Diavolul este prost

 

 

            -Parinte, aghiuta stie ce avem in inima noastra?

            -Aceasta ar mai lipsi, sa cunoasca si inimile! Numai Dumnezeu este cunoscator de inimi si numai robilor Sai El le descopera uneori, pentru binele nostru, ce avem in inimile noastre. Aghiuta stie numai vicleniile si rautatile ce le sadeste in uneltele lui; nu stie gandurile noastre cele bune. Numai din experienta pricepe unele lucruri, dar si in acestea de cele mai multe ori greseste. Iar daca Dumnezeu nu ar ingadui sa le priceapa nici pe acestea, ar gresi mereu in toate, deoarece diavolul este intunecat. Vizibilitate zero!!! Nu stie, de pilda, un gand bun de-al nostrul Daca avem vreun gadn rau, pe acela il stie, pentru ca el insusi il sadeste. Daca eu vreau sa merg sa fac o fapta buna undeva, sa mantuiesc un om, diavolul nu stie aceasta. Cand insa acela ii insufla cuiva un gand si-i spune: „Du-te si mantuieste pe cutare om!” – si il va broda in acelasi timp si cu mandrie, atunci stie gandul acesta. Prin faptul ca omul primeste mandria, da drept ispititorului. Lucrurile sunt foarte fine. Va aduceti aminte de intamplarea cu Avva Macarie? Odata l-a intalnit pe diavolul, care se intorcea din pustia cea mai apropiata, unde fusese ca sa ispiteasca pe frati. Acesta i-a spus: „Toti fratii s-au salbaticit impotriva mea, afara numai de unul care este prietenul meu si ma asculta, iar cand ma vede se invarte ca un titirez”. „Cine este fratele acela?”, l-a intrebat Avva Macarie. „Tepempt se numeste”, i-a raspuns acela. Merge Cuviosul si-l afla pe fratele. Printr-un mestesug a reusit sa-l faca sa-i descopere gandurile si astfel l-a ajutat. Cand l-a intalnit din nou pe diavol, l-a intrebat despre frati, iar acela i-a raspuns: „Toti s-au salbaticit foarte tare impotriva mea. Si cel mai rau este ca si acela care imi era prieten, nu stiu cum s-a facut de s-a schimbat, iar acum este cel mai salbatic dintre toti!”. Nu stia ca mersese Avva Macarie si il adusese pe fratele acela la calea cea buna, pentru ca Avva macarie lucrase cu smerenie, cu dragoste, si de aceea diavolul nu a avut nici un drept asupra acelui gand. Daca Avva Macarie s-ar fi mandrit, ar fi alungat Harul lui Dumnezeu si diavolul ar fi avut dreptul lui. Atunci el ar fi stiut aceasta, pentru ca el i-ar fi brodat mandria.
            -Daca omul ar spune un gand bun de-al sau undeva, diavolul l-ar putea asculta si sa-l ispiteasca dupa aceea?
            -Cum sa-l auda daca acela nu are „diavol”? Daca insa l-ar spune ca sa se mandreasca, ar intra ispititorul la mijloc. Adica daca exista o predispozitie catre mandrie si cineva spune cu mandrie: „Voi merge sa-l mantuiesc pe acesta”, diavolul intra la mijloc si atunci stie gandul nostru. Dar daca acela actioneaza cu smerenie, din dragoste, diavolul nu cunoaste gandul. Este trebuinta de atentie. Lucrurile sunt foarte fine. De aceea Parintii spun ca viata duhovniceasca este ‚stiinta stiintelor”.
            -Dar cum se intampla, Parinte, ca un vrajitor sa spuna despre trei fete ca una se va realiza, alta nu va reusi, iar cealalta va ramane nemaritata si chiar sa se intample aceasta?
            -Diavolul are experienta. Asa cum, de pilda, un arhitect cand vede o casa ce se primejduieste sa cada, este in stare sa spuna cat va mai tine, tot astfel si acesta vede pe cineva cum merge si cu experienta ce o are, spune cum va sfarsi.
            Diavolul nu este destept, ci este foarte prost. El este numai o incurcatura; nu-i dai de capat. Face si lucruri inteligente si prostii. Tertipurile lui sunt grosolane. Dumnezeu a iconomisit asa ca sa-l pricepem. Trebuie sa fie foarte intunecat cineva de mandrie ca sa nu-l priceapa. Cand avem smerenie, putem pricepe cursele diavolului, deoarece prin smerenie omul se lumineaza si se inrudeste cu Dumnezeu. Smerenia este cel care il secatuieste pe diavol.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Parintele Paisie Aghioritul)