DESPRE MAICA DOMNULUI

 Pentru rugaciunile Sfintilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur si ale Sfantului Sfintit Mucenic Ipolit, episcopul Romei, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

BINECUVANTATA CANTARE A ARHANGHELULUI GAVRIIL ADUSA MAICII DOMNULUI (III)

Cuvios a fost sfarsitul, asa cum cuvioasa a fost si viata staretului Filaret, pustincul postitor, adevaratul prieten al virtutii si pustiei, ingerul cel in trup, iubitorul smereniei celei inaltatoare si bunul lucrator din ceasul cel dintai.

Cu putina vreme inainte de a adormi, a chemat in chilia sa saraca, pe doi monahi din obstea Danileilor, pe Daniil si pe Acachie, privighetorile cele cu frumos glas ale Athonului. Dupa ce le-a spus multe despre Rugaciunea mintii si despre petrecerea monahala cea asemenea cu a Ingerilor, s-a ridicat de pe patul sau din scanduri si, stand drept in picioare, i-a rugat sa cante “Cuvine-se cu adevarat…”. Batranul a ascultat in picioare, desi se afla in ultimele clipe ale vietii sale. A facut aceasta cu bucurie sufleteasca si cu lacrimi in ochi, asa cum facea ori de cate ori asculta aceasta cantare. Atunci a ascultat-o pentru ultima oara pe pamant. A doua zi avea sa o asculte cantata de Ingeri in corturile ceresti. A vrut ca la sfarsitul acestei vieti pamantesti sa o cinsteasca cu aceasta cantare pe Maica Domnului, de ale carei binecuvantari si daruri nu avea sa se mai invredniceasca in aceasta viata vremelnica, caci a doua zi urma sa urce in Ierusalimul cel de sus, acolo unde Sfintii se desfateaza de vederea Imparatesei Cerurilor, care sta de-a dreapta Fiului ei.

Cand cei doi monahi au terminat de cantat, staretul i-a imbratisat, le-a dat ultima sarutare si le-a spus:

-Fratii mei, ingerasii Maicii Domnului, nu va voi mai vedea cu ochii trupesti, caci Domnul, prin mijlocirile Maicii Sale si ale Parintilor Aghioriti, m-a chemat la locasurile ceresti.

Toti cei care traiesc in chip cuvios se invrednicesc sa-si cunoasca de mai inainte vremea mortii lor si sa-si doreasca din toata inima ca aceasta sa vina cat mai repede. Caci “asa cum luptatorul se grabeste sa iasa din arena pentru a scapa de rani, tot astfel si cel care traieste o viata aspra in virtute doreste sfarsitul, ca sa scape de durerile acestea de acum, incurajat de nadejdea dobandirii cununilor ceresti”. (Sfantul Ioan Gura de Aur)

 

(Arhim. Teofilact Marinakis – Patericul Maicii Domnului)