duminică, 22 septembrie 2024

Sfantul Grigorie Dialogul

 Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Mucenic Teodosie de la Manastirea Brazi, mitropolitul Moldovei si ale Sfantului Sfintit Mucenic Foca, episcop de Sinope, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Cuvânt din Everghitinos, al Sfântului Grigorie Dialogul, către diaconul Petru, despre vedenii de chinuri de la duhurile răutătii, spre zidire.

Teodor era un copil foarte neasezat, care mai mult de nevoie decât de voie, l-a urmat pe fratele său în mănăstire, acesta fiind călugăr. Si, fiind el si foarte nesupus, că, dacă cineva i-ar fi spus ceva bun pentru mântuirea lui, nu numai că nu făcea, dar nici să audă nu voia, nici nu suferea vreodată să umble în haina sfintei petreceri. Dar, fiind el lovit de boala ciumei în coapsă si venind în ceasul cel de pe urmă, s-au adunat toti fratii. Si dacă l-au văzut pe dânsul stingându-se, că trupul lui murise, răcindu-se din toate părtile, si că putină căldură de viată mai rămăsese numai în pieptul lui, făceau rugăciuni deosebite pentru dânsul, rugându-se iubitorului de oameni, Dumnezeu, să fie lui milostiv, la iesirea lui din

această lume. Si, rugându-se fratii, deodată acela a început a striga cu mare glas si a tăia rugăciunile fratilor zicând: „Depărtati-vă de la mine, depărta-ti-vă, că iată balaurului m-am dat spre mâncare si pentru a voastră stare de fată nu poate să mă mănânce. Că, iată, capul meu l-a îmbucat în gura lui. Deci, dati-i loc ca să nu mă chinuiască mai mult si ce are a face, să facă mai repede, de vreme ce lui am fost dat spre mâncare.

Pentru ce să mai rabd întârziere?” Iar fratii i-au zis lui: „Fă, frate, semnul cinstitei si de viată făcătoarei cruci peste tine”. Iar acela, cu preatare strigare, a răspuns, zicând: „Eu vreau pe mine a mă însemna, dar nu pot, că de balele balaurului sunt îngeuiat”. Iar fratii auzind, căzând la pământ cu lacrimi si mai cu osârdie se rugau pentru izbăvirea lui. Deci, petrecând ei în rugăciune, bolnavul cu mare glas striga: „Multumire lui Dumnezeu! Că iată balaurul, cel ce mă luase spre mâncare, a fugit si a sta nici n-a răbdat rugăciunilor voastre. Deci, acum, pentru păcatele mele rugati-vă, că gata sunt a mă întoarce si a părăsi viata cea mirenească cu desăvârsire”.

Deci, îndată după aceasta, dobândind putere de viată, cu toată inima, s-a întors către Dumnezeu, schimbându-si socotinta ca unul care a fost pedepsit, din destul, cu bătaia. Si asa a iesit din trup. Că acesta a văzut muncirea cea de după moarte, pentru al său folos; iar altii, pentru a noastră zidire, spun chinurile cele de la duhurile cele rele, pe care le-au văzut, încă suflând si apoi, îndată, îsi dau duhul.

Tot asa era un bărbat cu numele Hrisaorie. După ale lumii acesteia, era foarte vestit, dar cu cât prisosea în bogătii, pe atât si în patimi era bogat, întru mândrie îngâmfându-se, voilor trupesti supunându-se, spre grămădirea de bogătii cu sârguintă nevoindu-se, cu zgârcenia, peste măsură, aprinzându-se. Deci, binevoind Domnul a pune sfârsit atâtor

patimi, l-a lăsat să cadă în boală purtătoare de moarte. Si ajungând la ceasul mortii, având ochii deschisi, a văzut înfricosătoare si întunecate duhuri, stând înaintea lui si trăgându-l pe el cu sila, ca să-l ducă spre încuietorile iadului. Deci a început a tremura si a se îngălbeni, sudorile peste tot curgându-i, cerând cu glas mare hotărârea asteptată si strigând si pe fiul său, Maxim cu numele, (pe care si eu, mai pe urmă, fiind

călugăr, l-am cunoscut) pe acesta cu preaiute si amestecată strigare chemându-l, zicea: „Maxime, aleargă, că niciodată rău tie nu ti-am făcut, întru credinta ta primeste-mă”. Deci, Maxim, tulburat si plângând, a venit îndată si, împreună cu dânsul, toti ai casei. Dar acestia nu vedeau duhurile cele viclene, care îl trăgeau cu sila pe dânsul. Iar venirea lor o pricepeau din mărturisirea bolnavului, prin gălbenirea si prin chipul celui ce pătimea.

Că, de frică si de vederea lor cea întunecată, încoace si încolo în pat se întorcea. Iar uneori, pe partea stângă zăcând, le vedea pe ele stând înaintea lui. Si vederea lor n-o putea suferi. Iar alteori, spre perete întorcându-se, si acolo de fată le vedea. Si, deznădăjduindu-se a se izbăvi de dânsele, în mare strâmtoare fiind, cu mare glas a început a striga: „Izbăveste-mă măcar până dimineată”. Si întru aceste strigăte, a iesit din trup.

Deci, luminat se arată că, nu pentru sine, ci pentru noi a văzut acestea, ca noi, acestea învătându-ne, să ne temem si să ne îndreptăm, căci, ce i-a folosit aceluia vederea duhurilor rele, mai înainte de moarte, si cererea de izbăvire? Pe care, chiar cerând-o, nu a dobândit-o.

 (Proloage).

Acatistul zilei

Niciun comentariu: