Din fericirea lumeasca iese stresul
lumesc
Cu
cat oamenii se indeparteaza mai mult de viata cea simpla, fireasca, si
inainteaza spre lux, cu atat creste si nelinistea din ei. Si cu cat se
indeparteaza mai mult de Dumnezeu, este firesc sa nu afle nicaieri odihna. De aceea
umbla nelinistiti chiar si imprejurul Lumii – precum cureaua masinii imprejurul
rotii nebune – pentru ca in toata planeta noastra nu incape multa lor
neliniste.
Din
traiul cel bun, lumesc, din fericirea lumeasca iese stresul lumesc. Educatia exterioara
cu stres duce in fiecare zi sute de oameni (chiar si copii mici) la psihanalize
si la psihiatri si construieste mereu spitale de boli psihice si instruieste
psihiatri, dintre care multi nici in Dumnezeu nu cred, nici existenta
sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putinta ca acesti oameni sa
ajute suflete, cand ei insisi sunt plini de neliniste? Cum este cu putina ca
omul sa mangaie cu adevarat, daca nu crede in Dumnezeu si in viata cea
adevarata, cea de dupa moarte, cea vesnica? Cand omul prinde sensul cel mai
adanc al vietii celei adevarate, i se indeparteaza toata nelinistea si-i vine
mangaierea dumnezeiasca, si astfel se vindeca. Daca ar fi mers cineva la
spitalul sau cabinetul de boli psihice si le-ar fi citit bolnavilor pe Avva
Isaac, s-ar fi facut bine toti cei ce ar fi crezut in Dumnezeu, pentru ca ar fi
cunoscut sensul cel mai adanc al vietii.
Oamenii
incearca sa se linisteasca cu calmante sau cu teorii yoga si nu vor adevarata
liniste, care vine atunci cand se smereste omul si care aduce mangaierea
dumnezeiasca inlauntrul lor. Si turistii vin din tari straine si umbla pe
drumuri, prin soare, caldura, praf, prin atata zapuseala, gandeste-te cat
sufera! Ce sila, ce apasare sufleteasca au, de ajung sa socoata destindere
aceasta chinuiala exterioara!. Cat sunt de izgoniti de ei insisi, de ajung sa
socoata aceasta chinuiala drept odihna!
Cand
vedem un om cu o neliniste mare, cu mahnire si suparare, desi le are pe toate,
atunci sa stim ca ii lipseste Dumnezeu. In cele din urma, oamenii sunt chinuiti
si de bogatie, pentru ca bunurile lumesti nu-i implinesc sufleteste; sufera de
un chin idiot. Cunosc oameni bogati care de toate si nu au nici copii, dar tot
se chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbari, sunt chinuiti
de toate. “In regula”, ii zic unuia, “daca ai timp liber, fa-ti cele
duhovnicesti! Citeste un Ceas, citeste putin din Evanghelie!”. “Nu pot!”, imi
spune. “Fa un bine, du-te la un spital si mangaie vreun bolnav!”. “Cum sa merg
pana acolo?”, raspunde. “Si de ce sa fac aceasta?”. “Du-te si ajuta vreun sarac
din vecini!”. “Nu, nu ma multumeste nici aceasta”, spune. Sa aiba timp liber,
sa aiba o gramada de case, sa aiba toate bunatatile si sa se chinuiasca! Stiti cati
astfel de oameni exista? Se chinuiesc pana ce li se stramba mintea.
Infricosator! Si daca nici nu lucreaza, ci isi trag veniturile numai din
averile lor, atunci sunt cei mai chinuiti oameni. Daca ar avea cel putin un
serviciu, ar fi mai bine.
(Cu
durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu