Maica Domnului-ocrotitoarea copiilor

 Pentru rugaciunile Sfantului Apostol Andronic si sotia sa, iunia si ale Sfintilor Cuviosi Nectarie si Teofan, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Eu sunt de vina

Maria este doctorita pediatru, se ocupa de copii si ii iubeste foarte mult. Se poarta cu ei ca si o mama. Are si ea doi copii. Pe Hristo si pe Irina. Cand era insarcinata pentru prima data, Maria s-a dus cu mama ei intr-o biserica sa se inchine. Dupa ce s-au inchinat, s-au uitat la sfintii care erau pictati pe pereti. Dintre toti, le-a impresionat Sfantul Nectarie, care era foarte frumos pictat. S-au rugat Sfantului, apoi au plecat.

Dupa ce a nascut, Maria a venit iarasi la biserica, iar cand s-a uitat pe pereti ca sa vada sfinti, nu l-a mai vazut pe Sfantul Nectarie. Si intreband pe cineva de acolo de la biserica, a aflat ca Sfantul Nectarie nu fusese niciodata pictat acolo. Atunci Maria si-a dat seama ca sfantul li se aratase numai lor. Din momentul acela, l-a luat ca sfant ocrotitor al familiei sale si al casei. Copilul acestei doamne are deja 7 ani acum si il iubeste foarte mult pe Sfantul Necarie, stiind pe de rost troparul acestuia si condacul de la acatist.

Dupa nasterea fetitei, Irina, pe cand aceasta avea deja un an, se juca cu fratele sau, Hristo, iar din neatentie a cazut si s-a lovit sub barbie, muscandu-si limba foarte tare, incat, in scurt timp, gura i se umplu de sange. Spreiata, mama isi lua copiii in masina si pleca direct la spital. Copiii erau amandoi pe bancheta din spate, iar ea conducea. Fetita incepea deja sa se inece cu sange, tusind mereu. Fratele ei, speriat, incepu sa planga si sa strige la Maica Domnului, spunand: “Maica Domnului, eu sunt de vina pentru ce s-a intamplat cu surioara mea! Te rog sa o ajuti, sa o faci bine si sa o vindeci”.

Dupa aceste cuvinte, s-a facut liniste deplina in masina. Irina nu mai tusea. Maria, mama, s-a uitat in spate si a vazut ca fetita era acum linistita. Atunci a oprit masina, a luat-o pe fetita si s-a uitat cu atentie in gura ei. Nu-si putea opri lacrimile de bucurie. Irina nu mai avea nimic, nici o rana, nici urma de muscatura si nici un pic de sange in gura. Era ca si cum nu se intamplase nimic. Si-a imbratisat copiii si a plans mult, apoi a multumit Maicii Domnului pentru minunea petrecuta. A intors masina si s-a intors acasa pentru ca nu mai era nevoie de medici; Maica Domnului implinise deja misiunea acestora.

Aceasta minunata intamplare am auzit-o chiar din gura mamei.

(monah Pimen Vlad-Povestiri duhovnicesti III”)