Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Mucenic Teodosie de la Manastirea Brazi, mitropolitul Moldovei si ale Sfantului Sfintit Mucenic Foca, episcop de Sinope, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Cuvânt din
Everghitinos, al Sfântului Grigorie Dialogul, către diaconul Petru, despre
vedenii de chinuri de la duhurile răutătii, spre zidire.
Teodor era un copil
foarte neasezat, care mai mult de nevoie decât de voie, l-a urmat pe fratele
său în mănăstire, acesta fiind călugăr. Si, fiind el si foarte nesupus, că,
dacă cineva i-ar fi spus ceva bun pentru mântuirea lui, nu numai că nu făcea,
dar nici să audă nu voia, nici nu suferea vreodată să umble în haina sfintei
petreceri. Dar, fiind el lovit de boala ciumei în coapsă si venind în ceasul
cel de pe urmă, s-au adunat toti fratii. Si dacă l-au văzut pe dânsul
stingându-se, că trupul lui murise, răcindu-se din toate părtile, si că putină
căldură de viată mai rămăsese numai în pieptul lui, făceau rugăciuni deosebite
pentru dânsul, rugându-se iubitorului de oameni, Dumnezeu, să fie lui milostiv,
la iesirea lui din
această lume. Si,
rugându-se fratii, deodată acela a început a striga cu mare glas si a tăia
rugăciunile fratilor zicând: „Depărtati-vă de la mine, depărta-ti-vă, că iată
balaurului m-am dat spre mâncare si pentru a voastră stare de fată nu poate să
mă mănânce. Că, iată, capul meu l-a îmbucat în gura lui. Deci, dati-i loc ca să
nu mă chinuiască mai mult si ce are a face, să facă mai repede, de vreme ce lui
am fost dat spre mâncare.
Pentru ce să mai rabd
întârziere?” Iar fratii i-au zis lui: „Fă, frate, semnul cinstitei si de viată
făcătoarei cruci peste tine”. Iar acela, cu preatare strigare, a răspuns,
zicând: „Eu vreau pe mine a mă însemna, dar nu pot, că de balele balaurului
sunt îngeuiat”. Iar fratii auzind, căzând la pământ cu lacrimi si mai cu
osârdie se rugau pentru izbăvirea lui. Deci, petrecând ei în rugăciune,
bolnavul cu mare glas striga: „Multumire lui Dumnezeu! Că iată balaurul, cel ce
mă luase spre mâncare, a fugit si a sta nici n-a răbdat rugăciunilor voastre.
Deci, acum, pentru păcatele mele rugati-vă, că gata sunt a mă întoarce si a
părăsi viata cea mirenească cu desăvârsire”.
Deci, îndată după
aceasta, dobândind putere de viată, cu toată inima, s-a întors către Dumnezeu,
schimbându-si socotinta ca unul care a fost pedepsit, din destul, cu bătaia. Si
asa a iesit din trup. Că acesta a văzut muncirea cea de după moarte, pentru al
său folos; iar altii, pentru a noastră zidire, spun chinurile cele de la
duhurile cele rele, pe care le-au văzut, încă suflând si apoi, îndată, îsi dau
duhul.
Tot asa era un bărbat
cu numele Hrisaorie. După ale lumii acesteia, era foarte vestit, dar cu cât
prisosea în bogătii, pe atât si în patimi era bogat, întru mândrie
îngâmfându-se, voilor trupesti supunându-se, spre grămădirea de bogătii cu
sârguintă nevoindu-se, cu zgârcenia, peste măsură, aprinzându-se. Deci,
binevoind Domnul a pune sfârsit atâtor
patimi, l-a lăsat să
cadă în boală purtătoare de moarte. Si ajungând la ceasul mortii, având ochii
deschisi, a văzut înfricosătoare si întunecate duhuri, stând înaintea lui si
trăgându-l pe el cu sila, ca să-l ducă spre încuietorile iadului. Deci a
început a tremura si a se îngălbeni, sudorile peste tot curgându-i, cerând cu
glas mare hotărârea asteptată si strigând si pe fiul său, Maxim cu numele, (pe
care si eu, mai pe urmă, fiind
călugăr, l-am cunoscut)
pe acesta cu preaiute si amestecată strigare chemându-l, zicea: „Maxime,
aleargă, că niciodată rău tie nu ti-am făcut, întru credinta ta primeste-mă”.
Deci, Maxim, tulburat si plângând, a venit îndată si, împreună cu dânsul, toti
ai casei. Dar acestia nu vedeau duhurile cele viclene, care îl trăgeau cu sila
pe dânsul. Iar venirea lor o pricepeau din mărturisirea bolnavului, prin
gălbenirea si prin chipul celui ce pătimea.
Că, de frică si de vederea lor cea întunecată, încoace si încolo în pat se întorcea. Iar uneori, pe partea stângă zăcând, le vedea pe ele stând înaintea lui. Si vederea lor n-o putea suferi. Iar alteori, spre perete întorcându-se, si acolo de fată le vedea. Si, deznădăjduindu-se a se izbăvi de dânsele, în mare strâmtoare fiind, cu mare glas a început a striga: „Izbăveste-mă măcar până dimineată”. Si întru aceste strigăte, a iesit din trup.
Deci, luminat se arată
că, nu pentru sine, ci pentru noi a văzut acestea, ca noi, acestea învătându-ne,
să ne temem si să ne îndreptăm, căci, ce i-a folosit aceluia vederea duhurilor
rele, mai înainte de moarte, si cererea de izbăvire? Pe care, chiar cerând-o,
nu a dobândit-o.
(Proloage).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu