Harismele Parintelui Porfirie (III)
1.
„Mi-a intrat o flacara in suflet”
O fiica duhovniceasca a parintelui Porfirie a
povestit urmatoarea intamplare: „Era
seara, in iarna anului 1978. Il asteptam in casa noastra pe Thisio pe parintele
Porfirie. Cand a ajuns si a sunat la usa, am coborat sa-l intampin. Parintele
era plin de bucurie, ca intotdeauna. M-a binecuvantat si a intrat. Am observat
insa ca taximetristul care il adusese n-a plecat. A ramas, in spate, a zabovit
si am inteles ca voia sa-mi vorbeasca. Cand m-am apropiat de el, mi-a spus:”Spuneti-mi
doamna, cine este acest parinte? Stiti ce mi s-a intamplat mie in aceste clipe?
S-a deschis cerul si mi-a intrat un foc in suflet! Eu n-am nici o legatura cu
Biserica si cu popii. Am oprit sa-l iau in masina. Parintele, pe drum, a
inceput sa-mi povesteasca despre satul meu, despre familia mea, despre
problemele mele personale. Sunt gata sa innebunesc! Dupa cum ti-am spus, cerul
s-a deschis dintr-odata, si in suflet mi-a intrat o flacara! Spune-mi, cum pot sa-l
gasesc iarasi pe parinte? Vreau sa-l intalnesc iar...”
E cunoscut fenomenul cand la
parintii vestiti alearga oameni care nu poseda o autocunoastere elementara. Se duc
sa vorbeasca despre diferite lucruri lumesti, despre reusitele sau esecurile pe
care le au in diferitele activitati, nepasandu-le ca din punct de vedere
duhovnicesc se afla foarte jos. Parintele Porfirie primea deseori in chilia lui
asemenea oameni, si avea dificultati privitoare la modul in care sa-i
intampine. Spunea deseori: „Vin la mine
oameni care au sufletul gol. Insa ei nu-si dau seama de starea in care se afla
si de aceea imi cer alte lucruri, imi spun alte probleme ale lor, fara sa
cunoasca marea problema pe care o au. Eu le vorbesc despre asta, insa ei nu ma
inteleg, nu dau importanta celor spuse de mine, fiindca mintea lor este alipita
acolo, la problemele pe care le au, la voile proprii. Atunci, pentru a nu-i
lasa sa plece fara folos, sunt nevoit sa le descopar, prin harul pe care mi l-a
dat Dumnezeu, secrete despre ei, despre rudele lor, despre satul lor si alte
asemenea lucruri, ca sa se uimeasca, si in felul acesta sa le castig
increderea, incat sa fie atenti la cele pe care vreau sa le spun pentru folosul
lor sufletesc.”
3.
Darul lui Dumnezeu
Parintele Porfirie avea
simtamantul adanc al faptului ca harismele lui erau darul lui Dumnezeu, de
aceea faiam pe care o avea si multimea de vizitatori care veneau la chilia lui
nu l-au deranjat niciodata. Nu-i trecea prin minte nici un gand de mandrie. Nu credea
ca este mai presus decat ceilalti. Cu cuget de rob credincios Il slujea pe
Dumnezeu si cu iubire infinita ii ajuta pe fratii sai indurerati. Este
revelator raspunsul pe care i l-a dat cuiva, care l-a intrebat daca intra in
ispita, dat fiind ca este vizitat de atatia oameni: „Inchipuieste-ti ca sunt la Karies si ca parintele meu mi-a dat o suta
de drahme ca sa cumpar rahat pentru chilie. Sunt banii mei, ca sa ma mandresc?”
4.
Parintele rezolva problemele oamenilor
La Parintele Porfirie veneau
zilnic oameni care aveau diferite probleme familiale. Intr-o zi la chilia lui a
venit o femeie, pe care o preocupa ceva foarte serios. Avea in geanta un
casetofon, ca sa inregistreze cuvintele parintelui, pentru a le putea asculta
si sotul si copiii ei. Astepta sa-i vina randul, caci erau si alti vizitatori. Insa
parintele, fara s-o vada pe femeie, i-a cerut sa intre. A zis: „Sa vina femeia
cu casetofon.” Aceea a incremenit. De unde stia parintele ca avea castofon in
geanta? Dupa ce a terminat vizita, a constatat ca nu poate ascunde nimic de
parinte. Le cunostea pe toate.
Multa sunt minunile pe care le-a
facut Parintele Porfirie celor suferinzi de cancer. Facea semnul crucii peste
locul bolnav, se ruga impreuna cu bolnavul, si atunci cand exista credinta
necesara, acela se vindeca.
6.
Rugaciunea vindecatoare
Multi erau cei care alergau la
parinte pentru a le citi vreo rugaciune ca sa se vindece. Odata l-a chemat in
casa ei o femeie indurerata, fiindca fiul ei, care avea optsprezece ani, nu
putea sa vorbeasca. Glasul ii pierise brusc. Parintele s-a dus cu bunavointa in
casa lor, a facut o rugaciune si baiatul a inceput iarasi sa vorbeasca.
7.
„Ca sa simta lumea imbratisarea lui Hristos”
Este foarte interesant de vazut
cum lucra harisma stravederii parintelui Porfirie, ce simtea de fiecare data
cand era vizitat de harul lui Dumnezeu. Parintele i-a dezvaluit unui fiu
duhovnicesc al sau:”Cand vad ceva, cu
harul lui Dumnezeu, ma bucur mult in mine. Cand ma viziteaza harul lui
Dumnezeu, cand privesc si citesc sufletul unui om, in clipa aceea simt in mine
entuziasm. Prin entuziasm se manifesta harul dumnezeiesc, care aduce un soi de
prietenie, de familiaritate, de infratire, de unire.
Dupa aceasta unire vine o mare bucurie, atata bucurie
incat inima e gata sa-mi sara din piept. Insa mi-e teama s-o arat. Vad, dar nu
vorbesc, chiar daca harul ma incredinteaza ca acestea sunt adevarate. Dar cand
harul ma instiinteaza sa vorbesc, atunci vorbesc. Spun unele lucruri pe care
Dumnezeu ma lumineaza sa le spun din iubire pentru toti. Ca sa simta lumea
imbratisarea pe care ne-o da Hristos tuturor. Scopul meu este ca sa fie ajutati
crestinii si sa se mantuiasca cei aflati in impartasire cu Hristos.”
8.
Parintele se preschimba
Parintele marturisea: „De multe ori, cu harul lui Dumnezeu, am
intrat intr-o alta stare. Glasul mi s-a schimbat, chipul mi-a intrat in
atmosfera luminii dumnezeiesti. „
Sursa: „Mireasma duhovniceasca a
parintelui Porfirie” – Presb. Dionisie Tatsis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu