Despre manie

 Pentru rugaciunile Sfintilor Apostoli Filimon, Arhip, Onisim si Apfia si ale Sfintei Mucenite Cecilia, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Întru această zi, Cuvânt al Sfântului Antioh, despre mânie.

Este bine foarte a se sili omul ca să-si înfrâneze patima mâniei, să-si sfărâme iutimea sufletească, cu îndelunga răbdare si cu blândetea, cu rugăciunea si cu smerenia. Că demonul mult împinge spre mânie pe omul cel ce voieste să se mântuiască. Că ostenelile ce le adună omul, prin post si prin rugăciune, prin priveghere sau prin slujbe, apoi într-un ceas si le pierde, diavolul mâniei luând roada ostenelilor celor de multi ani. Drept aceea, de multă stăpânire are trebuintă omul, ca să-si poată goni patima mâniei. Cel ce voieste să vină la desăvârsire si doreste să se nevoiască cu duhovnicesti nevointe, unul ca acesta trebuie să fie străin de pornirea mâniei. Că duhul mâniei, sezând înninima noastră, orbeste ochii cu întunecoase tulburări, încât nu mai putem câstiga nici cunoasterea celor folositoare, nici aflarea întelegerii duhovnicesti, nici sfatul cel bun. Că nu se cade nouă a ne purta cu mânie spre cei de o credintă, fără numai spre păcatele si spre gândurile cele rele, care se sârguiesc a ne întoarce pe noi din calea cea adevărată. Că pentru aceasta, si la Proverbe se zice: „Leapădă mânia de la tine si adu-ti aminte că si tu totdeauna mânii pe cel ce te-a făcut pe tine”. Si iarăsi zice: „Mânia pierde pe cei drepti, iar cuvântul aspru ridică mânie. Si mânia tatălui este fiul cel fără de minte, iar sluga înteleaptă îmblânzeste mânia omului”. Si iarăsi: „Grea este piatra si nelesne de purtat nisipul, iar mânia celui fără

de rninte mai grea este decât amândouă”. Si a mai zis: „Potoleste-ti inima, că ea este părintele diavolului!” Deci, nu se cade nouă, fratilor, a tine în inimă pe dracul cel cumplit, care ne duce pe noi la pierzare. Că precum apa se porneste de furia vânturilor, asemenea si mâniosul se tulbură de gândurile mâniei.

Omul mânios este vier sălbatic. Văzându-se un mânios cu altul, încep a scrâsni din dinti. Iar Iacov ne învătă pe noi, zicând: „Să fie tot omul grabnic a auzi si zăbavnic a grăi. Că mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu”. Iar Pavel zice: „Nu vă răzbunati singuri, iubitilor, ci să lăsati loc mâniei lui Dumnezeu.” Si iarăsi: „Toată amărăciunea, mânia si hula să se lepede de la voi, împreună cu toată răutatea”. Asemenea, si David: „Părăseste mânia si lasă iutimea”. Iar îndreptătorul sufletelor noastre, Domnul, ne învăta pe noi, zicând: „Tot cel ce se mânie asupra fratelui său în zadar, vinovat este judecătii, iar cel ce va zice fratelui său nebune, vinovat este de focul gheenei”. De care să ne rugăm ca să ne izbăvească milostivul stăpân, Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl si cu Sfântul Duh, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.

 

 

(Proloage)

Pilda

 Întru această zi, cuvânt despre un călugăr, care voia să stie judecătile lui Dumnezeu.

A fost un oarecare călugăr sihastru, plin de toate bunătătile, care se ruga lui Dumnezeu, zicând asa: „Doamne, dă-mi mie să stiu ce sunt judecătile Tale, cele de multe feluri”. Si a făcut post mare pentru această pricină. Dar nu i-a arătat Dumnezeu lui de vreme ce este cu neputintă omului a le cunoaste pe acelea. El însă se nevoia mai departe, rugând pe Dumnezeu pentru aceasta. Deci, Dumnezeu, vrând să-l încredinteze pe el si să nu se ostenească fără de minte, i-a dat lui un gând ca acesta: să meargă să cerceteze pe un bătrân, vechi de zile, ce stătea departe de dânsul, ca să-l întrebe pe el. Deci, luându-si hrană, s-a dus la staretul. Si i-a trimis Dumnezeu lui un înger în chip de călugăr si întâmpinând pe sihastrul, i-a zis: „Unde mergi, robul lui Hristos?”. Iar el a zis: „La cutare sihastru”. Iar acela a zis: „Si eu, dar, voi merge cu tine la dânsul”. Deci, bucurându-se sihastrul de tovărăsie, au mers împreună. Si în ziua dintâi, mergând, au găzduit la un oarecare om, iubitor de Dumnezeu, si acela primindu-i pe ei, i-a cinstit cu multă omenie si au mâncat dintr-un blid de argint. Iar după ce au mâncat, îngerul luând blidul, l-a aruncat în mare. Si s-a întristat foarte, de aceasta sihastrul. Iar de acolo mergând, a doua zi, au găzduit la un om primitor de străini, care si picioarele lor le-a spălat si bine i-a cinstit pe ei. Si omul acela a adus la dânsii încă si pe singurul său fiu, ca să-l blagoslovească pe el, precum l-au si blagoslovit; dar peste noapte, mergând, îngerul i-a sugrumat copilul. Si simtind sihastrul, nu i-a zis nimic, pricepând că mai pe urmă avea să înteleagă. Iar a treia zi mergând, n-au aflat pe nimeni care să-i primească, însă au găsit o casă pustie, veche, si sezând la umbra peretilor, au început a mânca posmagi, de care ducea sihastrul. Si, după ce au sezut ei, îngerul sculându-se, s-a încins si a început a strica casa si iarăsi a o zidi pe ea. Atunci, sihastrul a început a-l ocărâ pe el cu mânie si mustrându-l, îi zicea asa: „Oare înger esti sau drac? Că nu faci lucrurile lui Dumnezeu”. Si i-a zis lui îngerul: „Dar ce am făcut?”. Si i-a răspuns bătrânul: „Ieri si alaltăieri, acolo unde ne-au primit acei oameni de Dumnezeu iubitori, unuia blidul i l-ai aruncat în mare, si altuia i-ai omorât copilul, iar aici, unde n-am aflat nimic si nici oameni nu sunt, oare cui zidesti casa aceasta?”. Atunci i-a spus îngerul: „Să nu te minunezi, bătrânule, de aceasta, nici să nu te smintesti de mine, ci ascultă ca să-ti spun: Omul cel ce ne-a primit pe noi întâi era plăcut lui Dumnezeu întru toate, dar blidul pe care l-am aruncat îi venise lui dintr-o nedreptate. Deci ca să nu-si piardă plata sa, din pricina blidului aceluia, l-am aruncat în mare, iar tu nu te mira de aceasta. Asemenea, al doilea om, plăcut este si el lui Dumnezeu, dar de i-ar fi trăit acel copil mic, apoi de mare răutate avea să fie pricinuitor si vas al vrăjmasului. Pentru aceea l-am sugrumat si i-am scos sufletul, pentru bunătatea tatălui său, ca si acela să se mântuiască. Deci, nici de aceasta să nu te smintesti, părinte”. Iar bătrânul i-a zis: „Dar aici, în loc pustiu, ce faci, stricând casa aceasta si iarăsi zidind-o pe ea?” Si i-a răspuns îngerul: „Omul din casa aceasta si-a pierdut averea si, sărăcind, a plecat. Dar mosul lui, zidind palatul acesta a pus aur în perete. Deci, pentru aceea i-am surpat casa, ca nu cumva să piardă cineva pe Dumnezeu, căutând aurul acela aici si sufletul acela să se osândească, zidul nou arătând că peretii vechi nu mai sunt”. Si acestea spunându-i-le cu de-amănuntul, îngerul i-a zis lui: „Mergi, bătrânule, la chilia ta înapoi si nu te mai osteni fără de minte. Că grăieste Duhul Sfânt: Judecătile Domnului sunt adânci si mult necercate si nestiute de oameni. Deci, nu căuta să le pătrunzi pe ele, că nu-ti este tie de folos”. Si acestea zicând către bătrân, îngerul, într-acel ceas, s-a făcut nevăzut. Iar sihastrul, temându-se foarte, a înteles să nu mai întrebe de judecătile lui Dumnezeu, spunând tuturor cele întâmplate. Si asa si-a mântuit sufletul său în Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos.

 

(Proloage)

Pilda

 Pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Grigorie Decapolitul, ale Sfantului Mucenic Dasie si ale Sfantului Ierarh Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Întru această zi, cuvânt despre Sfântul Andrei, la îngroparea unui bogat.

Sfântul Andrei, umblând la lucrul cel bun, în grabă trecând a văzut de departe ducând pe un mort, înaintea sa. Si era omul acela foarte bogat si multime multă de popor mergea după dânsul, cu multe lumânări si tămâieri. Iar clericii cântau pe lângă el obisnuitele cântări de îngropare si plângere multă se auzea de la ai săi. Si vedea Sfântul, cu ochi înainte văzători, ce se făcea la mortul acela, si a privit îndelungată vreme, până ce a început să nu se mai simtă pe sine. Si, iată, a văzut multime de arapi mergând înaintea lumânărilor si cu glas strigând: „Amar lui, amar lui.” Si tineau si niste saci în mâini si turnau cenusă pe oamenii care mergeau împrejurul mortului. Iar ceilalti jucau si râdeau fără de rusine, ca niste nerusinati. Altii urlau cum urlă câinii, iar alŃii guiŃau ca porcii, că mortul era pentru ei prilej de bucurie si de veselie, altii, mergând împrejurul lui, stropeau pe cel mort cu apă urât mirositoare, iar altii zburau prin văzduh împrejurul patului si mare duhoare iesea din trupul păcătosului aceluia. Iar altii mergeau în urmă, bătând din mâini si din picioare, făcând larmă mare, batjocorind pe cei ce cântau si grăind: „Să nu vă dea vouă Dumnezeu nici unuia să vedeti lumina, ticălosilor crestini, de vreme ce cântati la un câine. Cu sfintii odihneste, Hristoase, sufletul lui, că si robul lui Dumnezeu îl numiti pe acesta, care este vinovat de toată răutatea.”. Si privind iarăsi, iată una din căpeteniile drăcesti, cu ochii învăpăiati, tinea în mâinile sale smoală si pucioasă, mergând la mormântul nenorocitului aceluia, ca să-i ardă trupul. Iar săvârsindu-se îngroparea, iată si îngerul în chipul unui tânăr frumos, cuprins de întristare si plângând cu mare plângere. Si era aproape de Sfântul Andrei, mergând alăturea. Deci, socotindu-l Andrei că acesta este un tânăr din cei de aproape ai omului celui mort si pentru aceasta plânge, s-a apropiat si i-a zis: „Juru-te pe tine, pe Dumnezeul cerului si al pământului, să-mi spui care este pricina plângerii tale? Că n-am văzut niciodată pe nimeni plângând asa după mort, ca tine.” Si a zis îngerul către dânsul: „Pricina plângerii mele este că am fost păzitor al acestuia, pe care l-ai văzut ducându-l la mormânt, si, iată, l-a luat pe el diavolul; aceasta este pricina plângerii si întristării mele.” Si a zis Sfântul către dânsul: „Acum am înteles cine esti tu. Rogu-mă dar, tie, Sfinte înger, spune-mi mie, ce fel au fost păcatele lui, pentru care l-a luat pe el diavolul în mâinile lui?”.

Răspuns-a îngerul: „De vreme ce voiesti să stii aceasta, Andreie, alesule al lui Dumnezeu, netăcând, îti voi spune tie, că văd frumusetea sufletului tău, strălucind ca aurul cel curat, si, văzându-te pe tine, m-am mângâiat putin de necazul meu. Acest om era bărbat cinstit la împărat, însă era plin de păcate si foarte hain în viata sa si desfrânat si adulter si sodomit, înselător si nemilostiv, iubitor de argint, mincinos si urător de oameni, pomenitor de rău, luând camătă, călcător de jurământ, pe slugile sale le chinuia cu foamea, cu bătăile, lăsându-le fără de haine si fără încăltăminte, iarna. Si în asa fel era pângărita lui aprindere si urâta lui poftă, că a spurcat ca la trei sute de suflete si pe multi i-a ucis si sub pardoseala grajdurilor de cai i-a îngropat. Si a venit asupra lui secerisul si l-a aflat pe el moartea nepocăit si, negrăite păcate având, au luat dracii sufletul lui, iar spurcatul lui trup, ai văzut singur cu ce fel de batjocură a fost petrecut de duhurile răutăŃii. Deci, pentru aceasta, o, sfinte suflete, eu mă întristez si, cuprins de necaz mare, plâng, că cel păzit de mine este acum de râs demonilor.”.

Aceasta grăindu-le, îngerul lui Dumnezeu nevăzut s-a făcut de la Sfântul. Iar cei ce mergeau pe ulită, văzându-l numai pe Sfântul Andrei stând de vorbă singur, iar pe înger nevăzându-l, ziceau între ei: „Vedeti pe nebunul acesta, cum glumeste si către zid vorbeste, nepriceputul.” Si-l împingeau pe el si-l goneau, zicându-i: „Ce-ti este tie, nebunule? Grăiesti cu zidul, nevrednic fiind să vorbesti cu oamenii?”. Iar Sfântul, tăcând, s-a dus, si, mergând la un loc ascuns si aducându-si aminte de nenorocitul acela pe care-l văzuse ducându-l la groapă, plângea cu amar de pierzarea lui si grăia rugăciunea către nevăzutul Dumnezeu. Iar după ce a sfârsit, a văzut dracii venind la mormântul ticălosului aceluia. Si, iată, s-a pogorât îngerul Domnului ca un fulger, iute, tinând în mâini un băt de aramă, si gonea duhurile necurate de la primejduitul acela, ca să nu-l ardă cu smoală si cu pucioasă, pentru rugăciunea Sfântului. Dumnezeului nostru, slavă!

 (Proloage)

Despre milostenie

 Pentru rugaciunile Sfantului Proroc Avdie si ale Sfantului Mucenic Varlaam, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Antioh despre milostenie si iubirea de săraci.

Iubirea de săraci si iubirea de străini sunt două ramuri de măslin cu al căror rod se ung toti, din care însusi Domnul îsi unge capul si picioarele si va răsplăti în împărătia cerească pe cel pe care-L unge. Că adevăratul iubitor de săraci aude pe Cel ce zice: „Milostenia si credinta nu te vor lăsa pe tine, însă să le legi pe ele de grumazul tău si vei afla darul, ca să gândesti cele bune înaintea Domnului si a oamenilor”. Iar căile dreptilor întocmai ca lumina strălucesc, mergând înainte luminează, până ce se isprăveste ziua. Încă si Legea porunceste, zicând: „Deschide mâinile tale spre sărac, ca să nu strige către Dumnezeu împotriva ta”. Iar la Proverbe zice: „ViaŃa săracului să nu o uiti si suflete celor flămânzi să nu le întristezi si să nu ocolesti cu milostenia ta pe cei ce au trebuintă. Pe fratele cel scârbit să nu-l alungi, nici să-ti întorci fata ta de la sărac”. Si iarăsi zice: „Omul cel milostiv, sufletului său îi face bine, iar cel nemilostiv îsi pierde trupul său”. Si Proorocul Osea zice: „Să semănati cu dreptate si mila si dreptatea să le păziti si să vă apropiati de Dumnezeul vostru de-a pururea”. Daniil a zis lui Nabucodonosor: „Sfatul meu să fie plăcut înaintea ta, împărate, păcatele tale să le curătesti cu milostenia, si nedreptătile tale, cu îndurările spre cei săraci”. Iar David zice: „împărtit-a, dat-a săracilor, dreptatea lui rămâne în veacul veacului Domnul iubeste milostenia si dreptatea. Fericit este cel ce întelege pe cel sărac si netrebnic, că în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul”. Iar Iov a zis: „Au doar am lăsat eu pe cineva să iasă din usile mele cu sânul desert?”. Si altul: ,,Pleacă-ti urechea ta la cel sărac, că cel ce dă săracului, nu va duce lipsă”. Si iarăsi: „Pe cât poate da mâna ta si pe cât îti este puterea, fă milostenie”. Că omul milostiv, sufletului său îi face bine, si binecuvântarea Lui Dumnezeu este peste capul celor ce dau”. Bogătia, poate să fie izbăvire a sufletului omului. Cu milosteniile si cu credinta se curătă păcatele. si cel ce miluieste pe sărac împrumut dă lui Dumnezeu si, după darea lui, i se va răsplăti.

Deci, bine este omului a da din destul celor lipsiti, din ostenelile sale, cele ce dă Domnul, fără alegere cui să dea, sau cui să nu dea. Că slujba aceasta preadreaptă se împlineste pentru că este slăvită lui Dumnezeu. Si asa, drept să slujească lui Dumnezeu si viu va fi. Că mare este omul si scump bărbatul cel milostiv. Iar Apostolul zice: „Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va si secera. Iar cel ce seamănă cu binecuvântare, cu binecuvântare va si secera”. Si mai zice: „Macedonia si Ahaia ne-au rugat, cerând harul de a lua parte si ele la ajutorarea sfintilor celor săraci, care sunt în Ierusalim”. Iar Domnul a zis: „Vindeti averile voastre si da-ti milostenie si faceti-vă pungi ce nu se învechesc si comori în cer ce nu se împutinează, că unde sunt comorile voastre, acolo vor fi si inimile voastre”.

 

(Proloage)

Despre iubirea de saraci

 Pentru rugaciunile Sfintilor Mucenici Platon, Roman si Zaheu, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, învătătură a Sfântului Efrem, despre iubirea de săraci.

Veniti, dar, fratilor, să defăimăm cele vremelnice si să ne îngrijim de vesnicele bunătăti făgăduite nouă. Să ne sârguim noi înainte, până nu se întunecă, mai înainte până nu se risipeste târgul. Să nu ne câstigăm nouă prieteni din mamona al nedreptătii. Să câstigăm dintre săraci multi martori. De la dânsii să cumpărăm untdelemn si să-l trimitem înainte. Că ei: văduvele, sărmanii, neputinciosii, ciungii, schiopii, orbii, leprosii si toti săracii, care stau la usile bisericilor, sunt cei ce vând untdelemn candelelor. Pe acestia să-i căutăm si să-i îngrijim, că ei împacă pe Dreptul Judecător cu noi. Pe cei ce vin la noi, să nu-i întoarcem deserti înapoi, ci cu fată veselă să-i întâmpinăm, iar celor ce nu pot să vină, noi să le trimitem milostenie. Aceasta este mai mare si decât cea dintâi poruncă. Fiecare să cerceteze în biserici, dacă nu cumva este vreun sărac, sau vreun străin, si, aflându-l să se sârguiască a-l lua în casa sa si să-l odihnească, pentru că, împreună cu săracul, intră si Hristos în casă, Cel ce pentru noi s-a făcut sărac, că prin jertfa aceasta primim milostivirea lui Dumnezeu. Si, dacă cel ce primeste un prooroc, plată de prooroc ia, oare cel ce pe Iisus Hristos însusi îl primeste, ce fel de plată va lua? Cu adevărat că pe cea scrisă: „Cele ce ochiul n-a văzut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-a suit” (I Cor. 2, 9). Cel ce aduce pe sărac în casa sa, aduce si pe Hristos, Care a zis: „Fericiti cei milostivi”. Cel ce miluieste pe sărac împrumută pe Dumnezeu, Cel ce a zis: „întrucât ati făcut aceasta unuia din acesti prea mici, Mie mi-ati făcut”. Cel ce pe străin primeste sub acoperământul său, primeste pe Hristos, Cel ce a zis: „Iar Fiul lui Dumnezeu n-are unde să-si plece capul”.

Acestea si cele asemenea acestora sunt roade ale pocăintei si cununa si lauda si slava crestinilor. Să nu se laude cel întelept cu întelepciunea sa sau cel puternic cu puterea sa, ci, toti cei ce se laudă, cu Domnul să se laude, iar lauda crestinilor este porunca lui Dumnezeu. Lauda crestinilor este învătătura Apostolilor si a Proorocilor. Lauda crestinilor este smerita cugetare, sărăcia cea duhovnicească si ascultarea. Lauda crestinilor este cântarea de psalmi cu umilintă. Lauda crestinilor este pocăinta cu lacrimi, lauda crestinilor este blândetea cea cu liniste si slujirea către toŃi. Lauda crestinilor este a spăla picioarele fratilor. Lauda crestinilor este a zice către prietenul său: „Iartă-mă, că am gresit tie”. Lauda crestinilor este primirea străinilor si milostivirea. Lauda si mântuirea crestinilor este ca, totdeauna, la masa lor, săracii si sărmanii si străinii să mănânce împreună cu ei, că din casa lor Hristos niciodată nu va lipsi. Lauda crestinilor este ca să nu apună soarele asupra mâniei lor, nici să doarmă având ceva asupra cuiva. Lauda crestinilor si cununa este a răbda necazuri si a nu se mânia; unul ca acesta se află prieten cu Cel ce a zis: „întristarea voastră se va preface în bucurie” (Ioan 16, 20). Lauda crestinilor este a cerceta pe cei din temnită, pe cei ce sunt în pesteri, în munti si prin crăpăturile pământului, ca niste ucenici adevărati ai Celui ce a zis: „în temnită am fost si ati venit la Mine”. Lauda crestinilor este a pomeni de-a pururi pe Dumnezeu si ziua cea mare a Judecătii. Dar pentru ce să nu zic si cele mai mari? Fala crestinilor si lauda si mântuirea este mărturisirea dreptei credinte si a nu se uni nici a se împrieteni cu cei ce cugetă împotriva ei, ci a păzi porunca si arvuna neîntinate, neprihănite si neamestecate de tot eresul, până la arătarea Domnului Iisus Hristos. Că aceasta văzând, Domnul va zice: „Iată, cu adevărat, crestin, întru care nu este viclesug”. Cu aceasta suntem datori să ne lăudăm fratilor, iar nu cu cărute si cu cai, cu dregătorii si cu bogătie. Dumnezeului nostru slavă, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.

  

(Proloage)

Targul de Craciun-Cariova (III)

 FEERIE LA CRAIOVA

Dupa o dimineata petrecuta intr-o atmosfera de Craciun coborata din cartile de povesti, seara am fost intampinati de o adevarata feerie, de parca am fi ajuns intr-un film de pe Diva.

  

Pilda-17 n

Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Grigorie Taumaturgul, episcopul Neocezareei, si Ghenadie, patriarhul Constantinopolului , Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întruaceastă zi, învătătură a lui Varlaam, către Iosaf, dar mai ales către noi.

Ascultati, fratilor si fiilor, ce ni se cade a face după Botez. Să ne lepădăm de tot păcatul si de toată patima si să punem faptele cele bune la temelia credintei, căci credinta, fără de fapte, moartă este asemenea si faptele fără de credintă moarte sunt. Despre aceasta ne învată încă si Pavel Apostolul: „Cu Duhul să umblati si poftele trupului să nu le faceti. Acestea sunt desfrânarea si toată necurătia si celelalte fapte rele: luarea de mită, slujirea la idoli, otrăvirea, vrajba, sfada, iutimea, mânia, cearta, erezia, iubirea de argint, clevetirea, beŃia, mândria si cele asemenea acestora. Căci cei ce fac acestea nu mostenesc împărătia lui Dumnezeu. Că rodul Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinta, blândetile, înfrânarea, sfintirea sufletului si a trupului, smerenia, sfărâmarea inimii, milostenia, nerăutatea, iubirea de oameni, privegherea, pocăinta cea curătitoare de toate păcatele cele făcute mai înainte, lacrimile cu pocăintă si tânguirea pentru ale sale păcate”. Că prin aceste fapte bune proslăvim pe Părintele nostru care este în ceruri. Că zice: „Iubiti pe vrăjmasii vostri, binecuvântati pe cei ce vă blestemă pe voi si vă rugati pentru cei ce vă asupresc pe voi, faceti bine celor ce vă urăsc pe voi, ca să fiti fiii Tatălui vostru Care este în ceruri. Că El răsare Soarele Său peste cei răi si peste cei buni si dă ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Nu osânditi, dar, ca să nu fiti osânditi, iertati si se va ierta vouă. Si nu vă faceti comori pe pământ, unde rugina le strică si furii le sapă si le fură, ci faceti-vă comoară în ceruri, unde nici molia, nici rugina nu o strică si unde furii nu o sapă, nici n-o fură. Că unde vor fi comorile voastre, acolo vor fi si inimile voastre.

Nu vă îngrijiti cu inimile voastre ce ve-ti mânca sau ce ve-ti bea, nici cu trupul cu ce vă veti îmbrăca, că stie Tatăl vostru, Care este în ceruri, că vă trebuie toate acestea. Că Cel ce ne-a dăruit sufletul si trupul, ne va da tuturor hrană si haină. Cel ce hrăneste păsările cerului si florile câmpului atât le înfrumusetează, cu atât mai mult pe voi! Căutati, dar, mai întâi, împărătia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si acestea toate se vor adăuga

vouă. Nu vă îngrijiti pentru ziua cea de mâine, că ziua de mâine se va îngriji de ea însăsi. Deci, toate câte voiti să vă facă vouă oamenii, asemenea si voi să le faceti lor. Să intrati pe poarta cea strâmtă în împărăŃia Cerurilor. Că largă si desfătată este calea ce duce la pierzare si multi sunt cei ce umblă pe ea. Si strâmtă este poarta si îngustă calea, care duce la viată, si putini sunt cei ce o află pe ea. Nu tot omul cel ce-mi zice Mie „Doamne, Doamne” va intra în împărătia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri. Cel ce iubeste pe tatăl său ori pe mama sa, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Si cel ce nu-si ia crucea sa si nu vine în urma Mea nu este vrednic de Mine”.

Iată, acestea si altele asemenea cu acestea, a poruncit Mântuitorul Apostolilor ca să-i învete pe credinciosi. Si acestea toate se cade nouă a le păzi, dacă dorim să câstigăm desăvârsirea si să ne învrednicim, după dreptate, de cununile cele nestricăcioase. Pe care fie ca Dumnezeu, dreptul Judecător, să le dăruiască tuturor celor ce iubesc arătarea Lui.

 

(Proloage)

Targ de Craciun-Craiova (II)

 “Craciun” la Craiova

Desi suntem la mijlocul lunii noiembrie, iar in jur totul miroase a toamna tarzie, cand ajungi in centrul orasului Craiova, simti ca deja suntem in cea mai frumoasa perioada a anului-Craciunul.

Nu stiu anii trecuti cum a fost la Targul de Craciun organizat de olteni, insa anul acesta pot sa spun ca totul este foarte frumos. Totul este gandit si organizat superb: zona de fast-food, zona plina de jocuri, zona copiiilor, zona de concerte.

Azi a fost o zi cu o vreme frumoasa, cu 7 grade in termometre si un soare bland, o vreme care ne-a trimis la plimbare prin centrul Craiovei.