Diavolul este neputincios
-Parinte,
imi spune gandul ca diavolul, mai ales in zilele noastre, are multa putere.
-Diavolul
are rautate si ura, nu putere. Dragostea lui Dumnezeu este atotputernica. Satana
incearca sa para atotputernic, dar nu reuseste. Pare puternic, dar este cu
desavarsire neputincios. Multe planuri ale sale de distrugere se strica inainte
de a incepe sa se realizeze. Ar lasa vreodata un tata foarte bun niste
haimanale sa-i bata copiii?-Parinte, ma tem de diavoli.
-De ce sa te temi? Diavolii nu au nici o putere. Hristos este Atotputernic. Ispititorul este putred. Nu porti cruce? Armele diavolului sunt slabe. Hristosul nostru ne-a inarmat cu Crucea Sa. Numai cand lasam armele cele duhovnicesti, atunci vrajmasul are putere. Un preot ortodox a aratat o cruciulita mica unui vrajitor si a facut sa se cutremure diavolul pe care acela il chemase cu vrajile lui.
-De ce se teme atat de mult de Cruce?
-Pentru ca atunci cand Hristos a primit scuiparile, palmuirile si loviturile, a zdrobit imparatia si stapanirea diavolului. In ce chip a biruit Hristos? „Cu trestia a zdrobit stapanirea diavolului”, spune un oarecare Sfant. Adica atunci cand I-au dat ultima lovitura cu trestia peste cap, atunci a zdrobit stapanirea diavolului. Asadar rabdarea este apararea duhovniceasca, iar smerenia, arma cea mai puternica impotriva diavolului. Cel mai mare balsam al Jertfei de pe Cruce a lui Hristos este faptul ca a zdrobit pe diavolul. Dupa rastignirea lui Hristos, diavolul este ca sarpele caruia i s-a luat otrava sau ca si cainele caruia i s-au scos dintii. S-a luat otrava de la sarpe, s-au scos dintii de la caini, adica de la diavoli, care acum sunt dezarmati, iar noi inarmati cu Crucea. Nimic, nimic nu pot face diavolii fapturii lui Dumnezeu, daca nu le dam noi drepturi. Fac numai galagie; nu au stapanire.
Odata, pe cand eram la Chilia Sfintei Cruci, am petrecut o priveghere foarte frumoasa, caci noaptea s-au adunat multi diavoli in podul chiliei. La inceput loveau puternic, ca si cum ar fi avut baroase, apoi faceau zgomot, ca si cum ar rostogoli cioate mari, trunchiuri de copaci. Eu am facut semnul Crucii pe tavan si am cantat: „Crucii Tale ne inchinam, Stapane...”. de indata ce terminam, incepeau iarasi cioatele. „Acum, mi-am spus, vom face doua strani. Una voi cu cioatele, acolo sus, si una eu, aici jos”. Cand incepeam eu, se opreau aceia. Odata cantam: „Crucii Tale ne inchinam.....”, apoi „Doamne, arma asupra diavolului, Crucea Ta ai dat-o noua....”. Am petrecut cea mai placuta noapte cu psalmodie, iar atunci cand ma opream putin, continuau aceia cu distractia. De fiecare data prezentau o alta cantare.
-Cand ati cantat prima oara n-au plecat?
-Nu. Ci de indata ce terminam eu, incepeau aceia. Da, trebuia sa scoatem o priveghere la amandoua stranile. A fost o priveghere frumoasa. Am cantat cu sete. Am petrecut zile placute....
-Parinte, cum este diavolul?
-Stii ce „frumos” este? Ceva deosebit. Numai sa-l vezi. O, cat este de bine ca dragostea lui Dumnezeu nu ingaduie ca omul sa-l vada pe diavol!caci cei mai multi ar fi murit de frica. Gandeste-te ce s-ar intampla cu omul daca l-ar vedea cum actioneaza, daca i-ar vedeachipul lui cel „dulce”! unii insa ar fi avut cea mai buna distractie. Stii ce distractie? Cum ii spune? Cinema?...dar ca sa vada cineva un astfel de film, trebuie sa plateasca mult....si nu stiu daca l-ar putea vedea.!
-Are coarne, coada?
-Da, toate accesoriile!!!
-Parinte, diavolii s-au facut atat de urati atunci cand au cazut si din ingeri au devenit diavoli?
-Ei,. Desigur! Si acum sunt ca loviti de trasnet. Daca un trasnet cade si loveste un copac, oare acesta nu se va face indata un bustean negru? Asa sunt si ei, ca loviti de trasnet. Intr-o vreme ii spuneam lui aghiuta: „Vino sa te vad, ca sa nu cad in mainile tale! Daca acum numai cat te vad imi dau seama cat de rau esti, cat rau nu-mi vei face daca s-ar intampla sa cad in mainile tale!”
(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan –
Parintele Paisie Aghioritul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu