Pentru rugaciunile Sfintilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur si ale Sfantului Sfintit Mucenic Ipolit, episcopul Romei, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
BINECUVANTATA CANTARE A ARHANGHELULUI GAVRIIL ADUSA MAICII DOMNULUI (III)
Cuvios a fost sfarsitul, asa cum cuvioasa
a fost si viata staretului Filaret, pustincul postitor, adevaratul prieten al
virtutii si pustiei, ingerul cel in trup, iubitorul smereniei celei inaltatoare
si bunul lucrator din ceasul cel dintai.
Cu putina vreme inainte de a adormi, a
chemat in chilia sa saraca, pe doi monahi din obstea Danileilor, pe Daniil si
pe Acachie, privighetorile cele cu frumos glas ale Athonului. Dupa ce le-a spus
multe despre Rugaciunea mintii si despre petrecerea monahala cea asemenea cu a
Ingerilor, s-a ridicat de pe patul sau din scanduri si, stand drept in
picioare, i-a rugat sa cante “Cuvine-se cu adevarat…”. Batranul a
ascultat in picioare, desi se afla in ultimele clipe ale vietii sale. A facut
aceasta cu bucurie sufleteasca si cu lacrimi in ochi, asa cum facea ori de cate
ori asculta aceasta cantare. Atunci a ascultat-o pentru ultima oara pe pamant. A
doua zi avea sa o asculte cantata de Ingeri in corturile ceresti. A vrut ca la
sfarsitul acestei vieti pamantesti sa o cinsteasca cu aceasta cantare pe Maica
Domnului, de ale carei binecuvantari si daruri nu avea sa se mai invredniceasca
in aceasta viata vremelnica, caci a doua zi urma sa urce in Ierusalimul cel de
sus, acolo unde Sfintii se desfateaza de vederea Imparatesei Cerurilor, care
sta de-a dreapta Fiului ei.
Cand cei doi monahi au terminat de cantat,
staretul i-a imbratisat, le-a dat ultima sarutare si le-a spus:
-Fratii mei, ingerasii Maicii Domnului, nu
va voi mai vedea cu ochii trupesti, caci Domnul, prin mijlocirile Maicii Sale
si ale Parintilor Aghioriti, m-a chemat la locasurile ceresti.
Toti cei care traiesc in chip cuvios se
invrednicesc sa-si cunoasca de mai inainte vremea mortii lor si sa-si doreasca
din toata inima ca aceasta sa vina cat mai repede. Caci “asa cum luptatorul se
grabeste sa iasa din arena pentru a scapa de rani, tot astfel si cel care
traieste o viata aspra in virtute doreste sfarsitul, ca sa scape de durerile
acestea de acum, incurajat de nadejdea dobandirii cununilor ceresti”. (Sfantul
Ioan Gura de Aur)
(Arhim. Teofilact Marinakis – Patericul
Maicii Domnului)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu