luni, 9 septembrie 2024

Despre pocainta

 Pentru rugaciunile Sfintilor si Dreptilor Dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana, ale Sfantului Cuvios Chiriac de la Tazlau, ale Sfantului Cuvios Onufrie de la Vorona si ale Sfintilor Parinti de la Sinodul al III-lea Ecumenic, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Întru această zi, cuvânt pentru pocăintă.

Într-o cetate a fost un episcop care, după reaua mestesugire a diavolului, a căzut în desfrânare. Deci, într-una din zile, făcându-se adunare în Biserică, nestiind nimeni de păcatul lui, după ce s-a adunat tot poporul, s-a mărturisit singur înaintea tuturor, zicând: „Eu în desfrânare am căzut”. Si, intrând, si-a pus omoforul său pe altar, zicând: „De acum eu nu mai pot să vă fiu vouă episcop”. Si a strigat tot poporul cu plângere, grăind: „Păcatul tău asupra noastră să fie, părinte, numai tu să ne fii la episcopie”. Si după multă rugăminte le-a zis lor: „De voiti să rămân la episcopie, să faceti ceea ce vă voi spune”. Si a poruncit să încuie usile cele de pe lături. Si s-a aruncat pe sine lângă o singură usă cu fata în jos si a zis către popor: „Să nu aibă parte de Dumnezeu acela care, iesind, nu mă va călca pe mine cu picioarele!” Si au făcut după cuvântul lui. Iar când si cel mai de pe urmă iesea, a venit din cer glas, grăind: „Pentru smerenia lui cea multă, am iertat lui păcatul”. Si, aceasta auzind, tot poporul a preaslăvit pe Dumnezeu.

(Proloagele)

Acatistul zilei

Niciun comentariu: