul capului si, asa, a iesit din groapa patimilor. Asa si tu pleaca-ti grumazul pe genunchi si te arată umil si, cu aceasta, te vei mântui. Vezi cetatea Sodomei si a Gomorei, a neamului celui nesupus si spurcat. Fugi de acel neam necurat, asupra căruia Dumnezeu a plouat cu foc si pucioasă si a ars toată cetatea lor. Vezi limpezirea cetătii Ninive si înflorirea ei cea frumoasă. Că ea fusese plină de păcate si de răutăti, încât poruncise Domnul ca să o piardă, dar, după ce a văzut pe niniviteni în saci si în cenusă umblând, în foame si în sete pedepsindu-se, tremurând si de frică cuprinzându-se, din toate părtile în plângere, unul pe altul tânguindu-se, cei slobozi, cei robiti, cei bogati, săracii, stăpânii si dregătorii, bătrânii si tinerii, împreună cu pruncii, S-a milostivit spre ei, i-a miluit si i-a mântuit. Judecata, pe care o poruncise Domnul ca să o ia ei, a schimbat-o. Si asa, din cei păcătosi, pe cei nesupusi îi munceste, iar pe cei ascultători, nu-I lasă să piară fără de crutare. Sârguieste-te, deci, ca să te pocăiesti si te vei mântui.

Gata este Dumnezeu spre milă si spre vindecare, grabnic spre ajutor, osârdnic spre izbăvire, celor ce cer le dă si celor ce bat le deschide. Celui ce se roagă îi dă iertare, tinde daruri celui ce-i trebuie si nu le crută pentru cela ce caută, nu respinge pe cei căzuti, ci spre mântuire îi trage. Dăruieste dezlegare celor ce cer, ceartă pe cei ce nu ascultă. Poticnitu-te-ai, desteaptă-te; ai căzut, scoală-te; roagă-te si cere; cazi, năzuieste, caută pe Cel ce voieste să te mântuiască, trezeste-te ca să nu cazi iarăsi, iar de vei si cădea, să te scoli din nou. Doborât fiind, îndreptează-te, iar de ai gresit, întoarce-te. Iar, după ce te-ai vindecat, poartă-te sănătos totdeauna, si dacă te-ai mântuit, fereste-te de boala de care ai fost biruit, ca să nu te ardă focul pe care abia l-ai stins. Să nu cazi în spurcăciunea din care te-ai ridicat. Să nu te asemeni porcilor, care se bucură de spurcăciune. Să nu te asemeni câinilor, care îsi mănâncă murdăriile. Că nimeni punându-si mâinile pe plug si căutând înapoi, nu va fi îndreptat în împărătia cerurilor. Nimeni, după ce se spală si iarăsi aleargă la spurcăciune, nu se face curat.

Unul este Hristos, una credinta, unul este darul, una este patima, una moartea, una învierea. Si nu se cade celui ce s-a junghiat, iarăsi să se mai jertfească, nici altă izbăvire să se mai facă pentru tine. Slobozitu-te-ai, apoi nu te mai face rob, prin voia ta. Spălatu-te-ai, nu te mai spurca iarăsi.

Peste fire, în păcate aflându-te, să nu deznădăjduiesti nicidecum, fără numai să te pocăiesti si te vei mântui, întru Iisus Hristos Domnul nostru, a Căruia este slava, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.

 

(Proloage)

MFC-GICA PETRESCU

 GICA PETRESCU-trubadurul fara pereche

(2 aprilie 1915-18 iunie 2006)

sursa foto: internet

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen pe blogul ei "Intre vis si realitate".

Despre spovedanie

 Pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Tit, facatorul de minuni si ale Sfantului Cuvios Varsanufie de la Optina, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt pentru a mărturisi păcatele la preoti.

Deci, de vei afla un bărbat duhovnicesc si iscusit, care ar putea să te tămăduiască, fără de rusinare să te mărturisesti lui, ca lui Dumnezeu si nu ca omului. Că a zis Scriptura: „Cel întelept nu se rusinează de sufletul său, că este rusine care aduce păcatul si este rusine care mântuieste păcatul.” Să urmezi femeii celei din Samaria, si noi, asemenea cu ea, să nu ne rusinăm a mărturisi păcatele noastre. Că, dacă ne vom rusina de a noastră mântuire, si nu ne vom descoperi la preoti păcatele noastre, apoi, în ziua cea înfricosătoare, nu înaintea unui om sau înaintea a doi, ci a toată lumea se vor vădi păcatele noastre. Dumnezeului nostru slavă, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.

 

(Proloage)

FINAL DE MARTIE

  BUCURIILE LUNII MARTIE

 Iata ca am ajuns si la finalul primei luni a primaverii, o luna cu de toate, pentru care dam Slava lui Dumnezeu!

-        Am participat la hramul Sfintilor 40 de Mucenici, primul din cele cinci hramuri ale bisericii unde slujeste parintele duhovnic;

-        Pentru ca fiica mea a fost plecata in deplasare, am petrecut o saptamana minunata alaturi de nepotei;

-        Primul week-end in care nepoteii au stat la noi fara parinti;

-        Am participat la hramul Bunei Vestiri, la o micuta parohie din oras;

-        Am incercat cu tinerii de la Centrul Educational sa ne desfasuram activitatea pe diferite proiecte si am avut rezultate frumoase;

-        In duminica premergatoare sarbatorii Buna Vestire, copiii si tinerii de la Centrul Educational au sustinut un spectacol de cantec si poezie dedicat Maicii Domnului;

-        Am continuat atelierele de gatit cu cele doua micute domnisoare.

-        Ne-am spovedit si impartasit;

Pilda

 Pentru rugaciunile Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca si ale Sfantului Cuvios Macarie Marturisitorul, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Intru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru cei ce fac răutăti si nu sunt pedepsiti aici.

Cât de îndelung a fost răbdat de Dumnezeu faraon împăratul, căci îl răbda pe el, pe când făcea răutătile lui cele multe. Vedeti însă că, mai pe urmă, pentru toate răutătile lui, a luat răsplătire si cumplită pedeapsă. Nu numai că rău si-a săvârsit viata aceasta, ci si dincolo, cumplit si fără de milă se chinuieste. Drept aceea, se cade nouă, fratilor, ca mult să ne mâhnim si să ne temem si mai mult să ne doară pentru cei ce primesc aici faceri de bine si sănătate, desi petrec în răutăti si nu fac nici un bine si nicidecum nu iau nici o certare de la Dumnezeu, nici necazuri, nici boli. Că, atunci când, pentru faptele noastre cele rele, Dumnezeu aduce pedeapsă asupra noastră si chinuri, prin boli, atunci, mai usoară ne face nouă judecata, pentru unele ca acestea. Iar dacă pentru orice greseală ne rabdă, apoi, mare si rea osândă ne asteaptă pe noi, Că, dacă nimeni din lume n-ar fi luat pedepsiri, nimeni n-ar fi socotit că este un Dumnezeu deasupra noastră. Si, dacă, iarăsi, aici ar fi luat fiecare după faptele sale, nimeni n-ar fi socotit că mai este o înviere a mortilor, că toti îsi iau plata aici, după fapte. Dar nu este asa, ci, pe unii aici, îi pedepseste, iar, pe altii, îi lasă. Si multi drepti, pentru putine greseli sunt pedepsiti aici, iar, pe multi răi îi vedem sănătosi cu trupurile si în zile bune, dar, dincolo, foarte amar le va fi lor.

Deci, acestea stiindu-le, să nu ne tulburăm. Isaia Proorocul a fost fierăstruit, Stefan cu pietre a fost ucis, Petru Apostolul a fost răstignit, Ioan, Mergătorul înainte, a fost tăiat cu sabia si alti multi Sfinti cumplite primejdii si tot felul de moarte au luat. De multe ori, cei binecredinciosi, pentru că au putine greseli, ca si de acelea să se izbăvească, iau multe necazuri si întristări. Că nu este nici un drept, care să nu aibă vreo greseală si nu este nici un păcătos, care să nu aibă ceva lucru bun. Precum si păcătosii mor în cumplite morti, ca si ceilalti, văzându-i pe ei pedepsiti, să se teamă. Însă cei ce mor cumplit îsi iau o parte de usurare din osândă, că, pe acela pe care îl iubeste Domnul, îl ceartă. Iar cei ce petrec întru îndestuIare si în nimic n-au fost încercati, unii ca acestia sunt în primejdie si să ia seamă! Dumnezeului nostru, Slavă!

 (Proloage)

Despre milostenie

 Pentru rugaciunile Sfantului Sfintit mucenic Ipatie, episcopul Gangei si ale Sfantului Mucenic Veniamin diaconul, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt pentru cei puternici, care asupresc pe cei mici si despre milostenie.

Anastasie împăratul, căzând în erezia lui Eutihie, a izgonit pe Ilie patriarhul din scaunul Ierusalimului si pe Flavian, arhiepiscopul Antiohiei, după Sinodul din Calcedon. Si l-a surghiunit pe Ilie în Aila, iar pe Flavian la Petra. Deci, într-o zi, amândoi patriarhii au trimis veste unul la altul, zicând: “Iată, Anastasie împăratul a murit; să mergem dar, să ne judecăm cu dânsul înaintea lui Dumnezeu. Pentru că Domnul Însusi a zis: “Eu sunt cel ce judec cu dreptate si nu Mă sfiesc de fata omului”. Si, după două zile, s-au mutat amândoi patriarhii la Dumnezeu.

Deci, acestea stiindu-le voi, puternicilor, să nu faceti nedreptăti celor neputinciosi, ca să nu vă dea pe voi lui Dumnezeu si acolo cumplit să fiti osânditi. Pentru că s-a zis: “Viermele nu va muri si focul nu se va stinge pentru cei ce nu judecă după dreptate si jefuiesc averile străinilor si, cu mândria cea mare înăltându-se, nu-si aduc aminte de ziua mortii”. Că în ceasul acela, omul s-ar lipsi, bucuros, de toată bogătia lumii acesteia, numai să scape si să nu i se despartă sufletul de trup, pentru că moartea păcătosului cumplită este. Iar de vă sculati din pat si din boala mortii, apoi, iară vă apucati, asuprind si mai rău casele săracilor, jefuiti, după nedreptate judecati, vă fătărniciti si cu sila luati, pe săraci nu-i miluiti, pe cei scăpati nu-i ajutati. Oare, ce adunati? Nu stiti că, venind moartea, toate acestea pier? Că a Domnului este stăpânirea si căruia voieste, aceluia o si dă.

Cuviosul Savarie a zis asa: „Dacă postesti, iar milostenie nu faci, aceasta nu se numeste post, ci, mai amar si mai rău esti decât cela ce se prea sătură si se îmbată si se îngrasă. Si încă ce zic, numai de post, că, chiar si fecioria nu-ti vei păzi curată, afară de cămara de mire vei rămâne, neavînd milostenie. Mare este fecioria, si chiar în Legea nouă, la mare cinste a pus-o Domnul, dar însesi fecioarele au rămas afară, de vreme ce milostenie nu au avut. Că nimeni nu va putea câstiga milă fără de milostenie si în lume nimeni nu trăieste fără de ea”. Că si cei ce lucrează cu palmele si ostasii si lucrătorii de pământ si negustorii, toti slujesc aproapelui si aceasta mare facere de bine este. Iar a trăi pentru sine

singur si pe ceilalti a-i trece cu vederea, urât este lucrul acesta si străin de crestinătate. Că dacă voiesti să fii bogat în veacul viitor, apoi fii sărac aici. Risipeste aici, ca să aduni acolo. Că nici semănătorul n-ar aduna, dacă mai întâi n-ar risipi. Pentru ce, dar, nu dai si tu celor ce au trebuintă?

Zici: „O casă de copii îmi stă înainte si voiesc să-i las pe dânsii îndestulati” însă de voiesti să-ti lasi copiii îndestulati, si bogati, lasă-le lor, mai bine, pe Dumnezeu datornic. Că dacă tu, mai înainte de moarte apucând, vei da averea ta lui Dumnezeu împrumut, apoi multă răsplată le va fi copiilor, că prin ea Dumnezeu dator le este ca mai mult să-i iubească.

Deci, dacă voiesti ca să-L ai pe El prieten, mai înainte să-l faci pe El datornic. Că nici un om care dă împrumut, avînd datornic, nu se bucură atâta, pe cât se bucură Dumnezeu, fiind datornicul tău. Deci, pentru ce dai oamenilor averea spre păstrare, când Hristos stă gata a o primi, voind cu si mai multă dobândă să-ti dea împrumutul? Că din mâinile Lui nimeni nu o va răpi. La oameni, adică, de-ti va păzi cineva averea ta, plată cere de la tine. Iar Hristos, pentru păzire, îti dăruieste tie mai multă plată. Pentru aceasta îti porunceste tie Dumnezeu, ca averea ta să o dai celor ce au trebuintă, ca să ti-o păzească. Că până o tii singur, nu fără teamă o păstrezi: te temi, ca să nu o ia cineva de la tine, vecinul clevetitor sau tâlhar, sau moartea să te ajungă. Iar de o vei împărti la săraci, Eu, zice Domnul, ti-o voi păzi cu întemeiere. Pentru că, vrând să ti-o dau, zice Domnul, o iau de la tine. Ca mai multă în veacul viitor, în viata cea neîmbătrânitoare, să ti-o dau tie, spre bucuria cea fără de sfârsit. Amin.

 

 

(Proloage)

Sfantul Ioan Scararul

 Pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Ioan Scararul si ale Sfintei Euvula, mama Sfantului Pantelimon, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Scărarul, despre cum se pot mântui crestinii din lume.

Am auzit pe unii care petrec în lume cu nepăsare, zicând către mine: „Cum putem noi, cei ce vietuim împreună cu sotiile (sau cu sotii) noastre, să petrecem viata călugărească?” Acestora le-am răspuns: „Toate lucrurile bune pe care le puteti face, faceti-le: nu defăimati pe nimenea, nu furati de la nimeni, nu mintiti fată de nimeni, nu vă înăltati fată de nimeni, nu urâti pe nimeni, nu vă despărtiti de adunările de la slujbele din biserică, pătimiti împreună cu cei lipsiti, nu pricinuiti nimănui sminteală; de ceea ce e al altuia să nu vă apropiati: îndestulati-vă cu ceea ce vă pregătesc femeile voastre. De ve-ti face asa, nu ve-ti fi departe de Împărătia Cerurilor.”

 

 

(Proloage)

Invatatura din Pateric

Pentru rugaciunile Sfintilor Sfintiti Mucenic Marcu, episcopul Aretuselor, si Chiril diaconul, ale Sfintilor Mucenici Iona si Varahisie si ale Sfantului Ierarh Diadoh, episcopul Foticeei, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, învătătură din Pateric.

Să stii, o, frate, că începătura mântuirii noastre, a întăririi noastre si începătura întelepciunii, după Proorocul, si întâia treaptă a faptelor bune este frica de Dumnezeu, adică de Judecata Lui. Că orisicine, cu frica Domnului, se abate de la rău. Că printr-însa, si curătirea de păcate si păzirea faptelor bune si calea spre desăvârsire, se fac. Că, dacă intră frica de Dumnezeu în suflet, îl face pe acesta să părăsească toate lucrurile lumii acesteia, iar, din aceasta, se naste smerenia, care este cap si începătură a tuturor faptelor bune. Pentru că din trecerea cu vederea si din părăsirea tuturor lucrurilor celor pământesti se face smerenia.

Deci, mai întâi, trebuie ca cineva să-si omoare voia sa. Apoi, trebuie ca nu numai prin faptele sale, ci si gândurile, să nu-si tăinuiască fată de părintele său. A treia, că nu stiintei sale, ci judecătii si poruncii părintelui său duhovnicesc, să se supună. A patra este, că întru toate să se supună poruncilor lui. A cincea, că nu numai însuti tu să nu îndrăznesti să ocărăsti pe cineva, ci, încă, si ocara, cea care-ti vine tie de la altul, cu bucurie să o primesti. A sasea, că nimic să nu începi a face, afară de aceea ce-ti este poruncit tie de dânsul, chiar dacă ar fi ceva auzit din Sfântele Scripturi. A saptea, când cu putine haine te vei îndestula si cu multumită le primesti pe acestea si nevrednic te socotesti pe tine de acestea. A opta, când ca un mai de pe urmă, decât toti, te socotesti pe tine, cu adevărată inimă. A noua, ca limba să-ti înfrânezi, adică, să nu îndrăznesti a-ti înălta glasul la vorbe. Al zecelea este, ca să nu fii gata, întâiul la rîs. Deci, din aceste semne si din cele asemenea cu acestea, se cunoaste smerenia, care dacă s-ar săvârsi cu adevărat, apoi degrabă, îl ridică spre înăltimile dragostei pe acela ce o câstigă pe ea. Că întru smerenie, frică de osândă nu este si toate nu se mai păzesc de frică, ci din dragostea cea nemăsurată si din dorirea cea bună. Si atunci poti ajunge la vârful care este pe scara bunătătilor.

Iar îndemnuri de urmat să-ti fie tie cuvintele fratilor, celor ce vietuiesc împreună cu tine si evlavia lor. Că, din a urma si a râvni celor sporiti, mare folos se face celor ce voiesc să vie la desăvârsire, încât să poti urma si tu tuturor acestora. Si, întru această rânduială duhovnicească, a vietii celei de obste, să rămâi până la sfârsit. Acestea pe care le-a zis David spre pază să-ti fie tie, ca să poti vietui împreună cu fratii. “Iar eu ca un surd nu auzeam si ca un mut ce nu-si deschide gura sa. Si m-am facut ca un om ce nu aude si nu are în gura lui mustrări” (Ps. 37,13-14). Că atunci când cele ce vezi nu sunt spre zidire si folos, să fii ca un orb fată de ele, asemenea, si spre cele ce auzi, ca un surd, si, ca un mut să fii si să nu ai în gură mustrări. Oricâti credinciosi neascultători si fară de rusine ar fi, ca un mut si surd, sa te întorci spre dânsii. Iar, de ar aduce asupra ta mustrări si defăimări sau ocări, nemiscat să fii si să nu te mânii, ca un surd. Totdeauna la cuvintele psalmului acestuia să te înveti, adică „Zis-am Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea, pus-am gurii mele pază, când a stat păcătosul împotriva mea” (Ps. 38, l-

2). Si, ca să nu-i urăsti pe acestia, sau să-i osândesti, la acestea de-a pururea să te întorci si să păzesti cele mai sus-zise. Încă afară de acestea, ca un fară de minte si nestiutor să te faci pe tine, după cuvântul Apostolului, pentru ca să fii întelept. Si numai pe părintele tău să-l socotesti că este sfânt si drept si că folositoare îti sunt cele poruncite de dânsul. Pentru că acest fel de supunere îti va întări inima si asa vei putea răbda până la sfârsit si vei purta jugul cel bun si sarcina cea usoară a ascultării. Si nu va putea mestesugul cel drăcesc să te despartă pe tine de viata cea de obste.

Însă răbdarea ta să nu fie urmarea faptelor bune ale altora, adică, fiindcă nimeni nu te va mânia, nici nu te va ocărâ, nici nu te va defăima altul. De vreme ce acest lucru nu este atunci al bunătătii tale, nici întru a ta voie se află. Ci, când vei fi, cu adevărat, ocărât, defăimat si clevetit, atunci cu blândete si cu smerenie să rabzi, pcntru ca aceasta este întru a ta învoire. Deci, dar, acestea toate pe care punându-ti-le înainte le-am zis, scurtându-le, vom zice, ceva mai în grabă, spre lesnirea gândului tău, ca să-ti poti aduce aminte de ele. Ascultă, dar, iarăsi, pe rând, cum vei putea să te sui spre săvârsirea faptelor celor bune.

Începătura mântuirii noastre este frica de Dumnezeu, fiindcă din aceasta se naste buna ascultare. Iar, din aceasta, se naste lepădarea de lume si trecerea cu vederea a tuturor lucrurilor celor pământesti. Iar, dintru aceasta, este, mai ales, smerenia. Si din smerenie se naste omorârea voilor noastre. Iar, din omorârea aceasta, se vestejeste rădăcina poftelor. Si din omorârea aceasta, toate patimile sufletesti se sting si pier. Iar acestea, stingându-se, roadele faptelor bune se fac si înfloresc, iar din înmultirea faptelor bune, curătia inimii se naste. Si curătia inimii născându-se, vei ajunge la marginea dragostei si te vei lipi de ea, că ea este Dumnezeu. A Căruia este slava, acum si în vecii vecilor! Amin.

 

 

(Proloage)

Pilda

 Pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului si Stefan facatorul de minuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt despre un ostas, anume Taxiot, care a înviat din morti.

Nu voi ascunde lucrul ce s-a făcut, cu darul lui Dumnezeu, în neamul omenesc, că nemincinos este Cel ce a zis: „Nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă si să fie viu.” În Cartagina, cetatea Africii, a fost un oarecare bărbat, cu numele Taxiot, cu rânduiala ostas, si acela în mari păcate îsi petrecea viata sa. Si, fiindcă multi mureau în Cartagina, a venit si Taxiot în frică si în simtire si s-a pocăit de păcatele sale si, iesind din cetate cu femeia lui, s-au asezat într-un sat, la liniste. Iar, nu după multe zile, după lucrarea diavolească, a căzut în desfrânare cu femeia unui gospodar, din acelasi sat cu dânsul. Si, trecând mai multă vreme, după păcatul acela, l-a muscat un sarpe si a murit. Si era o mănăstire, ca la o stadie departe de satul acela si, alergând acolo, femeia lui Taxiot a rugat pe monahi ca, venind, să ia trupul mortului si să-l îngroape la biserică. Deci, l-au îngropat pe el întru al treilea ceas din zi.

Iar, când a fost ceasul al nouălea, s-a auzit din mormânt strigare, zicând: „Miluiti-mă, miluiti-mă!” Si, apropiindu-se de mormânt si glasul celui îngropat auzindu-l, degrabă l-au dezgropat pe el si, aflând pe mortul acela viu, au înmărmurit de spaimă. Si l-au întrebat pe el, vrând să stie, ce i s-a întâmplat lui si cum a înviat. Iar acela, neputând vorbi de multă plângere si de tânguire, îi ruga pe dânsii, ca să-l ducă pe el la robul lui Dumnezeu, Tarasie Episcopul, si-l duseră la acela. Iar episcopul trei zile la tot silit pe el să-i spună ce a văzut acolo si acela, a patra zi a putut grăi. Deci, cu multe lacrimi a spus aceasta: „Când eram pe moarte, niste arapi am văzut înaintea mea, a căror vedere era foarte înfricosătoare. Si, văzându-i pe ei, sufletul meu se tulbura. Apoi, am văzut doi tineri foarte frumosi si a sărit sufletul meu în mâinile lor. Si îndată, ca zburând, ne suiam de la pământ în văzduh, spre înăltime, si am aflat vămile, cele ce străjuiesc suirile si opresc toate sufletele omenesti. Si, la fiecare vamă, pentru alt păcat, osebit esti întrebat: la una pentru minciună, la alta pentru ceartă, iar la alta pentru mândrie si fiecare păcat are pe ai săi întrebători în văzduh. Si am văzut eu într-un chivot, ce se tinea de îngeri, toate lucrurile mele cele bune si îngerii luau din acelea si cumpăneau lucrurile mele cele rele: si, asa, am trecut vămile. Iar când, apropiindu-ne de portile ceresti, am sosit la vama desfrânatilor, m-au oprit acolo pe mine străjerii si-mi scoteau toate trupestile mele fapte de desfrâu, precum le-am tăcut din tinerete si până acum. Si mi-au zis mie îngerii, cei ce mă duceau pe mine: Pe toate trupestile păcate, pe care le-ai făcut în cetate ti le-a iertat tie Dumnezeu, de vreme ce te-ai pocăit de acelea. Dar, mi-au zis mie potrivnicii mei: După iesirea din cetate, la satul acela, tu te-ai desfrânat cu femeia gospodarului aceluia. Si, auzind aceasta, îngerii n-au aflat nici un lucru bun, ca să mă răscumpere de păcatul acela si, lăsându-mă pe mine, s-au dus.

Deci, apucându-mă pe mine, viclenele duhuri, m-au bătut si, desfăcându-se pământul, m-au pogorât, purtat fiind prin niste intrări înguste si prin oarecare crăpături strâmte si rău-mirositoare, până la cele mai de jos temnite ale iadului, unde sufletele păcătosilor sunt încuiate întru întunericul cel vesnic si unde nu au viată oamenii, ci chin vesnic si plâns nemângîiat si nespusă scrâsnire a dintilor. Acolo, ele strigă totdeauna, cu strigare mare, zicând: „Amar nouă, amar, vai, vai”. Si nu este cu putintă a spune primejdiile celor ce sunt acolo, nici se pot povesti chinurile si durerile acelora, pe care i-am văzut acolo; gem din inimă si nimeni nu se milostiveste de dânsii, plâng si nu este cineva să-i mângâie, se roagă si nu este cine să-i asculte si să-i izbăvească. Si am fost închis cu dânsii si eu în locurile întunecoase si întru strâmtorare m-au pus si plângeam si mă tânguiam cu amar, tinut fiind de la al treilea ceas până la al nouălea.

După aceea, am văzut putină strălucire si doi îngeri ce veniseră acolo si am început a-i ruga pe dânsii, ca să mă scoată pe mine din primejdia aceea, ca să mă pocăiesc lui Dumnezeu. Si mi-au zis mie îngerii: „Fără de vreme te rogi, pentru că nu iese nimeni de aici înainte de învierea tuturor”. Iar eu, mult cerând si rugându-mă si a mă pocăi făgăduindu-mă, a grăit un înger către celălalt: „Te chezăsuiesti, pentru dânsul, că se va pocăi, precum făgăduieste din toată inima?” Si a zis celălalt: „Mă chezăsuiesc.” Si am văzut că i-a dat lui chezasul mâna. Atunci, apucându-mă pe mine, m-au scos de acolo pe pământ, în mormânt, la trupul meu. Si mi-au zis mie: intră de unde te-ai despărtit. Si am văzut cu sufleteasca mea fire strălucind ca un mărgăritar, iar trupul cel mort era ca niste tină rău-mirositoare si neagră si mă îngretosam să intru într-însul. Si mi-au zis mie îngerii: „Nu ti se cade tie să te pocăiesti, fară numai cu trupul, cu care ai gresit”. Iar eu mă rugam, că, doar, n-as mai fi intrat în trup. Deci îngerii mi-au grăit: „Intră, că de nu, iarăsi te vom duce pe tine acolo de unde te-am luat”. Atunci am intrat si am înviat si am început a striga: “Miluiti-mă!” Deci, i-a zis sfintitul Tarasie: “Gustă bucate.”

Si nu voia să guste, ci, de la biserică la biserică, umblând, cădea cu fata la pământ, mărturisindu-se lui Dumnezeu, cu lacrimi si cu suspine. Si grăia către toti: “Vai, celor ce gresesc, că osânda cea vesnică îi asteaptă pe dânsii! Vai, celor ce nu se pocăiesc, până ce au vreme! Vai, celor ce-si spurcă trupul lor!”

Deci, a petrecut Taxiot, după învierea sa patruzeci de zile si, curătindu-se prin pocăintă, si-a cunoscut ceasul sfârsitului său, mai înainte cu trei zile. Si s-a dus către Dumnezeu, Cel preamilostiv si de oameni iubitor, Cel ce pogoară în iad si ridică si tuturor mântuire le dăruieste. Căruia se cuvine slavă în vecii vecilor! Amin.

 

 

(Proloage)