Intaietatea sa se dea frumusetii sufletului
Sufletul
ce se minuneaza de frumusetile lumii materiale arata ca inaluntrul sau traieste
lumea cea desarta; de aceea este atras de faptura si nu de Facator, de pamant
si nu de Dumnezeu. Nu are importanta daca pamantul acesta este curat sau are
noroiul pacatului. Atunci cand inima este atrasa de frumusetile lumesti, care
nu sunt pacatoase, dar care nu inceteaza sa fie desarte, simt bucuria lumeasca
a acelui moment, care nu are mangaierea dumnezeiasca, intrariparea launtrica cu
veselie duhovniceasca. Insa cand omul iubeste frumusetea duhovniceasca, atunci
sufletul i se umple si i se infrumuseteaza.
Daca
omul si-ar cunoaste uratenia sa launtrica, n-ar urmari frumuseti exterioare. Inlauntrul
sau, sufletul are atatea pete, atatea mazgaleli, iar noi sa ne ingrijim, de
pilda, de hainele noastre? Ne spalam hainele, le calcam si suntem curati, dar inlauntru
suntem.......nu ma intreba! De aceea, daca cineva ar sesiza ce necuratie
duhovniceasca are inlanutrul sau, n-ar mai sta sa scoata cu atata migala cea
mai mica pata de pe hainele sale, pentru ca acestea sunt de mii de ori mai
curate decat sufletul lui. Dar daca omul nu are in vedere zgura duhovniceasca
pe care o are inlauntrul sau, atunci cauta sa scoata cu migala chiar si cea mai
mica pata. Insa ceea ce trebuie facut este sa-si intoarca toata grija spre
curatia duhovniceasca, spre frumusetea launtrica, iar nu spre cea exterioara. Intaietatea
sa se dea frumusetii sufletului, frumusetii duhovnicesti, iar nu frumusetii
desarte, pentru ca Domnul ne-a spus: „ce-i va folosi omului, daca va castiga
lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu