Pentru rugaciunile Sfantului Voiedod Neagoe Basarab si ale Dreptului Ghedeon si pentru mutarea Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
În această
zi, Cuvânt despre un tânăr, mântuit de Sfântul Evanghelist loan.
Marele Mucenic al lui
Hristos, Ioan Evanghelistul, venind în cetatea Asiei (Efes), a aflat pe un
tânăr de bun neam, mare la trup si frumos la chip si voia sufletul lui să fie
credincios. Deci, învătându-l din destul pe el poruncile lui Dumnezeu, mai pe
urmă l-a dus pe el la episcopul cetătii aceleia si i-a zis lui: „Episcope, pe
acest tânăr ti-l dau tie, martor fiindu-ne Sfântul Duh, ca să-l păzesti pe el
de tot lucrul rău.” Si, acestea zicând, Ioan Apostolul s-a dus în alte părti,
ca să-i învete pe oameni a crede în Hristos. Iar episcopul luându-l pe acel
tânăr, îl învăta si-l povătuia cu tot dinadinsul. Si, nu după multe zile, l-a
botezat. Deci, socotind că l-a întărit pentru totdeauna cu botezul pe tânăr,
episcopul după aceea nu-l mai povătuia pe el, ca la începutul învătăturii. Dar,
nu după multă vreme, tânărul a slăbit în credintă si s-a lipit de niste tineri,
oameni fără de minte si a început împreună cu dânsii a umbla la ospete scumpe,
la vin mult si la desfrânări de toată noaptea, iar, după aceea, la tâlhărit,
încât mai pe urmă l-au luat acei răi prieteni până si în munte. Si, pentru că
era mare la trup, tâlharii si l-au pus vătaf si cu totul nemilostiv l-au făcut
pe el si fără de Dumnezeu, amarnic si cumplit. Si, trecând un an, a venit Ioan
la Efes si înaintea tuturor a zis episcopului: „O, episcope, să-mi aduci mie datoria,
care ti-am încredintat-o”. Iar episcopul s-a mirat de acel cuvânt, ca si când
Ioan îl întreba pe el, despre lucruri scumpe sau despre aur. Si dacă Ioan l-a
văzut că nu se pricepe, i-a zis: „Să-mi aduci mie pe tânărul pe care ti l-am
încredintat”. Iar episcopul, auzind, a suspinat foarte si a zis către Ioan: „A
murit tânărul”. Iar Ioan i-a zis: „Cum si în ce chip? Cu moarte sufletească sau
trupească?” Si a zis episcopul : „Adevărat este, cu moarte sufletească. Că
foarte vrăjmas s-a făcut si, mai ales, tâlhar cumplit”. Si a zis Ioan
episcopului: „Au nu te pusesem păzitor sufletului tânărului acestuia si bun
păstor la oaia lui Hristos? Deci acum să-mi aduci
mie un cal, ca să
încalec pe el, si voi merge la locul unde este tâlharul”.
Si, încălecând Ioan pe
cal, a alergat degrabă, căutând oaia cea pierdută a lui Hristos. Si, ajungând
la munte, unde făcea tâlhării, îl prinseră străjile tâlhăresti. Si se ruga
Ioan, zicând: „Să mă duceti pe mine la căpetenia voastră”. Si, luându-l pe el,
l-au dus. Iar el sta întrarmat. Si cum l-a văzut pe Ioan la sine venind,
rusinându-se, a fugit. Iar Ioan, uitându-si bătrânetele, alerga tare după
tânăr, zicând: „Pentru ce fugi de mine, o, fiule al bătrânului tău? Si pentru
ce-mi faci mie osteneală, fiule? Stai, miluieste-mă pe mine străinul,
neputinciosul bătrân. Stai, nu te teme, ai nădejde de mântuire. Pentru tine voi
răspunde eu înaintea lui Dumnezeu, pentru tine eu îmi voi pune sufletul meu,
precum Domnul Iisus
Hristos pentru noi. Nu
te teme, fiul meu, nu te înspăimânta. Hristos m-a trimis pe mine, ca să-ti dau tie
slobozire păcatelor. Eu voi pătimi pentru tine: asupra mea să fie sângele pe
care tu l-ai vărsat, pe grumajii mei să fie sarcina păcatelor tale, fiul meu”.
Si acestea, auzindu-le, a stat tânărul si-si arunca armele, tremurând foarte si
plângând. Si s-a apropiat de Ioan, sărutându-l pe el cu lacrimi, iar dreapta
lui si-o ascundea, pentru că era
încă pătată de sânge.
Deci, luându-l pe el de la tâlhărit, s-au întors în Efes si l-a dus pe el la
Biserică, dându-ne nouă tuturor chip de pocăintă adevărată, ca nimeni din noi,
căzând în multe păcate, să nu deznădăjduim de a noastră mântuire, ci, la pocăintă
venind, să câstigăm mila lui Dumnezeu. Că El voieste să ne mântuiască pe noi si
la cunostinta adevărului să ne ducă.
(Proloage).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu