joi, 29 februarie 2024

LA CLUJ

 Din nou la drum

Dimineața aceasta, cu mult înainte de răsăritul soarelui, am pornit spre Cluj, pentru controlul de o lună și pentru cele trei terapii. Plecând foarte devreme, am trecut repede de zona cea mai aglomerata (Ploiesti-Brasov). 

drumul spre Rasnov

 Când soarele a răsărit, iar supermarketurile au deschis, adică în jur de ora 7, am oprit la Făgăraș pentru a cumpăra apa plata. La ieșirea în magazin nu am rezistat sa nu fac o fotografie munților ce se vedeau.

Și mai departe munții Faragas ne-au incantat cu frumusețea lor. De data aceasta au oferit un superb peisaj de iarna.





Deși unii langa alții, cei din primele fotografii erau într-o zonă senină, ceilalți erau acoperiți de nori.

Am ajuns la Cluj cu o oră înainte de programare, astfel că am avut timp sa ne cazam.
In urma controlului, deși doamna doctor a văzut că am nasul foarte înfundat, a spus că am reacționat foarte bine la tratament.
Articulațiile mele nu mai sunt inflamate (simt că nu mă mai dor), s-a redus foarte mult refluxul gastric, au început să fie eliminate metalele grele. Încă am intoleranta la lactoza, așa că interdicția de lactate rămâne valabilă.
Însă mi-a spus sa merg in continuare și cu tratamentul alopat timp de câteva luni, pentru că alergia mea este foarte veche, aria de alergeni foarte larga, iar tratamentul pe care îl fac aici este de durata.
In primul rand trebuie ca organismul sa fie curățat de alergeni, de bacterii, metale grele etc., toate acestea având ca efect eliminarea dezechilibrelor. După partea de "curățire", urmează partea de desensibilizare a organismului.

La soțul meu lucrurile au evoluat în continuare spre bine. El a rămas doar cu tratament fitoterapeut pentru tensiune și cu atenție la gluten.



2 comentarii:

copilarim spunea...

In primul rand iti multumesc pentru fotografiile cu muntii Fagaras - ma bucur sa ii revad de fiecare data. Bunicii mei stateau de primavara pana toamna langa Fagaras si de fiecare data cand mergeam acolo era atat de frumos!!

In al doilea rand ma bucur ca lucrurile merg spre bine. Eu nu am alergii, am o hipersensibilitate la chimicale - asta insa vine la pachet cu intolerante. In magazine daca as putea intra, as intra ca sa ies :))). Cel mult o apa.. sa zicem.

Alopat nu ma pot ajuta - eu si medicamentele avem de ani buni drumuri diferite. faza mai putin buna e ca nici tratametele naturiste nu sunt foarte prietenoase - mai ales de cand cu uleiurile esentiale.

Iti doresc sa poti eliminat toate dezechilibrele si probleme existene :*. Multa sanatate !! :)

din casuta noastra spunea...

Și ție îți doresc multă sănătate Rux.!🤗🤗
Eu mă chinui de zeci de ani cu aceasta alergie care are ca efect "blocarea" nasului și nu pentru o zi sau doua, ci pentru săptămâni întregi. Este cumplit în perioada de criza când nu pot inspira sau expira pe nas. Tratamentul alopat își face treabă însă pe perioade scurte și cu efecte adverse.
Ani de zile am urmat un tratament naturist și homeopat prescris de dna doctor Maria Popescu de la clinica Naturalia și a fost bine, numai că, în ultima perioada nici acela nu mai avea efect.
De clinica de la Cluj a aflat prietena fiului meu, când cauta soluții pentru boala lui. Împreună cu fiul nostru (care acum se simte mai bine) a fost și soțul. Când am văzut rezultatele soțului (a scăpat de o operatie care nu ar fi rezolvat nimic), am zis că nu strica sa incerc. Vom vedea daca sunt rezultate.