Viata de astazi, cu necontenita ei
alergatura, este un iad
Oamenii
se grabesc si alearga mereu. La ora cutare trebuie sa se afle aici, la cealalta
acolo si asa mai departe. Iar ca sa nu uite ce au de facut si le noteaza pe
toate. Cu atata alergatura, tot este bine ca isi mai aduc aminte cum ii cheama….Nici
pe ei insisi nu se cunosc. Dar cum sa se cunoasca? Se poate sa te oglindesti in
apa tulbure? Dumnezeu sa ma ierte, dar lumea a ajuns un adevarat spital de
nebuni. Oamenii nu se gandesc la cealalta viata, ci cer numai aici cat mai
multe bunuri materiale. De aceea nu afla liniste si alearga mereu.
Bine
ca exista viata de dincolo. Daca oamenii ar fi trait vesnic in viata aceasta,
nu ar fi existat un iad mai mare, dat fiind felul in care si-au facut ei viata.
Cu nelinistea asta de acum, daca ar fi trait 800-900 de ani, ca in vremea lui
Noe, ar fi trait un mare iad. Atunci traiau simplu si au trait multi ani, ca sa
se pastreze Traditia. Acum se petrece ceea ce spune Psalmul: “Zilele anilor
nostri saptezeci de ani, iar de vor fi in putere, optzeci de ani; si ce este
mai mult decat acestia, osteneala si durere”. Saptezeci de ani sunt de ajuns ca
oamenii sa-si capatuiasca copiii.
Intr-o
zi a trecut pe la Coliba mea un medic care traieste in America si mi-a spus
despre viata de acolo. Oamenii au ajuns acolo ca masinile. Lucreaza toata ziua.
Fiecare membru al familiei trebuie sa aiba masina sa. Apoi acasa, pentru ca
fiecare sa se miste liber, trebuie sa aiba patru televizoare. Lucreaza si se
ostenesc ca sa scoata bani multi, ca sa spuna ca sunt aranjati si fericiti. Dar
ce legatura au toate acestea cu fericirea? O astfel de viata plina de neliniste
si intr-o neincetata alergatura (dupa bani) nu inseamna fericirea, ci este un
iad. Ce sa faci cu viata intr-un astfel de stres? Daca ar fi trebuit ca intreaga
lume sa traiasca o astfel de viata, eu nu as fi voit-o. Daca Dumnezeu le-ar
spune acestor oameni: “Nu va pedepsesc pentru viata ce o traiti, insa va voi
lasa sa traiti vesnic in acest fel”, aceasta ar fi pentru mine un mare iad.
De
aceea multi oameni nu pot rabda sa traiasca in astfel de conditii si ies afara
in aer liber, fara directie si scop. Se aduna in grupuri si merg in afara
oraselor, in mijlocul naturii, unii ca sa faca gimnastica, iar altii pentru
altceva. Mi s-a spus despre unii ca ies in aer liber si alearga, ori se suie pe
munti pana la inaltimea de 6.000 de metri. Isi tin rasuflarea, apoi o lasa, si
iarasi inspira adanc…….Lucruri de nimic. Aceasta arata ca inima lor este
strivita de neliniste si cauta o iesire. Am spus unuia dintre acestia: “Voi
sapati o groapa, o mariti, va minunati de groapa ce ati facut-o si…..sariti in
ea pravalindu-va in jos, in timp ce noi sapam groapa, dar aflam metale
pretioase. Nevointa noastra are rost, fiindca se face pentru ceva mai inalt.”
(Cu
durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu