Despre mandrie

 Pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Marcu cel Mare si Macarie Alexandrinul, ale Sfantului Ierarh Marcu, mitropolitul Efesului si ale Sfintei Mucenite Eufrasia, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Cum putem birui si alunga de la noi slava desartã si cugetul mândriei?

– Urâta si necurata patima! Toate relele pescuiesc în balta aceasta! Sã nu auda Dumnezeu de omul mândru! Îi ia darul întreg, ca sa se poticneascã, doar s-ar smeri, cum spune Scriptura.

Îl paraseste, devine o mare urâciune; îi ia gustul frumosului, îl lasã rãtãcit si haotic prin toate gunoaiele marginilor lumii. Nu mai are chip, nu mai are asemãnare si nici discernãmântul constiintei. E adevãrat cum spun unii Sfinti Pãrinti: „Unde cãderea a apucat, acolo mai înainte mândria a lucrat”. Nici o patimã nu te apropie mai mult într-o asemãnare cu diavolul ca mândria.

Toate patimile se mai pot, sã zicem, apãra cu firea si cu grozavele împrejurãri ale vietii, dar mândria nu se poate apãra cu nimic! Ea are nesuferita cutezantã sã stea lângã orice virtute si chiar, la cine poate, se ascunde în smerenie, pe care o are ca un paravan. Lucru foarte des întâlnit si, întãrind cuvântul, este ceea ce spune un pãrinte: „E smerit mândruletul!”

Fiind atât de primejdioasã si atât de prezentã la toate vârstele si rangurile, este bine ca nimeni sã nu desconsidere pe nimeni, oricât ar fi de neînsemnat, cãci si în el se ascunde Hristos, si chiar sã-l întrebe, pentru a-i cere o pãrere, mãcar si conventional, si acesta ar fi un prim pas, adicã un semn pe drumul Evangheliei.

E bine sã întrebi, sã ceri pãreri sau sfaturi de la oricine, oricine ai fi tu, cã, cine stie, harul lui Dumnezeu se sãlãsluieste mai mult în cei simpli si nebãgati în seamã. Pleacã-te mãcar pentru smerenie trupeascã, cum se zice, cã tot este un sunet plãcut si vei vedea câtã nevoie ai de semenii cu care a rânduit Dumnezeu sã trãiesti si sã te vezi si te vei convinge în drumul vietii cã înþelepciunea stã sigur mai mult unde este smerenie, pentru cã acolo este Dumnezeu.

Iatã, Lucifer a cãzut iremediabil, cãdere mãreaþã numai prin douã cuvinte: „Eu sunt...”, si, cãzând, a ajuns împotrivitor pe veci, urâciunea pustiirii. Sã nu se amãgeascã cineva cã fãrã o adevãratã purificare în singurã apa smereniei, va putea intra în împãrãtia de unde au cãzut îngerii! Iatã, la repezealã, gândurile si îndemnurile mele ca sã poatã cineva delibera cã Dumnezeu ne-a fãcut frumosi singur numai pentru El!

 

(Parintele Arsenie Papacioc – cuvinte duhnovnicesti)