Pentru rugaciunile Sfantului Apostol Iacob al lui Zevedeu, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, despre ascultarea de părinti.
În zilele lui Teodosie
cel Mare (379 – 395) era în Constantinopol un om, cu numele Iulian, îmbunătătit
cu viata si foarte bogat în tineretea lui. Si avea un singur fiu, numit Teofil.
Iar la bătrânete a sărăcit mult si, neavînd cele de nevoie pentru trup, a zis
fiului său: „Fiul meu, iată, după cum vezi, eu sunt nepunticios, si atât de
sărac, încât nu am cu ce să te hrănesc si nici cu ce să-mi petrec viata mea.
Dar vreau să te rog pe tine ca să-mi faci o voie, pentru ca să mă usurez si eu,
smeritul, la bătrânetele mele si tu, asemenea, să te învrednicesti, pentru
ascultarea ta, de fericirea cerească.” Iar acela a zis: „Spune-mi, tată, orice
poftesti si eu te voi asculta la lucrurile cele cuviincioase.” I-a zis lui
Bătrânul: „Fericitul Avraam avea un fiu din făgăduintă si s-a dus la munte, ca
să-l junghie, si acela nu s-a dat înapoi, ci, si lemnele le purta cu bucurie,
cu osârdie purtând urma tatălui său. Si nu numai aceasta, ci si mulŃi altii au
ascultat pe părintii lor. Asa fă si tu, fiule preaiubite, ascultă porunca mea
si nădăjduiesc de la Dumnezeu, cel iubitor de oameni, că nu te vei necăji pentru
aceasta.” Deci, i-a zis lui Teofil: „Au voiesti si tu să mă omori?” Iar tatăl
lui a răspuns: „Să nu fie fiule, ca să fac o fărădelege ca aceasta; ci o poruncă
să-mi împlinesti, să primesti să te vând ca pe un rob al meu, ca să-mi usurez
bătrânetele mele si să nu umblu cerând, ca un sărac lipit. Si milostivul
Dumnezeu va face milă cu tine pentru bunătatea aceasta, ca să-ti dea tie bogătie
nemăsurată întru această lume, iar sufletul să-l odihnească în sânurile lui
Avram. Si încă o poruncă să o păzesti, până în ceasul mortii tale: de vei avea
un lucru sau o slujbă, la care te va trimite domnul tău, să-ti aduci aminte ca
să te duci mai întâi la Sfânta Liturghie, când este vremea, apoi, iarăsi, du-te
la slujba ta, după sfârsitul Liturghiei. De asemenea, să ai către Preasfânta
Fecioară multă evlavie. Si dacă vei face asa, te va izbăvi Domnul de o mare si
nesuferită furtună.” Iar acela a răspuns: „După cum voiesti, părintele meu, asa
fă.” Deci, a doua zi, a vîndut Iulian pe fiul său unui dregător al palatului,
Constantin cu numele.Acesta tinea mult la tânăr, pentru multa lui ascultare,
pentru înfrânarea si păzirea curătiei si smerenia lui, pentru frumusetea fetei
lui, pentru cunostinta si învătătura lui. Si îl însotea totdeauna la plimbare
si la masă, pentru că-l slujea cu sârguintă. Deci, într-una din zilele acelea, ducându-se
la palatul împărătesc, domnul său a uitat acasă un hrisov cu însemnări de seamă
si l-a trimis pe Teofil să alerge, pe cât a putut, si, intrând în cămara
dregătorului cu îndrăzneală a luat hrisovul. În ceasul acela, însă, acolo,
femeia dregătorului se desfrâna cu un rob al ei, iar tânărul n-a căutat la ei,
în graba lui. Însă ticălosii aceia, care au făcut păcatul, au cugetat rele
asupra lui. Deci, venind dregătorul, i-a zis lui femeia: „Pentru aceasta ai
cumpărat pe nerusinatul tău rob, ca să vină în pat să se desfrâneze cu mine? Că
dacă n-as fi strigat ca să-mi ajute cutare, lua cinstea mea păgânul acela. Au
sunt de neam prost si nenorocit, de m-ai defăimat? Asa mă jur pe părintii mei
si pe mântuirea sufletului meu, de nu voi vedea mâine tăiat capul întru tot
îndrăznetului si al obraznicului robului aceluia, nu stau nici un ceas mai mult
în casa ta, ci mă despart de tine si îmi iau zestrea mea.” Acestea auzindu-le,
dregătorul s-a mâniat asupra robului si a făgăduit să-i facă voia ei.
Si, a doua zi, s-a
întâlnit în palat cu judecătorul cetătii si i-a zis: „Mâine de dimineată îti
trimit pe un rob al meu, să-i tai capul lui, si să-l pui într-o pânză, să-l
pecetluiesti si să mi-l trimiti.” Iar judecătorul a zis: „Eu nu fac nedreaptă
judecată, trebuie să mărturisească trei oameni, în scris că este vrednic de
moarte, ca să-l omor.” Atunci, dregătorul a zis înaintea a trei martori: „Am
cumpărat un rob tânăr si acela a silit pe doamna mea, ca să doarmă cu dânsa.”
Acestea zicând, a luat mărturie scrisă si asa a primit judecătorul ca să-l
omoare. Deci, când s-a făcut ziuă, a strigat dregătorul pe acel nevinovat,
zicându-i lui: „Du-te la judecător si îi spune lui că îl felicit si să-mi
trimită răspuns.” Si Teofil, ducându-se, a trecut pe lângă o biserică a
Preasfântei Născătoarei de Dumnezeu, în care se slujea. Atunci, si-a adus
aminte de părinteasca poruncă si, intrând în biserica aceea, a rămas până la
încheierea slujbei.
Deci, robul cel rău,
acela care se desfrânase cu femeia dregătorului, văzând că a zăbovit
judecătorul ca să trimită capul lui Teofil, a zis dregătorului: „Să mă duc eu
să-l aduc, dacă poruncesti.” Iar acela a zis lui: „Du-te.” Si acesta, alergând,
ca si când ar fi avut să ia o comoară de mult pret si ajungând la casa
judecătorului, a intrat, felicitându-l pe dânsul, în numele dregătorului. Dar
acolo sta ascuns călăul, cu sabia ascutită, si i-a tăiat capul lui îndată. Si,
spălându-l, l-a înfăsurat într-o pânză. Iar, când a vrut să-l pecetluiască,
iată a ajuns si robul cel credincios si fără de viclesug, după ce s-a isprăvit
Liturghia. Si, felicitându-l pe judecător, a luat de la dânsul capul pecetluit
într-un sort, nestiind ce are înăuntru.
Când s-a întors la
stăpânul său, toti s-au minunat si, mai ales, doamna lui; că l-au trimis să-i
taie capul, iar el s-a întors sănătos. Si, întrebându-l pe dânsul ce a adus
acela a răspuns, zicând: „După cum mi-ai poruncit, doamne al meu, am felicitat
pe judecător si, îndată, mi-a dat lucrul acesta, să ti-l aduc. Eu nu stiu ce
este înăuntru.” Deci luându-l si despecetluindu-l, au aflat capul
desfrânatului. Iar, desfrânata s-a îngrozit si a rămas fără glas mult timp.
Apoi, după ce si-a venit în mintea ei, a înteles judecata cea dreaptă a lui
Dumnezeu. Si, fiindu-i frică, nu cumva, să pătimească ceva asemenea si ea, ca o
pricinuitoare a răului, a plâns din toată inima si a mărturisit cu îndrăzneală
fărădelegea ei, zicând: „Domnul meu, eu ticăloasa si nenorocita sunt pricina
răului acestuia. Si mă tem să nu pătimesc, cumva, după lucrurile mele, că nu
este lucru ascuns, cum zice glasul Domnului, care să nu se facă arătat. Iată,
sunt astăzi trei ani si jumătate de când fac păcatul acesta, cu robul tău cel
omorât si tu n-ai stiut, iar robul acesta tânăr este curat si păcat nicidecum
nu a făcut, ci, cu nedreptate l-am defăimat, ticăloasa. Pentru aceasta, Domnul
cel drept a iubit dreptatea, dând fiecăruia după lucrurile lui. Deci, iartă-mă,
pe mine, domnul meu, pentru îndurările lui Dumnezeu, că de astăzi înainte nu-ti
voi mai gresi tie.”
Si au luat toti frică
si spaimă, slăvind pe Domnul cel iubitor de oameni, că niciodată nu trece cu
vederea pe cela ce face voia Lui. Atunci, dregătorul a întrebat pe Teofil, să-i
spună toate cele despre dânsul, adică petrecerea lui si faptele lui cele bune.
Si acela i-a povestit despre bunul neam, cel mai dinainte al tatălui său, si
sărăcia cea mai de pe urmă, despre ascultarea pe care a făcut-o, de s-a vândut
ca rob, ca să hrănească pe tatăl lui cel bătrân si despre porunca pe care i-a
dat-o, ca să se ducă la Sfânta Liturghie si celelalte. Iar dregătorul, acestea
auzindu-le, l-a luat pe dânsul nu ca pe un rob, ci ca pe un fiu al lui
adevărat, mâncând împreună cu dânsul si împreună petrecând. Si nu numai
aceasta, ci si mostenitor l-a scris, la toată averea lui.
Pentru aceasta, si noi,
iubitilor, să ne temem de judecata lui Dumnezeu si să ne ducem la biserică si
să stăm cu frică si cu cutremur până la sfârsitul Liturghiei, ca si cum am
vedea cu ochii cei trupesti pe Însusi Stăpânul Hristos, care va să ne judece pe
noi, în ziua cea înfricosătoare a învierii celei de obste; si să nu iesim afară
până nu se va săvârsi slujba, si nici să nu îndrăznească cineva să vorbească în
biserică, fără de mare nevoie, sau de va vorbi de grijele trupesti, se aseamănă
lui Iuda, care s-a sculat de la Cina cea de Taină si, ca un nemultumitor, s-a dus
si l-a vândut pe Hristos.
(Proloage)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu