Pilda staretului Varlaam

 Pentru Sfanta si Marea Miercuri si pentru rugaciunile Sfintelor Mucenite Fecioare Agapia, irina si Hionia, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, pilda staretului Varlaam, despre cei trei prieteni.

Cei ce iubesc frumusetea vietii acesteia si se desfătează cu îndulcirea ei, ca si cei ce cinstesc mai mult cele stricăcioase si slabe, decât pe cele ce vor să fie si nestrămutate, asemenea sunt unui om, care avea trei prieteni, din care, pe doi mult îi cinstea si se tinea de dragostea lor, până si la moarte se silea pentru dânsii si la primejdie a intra, pentru ei era gata, iar pentru al treilea, multă nepurtare de grijă avea, nici la cinste, nici la dragoste cuvioasă, pe acela, vreodată, învrednicindu-l, ci putină si de nimic si fătarnică dragoste avea către dânsul.

Iar, într-o zi, au venit niste înfricosători si groaznici ostasi, sârguindu-se cu multă grabă ca să-l ducă pe acela la împărat, să dea seama pentru o datorie de multi talanti. Deci, nepricepându-se acela, căuta pe cineva ca să-i ajute lui la acea judecată strasnică a împăratului. Drept aceea, a zis către cel mai întâi, decât toti, si mai de aproape prieten al său: „Acum, cu adevărat, îmi trebuie ajutor, în ziua aceasta, la primejdia ce m-a cuprins; deci, cu ce făgăduiesti să-mi ajuti mie acum? Si care îmi este mie nădejdea de la tine, preiubitule?” Iar ei, răspunzându-i, a zis: „Nu-ti sunt tie prieten, omule, nici nu stiu cine esti, alti prieteni am eu, cu care împreună mi se cade astăzi a mă veseli. Însă, iată, îti dau tie două haine, ca să le ai pe calea unde mergi, si care niciodată nu-ti vor fi de folos. Dar, altă nădejde să nu astepti de la mine.” Deci, acestea auzindu-le, acela a deznădăjduit să mai ia vreun ajutor de la dânsul.

Ducându-se apoi, la celălalt prieten al său, a zis: „Oare, îti aduci aminte, o, prietene, de câtă cinste te-ai îndulcit de la mine? Iată, astăzi, căzând în necaz si în primejdie mare, am trebuintă de un ajutor. Deci, cu ce poti să-mi ajuti mie acum?” Iar el a zis: „Nu sunt liber ca să mă nevoiesc astăzi cu tine, pentru că eu însumi sunt în grijă si în ispită si în necaz. Dar, voi merge împreună cu tine putin, măcar că de nici un folos nu-ti pot fi tie si degrabă mă voi întoarce acasă si mă voi îngriji de ale mele.” Si astfel, omul, întorcându-se cu desarte mâini si de acolo, nu se dumirea si se defăima pe sine, pentru nefolositoarele osteneli, pe care si le dăduse pentru dragostea lor.

S-a mai dus, încă, si la al treilea prieten, pe care niciodată nu-l cinstise, nici îi slujise lui, nici la împărtăsirea veseliei sale nu-l chemase si a zis către dânsul, cu fata rusinată si tristă: „Nu pot să-mi deschid gura către tine, stiind bine că nu-ti aduci aminte de mine, să-ti fi făcut eu, cândva, vreun bine, sau să fi avut vreun semn de prietenie spre tine. Dar, de vreme ce un mare necaz m-a ajuns pe mine, si, de la ceilalti prieteni ai mei, neaflând nici o nădejde de scăpare, am venit la tine ca să mă rog, de-ti este cu putintă, să-mi dai mie un cât de mic ajutor, te rog, nu te lepăda de mine, tinând minte răutatea mea.” Iar el, a zis, cu lină si veselă fată: „Adevărat, prieten al meu apropiat, te mărturisesc pe tine, că-mi esti si, neuitând acea putină facere de bine a ta, cu dobândă, astăzi, ti-o voi da tie. Deci, nu te teme, nici nu te înspăimânta, că eu voi merge înaintea ta. Eu voi ruga pe împărat pentru tine si nu te va da în mâinile vrăjmasilor tăi. Indrăzneste dar, prietene, si nu te mâhni.” Atunci el, umilindu-se, zicea cu lacrimi: „Vai mie, de care lucru să mă plâng mai întâi? Să-mi defăimez desarta mea milostivire si dragoste, pe care le-am avut fată de nerecunoscătorii mei prieteni sau să-mi defăimez usurătatea mea, de suflet vătămătoare, pe care am arătat-o spre acest adevărat si de aproape prieten al meu?” Iar tâlcuirea acestui cuvânt este: Cel dintâi prieten este pierzătoarea bogătiei de averi, adică, iubirea de aur, pentru care omul, în noian de primejdii cade si multe chinuri suferă. Iar când vine ceasul cel de pe urmă, al mortii, nimic din toate acelea nu ia împreună cu sine, fără nurnai două haine la îngropare, cămasa si haina cea de deasupra. Iar celălalt prieten întruchipează prieteniile rele, de care, cu împătimire fiind lipiti, cu anevoie va putea cineva a se smulge de la ele, nebăgând în seamă nici sufletul, nici trupul, iar în ceasul mortii, nici un folos nu ia cineva de la ele, fără numai doar că până la groapă îl petrece pe om. Si asa, degrabă întorcându-se, se apucă de ale lor griji si ispite, ba încă îl si uită pe prietenul lor, după ce-l acoperă în mormânt. Iar cel de-al treilea prieten, cel nebăgat în seamă, neapropiat, urât si nesuferit este ceata faptelor bune, adică: credinta, nădejdea, dragostea, milostenia, iubirea de oameni si celelalte fapte bune, care pot să-ti ajute tie, când iesi din trup, si să roage pe Dumnezeu pentru tine si să te izbăvească de la vrăjmasii vămilor celor cumplite, care ne cer nouă seamă în văzduh si caută groaznic să ne apuce. Acesta este prietenul cel cu bună cunoastere, care îsi aduce aminte chiar si de putina noastră facere de bine si cu dobândă ne dă nouă toate. Dumnezeului nostru, slavă!

 

(Proloage)