Am citit....

 “Invataturi de la Muntele Athos” de parintele Pimen Vlad

 

 

Imi place foarte mult sa citesc, visez la ziua (sau zilele) in care sa stau si sa citesc in tihna. Insa, pana atunci, citesc printre picaturi, cand am putin timp sau seara, inainte de somn. Zilele acestea am reusit sa termin de citit cartea “Invataturi de la Muntele Athos” scrisa de parintele Pimen Vlad.

Cine nu il cunoaste pe parintele Pimen Vlad care, cu chipul lui senin si vorba dulce moldoveneasca vine cu sfaturi care ajung pana la inimile noastre. Ei bine, citind cartea, am avut senzatia ca parintele este cel mai bun prieten al meu cu care m-am intalnit, intr-un loc placut, si discutam deschis despre cele mai diferite aspecte ale vietii. Am gasit in carte raspunsuri la unele intrebari, am gasit sfaturi la care nici nu ma gandeam. De cateva ori am luat-o in mana sa citesc, in momente de tristete si de acel “simt ca nu mai pot”, iar cand am inchis-o deja am simtit ca totul se va rezolva. S-a asezat in suflet pacea si linistea.

Va las si cateva citate:

 “Maica Domnului, ce sa fac in situatia asta? Vezi tu, fa tu cumva, pana maine trebuie sa rezolv!’. Eram exact ca un copil care de-abia merge in picioare, ii ceream mereu ceva: “Mama, vreau cutare lucru! Mama, da-mi aia! Mi-e foame!” Nu exista sa ma lase neajutat sub o forma sau alta. Poate altfel, nu cum ceream eu, dar totul se rezolva”.

 “Intotdeauna sa incercam a primi doar gandurile bune, doar pe acestea sa le punem in aplicare, pe cele rele sa le dam deoparte. De la un moment dat, iti intra in fire. Daca ai vazut un om sarac, nu mai stai pe ganduri sa analizezi daca e bun sau rau, ci te duci repede sa-l ajuti. Cand vezi pe cineva ca are nevoie de un cuvant bun, te duci repede si i-l dai, pentru ca deja face parte din firea ta”.

 “Punem toate la picioarele lui Dumnezeu prin gandirea buna, pozitiva, prin lucruri bune, prin slavirea lui Dumnezeu, prin bucurie. Atunci cand plecam dincolo, plecam in bucurie, iar nu in stare de stres!”

“Dumnezeu nu ramane dator. Cine este mai bogat decat Dumnezeu? Dumnezeu rasplateste insutit si inmiit. Una dai, zece iti da Dumnezeu. Zece dai, o suta iti da Dumnezeu. Totdeauna sa dam mai departe din ce ne-a dat El! Sa nu asteptam sa avem mult, ci din putinul nostru sa dam cu dorinta sincera de a ajuta. Cat avem? Doi lei? Nu-i nimic, cumpar o paine, tai o bucata si dau si amaratului de pe strada!”

Despre Maica Domnului

 Maica Domnului – cinstitoare a fecioriei (I)

 In timpul imparatilor Onoriu si Arcadie, dupa moartea fericitului Alexie, Omul lui Dumnezeu, multi crestini, indemnati fiind de pilda lui, s-au mutat in Roma si isi pazeau intreaga-intelepciune si feciorie, chiar daca multi dintre ei traiau casatoriti.

Printre acesti crestini se afla si o fecioara nobila si frumoasa, care se fagaduise Maicii Domnului sa ramana pentru totdeauna, mireasa a Imparatului Ceresc. Insa parintii ei au silit-o sa se casatoreasca cu un boier, savarsind nunta lor cu cantece si jocuri lumesti. In prima noapte fecioara a cazut la rugaciune in fata icoanei Maicii Domnului, cerandu-i sa gaseasca ea o cale prin care sa-i pazeasca curatia si dorinta ei de a ramane fecioara. In timp ce se ruga, uda cu lacrimi pardoseala camarii de nunta.

Cand sotul ei a vazut-o intristata si avand durerea zugravita pe chipul ei, a inceput un dialog tragic si o lupta, o lupta intre Cer si pamant, intre trup si duh, intre desfatarile pamantesti si cele ceresti. Asadar, sotul ei a intrebat-o uimit:

-De ce, draga mea, vad atata durere pe fata ta si atatea lacrimi in ochii tai?

-Pentru ca am fagaduit Nascatoarei de Dumnezeu sa nu cunosc alt mire, decat numai pe Cel ceresc. Altfel, voi amari pe Stapana noastra si pe Stapanul ceresc cu aceasta nunta silita si nedorita.

-Dar nunta cinstita, spuse tanarul, este binecuvantata de Domnul si de Apostolii Sai. Multi crestini casatoriti au bineplacut Domnului si s-au sfintit intr-o astfel de viata.

-Dar avem chiar pe Domnul, cea mai minunata pilda de feciorie, si pe marele Pavel. Insusi Domnul pentru a lauda fecioria, s-a nascut din Pururea Fecioara Maria, iar Apostolul Pavel ne sfatuieste sa ramanem curati, precum era el.

Atunci tanarul, luminat fiind de Harul lui Dumnezeu, a incuviintat sa petreaca amandoi in intreaga-intelepciune, fara prihana, prefacandu-se ca sunt sot si sotie. Viata lor aveau sa si-o inchine faptelor de milostenie, postului si altor virtuti, traind in dragoste frateasca, ca niste prieteni iubiti in Hristos. Si atat de mult au bineplacut lui Dumnezeu, incat toti din cetate ii cinsteau, vazand minunata lor petrecere si ca erau nelipsiti de la adunarile duhovnicesti si de la privegheri.

Intr-o buna zi Domnul Si-a chemat mireasa in Cetatea cea cereasca, pentru a se desfata de rasplata bunelor ei nevointe. Atunci cand au ingropat-o, barbatul ei s-a apropiat si a sarutat-o cu lacrimi in ochi. Apoi si-a ridicat ochii si mainile la Cer si cu glas mare a strigat:

“Iti multumesc, Doamne, pentru buna si inteleapta sotie pe care mi-ai dat-o, sau mai bine spus, pe mireasa cea nestricata si comoara cea nejefuita, pe care astazi Ti-o incredintez neprihanita si neintinata, asa cum mi-ai dat-o!”.

Toti au ramas uimiti de aceste cuvinte ale sotului si au slavit pe Dumnezeu, “Cel ce face lucruri mari si minunate in popor”.

Atunci cand dupa cateva zile a murit si sotul, l-au ingropat in locul stramosilor lui, departe de mormantul sotiei. Insa dupa catva timp, cand rudele au vrut sa-i mute osemintele, nu l-au mai gasit in locul unde il ingropasera. S-au mirat mult de acest lucru, dar dupa ce au deschis mormantul sotiei lui, l-au gasit acolo. Cei doi au vrut ca, precum pe pamant au fost uniti prin dragostea frateasca si intreaga-intelepciune, tot astfel si osemintele lor sa ramana nedespartite, asa cum si sufletele lor sunt unite in Imparatia cea Cereasca si se desfateaza acum de bunatatile cele nestricacioase si vesnice ale Raiului, bucurandu-se cu bucurie nespusa.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Miercurea fara cuvinte

 Martha Bibescu-printesa si scriitoare

(28.01.1886-28.11.1973)

sursa foto: internet

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

Despre Maica Domnului

 La sanul adevaratei Mame (IX)

In orasul Kuimbasev (astazi Samara) din Rusia Sovietica traia o familie mica: o mama foarte evlavioasa cu singura ei fiica, Zoe. Mama, cu toate ca traia sub regimul ateist, nu si-a pierdut credinta mostenita de la parintii ei in Iisus Hristos, in Maica Domnului si in Sfintii Bisericii noastre. Din nefericire, Zoe suferise influenta directa a regimului comunist ateu. Intr-o zi a invitat la cina sapte prietene de-ale ei impreuna cu alti tineri, pentru a petrece.

Era in seara ajunului Anului Nou din 1956, in Postul Craciunului (biserica rusa tine calendarul vechi). In acea seara, credincioasa mama a mers la biserica sa se roage. Nu a uitat insa inainte de a pleca, sa o roage pe Zoe cu o voce tremuranda si cu frica dumnezeiasca in inima, sa nu manance de frupt si sa nu danseze, ci sa cinsteasca perioada postului bisericesc, randuielile Bisericii si canoanele Sfintilor Parinti. Insa Zoe, care era atee, nu avea urechi sa auda rugamintile mamei ei si nici inima ca sa simta zbuciumul ei sufletesc.

Invitatii se adunasera, dar logodnicul Zoei intarzia sa vina. Numele lui era Nicolae. Fetele si baietii s-au impartit in perechi si au inceput sa danseze o hora ruseasca. Zoe insa ramase fara partener. Atunci diavolul a gasit ocazia ca sa-i zapaceasca mintea. Aceasta a vazut pe iconostasul din casa icoana Sfantului Nicolae, care avea o privire dulce si plina de seninatate. A coborat de la locul ei aceasta icoana pe care mama ei o impodobise cu multa evlavie si a spus: “il voi lua pe acest Nicolae si voi dansa si eu impreuna cu el”. Prietenele ei, atunci cand au vazut-o, au incremenit de frica. Cu toate ca traiau in ateism, insa inlauntrul inimilor lor, Dumnezeu traia si astepta intoarcerea lor. Au sfatuit-o sa nu savarseasca acea nelegiuire. Insa arma ateismului este obraznicia lipsita de judecata. De aceea tanara a spus: “Daca exista Dumnezeu, sa ma pedepseasca”. Dar Dumnezeu nu pedepseste, ci El cearta cu mila pe cei neghiobi si obraznici spre inteleptire.

Si astfel, imbratisandu-l pe Sfantul Nicolae, a inceput sa danseze. Dupa ce au facut doua-trei invartituri, bagandu-l pe Sfant in hora in locul unui barbat, s-a auzit deodata in camera un zgomot infricosator, o vijelie, o lumina orbitoare ce stralucea ca fulgerul. Zoe a vazut ca Dumnezeu, de Care se indoia si pe Care Il nega, exista. L-a vazut in urgia Sa, desi mica, prin care voia sa o cuminteasca.

Bucuria s-a transformat in frica si in groaza, in jale si in planset, precum zie Prorocul Ieremia: “Voi curma in locul acesta…..glasul bucurie si glasul veseliei”.

Iadul se mutase in camera. Cu totii au plecat infricosati, numai Zoe se preschimbase intr-o noua Eva si primea urmarile incalcarii legii lui Dumnezeu. Zoe statea nemiscata, ca un stalp de sare, cu icoana Sfantului la piept, impietrita ca marmura, asa cum vedem chipurile statuilor.

Indata au venit niste doctori, dar acestia nu au putut sa-i dea nici un ajutor sau sa o aduca in simtiri. Intotdeauna stiinta ramane nepuncioasa si nu poate sa dezlege taina dumnezeiescului si a semnelor dumnezeiesti. Au incercat sa-i faca injectii, dar acele seringilor se strambau si se rupeau de indata ce se atingeau de trupul de marmura! Au vrut sa o duca la spital, dar era cu neputinta, caci nu puteau sa o miste de la locul ei. Ai fi spus ca prinsese radacini in podea sau ca cineva ii pironise picioarele. In mod ciudat, insa, inima ei batea regulat. Zoe era vie. Nu se poate sa fi murit, caci avea multe lucruri sa-i invete pe oameni si de aceea trebuia sa ramana in viata. Numai ca nu putea sa manance si sa bea. Iar aceasta pentru a se arata si mai mult slava si atotputernicia lui Dumnezeu.

Cand mama acesteia s-a intors de la biserica si a vazut-o pe fata ei incremenita, a suferit un soc nervos si a cazut la pamant fara simtire. Appoi a fost dusa in graba la spital, din care a iesit dupa cateva zile. Ca o alta Monica (mama Fericitului Augustin), ruga milostivirea lui Dumnezeu sa o ierte pe nenorocita ei fata. Zi si noapte, credincioasa mama se ruga cu caldura Indelung-Rabdatorului Dumnezeu, sa treaca cu vederea greseala Zoei si sa i-o daruiasca iarasi intreaga si sanatoasa. Si intr-adevar, a primit ceea ce dorea. Poarta Cerului s-a deschis si a coborat pe pamant, la Zoe, Harul lui Dumnezeu, care a innoit puterile ei vitale. Intr-o clipa a vazut inaintea ei toate intamplarile la care luase parte in timpul vietii. Zoe si-a dat seama de greselile ei si cerea cu lacrimi fierbinti iertare si ajutor.

In primele zile casa Zoei a devenit un loc de inchinare. O multime de oameni, care venisera de departe cu mijloace de transport si unii chiar pe jos, umplusera casa si locurile de primprejur. Unora, care erau credinciosi, cand o vedeau pe Zoe, li se intarea credinta in Dumnezeu si in atotputernicia Lui. Altii, care erau necredinciosi si care vedeau minunea se intorceau la ortodoxie. Iar altii, atuncii cand vedeau cu ochii lor aceasta minune, ramaneau necredinciosi, dar isi faceau probleme de constiinta. Comunistii, vazand “raul’ pe care il pricinuia Zoe sufletelor adeptilor lor si ca multi se intorceau la Hristos, au inchis casa, prin porunca celor mai mari. Doi politisti, ce stateau intr-un post de observatie alaturat, se schimbau odata la opt ore, nelasand pe nimeni sa intre in casa. Unii dintre politistii mai tineri aveau cosmaruri in somn, iar altora li s-a albit parul din cauza groazei ce o simteau atunci cand auzeau strigatele Zoei, care pareau ca vin din adancul iadului. In fiecare noapte urla ca lupii, atunci cand sunt infometati iarna. Alteori strigatele ei erau atat de infircosatoare, incat ii inghetau de spaima pe cei ce le auzeau.

Nefericita mama se ruga noapte de noapte Mantuitorului Hristos, Tamaduitorul sufletelor si al trupurilor. Nu inceta sa se roage pentru copilul ei. Mucenicia Zoei devenea cea a mamei.

-Mama, roaga-te! Roaga-te, caci ma pierd din pricina pacatelor mele! Roaga-te! Roaga-te! Striga mereu Zoe.

L-au instiintat despre toate acestea si pe Patriarhul intregii Rusii si i-au cerut sa se roage pentru Zoe.

Atunci patriarhul a spus:

-Cel care a pedepsit-o, Acela o va si milui!

Printre persoanele carora li s-a ingaduit sa o vada pe Zoe, au fost si urmatorii:

1.Un profesor de medicina, ce se bucura de un mare prestigiu si care a venit din Moscova pentru a face observatii stiintifice. Acesta a adeverit ca inima nu a incetat sa bata.

2.Preoti, pe care i-a chemat mama ei “pentru a lua din mainile Zoei icoana Sfantului Nicolae”. Insa nimeni nu putea sa desprinda sfanta icoana “din mainile incremenite ale Zoei”.

3.Marele postitor si anahoret Serafim din pustia Glinsk, care venise in Kuimbasev pentru Praznicul Nasterii Domnului. Si fiindca l-au rugat, acesta a facut agheasma si a sfintit icoana. Apoi a vorbit despre minunea care i se descoperise ca va avea loc. “Trebuie sa asteptam un semn, ce va avea loc de Pasti! Daca nu se va intampla nimic, inseamna ca se apropie sfarsitul lumii!”, a spus Cuviosul aratand cu smerenie prin cuvintele acestea credinta sa neclintita ca se va intampla o minune.

4.Evlaviosul mitropolit Nicolae, care a citit Paraclisul si care a proorocit si el la randul sau: “O minune noua trebuie sa asteptam de Pasti!”. A spus acelasi cuvant ca si evlaviosul ieromonah, luminat fiind si el de Acelasi Duh Sfant.

Era in ajunul Bunei-Vestiri (in acel an praznicul a cazut in sambata din saptamana a treia a Postului Mare), cand s-a apropiat de paznicii Zoei, mai bine spus “ai intemnitatei Zoe”, un batranel simplu, blajin si plin de bunatate. Acesta i-a rugat pe paznici sa-i ingaduie sa o vada pe Zoe, insa aceia nu l-au lasat. Batranul a venit si in ziua urmatoare, dar paznicii, fiind credinciosi poruncilor mai-marilor lor, nu i-au ingaduit sa o viziteze. A treia zi, chiar in ziua praznicului, paznicii l-au lasat, dar l-au urmarit sa auda ce-i va spune Zoei. El i-a vorbit cu multa duiosie, ca si cum ar fi cunoscut nenorocirea ei in amanunt, starea ei in picioare de atatea zile, dar si pocainta ei. Apoi i-a spus: ‘Cred ca ai obosit de atata stat in picioare”.

Dupa ce a trecut putin timp, santinelele au vrut sa-l scoata afara pe batran, dar acesta nu se mai afla in camera. Intr-un mod misterios batranelul plecase dintre ei. Toti au fost incredintati ca acel batranel fusese insusi Sfantul Nicolae.

Zoe a ramas in picioare patru luni (exact o suta douazeci si opt de zile), adica pana la Pasti, care in acel an a cazut pe 23 aprilie.

In noaptea “Luminatei Invieri a lui Hristos”, Zoe, ca o alta mironosita, a vestit marele praznic cu strigate puternice:

-Rugati-va! Rugati-va!

Paznicii de noapte s-au cutremurat de spaima la strigatele ei si se intrebau de ce striga atat de infircosator? Dar, fiindca in acea clipa ea vedea in fata ochilor intreaga lume, a inceput sa le spuna celor de fata in chip profetic urmatoarele: “Infricosator! Arde pamantul! Rugati-va! Intreaga lume se pierde din pricina multelor pacate! Rugati-va!”.

Din acea clipa, Zoei a inceput sa-i curga sangele prin vene, trupul i s-a reinsufletit, iar muschii au inceput sa se inmoaie si sa se incalzeasca. In cele din urma a revenit la starea normala. Au asezat-o pe pat, dar ea a continuat sa strige si sa-i cheme pe toti la pocainta si la rugaciune pentru lumea care se pierde din cauza faradelegilor ei, precum Sodoma si Gomora.

-Cum de ai ramas vie pana acum? Cine te hranea? au intrebat-o.

-Porumbeii, porumbeii (adica Sfantul Duh) ma hraneau, a fost raspunsul ei.

“Din aceasta se vadeste ca a primit din Dreapta Domnului mila si iertare de pacate. Domnul a iertat pacatele Zoei pentru mijlocirile Sfantului Nicolae, facatorul de minuni, si pentru marile si multele ei suferinte, pentru starea in picioare timp de o suta douazeci si opt de zile”.

Toate aceste intamplari, necunoscute regimului comunist din Rusia, au avut o influenta puternica asupra locuitorilor din Kuimbasev si ale satenilor de primprejur. Altele le spuneau comunistii si altele le infatisau viata si realitatea. Multi oameni, vazand minunile si auzind strigatele si indemnurile Zoei la rugaciune si la pocainta si-au recapatat credinta in Dumnezeu, aceasta credinta pe care regimul comunist se trudea sa o inabuse in sufletele lor prin basme inselatoare si mincinoase despre singurul rai, raiul pamantesc.

Multi oameni, carea aveau credinta “amortita”, s-au “desteptat” atunci cand au vazut ca se savarseau minuni una dupa alta. S-au intors la Biserica cu pocainta pentru a castiga, cat mai repede posibil, timpul pierdut, pe care il cheltuisera pentru lucrurile pamantesti. Toti cati nu aveau cruce la gat, mergeau la biserica si cumparau, iar apoi o purtau cu demnitate. Nu se temeau ca puteau sa plateasca scump aceasta. Erau pregatiti sa indure surghiunurile, temnitele si inghetata Siberie, caci stiau ca ar fi fost intemnitati sau surghiuniti impreuna cu Hristos. De aceea simteau o bucurie, pe care o cunosteau pentru prima oara si pe care nimeni nu putea sa le-o ia, caci era o bucurie a inimii, o bucurie launtrica. Se intorceau la Hristos atat de multi oameni, incat nu ajungeau cruciulitele din biserici, pentru toti cei care cereau sa le poarte la gatul lor.

Lumea, cutremurata fiind de cuvintele Zoei si pocaindu-se pentru viata traita departe de Biserica, cerea iertarea pacatelor, repetand cuvintele ei, cuvinte ce porneau din inima si care aratau noua lor stare sufleteasca. “Infricosator! Pamantul arde, ne pierdem pentru pacatele noastre! Rugati-va! Oamenii se pierd pentru faradelegile lor!”.

A treia zi de Pasti Zoe a plecat din aceasta viata, pentru a trai in veci langa Domnul si Mantuitorul ei, pe Care abia Il cunoscuse si pe care Il iubea. Strabatuse drumul pocaintei si al recunoasterii greselilor ei, dupa ce ramasese in picioare o suta douazeci si opt de zile inaintea Domnului, pe Care Il ruga in taina sa-i ierte pacatele si toata viata ei de mai inainte.

In tot acest timp cat a durat statul chinuitor in picioare si desavarsita infometare si insetare, Sfantul Duh a tinut-o in viata pentru a-i invia sufletul din moartea pacatului, care este cea mai grea.

Zoe si-a cunoscut propria inviere inca din aceasta viata, dupa ce a praznuit Invierea cea purtatoare de lumina a Domnului impreuna cu ceilalti crestini, iar acum asteapta in Ceruri invierea in vesnicie a sufletului si a trupului ei.

 

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Tuesday 4

 TUESDAY 4

Pur și simplu cel mai bun!

Este marti, este ziua provocarii Tuesday 4, asa ca raspunsul meu la intrebarile de azi sunt: 

1.Care a fost cel mai frumos loc în care ai fost vreodată? Un loc în care ți-ar plăcea să te întorci iar și iar.

Nu as putea sa numesc doar un singur loc. Romania este o tara atat de frumoasa, cu peisaje atat de minunate, incat oriunde revin cu placere.

Imi place marea, imi place sa aud “muzica” ei astfel ca, in fiecare vara, atat la inceput, cat si spre final, merg cu multa placere.

Imi place muntele, sa ma bucur de liniste, de aerul curat si de frumusetea padurilor, astfel ca revin cu placere pe Valea Prahovei, pe Valea Teleajenului, culoarul Rucar-Bran si multe altele. Ador insa zona Moeciu si zona Vatra Dornei.

2.Care a fost cea mai bună carte pe care ai citit-o vreodată?

O noua intrebare foarte interesanta. Imi place sa citesc si de-a lungul anilor am citit foarte mult. Mi-a placut seria “Cavalerii Pardaillan” scrisa de Michel Zevaco, mi-au placut cartile scrise de Alexandre Dumas si multe altele. Insa, adolescenta fiind, am citit de multe ori “Pe aripile vantului” de Margaret Mitchell (este o carte care mi-a ramas in suflet), 

iar acum am citit si recitit “Povestea vietii mele” scrisa de Regina Maria.

3. Care este cea mai bună mâncare pe care ai mâncat-o vreodată? Dar care este cel mai bun restaurant?

Cea mai buna mancare: initial m-am gandit ca nu stiu care este cea mai buna mancare, insa mi-am adus aminte de anii copilariei si m-am dus cu gandul la “pasatul cu lapte” facut de bunica mea, Dumnezeu sa o ierte sau la cozonacii ei rumeni si deliciosi.

Nu obisnuiesc sa servesc masa la restaurant decat in concediu, insa cel mai bun mi s-a parut restaurantul din cadrul hotelului Diana din Venus.

4. Care a fost cel mai bun film sau serial TV pe care l-ai văzut vreodată?

Ca film, fara sa stau pe ganduri, mentionez “Pe aripile vantului”.

 

Despre Maica Domnului

 La sanul adevaratei Mame (VIII)

 Marele intre asceti, Cuviosul Chiril Fileotis, s-a nascut din parinti evlaviosi. Inca de mic copil a invatat din sfintele carti. De aceea ii intrecea cu mult pe cei de o varsta cu el in agerimea mintii, caci era un copil luminat de Dumnezeu. Isi punea neincetat nadejdea sa in Domnul, si astfel primea ajutor de la Acela.

Cugetarea sa semana cu cea a unui batran. Cei virtuosi, care ii vedeau petrecerea, se bucurau si il cinsteau mult, numindu-l “copil batran”, asa cum i se spunea si Sfantului Sava.

O deosebita dragoste si respect arata fata de Maica Domnului. Neincetat avea pe buzele sale dumnezeiescul nume al Maicii Domnului, de la care primea atatea bucurii si binecuvantari. Mergea regulat la Biserica Maicii Domnului din Vlaherne pentru a-i multumi acesteia cu lacrimi si cu bucurie duhovniceasca pentru toate bunatatile pamantesti pe care i le daruia.

“Sfantul avea acest obieci ca atunci cand voia sa manance, sa se roage astfel Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu: ”Bucura-te lauda mea, nadejdea mea, scaparea mea, puterea mea, turn de tarie impotriva vrajmasilor. Primeste-ma sub acoperamantul tau, caci tu nu-l parasesti pe cel sarac! De se vor scula asupra mea vrajmasii mei, tu esti ajutorul meu cel tare. Pentru aceasta umple gura mea de lauda, ca sa laud slava ta in toate zilele scurtei mele vieti”.

Acestea le zicea cu atata inflacarare, incat uneori lasa deoparte si mancarea si statea la rugaciune, slavind pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Atunci cand i se infierbanta inima se scula si facea multe metanii. Iar cand isi termina doxologia, uneori statea si manca paine, alteori uita sa manance din pricina suspinelor si se multumea cu hrana duhovniceasca. Iar daca te uitai la fata lui, ti se parea ca este o fata de Inger.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Jurnal de bunici

Weekend cu zăpadă si bucurie

De câțiva ani, in aceasta perioada a lunii ianuarie, profitam de zilele libere si mergem la Bran, pentru ca aici mereu gasim zăpadă. Anul acesta insa, nu am fost singuri,  ci cu nepotii noștri. A fost prima data cand plecam cu ei mai multe zile, fără prezenta părinților, asa ca au fost unele emotii. Insa, dragii bunicii au fost atât de fericiți si voioși si ne-au copleșit cu dragostea lor, încât am uitat de orice emoție. 

Ca de fiecare data, drumul a fost greu, astfel ca, la Sinaia am facut un scurt popas la KFC, sa servim ceva si sa ne dezmortim. 

Desi am ajuns la locație seara, rupți de obosiți toti patru, cand am intrat in mica noastra vila, unde era cald si plăcut, ne-am relaxat imediat.

Pentru ca nu era foarte multa zăpadă, sambata dimineața, dupa micul dejun am pornit spre Cheile Grădiștea. Dacă in sat vremea era plăcută, cu soare blând, sus la chei, ne-a întâmpinat frigul și un vânt destul de puternic. Nu am stat mult, doar cât sa ne plimbam puțin cu sania.

Daca vântul nu ne-a lăsat sa ne bucuram de săniuș, am plecat la Dino Park, sa ne bucuram de dinozauri. Distracție mare transportul cu tractorul, dar si vizitarea parcului.

Am încheiat seara cu o repriza de joaca in curtea pensiunii.

Duminica dimineata ne-am facut bagajele si, dupa ce am fost la Sfanta Liturghie si i-am impartasit, am pornit spre casa. Dar, pentru ca drumul pana la Bușteni a fost foarte aglomerat,  am facut o pauza de o ora la Sinaia, ca sa ne dezmortim si copiii sa se dea cu săniuța.  De fapt Matei, ca Alex nu a vrut sa se aseze pe sanioara.😀😀

A fost un weekend de poveste.

Despre Maica Domnului

 La sanul adevaratei Mame (VIII)

 Arhimandritul Ioachim Spetieris (1860-19340) se tragea din Kefalonia. L-a avut ca ucenic pe parintele Teofilact, un monah simplu, dar sfant si harismatic. Acesta descria dragostea staretului sau, Ioachim pentru Maica Domnului astfel: “Atat de mult o iubea pe Maica Domnului, incat o chema cu numele “Maicuta Domnului”. Atat de aproape o simtea! Ori de cate ori pronunta numele Maicii Domnului, din ochii sai curgeau lacrimi ca doua paraiase.

Dragostea lui pentru Maica Domnului atragea la randu-i dragostea ei asupra lui, astfel incat aceasta ii daruia harisme ceresti si bogate daruri ale Duhului Sfant, prin mijlocirile catre Fiul ei, Cel iubitor de oameni. Atunci cand liturghisea, multi il vedeau pe parintele Ioachim ca ridica Sfintele Daruri si le aducea pe Sfanta Masa, mergand prin aer, nu pasind pe pamant.

Atunci cand ajungea la treptele din fata Usilor Imparatesti, revenea cu picioarele pe pamant si astfel intra in Sfantul Altar.

Avea mereu in minte pomenirea Maicii Domnului, dar si ea il ocrotea neincetat si il umplea de daruri ceresti si dumnezeiesti”.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 La sanul adevaratei Mame (VII)

 Cei doi parinti rusi, asceti ai Sfantului Munte, parintele Abel si parintele Nicandru, erau niste oameni placuti Maicii Domnului, cetateni ai Cerului. Prin nevointele lor duhovnicesti au dovedit ca fac parte dintr-un “neam ales”, cel al adevaratilor monahi, cu care vrajmasii omului, demonii, se lupta ca sa castige omul launtric, sufletul. Erau niste robi adevarati ai lui Hristos si ai Maicii Domnului, ce cautau cele dumnezeiesti si simteau chemari tainice, fiind daruiti cu totul nevointelor ascetice si traind in cea mai mare saracie.

Viata lor muceniceasca, pe care ei singuri o cautau si o imbratisau cu caldura, era o minune a Maicii Domnului. Daca aceasta viata muceniceasca si ingereasca a lor nu este o minune, atunci ce altceva mai maret poate fi numit minune?

Cei doi asceti, parintele Abel si parintele Nicandru, “dupa ce luau masa o singura data in zi, se indeletniceau in chiliile lor pana la Vecernie, cu citirea textelor duhovnicesti. Apoi savarseau Vecernia dupa tipic”. Citeau intotdeauna cu atentie si cu lacrimi, fara sa se grabeasca, incet si simplu.

Apoi faceau Pavecernita cu Canonul Maicii Domnului din “Bogorodicina” si in continuare rugaciunea personala, facuta inainte de a se culca.

Noptile le petreceau in priveghere, rugandu-se si facand metanii mari. Daca noaptea se simteau obositi, atunci inchideau ochii pentru putin timp, stand asezati. Si aceasta o faceau pe neobservate. Se sileau pe ei insisi sa ramana in priveghere.

La miezul noptii mergeau in biserica pentru a se ruga impreuna. Acolo citeau Miezonoptica, Utrenia si in continuare canonul impreuna cu Acatistul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Apoi se daruiau Rugaciunii mintii pana in zori.

Dimineata incepeau lucrul de mana. Fiecare trebuia sa faca zece linguri de lemn, dintre cele mai simple. Aceasta o faceau fiecare separat.

Niciodata nu discutatu intre ei, in afara de cele absolut necesare, si se rugau neincetat cu Rugaciunea mintii.

Dupa lucrul de mana citeau slujba Ceasurilor si din nou Acatistul Maicii Domnului. Apoi, cand terminau, mergeau in trapeza.

Ceas nu aveau, dar intotdeauna cunosteau ora, caci sub munte se afla Manastirea Iviron, din al carei turn se auzeau bataile ceasului.

Astfel si-au petrecut zilele si noptile, “cu rugaciune neincetata si cu lucrul de mana neintrerupt”, timp de aproape jumatate de secol.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 La sanul adevaratei Mame (VI)

 O mare minune s-a petrecut cu corabia care il aducea pe Cuviosul Petru Athonitul din Vechea Roma in Grecia, atunci cand a ajuns langa Sfantul Munte. Corabia s-a oprit in apropierea manastirii Maicii Domnului, langa locul numit “Perdiki”, si nu mai mergea nici inainte si nici inapoi. Desi panzele erau gata sa se rupa din cauza vantului puternic, corabia statea de parca era ancorata.

Marinarii cand au vazut acea minune neasteptata, isi ziceau unul catre altul: “Oare ce impiedica drumul nostru? Vantul este bun, adancimea marii este mare, iar largul marii este deschis. Dar poate am gresit cu ceva lui Dumnezeu si vrea sa ne scufunde aici”. Acestea le spuneau ei plangand si suspinand, dar Sfantul Petru le spuse:

-Fii mei, spuneti-mi cum se numeste acest munte? Poate voi reusi, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa va mangai intristarea si sa va dezleg nedumerirea.

Atunci aceia i-au spus:

-Acesta se cheama Muntele Athonului, cinstite parinte.

-Sa stiti, fii mei, le spuse Sfantul, ca pentru mine s-a facut impiedicarea corabiei voastre. Daca nu ma veti lasa in acest loc, nu veti putea pleca de aici.

Cand au auzit aceia, s-au intristat, deoarece pierdeau un astfel de impreuna-calator. Atunci, fiind cuprinsi de intristare, l-au lasat pe Sfant pe tarmul Sfantului Munte. Maica Domnului isi implinise fagaduinta facuta Cuviosului, caci il ajutase sa ajunga nevatamat in Sfantul Munte. Acum Cuviosul trebuia sa-si implineasca fagaduinta, pe care o facuse Maicii Domnului, si anume aceea de a locui pentru totdeauna in acest loc al menirii lui, in Athos.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)