Minunile Maicii
Domnului cu cei cei care se roaga ei (IV)
Maica Domnului, rugându-se Fiului Său, mijloceşte pentru
iertarea lui Daniil, cel care s-a pus chezaş pentru Evloghie pietrarul
Avva
Daniil, preotul Schitului, ne-a povestit nouă, zicând: „Când eram mai tânăr, am
mers la Tebaida şi m-am pogorât la un oraș să-mi vând lucrul mâinilor mele. Și era
acolo un om cu numele Evloghie, care avea meşteşugul pietrăriei şi care,
lucrând până seara, nu gusta nimic toată ziua. Iar după ce se însera, mergea
prin tot oraşul şi pe câţi străini afla, îi ducea în casa sa şi, spălându-le
picioarele cu mâinile sale, îi hrănea pe ei, iar din fărămiturile ce rămâneau,
mânca el, iar ce mai prisosea le arunca la câini. Suindu-mă ca să-mi vând
lucrul mâinilor mele în oraşul acela, am înserat. Şi Evloghie m-a luat şi pe
mine, împreună cu alţi străini în casa sa, şi după obicei, ne-a spălat
picioarele şi ne-a ospătat pe noi; şi aceasta de multe ori mi-a făcut şi mie, şi
altor fraţi care erau cu mine.
Eu,
văzându-i bunătăţile lui, m-am minunat şi am început a posti câte o săptămână,
rugându-mă lui Dumnezeu pentru dânsul, ca să-i dăruiască Dumnezeu multă avere,
să poată hrăni şi mai mulţi străini. Postind trei săptămâni şi mai mult, am slăbit
de post, încât abia mai trăiam, şi iată, am văzut pe Cineva, cu sfântă cuviinţă,
venind către mine şi zicându-mi: „Ce este, Părinte Daniile?”. Iar eu am zis către
Dânsul: „Am făgăduit lui Dumnezeu să nu gust pâine, până ce mă va auzi, pentru
Evloghie, săpătorul de piatră, să-i dea lui bogăţie, ca şi pe mai mulţi străini
să-i odihnească”. Şi mi-a zis mie: „Nu este de trebuinţă, căci bine îi este lui
precum se află acum”. Iar eu am zis: „Nu, Doamne, ci să-i dai lui, ca toţi să proslăvească
numele Tău cel Sfânt”. Şi mi-a răspuns mie iarăşi: „Eu ţi-am spus ţie, că bine
se află. Însă, de voieşti să-i dau lui, te faci chezaş pentru sufletul lui, cum
că se va mântui, dacă îi voi da lui mai multă avere?”. Iar eu am zis către
Dânsul: „Din mâinile mele să ceri sufletul lui”. Şi acestea zicând, m-am aflat
stând ca la Sfânta Înviere şi am văzut pe tânăr, cu sfântă cuviinţă, şezând pe
piatra cea Sfântă, iar Evloghie sta de-a dreapta Lui. Apoi, a trimis la mine
Tânărul acela pe unul din cei ce stăteau înaintea Lui şi mi-a zis mie: „Oare,
tu eşti cel ce te-ai pus chezaş pentru Evloghie?”. Cei ce stăteau de faţă au
zis: „Aşa, Stăpâne, acesta este”. Şi iarăşi mi-a zis mie: „Chezăşia de la tine
o voi cere”. Eu am zis: „Aşa, Stăpâne, de la mine, numai să-i înmulţeşti lui averea”.
Am văzut îndată pe doi voinici băgând în sânul lui Evloghie aur mult şi, cu cât
aceia îi dădeau, cu atât sânul lui mai încăpător se făcea.
Iar
după ce m-am sculat din somn, am cunoscut că mi s-a ascultat rugăciunea şi am
proslăvit pe Dumnezeu. Iar Evloghie, ieşind după obiceiul său la lucru, a lovit
într-o piatră şi a auzit un sunet şi iarăşi a lovit şi a aflat o ferestruică. A
lovit a treia oară din nou, și a găsit-o plină cu aur. Şi înspăimântându-se, se
întreba: „Ce să fac, nu ştiu? De-I voi lua pe aceştia în casa mea, va auzi stăpânul
şi-i va lua pe ei, iar eu voi cădea în ispită. Dar eu îi voi lua pe aceştia şi
îi voi pune unde nu ştie nimeni şi, cumpărând dobitoace, voi zice că pentru cărat
piatra le-am luat pe ele”. Părăsindu-şi lucrul cel bun, pe care îl făcea în
toate zilele cu străinii, a intrat într-o corabie şi s-a dus la Constantinopol.
Iar în acea vreme împărăţea Iustin, unchiul lui Justinian. Şi dând aur mult împăratului
şi dregătorilor lui, ei l-au pus pe el dregător al cetăţii. Şi şi-a cumpărat
case mari, care până în ziua de astăzi se numesc „ale egipteanului”.
Iar
după doi ani am văzut în vis pe Tânărul acela cu sfânta cuviinţă, iarăşi la sfânta
înviere stând pe sfânta piatră. Şi aducându-mi aminte de Evloghie, am zis în
sinea mea: „Oare unde este Evloghie?”. Şi după aceea am văzut pe Evloghie,
izgonit de la faţa Tânărului şi târât de un arap. Deşteptându-mă din somn, am
cunoscut ce însemnează
visul
şi am zis întru sinemi: „Vai mie, păcătosului, ce am făcut? Mi-am pierdut
sufletul meu”.
Sculându-mă,
m-am dus în oraşul acela, unde mai înainte fusese Evloghie tăietor de piatră, făcându-mă
a-mi vinde lucrul mâinilor mele şi aşteptam să vină Evloghie şi să mă ia, după obicei,
în casa lui, însă n-a fost cine să mă ia, după care m-am rugat de o bătrână,
zicând: „Rugu-mă ţie, maică, să-mi aduci mie puţină pâine, ca să mănânc, ca
n-am mâncat astăzi”. Iar ea, degrabă ducându-se mi-a adus pâine şi fiertură, şi
şezând aproape de mine, a început a-mi grăi mie cuvinte duhovniceşti şi
folositoare: „Nu-ţi este ţie de folos, ca să umbli prin lume. Oare nu şti că viaţa
călugărească de linişte are trebuinţă?”, încă şi alte multe cuvinte folositoare
mi-a grăit mie. Iar eu am zis: „Dar cum mă sfătuieşti să fac? Căci lucrul
mâinilor mele am venit să-l vând”. Iar ea mi-a răspuns mie: „Măcar că şi lucrul
mâinilor îl vinzi, să nu zăboveşti aşa noaptea prin oraş”. Iar eu am zis: „Cu
adevărat aşa este”. Şi iarăşi am întrebat-o pe ea: „Spune-mi maică, nu cumva este
în oraşul acesta vreun om temător de Dumnezeu şi primitor de străini?”. Iar ea
mi-a zis: „Părinte şi stăpâne, am avut aici pe un tânăr, tăietor de piatră,
care făcea multă milă cu străinii, dar Dumnezeu văzându-i fapta lui cea bună,
i-a dat lui dar, că am auzit de dânsul că acum este senator în Constantinopol”.
Auzind acestea, am zis în sine-mi: „Eu am făcut uciderea aceasta”.
Intrând
într-o corabie, am mers la Constantinopol şi întrebând şi găsind casa lui
Evloghie, şedeam lângă poartă, vrând să-l văd pe el când va ieşi. Iată l-am văzut
pe el ieşind cu multă mândrie, înconjurat de oameni mulţi şi am strigat:
„Miluieşte-mă că am să-ţi grăiesc ceva în taină”. Iar el n-a voit nici măcar să
se uite la mine, iar slugile lui au voit chiar să mă bată. Dar eu la alt loc ieşindu-i
înainte, iarăşi am strigat. Iar el a poruncit ca să mă bată încă şi mai mult. Şi
aşa am stat patru săptămâni înaintea uşilor casei lui, înviforându-mă de zăpadă
şi de ploaie, şi tot n-am putut să vorbesc cu el. Atunci supărându-mă, m-am dus
la biserică şi m-am aruncat înaintea chipului Domnului nostru Iisus Hristos, cu
lacrimi, şi mă rugam zicând: „Doamne iartă-mă de chezăşia omului acestuia, iar
de nu, atunci şi eu rămân în lume”. Acestea zicându-le în cugetul meu, îndată am
adormit şi iată, a început un sunet mare şi se auzea că vine Împărăteasa şi
înaintea Ei şi în preajma Ei, mergeau mulţime de mii de oameni. Iar eu am
strigat zicând: „Miluieşte-mă, Stăpână”. Iar Ea, stând, mi-a zis: „Ce voieşti?”.
Eu i-am zis Ei: „Pe Evloghie prefectul, l-am luat în chezăşie şi te rog să porunceşti
să fiu slobozit de chezăşia aceasta”. Iar Ea mi-a răspuns mie: „În lucrul
acesta Eu n-am nici un amestec, ci, precum şti, aşa să-ţi împlineşti chezăşia
ta”. Şi deşteptându-mă, am zis în sinea mea: „Măcar de-mi va fi mie să mor, dar
nu mă voi depărta de la porţile lui Evloghie, până nu voi vorbi cu el”.
Şi
am mers iarăşi înaintea porţii lui şi când voia să iasă el, iar am strigat. Alergând
una din slugile lui cu un băţ, atâta bătaie mi-a dat, încât mi-a fărâmat tot
trupul meu. Atunci mâhnindu-mă, am zis în sinea mea: „Mă voi duce la Schit şi,
de va voi Dumnezeu, îl va mântui pe Evloghie, cu judecăţile pe care Le ştie”.
Ducându-mă să caut o corabie, care să meargă la Alexandria, am aflat. Şi cum am
intrat să mergem cu corabia, îndată, de mâhnire şi de bătăi, am căzut ca un
mort şi am adormit. Şi m-am văzut pe mine în vis, că eram la Sfânta Piatră a
cinstitului mormânt. Și Tânărul acela căuta spre mine cu mânie, încât de frică m-am
cutremurat, ca o frunză şi nu puteam nici să-mi deschid nici gura mea, căci mi
se împietrise inima din mine. Şi mi-a zis: „Dar nu te duci ca să-ţi împlineşti
chezăşia ta?”. Atunci a poruncit la doi din cei ce stăteau de faţă ca, legându-mă,
să mă spânzure, apoi m-au bătut destul şi mi-au zis: „Să nu începi nici un
lucru mai presus de măsura ta şi să nu te cerţi cu Dumnezeu”. Şi încă fiind
spânzurat, iată s-a auzit un glas zicând: „Vine împărăteasa”. Şi văzându-o pe
ea, am luat îndrăzneală şi am zis către dânsa cu glas lin: „Miluieşte-mă, Stăpână
a lumii”. Iar ea mi-a zis: „Ce voieşti?”. Şi eu am zis: „Pentru chezăşia lui
Evloghie sunt spânzurat aici”. Şi mi-a zis: „Iată, eu mă voi ruga pentru tine!”
Apoi
am văzut că a mers şi a sărutat picioarele Tânărului aceluia. După aceea, Tânărul
mi-a zis: „De acum să nu mai faci un lucru ca acesta”. Eu am zis: „Nu, Stăpâne.
Eu m-am rugat la început pentru dânsul, ca mai mare să fie, dar am greşit, Stăpâne
iartă-mă”. Apoi a poruncit ca să mă slobozească şi mi-a zis: „Să mergi la
chilia ta, căci Eu iarăşi voi aduce pe Evloghie la rânduiala lui cea dintâi; tu
nu te mai îngriji de aceasta”. După aceea, îndată deşteptându-mă, m-am bucurat
foarte tare, izbăvindu-mă de o chezăşie ca aceasta şi am mulţumit lui Dumnezeu şi
Stăpânei, celei cu totul fără de prihană.
După
trei luni, am auzit că a murit Iustin împăratul şi în locul lui s-a făcut altul
împărat şi a început prigoană asupra stăpânitorilor, şi pe dregătorii cei mari
i-au ucis şi le-au luat averile. Asemenea au făcut şi lui Evloghie, iar el însuşi
a fugit din Constantinopol şi a poruncit împăratul, ca ori unde l-ar afla, să-l
ucidă.
Evloghie
s-a dus la locul său cel dintâi şi şi-a schimbat hainele sale, ca și mai înainte
când era sărac. Și s-au adunat locuitorii oraşului aceluia, ca să-l vadă pe el,
şi-I ziceau lui: „Am auzit de tine că ai fost dregător mare”. Iar el le răspundea:
„De m-ar fi pus pe mine dregător, nu m-aţi fi văzut aici, ci alt egiptean este
acela de care aţi auzit, eu am fost şi m-am închinat la Sfintele Locruri, la
Ierusalim”.
Venindu-şi
în sine, zicea: „Smeritule Evloghie, acum du-te, ia-ţi uneletele tale şi mergi
de lucrează, pentru că aici nu este Constantinopolul, ca nu cumva şi capul tău
să-l pierzi”. Apoi luându-şi uneltele sale, a ieşit la piatra de mai înainte,
unde aflase comoara aceea, socotind că va mai afla şi alta şi lovind în piatră până
la al şaselea ceas, n-a aflat nimic. Atunci, a început să-şi aducă aminte de
hrana şi de dulceaţa mâncărilor pe care le avea în palate şi de amăgirea
mândriei lumii acesteia şi iarăşi zicea către sine: „Scoală-te de lucrează,
pentru că aici este Egiptul”. Apoi, puţin câte puţin, l-a îndreptat pe el
Mântuitorul şi Preasfânata noastră Stăpână la rânduiala lui cea dintâi. Şi făcându-se
seară, iată Evloghie a venit, chemând pe străini la găzduire.
Şi
văzându-l pe el, am suspinat şi, lăcrimând, am zis către Dumnezeu: „Cât sau mărit
lucrurile tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut. Cu adevărat, Tu, Doamne,
faci săraci şi îmbogăţeşti, smereşti şi înalţi şi judecăţile Tale sunt nepătrunse”.
Luându-mă şi pe mine cu alţi săraci, ne-a dus la casa lui, spălându-ne
picioarele şi ne-a pus la masa.
După
ce am mâncat noi, luându-l de o parte, i-am zis lui: „Cum te afli, frate Evloghie?”.
Iar el a zis: „Roagă-te pentru mine, Avvo, căci sunt sărac, neavând nimic”. Iar
eu am zis către el: „O, de n-ai fi avut nici acestea pe care le ai!”. Iar el a
zis: „Pentru ce Avvo? Oare te-am smintit cândva cu ceva?”. Atunci i-am povestit
lui toate cele ce s-au petrecut. Şi plângând îndeajuns, a zis: „Roagă-te avvo,
ca să-mi trimită Dumnezeu cele de trebuinţă, căci de acum mă îndrept”. Iar eu
am zis: „Cu adevărat, fiule, să nu nădăjduieşti să ţi se încredinţeze altceva
de la Hristos, cât vei fi în lumea ceasta, afară de plata ostenelii tale”.
Urându-i cele bune, m-am întors şi a rămas Evloghie aşa, săpând în piatră şi
primind pe străini, până la sfârşitul zilelor sale. Şi ajungând la o 100 de ani
nu s-a lăsat de această lucrare, şi îi dăruia Dumnezeu putere până când s-a
împlinit călătoria vieţii.
Să
ne minunăm de iubirea de oameni a lui Dumnezeu care, după ce l-a înălţat pentru
puţină vreme atât de mult, apoi iarăşi l-a smerit pe el, pentru a-i fi de
folos. Să ne rugăm şi să ne smerim în frica Domnului nostru Iisus Hristos, că doar
vom afla milă la înfricoşătorul Lui scaun, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei
de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria şi ale tuturor Sfinţilor Lui (Proloage
27 martie).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
.jpg)
