Maica Domnului orcotitoare

 Ocrotire nebiruita (VII)

Staretul Calinic Isihatul (+1930), pustincul din Katunakia, “este considerat un mare luminator al isihasmului” de la sfarsitul secolului al XIX-lea.

S-a invrednicit de harisme si descoperiri dumnezeiesti. Avea si harisma proorociei prin care Dumnezeu il infatisa tainic nu numai despre cele prezente, ci si despre cele viitoare. Urmatoarea intamplare dovedeste adevarul celor spuse mai sus.

O doamna credincioasa, care avea nenumarate bunuri pamantesti, simte multa evlavie pentru Staretul Calinic. In epistolele ei intotdeauna cerea Staretului cu smerenie ca sa se roage Domnului si Maicii Sale, Nascatoarea de Dumnezeu, pentru familia ei si sa-i ocroteasca de orice intristare si primejdie. Aveau si un teren in Lavrio, iar calatoriile pana acolo cu corabiile din acea vreme erau de multe ori pline de primejdii, mai ales atunci cand se isca o furtuna.

Odata, in timpul unei astfel de calatorii pe mare, pe cand se indreptau spre Lavrio, s-a pornit o furtuna infricosatoare. Toti credeau ca le-a venit sfarsitul. In cele din urma au fost izbaviti. Atunci barbatul ei, care nu era prea evlavios, a gasit prilejul sa o rionizeze si sa-i vorbeasca impotriva, defaimand marea ei incredere pe care o avea in rugaciunile monahilor fagaduite ei:

-Ai vazut ce-am patit? Am vazut moartea cu ochii! Unde sunt rugaciunile pe care ti le-au fagaduit calugarii din Sfantul Munte? Unde este ocrotirea lor?

Cand au ajuns la casa lor din Lavrio au gasit o scrisoare care ii astepta de mult timp, trimisa de parintele Calinic. Au deschis-o in graba si nu mica le-a fost mirarea cand au vazut scrise urmatoarele:

“Va va ajunge o ispita mare. Sa va rugati mult! In cele din urma veti fi izbaviti, pentru ca Maica Domnului va va ocroti!”.

Barbatul ei a ramas uluit. Din acea clipa in respectul lui pentru parintele Calinic nu a cunoscut margini.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

MFC-SEARA

 O seara la Iași 

sursa foto: arhiva proprie.

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

Ajutorul Maicii Domnului

 Ocrotire nebiruita (VI)

O oarecare evreica avea o nastere grea, iar durerile si chinurile din acest ceas erau multe. Se aflau in primejdie si mama si copilul. Cu mijloacele pe care medicina le folosea in acea vreme, copilul nu se putea naste. Moartea astepta langa patul mamei.

O crestina care se gaea acolo, i-a spus:

-Daca vrei sa te slobozesti de chinuri, cheam-o pe Maica Dumnezeului nostru, pentru ca alt ajutor nu gasesti.

Bolnava, cu o voce slaba din pricina marii dureri a acelei nasteri grele, a spus cu lacrimi aceste cuvinte:

-Binecuvantata Marie a crestinilor, stiu ca sunt nevrednica sa te chem si sa cer ajutorul tau, pentru ca ma trag din acel popor care L-a ucis pe Fiul tau, insa aud ca milostivirea ta se da in dar pacatosilor in fiecare zi. Te rog, izbaveste-ma de aceasta primejdie si-ti fagaduiesc sa ma botez si eu si copilul meu, imediat ce voi naste!

De indata ce si-a terminat rugaciunea catre Maica Domnului, a nascut un baietel foarte frumos. Apoi, dupa cateva zile, s-a botezat impreuna cu copilul ei.

Pe atunci barbatul ei era plecat intr-un sat.acesta, cand a aflat de botezul sotiei si al copilului sau, a innebunit de manie si a ucis copilul. Vecinii au alergat ca sa-l prinda si sa-l duca la judecatorie. Evreul insa a luat-o la fuga, iar vecinii alergau dupa el.

Fiind obosit, a intrat intr-o biserica, pe care a intalnit-o in drum. Inspaimantat, vede in biserica, o icoana a Maicii Domnului. Prin Harul lui Dumnezeu inima lui s-a umilit si a facut aceasta rugaciune:

“O, Maica crestinilor, cat de mare este milostivirea ta de ocrotesti un caine murdar si un ucigas ca mine si nu se deschide pamantul sa ma inghita! Fiindca atat de mare este mila si bunatatea ta, miluieste-ma si pe mine si nu ma alunga, precum Fiul tau nu l-a alungat pe prigonitorul Sau, Pavel!”

In timp ce spunea acestea cu lacrimi, au ajuns crestinii si l-au legat. Evreul le-a spus:

-Va rog, duceti-ma la preot ca sa iau Sfantul Botez! Iar aceasta v-o cer nu de frica mortii sau din nebunie. Dupa ce ma voi boteza, puteti sa ma omorati.

Crestinii s-au invoit cu cerere lui.

Dupa botezul lui, l-au predat judecatoriei si l-au intemnitat. In ziua urmatoare urma sa-l omoare.

Femeia lui nu a incetat nici o clipa sa-si jeleasca fara de mangaiere copilul. Asa cum il tinea pe genunchi si-si lovea pieptul cu pumnii, la un moment dat il vede pe copil viu la picioarele ei.

Cand a auzit ca barbatul ei s-a botezat si ca in ziua urmatoare urma sa-l omoare, a alergat la judecatorie cu pruncul inviat. Atunci judecatorul l-a eliberat. Ucigasul s-a apropiat cu frica de prunc si s-a uitat la gatul lui, la locul unde il injunghiase. Ramasese doar un semn, lasat anume pentru a se propovadui minunea.

Atunci i s-a dat pruncului har si binecuvantare de la Maica Domnului sa vorbeasca cu glas puternic ca un om mare pentru a fi auzit de toti, si a spus:

-Maica milei si a intregii mangaieri m-a inviat pentru credinta parintilor mei, spre rusinarea necedinciosilor iudei si spre slava Preacuratei Maici a Adevaratului Dumnezeu Care S-a intrupat pentru mantuirea lumii.

Atat parintii, cat si copilul lor au slujit toata viata lor Maicii Domnului, au trait cu cucernicie, si si-au sfarsit aceasta viata trecatoare bineplacand lui Dumnezeu. (Din “Mantuire Pacatosilor”)

 

(Arhimandrit Teofilact Marinakis-Patericul Maicii Domnului)

Ajutorul Maicii Domnului

 Minunile Maicii Domnului cu cei cei care se roaga ei (V)

Maica Domnului încurajează şi ajută pe domniţa căzută în năpăstuire

Fiica lui Genoviev, domnul Brabanţiei, era foarte evlavioasă şi avea mare evlavie către Maica Domnului. Căsătorindu-se cu contele Siegfried (c. 731), avea o mare supărare, deoarece nu năştea fii. Rugându-se Maicii Domnului cu credinţă, i-a ascultat rugăciunea şi, spre marea ei bucurie, a rămas însărcinată. În acest timp Siegfried soţul ei, care era voievod, a plecat cu oastea la război, lăsând în locul său ca administrator, pe un slujitor al său care se numea Galion, om destoinic şi viteaz. Acesta, după plecarea lui Siegfried, s-a sârguit foarte mult să ademenească şi corupă spre a păcătui cu dânsul, pe stăpâna lui, aducând vestea prin cărţi scrise cu vicleşug, cum că domnul a murit în război.

Doamna însă nicicum nu s-a învoit la acest lucru. Iar dacă a venit Siegfried de la război, Galion slujitorul lui i-a spus că în casa lui toate au mers bine, numai că soţia lui este întinată cu desfrânarea. Bărbatul ei mâniindu-se foarte, a poruncit slugilor s-o înece cu pruncul împreună, căci zicea că nu este născut cu dânsul. Slugile însă luând-o, nu au înecat-o, ci au dus-o într-o pustie şi au lăsat-o acolo. Ea rămânând şi umblând prin pustiu, s-a arătat ei Maica Domnului şi a mângâiat-o, ajutând-o în multe nevoi pe ea şi pe pruncul ei. După şase ani, bărbatul ei Siegfried, care aflase de nedreptatea ce i se făcuse Genovievei, i-a părut rău, căindu-se foarte mult. Într-o zi mergând la vânătoare în acea pustie, a aflat acolo pe doamna sa, dar ea nu a vrut să vieţuiască cu dânsul până când el nu va zidi o biserică în acel loc în care i s-a arătat ei Maica Domnului şi a mângâiat-o în scârba ei. Şi aşa, domnul ei a zidit îndată o frumoasă biserică în acel loc, pe care a sfinţit-o Episcopul (119, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

  

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Pelerinaj

Pelerinaj la Iași -ziua a doua

Pensiunea care ne-a găzduit - Trei Fântâni - este foarte aproape de Mănăstirea Vlădiceni, deci aici am participat la Sfânta Liturghie și am ascultat cuvântul de învățătură al părintelui Calistrat.

Biserica, destul de micuța, a devenit neîncăpătoare pentru cei care au ales să fie aici în această frumoasă zi de toamna. Deși vântul a fost destul de "nervos", multi au ales să stea și să asculte slujba de afara.

Înainte de a merge la slujba, părintele Calistrat ne-a binecuvântat și ne-a spus un cuvânt de folos despre smerenie: ce este smerenia? Smerenie este atunci când alegi sa nu te răzbuni, smerenie este atunci când treci cu vederea anumite răutăți, smerenie este atunci când alegi pacea în locul dreptatii.

Odată slujba terminata, am revenit la pensiune unde am servit un borș moldovenesc de găină, ce ne-a mers la casa sufletului. Doamne, ce bun ar fi fost acest bors cu o seară înainte, când am venit toți înfrigurați. După felul doi, am fost serviti cu delicioase gogoși.

Atmosfera plăcută de la restaurantul pensiunii (la masa eram doar noi, pelerinii de la Mizil, pentru că ocupasem întreaga pensiune), meniul foarte bun, ne-au făcut pe toți să ne așezăm la povesti. Părintele a fost cel care ne-a dat plecarea, știind că trebuie să ajungem și la Mănăstirea Hadambu, iar de acolo până acasă drumul este destul de lung.

Ne-am luat la revedere de la gazde, le-am mulțumit pentru ospitalitate și am pornit spre Mănăstirea Hadambu.

Daca dimineața era frig, ploaie usoara și vânt puternic, acum soarele ne-a însoțit tot drumul. Peisajul încântător, toamna a "aruncat" peste pomi cu mii de culori. Am incercat, așa, din mers sa fac câteva fotografii. Nu știu dacă am reușit să cuprind splendoarea pădurii.

La Mănăstire, ne-am închinat la Icoana făcătoare de Minuni a Maicii Domnului,

si la o părticică din Moaștele Sfântului Pantelimon, după care părintele Ilarion ne-a povestit istoria acesteia.

Un scurt popas la pangarul Mănăstirii și am pornit spre casa, făcând o scurta oprire.

A fost o experiență frumoasă pe care dorim sa o repetăm, de cate ori va fi posibil.

Ajutorul Maicii Domnului

 Minunile Maicii Domnului cu cei cei care se roaga ei (IV)

 Maica Domnului, rugându-se Fiului Său, mijloceşte pentru iertarea lui Daniil, cel care s-a pus chezaş pentru Evloghie pietrarul

Avva Daniil, preotul Schitului, ne-a povestit nouă, zicând: „Când eram mai tânăr, am mers la Tebaida şi m-am pogorât la un oraș să-mi vând lucrul mâinilor mele. Și era acolo un om cu numele Evloghie, care avea meşteşugul pietrăriei şi care, lucrând până seara, nu gusta nimic toată ziua. Iar după ce se însera, mergea prin tot oraşul şi pe câţi străini afla, îi ducea în casa sa şi, spălându-le picioarele cu mâinile sale, îi hrănea pe ei, iar din fărămiturile ce rămâneau, mânca el, iar ce mai prisosea le arunca la câini. Suindu-mă ca să-mi vând lucrul mâinilor mele în oraşul acela, am înserat. Şi Evloghie m-a luat şi pe mine, împreună cu alţi străini în casa sa, şi după obicei, ne-a spălat picioarele şi ne-a ospătat pe noi; şi aceasta de multe ori mi-a făcut şi mie, şi altor fraţi care erau cu mine.

Eu, văzându-i bunătăţile lui, m-am minunat şi am început a posti câte o săptămână, rugându-mă lui Dumnezeu pentru dânsul, ca să-i dăruiască Dumnezeu multă avere, să poată hrăni şi mai mulţi străini. Postind trei săptămâni şi mai mult, am slăbit de post, încât abia mai trăiam, şi iată, am văzut pe Cineva, cu sfântă cuviinţă, venind către mine şi zicându-mi: „Ce este, Părinte Daniile?”. Iar eu am zis către Dânsul: „Am făgăduit lui Dumnezeu să nu gust pâine, până ce mă va auzi, pentru Evloghie, săpătorul de piatră, să-i dea lui bogăţie, ca şi pe mai mulţi străini să-i odihnească”. Şi mi-a zis mie: „Nu este de trebuinţă, căci bine îi este lui precum se află acum”. Iar eu am zis: „Nu, Doamne, ci să-i dai lui, ca toţi să proslăvească numele Tău cel Sfânt”. Şi mi-a răspuns mie iarăşi: „Eu ţi-am spus ţie, că bine se află. Însă, de voieşti să-i dau lui, te faci chezaş pentru sufletul lui, cum că se va mântui, dacă îi voi da lui mai multă avere?”. Iar eu am zis către Dânsul: „Din mâinile mele să ceri sufletul lui”. Şi acestea zicând, m-am aflat stând ca la Sfânta Înviere şi am văzut pe tânăr, cu sfântă cuviinţă, şezând pe piatra cea Sfântă, iar Evloghie sta de-a dreapta Lui. Apoi, a trimis la mine Tânărul acela pe unul din cei ce stăteau înaintea Lui şi mi-a zis mie: „Oare, tu eşti cel ce te-ai pus chezaş pentru Evloghie?”. Cei ce stăteau de faţă au zis: „Aşa, Stăpâne, acesta este”. Şi iarăşi mi-a zis mie: „Chezăşia de la tine o voi cere”. Eu am zis: „Aşa, Stăpâne, de la mine, numai să-i înmulţeşti lui averea”. Am văzut îndată pe doi voinici băgând în sânul lui Evloghie aur mult şi, cu cât aceia îi dădeau, cu atât sânul lui mai încăpător se făcea.

Iar după ce m-am sculat din somn, am cunoscut că mi s-a ascultat rugăciunea şi am proslăvit pe Dumnezeu. Iar Evloghie, ieşind după obiceiul său la lucru, a lovit într-o piatră şi a auzit un sunet şi iarăşi a lovit şi a aflat o ferestruică. A lovit a treia oară din nou, și a găsit-o plină cu aur. Şi înspăimântându-se, se întreba: „Ce să fac, nu ştiu? De-I voi lua pe aceştia în casa mea, va auzi stăpânul şi-i va lua pe ei, iar eu voi cădea în ispită. Dar eu îi voi lua pe aceştia şi îi voi pune unde nu ştie nimeni şi, cumpărând dobitoace, voi zice că pentru cărat piatra le-am luat pe ele”. Părăsindu-şi lucrul cel bun, pe care îl făcea în toate zilele cu străinii, a intrat într-o corabie şi s-a dus la Constantinopol. Iar în acea vreme împărăţea Iustin, unchiul lui Justinian. Şi dând aur mult împăratului şi dregătorilor lui, ei l-au pus pe el dregător al cetăţii. Şi şi-a cumpărat case mari, care până în ziua de astăzi se numesc „ale egipteanului”.

Iar după doi ani am văzut în vis pe Tânărul acela cu sfânta cuviinţă, iarăşi la sfânta înviere stând pe sfânta piatră. Şi aducându-mi aminte de Evloghie, am zis în sinea mea: „Oare unde este Evloghie?”. Şi după aceea am văzut pe Evloghie, izgonit de la faţa Tânărului şi târât de un arap. Deşteptându-mă din somn, am cunoscut ce însemnează

visul şi am zis întru sinemi: „Vai mie, păcătosului, ce am făcut? Mi-am pierdut sufletul meu”.

Sculându-mă, m-am dus în oraşul acela, unde mai înainte fusese Evloghie tăietor de piatră, făcându-mă a-mi vinde lucrul mâinilor mele şi aşteptam să vină Evloghie şi să mă ia, după obicei, în casa lui, însă n-a fost cine să mă ia, după care m-am rugat de o bătrână, zicând: „Rugu-mă ţie, maică, să-mi aduci mie puţină pâine, ca să mănânc, ca n-am mâncat astăzi”. Iar ea, degrabă ducându-se mi-a adus pâine şi fiertură, şi şezând aproape de mine, a început a-mi grăi mie cuvinte duhovniceşti şi folositoare: „Nu-ţi este ţie de folos, ca să umbli prin lume. Oare nu şti că viaţa călugărească de linişte are trebuinţă?”, încă şi alte multe cuvinte folositoare mi-a grăit mie. Iar eu am zis: „Dar cum mă sfătuieşti să fac? Căci lucrul mâinilor mele am venit să-l vând”. Iar ea mi-a răspuns mie: „Măcar că şi lucrul mâinilor îl vinzi, să nu zăboveşti aşa noaptea prin oraş”. Iar eu am zis: „Cu adevărat aşa este”. Şi iarăşi am întrebat-o pe ea: „Spune-mi maică, nu cumva este în oraşul acesta vreun om temător de Dumnezeu şi primitor de străini?”. Iar ea mi-a zis: „Părinte şi stăpâne, am avut aici pe un tânăr, tăietor de piatră, care făcea multă milă cu străinii, dar Dumnezeu văzându-i fapta lui cea bună, i-a dat lui dar, că am auzit de dânsul că acum este senator în Constantinopol”. Auzind acestea, am zis în sine-mi: „Eu am făcut uciderea aceasta”.

Intrând într-o corabie, am mers la Constantinopol şi întrebând şi găsind casa lui Evloghie, şedeam lângă poartă, vrând să-l văd pe el când va ieşi. Iată l-am văzut pe el ieşind cu multă mândrie, înconjurat de oameni mulţi şi am strigat: „Miluieşte-mă că am să-ţi grăiesc ceva în taină”. Iar el n-a voit nici măcar să se uite la mine, iar slugile lui au voit chiar să mă bată. Dar eu la alt loc ieşindu-i înainte, iarăşi am strigat. Iar el a poruncit ca să mă bată încă şi mai mult. Şi aşa am stat patru săptămâni înaintea uşilor casei lui, înviforându-mă de zăpadă şi de ploaie, şi tot n-am putut să vorbesc cu el. Atunci supărându-mă, m-am dus la biserică şi m-am aruncat înaintea chipului Domnului nostru Iisus Hristos, cu lacrimi, şi mă rugam zicând: „Doamne iartă-mă de chezăşia omului acestuia, iar de nu, atunci şi eu rămân în lume”. Acestea zicându-le în cugetul meu, îndată am adormit şi iată, a început un sunet mare şi se auzea că vine Împărăteasa şi înaintea Ei şi în preajma Ei, mergeau mulţime de mii de oameni. Iar eu am strigat zicând: „Miluieşte-mă, Stăpână”. Iar Ea, stând, mi-a zis: „Ce voieşti?”. Eu i-am zis Ei: „Pe Evloghie prefectul, l-am luat în chezăşie şi te rog să porunceşti să fiu slobozit de chezăşia aceasta”. Iar Ea mi-a răspuns mie: „În lucrul acesta Eu n-am nici un amestec, ci, precum şti, aşa să-ţi împlineşti chezăşia ta”. Şi deşteptându-mă, am zis în sinea mea: „Măcar de-mi va fi mie să mor, dar nu mă voi depărta de la porţile lui Evloghie, până nu voi vorbi cu el”.

Şi am mers iarăşi înaintea porţii lui şi când voia să iasă el, iar am strigat. Alergând una din slugile lui cu un băţ, atâta bătaie mi-a dat, încât mi-a fărâmat tot trupul meu. Atunci mâhnindu-mă, am zis în sinea mea: „Mă voi duce la Schit şi, de va voi Dumnezeu, îl va mântui pe Evloghie, cu judecăţile pe care Le ştie”. Ducându-mă să caut o corabie, care să meargă la Alexandria, am aflat. Şi cum am intrat să mergem cu corabia, îndată, de mâhnire şi de bătăi, am căzut ca un mort şi am adormit. Şi m-am văzut pe mine în vis, că eram la Sfânta Piatră a cinstitului mormânt. Și Tânărul acela căuta spre mine cu mânie, încât de frică m-am cutremurat, ca o frunză şi nu puteam nici să-mi deschid nici gura mea, căci mi se împietrise inima din mine. Şi mi-a zis: „Dar nu te duci ca să-ţi împlineşti chezăşia ta?”. Atunci a poruncit la doi din cei ce stăteau de faţă ca, legându-mă, să mă spânzure, apoi m-au bătut destul şi mi-au zis: „Să nu începi nici un lucru mai presus de măsura ta şi să nu te cerţi cu Dumnezeu”. Şi încă fiind spânzurat, iată s-a auzit un glas zicând: „Vine împărăteasa”. Şi văzându-o pe ea, am luat îndrăzneală şi am zis către dânsa cu glas lin: „Miluieşte-mă, Stăpână a lumii”. Iar ea mi-a zis: „Ce voieşti?”. Şi eu am zis: „Pentru chezăşia lui Evloghie sunt spânzurat aici”. Şi mi-a zis: „Iată, eu mă voi ruga pentru tine!”

Apoi am văzut că a mers şi a sărutat picioarele Tânărului aceluia. După aceea, Tânărul mi-a zis: „De acum să nu mai faci un lucru ca acesta”. Eu am zis: „Nu, Stăpâne. Eu m-am rugat la început pentru dânsul, ca mai mare să fie, dar am greşit, Stăpâne iartă-mă”. Apoi a poruncit ca să mă slobozească şi mi-a zis: „Să mergi la chilia ta, căci Eu iarăşi voi aduce pe Evloghie la rânduiala lui cea dintâi; tu nu te mai îngriji de aceasta”. După aceea, îndată deşteptându-mă, m-am bucurat foarte tare, izbăvindu-mă de o chezăşie ca aceasta şi am mulţumit lui Dumnezeu şi Stăpânei, celei cu totul fără de prihană.

După trei luni, am auzit că a murit Iustin împăratul şi în locul lui s-a făcut altul împărat şi a început prigoană asupra stăpânitorilor, şi pe dregătorii cei mari i-au ucis şi le-au luat averile. Asemenea au făcut şi lui Evloghie, iar el însuşi a fugit din Constantinopol şi a poruncit împăratul, ca ori unde l-ar afla, să-l ucidă.

Evloghie s-a dus la locul său cel dintâi şi şi-a schimbat hainele sale, ca și mai înainte când era sărac. Și s-au adunat locuitorii oraşului aceluia, ca să-l vadă pe el, şi-I ziceau lui: „Am auzit de tine că ai fost dregător mare”. Iar el le răspundea: „De m-ar fi pus pe mine dregător, nu m-aţi fi văzut aici, ci alt egiptean este acela de care aţi auzit, eu am fost şi m-am închinat la Sfintele Locruri, la Ierusalim”.

Venindu-şi în sine, zicea: „Smeritule Evloghie, acum du-te, ia-ţi uneletele tale şi mergi de lucrează, pentru că aici nu este Constantinopolul, ca nu cumva şi capul tău să-l pierzi”. Apoi luându-şi uneltele sale, a ieşit la piatra de mai înainte, unde aflase comoara aceea, socotind că va mai afla şi alta şi lovind în piatră până la al şaselea ceas, n-a aflat nimic. Atunci, a început să-şi aducă aminte de hrana şi de dulceaţa mâncărilor pe care le avea în palate şi de amăgirea mândriei lumii acesteia şi iarăşi zicea către sine: „Scoală-te de lucrează, pentru că aici este Egiptul”. Apoi, puţin câte puţin, l-a îndreptat pe el Mântuitorul şi Preasfânata noastră Stăpână la rânduiala lui cea dintâi. Şi făcându-se seară, iată Evloghie a venit, chemând pe străini la găzduire.

Şi văzându-l pe el, am suspinat şi, lăcrimând, am zis către Dumnezeu: „Cât sau mărit lucrurile tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut. Cu adevărat, Tu, Doamne, faci săraci şi îmbogăţeşti, smereşti şi înalţi şi judecăţile Tale sunt nepătrunse”. Luându-mă şi pe mine cu alţi săraci, ne-a dus la casa lui, spălându-ne picioarele şi ne-a pus la masa.

După ce am mâncat noi, luându-l de o parte, i-am zis lui: „Cum te afli, frate Evloghie?”. Iar el a zis: „Roagă-te pentru mine, Avvo, căci sunt sărac, neavând nimic”. Iar eu am zis către el: „O, de n-ai fi avut nici acestea pe care le ai!”. Iar el a zis: „Pentru ce Avvo? Oare te-am smintit cândva cu ceva?”. Atunci i-am povestit lui toate cele ce s-au petrecut. Şi plângând îndeajuns, a zis: „Roagă-te avvo, ca să-mi trimită Dumnezeu cele de trebuinţă, căci de acum mă îndrept”. Iar eu am zis: „Cu adevărat, fiule, să nu nădăjduieşti să ţi se încredinţeze altceva de la Hristos, cât vei fi în lumea ceasta, afară de plata ostenelii tale”. Urându-i cele bune, m-am întors şi a rămas Evloghie aşa, săpând în piatră şi primind pe străini, până la sfârşitul zilelor sale. Şi ajungând la o 100 de ani nu s-a lăsat de această lucrare, şi îi dăruia Dumnezeu putere până când s-a împlinit călătoria vieţii.

Să ne minunăm de iubirea de oameni a lui Dumnezeu care, după ce l-a înălţat pentru puţină vreme atât de mult, apoi iarăşi l-a smerit pe el, pentru a-i fi de folos. Să ne rugăm şi să ne smerim în frica Domnului nostru Iisus Hristos, că doar vom afla milă la înfricoşătorul Lui scaun, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria şi ale tuturor Sfinţilor Lui (Proloage 27 martie).

 

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Ajutorul Maicii Domnului

 Ocrotire nebiruita (V)

Cuviosul Filothei, lucratorul cel bun al Evangheliei, ascetul si “nebunul pentru Hristos”, locuitorul pustiului, al muntilor si al pesterilor, precum s;pune Apostolul Pavel, diamantul cel nebiruit si viteazul cu sufletul, dupa ce si-a facut o mica coliba, “a ramas singur rugandu-se lui Dumnezeu.in toate zilele se hranea numai cu paine si cu sare, iar de multe ori postea toata saptamana si numai sambata si duminica manca”. Aceasta minunata floare dumnezeiasca a inflorit in secolul al XV-lea.

Din viata sa cea plina de suferinte povetim o intamplare minunata, care i-a si aratat calea pe care trebuia sa mearga, si anume cea a ascetismului.

Cand era mic, a plecat de frica agarenilor impreuna cu fratele si cu mama lor din patria natala, Elat din Asia Mica, si s-au asezat in orasul Hrisopoli din Macedonia.

In acea vreme a venit firmanul (ordin emis de sultan prin care, de obicei, erau numit sau maziliti guvernatorii si domnitorii din tarile vasale Imperiului Otoman) sultanului, care poruncea sa fie adunati copiii crestinilor si trimis apoi sa slujeasca ca soldati in coprul ienicerilor.

Multi dintre ei erau haraziti sa devina “in loc de fii ai lui Dumnezeu, fii ai lui antihrist”. Impreuna cu alti copii ai crestinilor, i-au luat si pe cei doi frati orfani si i-au adus la Amira, care i-a inchis in temnita. Nefericita mama in fiecare zi isi plangea vaduvia ei. Singura ei mangaiere era Maica Domnului, pe care o ruga in fiecare zi sa isi faca mila cu copiii ei care erau in robie, sa-i scape din mana necredinciosilor si sa nu-si piarda sufletele.

Maica Domnului, ca o milostiva si milosarda ce este, a auzit rugaciunea fierbinte a acelei mame intristate si i-a izbavit pe cei doi copii ai ei intr-un chip minunat. De altfel, si Maica Domnului a ramas candva fara Fiul ei cel prescump, pe Care il luasera alti……agareni si Il rastignisera.

Intr-o seara Maica Domnului a aparut in teminta sub chipul mamei lor si le-a spus:

-Sculati-va copiii mei iubiti, si urmati-ma!

Uimiti, copiii s-au ridicat si au urmat-o. la cuvantul Maicii Domnului, portile temnitei s-au deschis singure, iar ei au iesit afara. Cam pe la vremea Utreniei au ajuns la Neapoli (Kavala), unde era o Manastire Inchinata Maicii Domnului. Ajunsi aici, Maica Domnului le-a poruncit copiiilor sa ramana in manastire, spunandu-le:

-Aici, copiii mei, veti primi Sfanta Schima. Sa va supuneti proestosului si la toata fratimea, iar eu voi veni iarasi sa va vad daca ati sporit in virtute.

Dupa ce a spus acestea, Maica Domnului si-a luat ramas bun de la copii si s-a despartit de ei.

Copiii au spus egumenului toata intamplarea, iar acesta, ca un intelept ce era, a cunoscut ca puterea dumnezeiasca i-a izbavit pe copii, si-L slvaea  pe Cel Atotputernic si pe Maica Domnului. Pe copii i-a incredintat unui staret virtuos, pentru a-i invata ascultarile calugaresti. Mai intai i-a pus sa savarseasca ascultarea de paraclisier, pe care ei o indeplineau cu multa sarguinta, incat toti se minunau de marile lor virtuti. De asemenea se sileau sa intreaca pe toti fratii in ascultare si in smerenie.

Mama lor, insa, nu stia nimic despre eliberarea lor in chip minunat. Traia mereu cu gandul al copiii ei si se ruga Maicii Domnului, in care isi punea toata nadejdea.

Dupa ce a trecut destul timp, ea a fugit de zarva lumii si s-a facut monahie. Acel egumen al celor doi frati pastorea si o manastire de femei, care se gasea oarecum aproape de cea de barbati. El a facut-o monahie pe mama celor doi copii, punandu-i numele Evdochia.

Odata, la un praznic toate monahiile au mers la manastirea de calugari, pentru a serba acolo. Printre acestea se afla si mama copiiilor, monahia Evdochia.

Prin bunavointa Domnului, dupa Sfanta Liturghie, unul din frati l-a strigat pe celalalt pe nume, pentru o oarecare slujire la biserica. Mama, care se gasea in pronaosul bisericii si care auzise numele copiiilor ei, i-a recunoscut. Inima i s-a sfasiat de emotie si de bucurie si a lesinat. Cand si-a revenit, si-a imbratisat copiii si cu lacrimi in ochi ii saruta, nemaisaturandu-se de vedera lor.

 

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Pelerinaj

 Pelerinaj la Iasi-ziua 1

De ceva vreme părintele de la Mizil, drag sufletului nostru, ne-a invitat în pelerinaj la Iași. Am stat ceva timp pe gânduri, pentru că sunt zeci de ani de când nu am mers cu autocarul și nu știam cum va fi, însă până la urmă am acceptat. 

Așa că, in aceasta dimineață ne-am trezit cu mult înainte de răsăritul soarelui și am pornit spre Mizil. Acolo am lăsat mașina și am continust călătoria cu autocarul alaturi de enoriași ai Bisericii Sfanta Filofteia.

Drumul a fost usor și plăcut. Nici nu am simțit când am ajuns la Iași. Plecarea a fost la ora 6 dimineața, deci, fiind încă întuneric, după rugăciunile de dimineață si de călătorie făcute împreună cu părintele, a fost program de somn😀😀. 

Când ziua a apărut, părintele ne-a spus că prima oprire serioasa va fi la mănăstirea Bujoreni sau Mănăstirea Măgarului, o mănăstire veche, ce datează din vremea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.

Aici am petrecut aproape o oră, timp in care monahul Nicolae ne-a spus legenda mănăstirii, dar ne-a dat și multe sfaturi duhovnicești, toate spuse cu mult haz. Însă, despre toate acestea, la următoarea postare.

Pentru pranz, ne-am gândit să ne oprim la Vaslui, la un restaurant găsit pe Google, cu multe recenzii bune însă, din păcate acesta era închis.

 Fiind localizat aproape de piata din Vaslui, fiecare s-a descurcat cum a considerat: unii au luat preparate de la Covrigăriile Luca, alții au vrut mici, însă fiind foarte mare aglomerație, au renunțat. A fost și varianta preparatelor calde de la Carrefour. Pentru aceasta din urmă am optat și noi.

Cu burticile pline am pornit drum întins spre Iași unde programul era să ne închinăm la Cuvioasa Parascheva, să vizitam biserica Trei Ierarhi și Palatul Culturii. Dar, cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, am reușit, după 4 ore și jumătate de stat la rand, să ne închinăm Cuvioasei Parascheva, să îi mulțumim pentru acest pelerinaj, dar și pentru rugăciunile pe care le face pentru noi și să ne rugăm să ne ajute și de acum înainte.

La ora 15, când ne-am așezat la rand.

La ora 19.30, când am ajuns la racla Sfintei.

La un moment dat, am simțit că nu mai pot, dar părintele m-a văzut și m-a trimis puțin la plimbare. Așa am reușit să mă bucur și de frumusețea fântânilor din apropiere, dar și de florile de toamna din apropiere.

La ora 21 am ajuns la pensiunea "Trei Fântâni", obosiți, friguroși, însă fericiți. Toți mulțumeam lui Dumnezeu pentru ziua de azi.

Monahul Ioachim ajutat de Maica Domnului

Ocrotire nebiruita (IV)

Fericitul parinte Ioachim se tragea din Creta si mai inainte fusese talhar. Era un monah simplu si traia intr-o pestera aflata in partea nordica a Schitului Sfanta Ana, fara pat, fara sa se inveleasca cu ceva, avand numai hainele de pe el. In aceasta pestera a ramas pana la adanci batraneti.

In 1883, in timp ce Kiriako-ul (biserica centrala in care se aduna parintii schitului in duminici si in celelalte sarbatori si savarsesc slujbe de toata noaptea) Sfintei Ana se savarsea privegherea pentru praznicul Inaltarii Sfintei Cruci, batranul Ioachim a plecat in miezul noptii de la biserica si a pornit la drum spre pestera sa ca sa se odihneasca putin, deoarece era deja batran si slabit. Inainte de a ajunge la pestera, a strigat tanguindu-se: “Maica Domnului, Sfana Ana, ajutati-ma!”. A strigat atat de tare, incat s-a auzit pana la Noul Schit, care este invecinat cu Schitul Sfintei Ana. Au alergat multi parinti de la Sfanta Ana, dar pana sa ajunga ei acolo, Ioachim cazuse in prapastie si statea agatat intr-un arbust, sub o stanca. De frica, nici nu mai putea sa vorbeasca, ci numai gemea. S-au sotenit mult sa-l traga de acolo, deoarce sub stanca, prapastia era adanca si abrupta. La inceput, parintii au crezut ca s-a zdrobit cu totul, dar cand l-au scos, au vazut ca avea numai doua fracturi la cap.

Mai tarziu, cand a fost intrebat, cum a cazut de pe stanca, a spus:

“A venit cineva infricosator si m-a inhatat ca sa ma arunce in prapastie. M-am luptat mult timp cu el si strigam: “Maica Domnului, Sfanta Ana!” La sfarsit ins m-a biruit si m-a aruncat sub stanca”.

Credinciosul slujitor al Maicii Domnului s-a izbavit prin interventia minunata a Stapanei sale.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Maica Domnului ajuta pe Sf. Constantin

Ocrotire nebiruita (IV)

Sfantul Constantin s-a nascut in secolul al IX-lea in Sinadele Bitiniei din parinti evrei. La varsta de noua ani, pe cand se afla cu mama lui sa cumpere zarzavaturi, a vazut un negustor crestin ca si-a facut semnul Sfintei Cruci peste gura, atunci cand casca. Aceasta l-a impresionat pe micul Constantin si si-a facut si el semnul crucii. Țprin semnul Sfintei Cruci, Harul Celui Rastignit a stapanit intreaga lui existenta”, se povesteste in viata Sfantului.

Din acea clipa “a inceput sa auda o voce dulce, tainica, care ii soptea incet la ureche tainele Crestinismului”. Chipul sau era inconjurat de stralucrie, sufletul sau renastea impodobit cu harul adevaratilor crestini si se schimba, iar inima sa ardea de dragoste pentru Iisus, “pe Care adesea Il chema. Invatat fiind launtric de Insusi Dumnnezeu, se ingrijea sa devina mai curat.”. S-a daruit nevointei si a reusit sa se lipseasca cu bucurie cateva zile de orice mancare.

Intr-o zi a auzit o voce cereasca care il chema. In acelasi timp, a aparut inaintea lui un nor luminos, precum i s-a aratat odinioara lui Moise. Condus de acel nor, a ajuns la Manastirea Fluvutiu, aflata in partile de rasarit ale Olimpului Bitiniei. Acolo a intalnit Batrani purtatori de Duh, incercati in virtute si in adevarata viata ascetica.

A povestit egumenului toata viata sa si toate lucrurile minunate care i s-au aratat si a cerut sa fie botezat. Atunci i-a aratat o cruce si i-a cerut sa o sarute. Tanarul, cuprins fiind de o emotie sfanta, a sarutat “partea de jos a Crucii”. Atunci egumenul “a apropiat icoana lui Hristos” de fruntea lui si l-a pecetluit cu o pecete nestearsa.

La botez i-au dat numele de Constantin. Cand a iesit din cristelnita, pe marmura unde a calcat s-au intiparit urmele picioarelor lui.

Rugandu-se intr-o zi in fata icoanei Sfantului Spiridon, l-a vazut in vedenie pe cunoscutul ierarh, care l-a poftit sa viziteze, ca inchinator, patria sa, Cipru. S-a inchinat cu multa evlavie la nenumaratele biserici de acolo. Intr-o noapte i-a aparut in vedenie Cuviosul Mucenic Palamon si l-a indemnat sa vina la biserica lui. A ajuns acolo cu multa osteneala, datorita distantei mari si a drumurilor greu de strabatut. Cuviosul Mucenic “i-a dat in biserica sa in chip minunat mana lui cea dreapta si l-a insarcinat ”sa o duca la Manastirea lui Iachint, aflata in partea de sud, in apropierea Niceii.

Ajuns la Manastirea lui Iachint, “a dat sfintele moaste parintilor de acolo”.

S-a folosit de sederea lui in Manastirea lui Iachint, pentru a propovadui Evanghelia Domnului evreilor din Niceea. La inceput cuvantul lui a avut o oarecare izbanda, dar putinii evrei care au devenit crestini, s-au facut pricina de a se rascula cei de un neam cu ei impotriva Sfantului Constantin. Il socoteau “un vrajmas periculos, de care trebuiau sa scape cu orice pret”. De aceea de multe ori i-au intins diferite curse, pentru a-l ucide.

Intr-o zi s-au adunat la o bisericuta a Maicii Domnului, care era parasita si pustie. L-au tarat acolo cu sila pe Sfantul Constantin, hotarati fiind sa-l omoare. Constantin se gasea intr-o imprejurare fara scapare. Insa Imparateasa Cerurilor, care stia viata lui cea sfanta, nevointele duhovnicesti, dragostea catre Fiul ei si incercarile lui de a-i mantui pe evreii din Niceea prin propovaduirea Cuvantului Fiului lui Dumnezeu spre mantuire, a alergat in ajutorul lui. “Vasul alegerii” lui Dumnezeu nu trebuia pierdut. Calea slujirii sale era inca lunga.

La un moment dat, in usa bisericii au aparut doua persoane necunoscute: o Femeie cu multa cuviinta, care avea deasupra ei ceva deosebit ce atragea privirile ucigasilor si pricinuia frica si tulburare chiar si numai privelistea ei, si un tanar care state langa ea cu respect.

Acea Femeie, care era Maica Domnului, le-a descoperit evreilor cu o voce amenintatoare toate planurile lor viclene si ucigase:

“Parintii vostri, a spus Maica Domnului, L-au ucis pe Fiul meu cel iubit si L-au rastignit pe Cruce. Acum va pregatiti sa-l ucideti si pe prietenul cel curat al Fiului meu sio alungati prilejul mantuirii voastre. Pana cand veti fi tari la cerbice? Sa-l lasati indata liber pe robul meu, caci altfel va voi ucide!”.

Evreii, fiind infricosati de aparitia Maicii Domnului si a tanarului – care poate ca era un Inger sau chiar insusi Sfantul Iachint -, “au luat-o la fuga ca iepurii”.

Sfantul Constantin a ramas singur. A vrut sa-I multumeasca acelei Doamne care i-a sal;vat viata, dar Stapana Cerului si a pamantului se retrasese in acelasi chip minunat in care aparuse, pentru a merge si in alte locuri sa-i incurajeze pe cei deznadajduiti, iar pe altii sa-i intoarca la pocainta si sa le deschida “usa mantuirii” si a Raiului.

 

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)