Despre mantuirea sufletului

 Pentru Sfanta si Marea Sambata si pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Ioan de la Lavra Veche si ale Sfantului Sfintit Mucenic Pafnutie, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, învătătură pentru mântuirea sufletului.

Dacă nu toti cei botezati se mântuiesc, ci numai cei ce fac voia lui Dumnezeu, apoi, arătat lucru este, că nici cei ce se călugăresc nu se vor mântui, ci, numai cei ce vor păzi cele rânduite călugăriei. Că părintii au numit cântarea, armă, iar rugăciunea, zid de apărare si lacrimile cele fără prihană, botez, iar fericita ascultare, au socotit-o mucenicie, fără de care, nimeni din sfinti, n-a văzut pe Dumnezeu.

Si dovedit lucru este că, fără ascultare, nimeni nu va vedea pe Dumnezeu, măcar că multi, neavînd cui se supune, au plăcut lui Dumnezeu, precum Maria Egipteanca si multi altii. Că zic Scripturile: „Cela ce-si supune trupul sau duhul si face din cugetul său un judecător, acela, mai înainte de împlinirea ascultării, s-a făcut iscusit în sporirea cea nevăzută si tainică, cea către ascultarea dumnezeiestilor porunci. Că avem si pe marele Antonie si pe cei ce de la dânsul s-au luminat, care au scos din această ascultare multă si tainică cunostintă, iar cei ce una ca aceasta n-au câstigat, ci, încă si de patimi sunt tulburati, apoi, aceia, fără de ascultare, nu vor plăcea lui Dumnezeu.

Căci, ce oare, Maria Egipteanca si altii, nesupunându-se nimănui nu au văzut pe Dumnezeu? Deci, zicem: Că nu se vorbeste, aici, numai de supunerea cea trupească, ci, si de cea sufletească. Că, pe nimeni din Sfinti nu-i aflăm, să nu-si fi supus trupul lor duhului. Iar cela ce trupul lui l-a supus duhului si mustrarea cugetului o are, ca judecător, acesta ascultător al dumnezeiestilor porunci făcându-se, mai înainte de a umbla în ascultarea cea văzută, a ajuns la ascultarea cea gândită. Multi supunându-se părintilor celor trupesti, sufletul lor l-au făcut rob dezmierdărilor si dulcetilor si nu s-au folosit cu nimic dintru asemenea supunere. Iar supunerea cea dumnezeiască, pe cea trupească o întăreste. Si cei ce n-au pe cea dintâi sunt tulburati de patimi trupesti, că, fără de cea gândită, a spori nu se poate. Deci, bine au zis Părintii, că, fără ascultare, nici unul nu poate să vadă pe Dumnezeu.

Iar patimi sufletesti, au socotit pe acestea: mărirea desartă, mânia, scârba, trufia, trândăvia si cele ce se nasc din acestea. Iar patimi trupesti sunt acestea: nesatul, betia, iubirea de argint, desfrânarea. Deci, zic asa: cei ce sunt tulburati de patimile sufletesti au trebuintă de un povătuitor, om întelept, putin îngăduitor la cele trupesti, ca nu cumva, în zadar si mai mult să se mândrească, că sunt înfrânati. Iar cei ce se luptă cu patimile trupesti au trebuintă de un povătuitor, care să aibă viată îngererească si fără de trup, adevărat înfrânat si nepătimas, care, cu postul, să omoare miscările cele trupesti. Si se aseamănă, unii ca acestia, cu cei ce au fugit din Sodoma si au fost povătuiti la viată de un înger. Dumnezeului nostru slavă, acum si pururea si în veci vecilor! Amin.

 

(Proloage)