Pentru Inainte-praznuirea Inaltarii Sfintei Cruci si pentru rugaciunile Sfintilor Sfintiti Mucenici Corneliu Sutasul si Ciprian, episcopul Cartaginei, ale Sfantului Cuvios Ioan de la Prislop si ale Sfintilor Mucenici din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian si Valerian, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, cuvânt din Pateric, despre mânie si pocăintă.
Un frate oarecare avea
necaz asupra altui frate, care, întelegând că acela are necaz asupra lui, a
mers la dânsul, vrând să se smerească, să-si ceară iertare si să se împace cu
dânsul. Deci, bătând el la usa fratelui, acela n-a vrut nicidecum să-i deschidă
si să-l primească. Iar acesta, dacă a văzut că nu-i deschide, s-a scârbit si
el, si, mergând la un bătrân, i-a spus lui despre acel frate, jeluindu-se că
are necaz pe el si a mers la dânsul să-si ceară iertăciune si să se împace cu
dânsul, dar nu l-a primit, nici i-a deschis lui usa. Iar bătrânul i-a zis lui:
„Caută, fiule, si-ti ia seama că poate ai vreun gând în inima ta, că tu nu esti
cu nimic vinovat, nici i-ai făcut lui vreun rău, ci el a făcut rău si este
vinovat. Si, asa, pe tine însuti te îndreptătesti, iar pe el îl învinovătesti.
Deci, pentru aceasta, nu-i dă lui Dumnezeu îndemn ca să-ti deschidă si să te
primească, fiindcă mergi la dânsul nu cu adevărată pocăintă, ci cu fătărnicie.
Deci, mergi si pune în inima ta, că tu ai gresit si tu esti vinovat, iar pe
dânsul dezvinovăteste-l si asa îi va da lui îndemnare si umilintă, ca să se
smerească si să se împace cu tine.” Si i-a spus lui această povestire: „Erau
doi oameni mireni, în Egipt, în tinutul Alexandriei, si erau amândoi cu bună
cucernicie si cu viată bună. Acestia, sfătuindu-se amândoi, au lăsat lumea si
s-au călugărit împreună. Si auzind ei citindu-se cuvântul ce este scris în
Sfânta Evanghelie, care zice că unii s-au scopit pe sine pentru împărătia
Cerului, si râvnind acelui cuvânt, s-au scopit pe sine amândoi. Si, nestiind ei
puterea dumnezeiestii Scripturi, li se părea că mare bunătate au făcut ei cu
acea faptă, că s-au scopit pe sine pentru împărătia Cerului. Iar arhiepiscopul,
auzind de acest lucru al lor, i-a despărtit pe ei de Sfânta Biserică. Iar ei se
răzvrăteau asupra arhiepiscopului, zicând că pentru oarecare pizmă si fără
dreptate i-a despărtit pe ei de Biserică si s-au sfătuit să meargă la
arhiepiscopul lerusalimului, să se jeluiască si să-si spună pricina lor si
acela îi va binecuvânta si-i va împăca, iarăsi, pe ei cu Biserica. Deci au mers
la arhiepiscopul lerusalimului si au început a se jelui pentru strâmbătatea ce
le-a făcut lor arhiepiscopul Alexandriei, de i-a despărtit pe ei de Biserică,
si spunându-i si pentru care pricină i-a despărtit. Iar arhiepiscopul
lerusalimului, auzind acestea, a zis lor: „Si eu vă despart pe voi”. Iar ei,
auzind aceasta, s-au necăjit foarte. Si, sfătuindu-se, au zis unul către altul:
„să mergem, frate, la arhiepiscopul Antiohiei si acela, văzând supărarea sl
strâmbătatea ce tragem, nefiind vinovati, îsi va face milă si ne va primi pe
noi”. Si asa au mers la arhiepiscopul Antiohiei si i-au spus lui jalba si
pricina lor, iar arhiepiscopul, auzind, a zis lor: „Si eu vă despart pe voi”.
Iar ei, în loc de nădejdea ce aveau că-i va bucura acel arhiepiscop, auziră
dimpotrivă si pe acesta, ca si pe ceilalti, zicându-le: „Si eu vă despart pe
voi”. Si s-au sfătuit aceia să meargă la Roma, la papa, zicând: „Să mergem,
frate, la papa si el ne va primi pe noi si ne va da izbândă nouă fată de toti
ceilalti”. Si asa, au plecat, si au mers la Roma, la papa si s-au jeluit si au
spus papei toată pricina lor, si cum toti arhiepiscopii, necăutându-le
dreptatea si nevinovătia, i-au despărtit pe ei de Sfânta Biserică, fără de nici
o pricină sau vină. Iar papa, auzind acestea, le-a zis lor: „Si eu vă despart
pe voi”. Iar ei, auzind si de la papa tot acelasi cuvânt pe care l-au auzit de
la ceilalti arhiepiscopi, vorbeau între ei, zicând: ,,Ce vom face, frate, că acestia
sunt uniti toti la un cuvânt, fiindcă ei se adună în soboare, toti la un loc,
si se sfătuiesc si se unesc să tină toti una si să fie toti într-un cuvânt. Ci
noi, frate, să mergem la Sfântul Epifanie, arhiepiscopul Ciprului si să ne
jeluim si să-i spunem lui toată pricina noastră. Si acela, fiind om sfânt si
prooroc si cunoscător, ne va cunoaste supărarea si nevinovătia noastră si
necazul ce tragem fără dreptate si ne va primi pe noi”. Si asa, iesind din
cetatea Romei, au plecat si au mers în Cipru. Si dacă s-au apropiat de cetatea
unde era Sfântul Epifanie, Dumnezeu i-a descoperit Sfântului venirea acelor doi
călugări si osteneala si pricina lor. Iar Sfântul Epifanie, înstiintându-se
despre dânsii, îndată a trimis pe un cleric al său întru întâmpinarea lor, ca
să le spună că nici în cetatea lui să nu îndrăznească să intre, că nu-i
primeste pe ei. Iar ei, auzind aceasta, s-au umilit în inimile lor si s-au
smerit pe sine, vorbind unul către altul si zicând: „Cu adevărat, frate, noi am
gresit lui Dumnezeu. Si pentru ce, dar, umblăm zbuciumându-ne, vrând să ne
îndreptătim noi? Că, iată, asa precum socoteam noi, toti fără de dreptate si
fără de nici o vină, unul după altul, ne despărtiră pe noi de Sfânta Biserică.
Iar acesta, încă nici n-am mers la dânsul să ne jeluim lui si să ne spunem
pricina noastră, si nici nu ne-a văzut pe noi, ci, fiind el om sfânt si prooroc
cunoscător, iată că însusi Dumnezeu i-a descoperit lui si i-a arătat venirea
noastră la dânsul si greseala noastră, pentru care ne-a poruncit nouă nici în
cetatea lui să nu intrăm. Pentru aceea, frate, în zadar ne ostenim noi, umblând
să ne îndreptătim, că noi am gresit lui Dumnezeu si Dumnezeu i-a arătat lui greselile
noastre. Pentru aceea, nu numai că nu ne primeste pe noi să vedem fata lui, dar
nici în cetate nu ne dă voie să intrăm. Si asa au început a se umili si a
plânge si a se smeri, cunoscându-si greseala si păcatul lor. Iar cunoscătorul
de inimi, Dumnezeu, văzându-i pe dânsii că si-au cunoscut greseala lor si că
s-au umilit în inimile lor si se smeresc, căindu-se de păcatul lor, a
descoperit si a arătat iarăsi si aceasta Sfântului Epifanie, că si-au cunoscut
păcatul si că se smeresc, căindu-se. Si i-a poruncit lui să trimită ca să-i
cheme si să-i primească pe ei, că si-au cunoscut greseala lor si că se căiesc.
Si a trimis Sfântul Epifanie la dânsii si i-a chemat la sine si, cu multe
cuvinte de folos i-a învătat si i-a mângâiat pe ei si i-a primit în Sfânta
Biserică si i-a împărtăsit pe ei cu Sfintele Taine si a scris pentru dânsii la
arhiepiscopul Alexandriei, zicând: „Primeste, frate, pe fiii tăi, că adevărat,
acum, s-au smerit si s-au pocăit”. Si asa i-a trimis pe ei la locul lor.”
Această povestire,
spunându-o bătrânul fratelui, i-a zis lui: „lată fiule, aceasta este adevărata
tămăduire a sufletului, ca întru toate lucrurile să ne smerim, defăimându-ne si
ocărându-ne, descoperindu-ne si vădindu-ne înaintea lui Dumnezeu păcatele
noastre, iar nu ale fratelui nostru”. Acestea auzindu-le, fratele s-a umilit în
inima sa si a făgăduit că va face după cuvântul bătrânului. S-a dus, iarăsi, cu
smerenie la acel frate, care avea necaz pe el, să se roage să-l ierte pe el si,
bătând la usa chiliei, îndată a auzit si i-a deschis lui. Si mai înainte de a
se pleca el si a-si cere iertăciune, acela s-a închinat lui cu smerenie,
zicând: „Iartă-mă, frate, că te-am scârbit pe tine”. Si asa, cu dragoste, din
tot sufletul, sărutându-se unul cu altul, s-a făcut mare bucurie între dânsii.
(Proloage).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu