Viata de astazi, cu necontenita ei alergatura, este un iad

 

            Oamenii se grabesc si alearga mereu. La ora cutare trebuie sa se afle aici, la cealalta acolo si asa mai departe. Iar ca sa nu uite ce au de facut si le noteaza pe toate. Cu atata alergatura, tot este bine ca isi mai aduc aminte cum ii cheama….Nici pe ei insisi nu se cunosc. Dar cum sa se cunoasca? Se poate sa te oglindesti in apa tulbure? Dumnezeu sa ma ierte, dar lumea a ajuns un adevarat spital de nebuni. Oamenii nu se gandesc la cealalta viata, ci cer numai aici cat mai multe bunuri materiale. De aceea nu afla liniste si alearga mereu.

            Bine ca exista viata de dincolo. Daca oamenii ar fi trait vesnic in viata aceasta, nu ar fi existat un iad mai mare, dat fiind felul in care si-au facut ei viata. Cu nelinistea asta de acum, daca ar fi trait 800-900 de ani, ca in vremea lui Noe, ar fi trait un mare iad. Atunci traiau simplu si au trait multi ani, ca sa se pastreze Traditia. Acum se petrece ceea ce spune Psalmul: “Zilele anilor nostri saptezeci de ani, iar de vor fi in putere, optzeci de ani; si ce este mai mult decat acestia, osteneala si durere”. Saptezeci de ani sunt de ajuns ca oamenii sa-si capatuiasca copiii.

            Intr-o zi a trecut pe la Coliba mea un medic care traieste in America si mi-a spus despre viata de acolo. Oamenii au ajuns acolo ca masinile. Lucreaza toata ziua. Fiecare membru al familiei trebuie sa aiba masina sa. Apoi acasa, pentru ca fiecare sa se miste liber, trebuie sa aiba patru televizoare. Lucreaza si se ostenesc ca sa scoata bani multi, ca sa spuna ca sunt aranjati si fericiti. Dar ce legatura au toate acestea cu fericirea? O astfel de viata plina de neliniste si intr-o neincetata alergatura (dupa bani) nu inseamna fericirea, ci este un iad. Ce sa faci cu viata intr-un astfel de stres? Daca ar fi trebuit ca intreaga lume sa traiasca o astfel de viata, eu nu as fi voit-o. Daca Dumnezeu le-ar spune acestor oameni: “Nu va pedepsesc pentru viata ce o traiti, insa va voi lasa sa traiti vesnic in acest fel”, aceasta ar fi pentru mine un mare iad.

            De aceea multi oameni nu pot rabda sa traiasca in astfel de conditii si ies afara in aer liber, fara directie si scop. Se aduna in grupuri si merg in afara oraselor, in mijlocul naturii, unii ca sa faca gimnastica, iar altii pentru altceva. Mi s-a spus despre unii ca ies in aer liber si alearga, ori se suie pe munti pana la inaltimea de 6.000 de metri. Isi tin rasuflarea, apoi o lasa, si iarasi inspira adanc…….Lucruri de nimic. Aceasta arata ca inima lor este strivita de neliniste si cauta o iesire. Am spus unuia dintre acestia: “Voi sapati o groapa, o mariti, va minunati de groapa ce ati facut-o si…..sariti in ea pravalindu-va in jos, in timp ce noi sapam groapa, dar aflam metale pretioase. Nevointa noastra are rost, fiindca se face pentru ceva mai inalt.”

 

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)