JURNAL

JURNALUL UNEI FEMEI SIMPLE – ZIUA A PATRA

Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:

Joi, 19.03.2015, orele 18.00

Afara:

Este frig de parca iarna este cea care se pregateste sa revin cu forte proaspete si nu primavara

Mă gândesc:

La bunatatea si milostivirea lui Dumnezeu, la oamenii profesionisti si cu suflet pe care mi i-a scos ieri in cale cand, in sfarsit, s-a rezolvat si problema de sanatate.

Am invatat:

Sa ma gandesc la fiecare moment pe care il traiesc.

Sunt recunoscătoare pentru:

Mila si dragostea lui Dumnezeu, care a ascultat rugaciunile Maicii Sale, ale Sfantului Efrem cel Noiu, ale Sfantului Nectarie, ale Sfantului Ioan Rusul si ale tuturor sfintilor si m-a ajutat sa trec usor de ziua de ieri.

Din bucătărie:

Miros de cafea

Ce mai mesteresc:

Incerc sa fac suporturi pentru servit masa si pentru pahare din hartie reciclata

Intentionez sa:

Dupa ce termin ce am in lucru, intentionez sa incep sa tricotez un pulover pentru mine

Ceea ce astept (sper):

Sa vina primavara, sa pot face curatenie in casa

Citesc:

“Patericul mirenilor” de Danion Vasile

Ascult:

Deocamdata nimic

În casa:

Sunt foarte multe de facut, pentru ca am ramas in urma cu treburile

In gradina:

Urmeaza sa punem arbagicul, usturoiul, mazarea si semintele de radacinoase.

Ce-mi place:

Sa citesc.

Ce planuri am:

Muuulte planuri

O fotografie:

Cosul cu flori primit ieri, prin curierat, de la surioarele mele intru Hristos de pe Sarea Ortodoxiei, carora le multumesc pentru surpriza facuta.

Dorinte lumesti

            Pe toti cei ce nu-si infraneaza inima lor de la dorintele materiale, care nu sunt absolut necesare – nici nu mai incape cuvant pentru dorintele trupesti – si un isi aduna minte in inima, ca sa le dea impreuna cu sufletul lui Dumnezeu, ii asteapta indoita nefericire.

            -Parinte, intotdeauna este rau sa doresti ceva?

            -Nu, dorinta inimii nu este rea in sine. Ci atunci cand lucrurile, fie si nepacatoase, imi iau o bucata din inima, imi slabesc dragostea fata de Hristos. Aceasta dorinta este rea, pentru ca vrajmasul imi taie dragostea mea de la Hristos. Cand doresc un lucru pretios, o carte de pilda, si imi ia o parte din inima, atunci aceasta este un rau. De ce o carte sa-mi ia o parte din inima? Cartea sa o doresc sau pe Hristos sa-L ravnesc? Orice dorinta, oricat de buna ar parea, nu este mai buna ca a dori cineva pe Hristos sau pe Maica Domnului. Cand imi dau inima lui Dumnezeu, este cu putinta ca Dumnezeu sa nu mi se dea in intregime mie? Dumnezeu cere inima omului. “Da-mi fiule, inima ta”.Daca omul Ii da inima sa, dupa aceea Dumnezeu ii va da orice va iubi inima aceluia, numai sa nul vatame. Numai atunci cand se daruieste lui Hristos, inima nu se irosestesi numai in Hrisots afli legatura cea bogata a dragostei dumnezeiesti in aceasta viata, iar in cealalta, cea vesnica, veselia dumnezeiasca.

            Trebuie sa evitam lucrurile lumesti, ca sa nu ne rapeasca inima si sa ne folosim de cele simple, numai pentru a ne sluji de ele. Sa ne ingrijim insa sa fie trainice. Daca doresc sa folosesc un lucru frumos, inseamna ca dau toata inima mea frumusetii, iar pentru Dumnezeu nu ramane nici o bucatica. Treci pe undeva si vezi o casa cu marmura, cu o infatisare frumoasa, cu sculpturi, etc. Te minunezi de pietre, de caramizi si iti lasi inima ta acolo. Sau vezi intr-un magaziniste rame frumoase pentru ochelarii tai si le doresti. Daca nu le cumperi, iti lasi inima ta in magazin. Daca le cumperi, iti atarni inima de ramele ce le porti. Mai ales femeile sunt furate usor. Putine sunt acelea care nu-si vand inima lor celor desarte. Vreau sa spun ca diavolul le fura bogatia inimii lor cu toate cele lumesti, colorate, stralucitoARE. Una are nevoie de o farfurie? Va cauta sa afle o farfurie cu flori. Ca si cum s-ar acri mancarea daca farfuria nu are flori. Unele femei duhovnicesti sunt miscate de lucruri parute serioase, de un vultur cu doua capete, de pilda. Iar dupa aceea intreaba:”De ce nu ne misca cele duhovnicesti?”Cum sa te miste, daca inima ta e imprastiata in dulapuri, intre farfurii? Nu ai inima, ci numai carne, inlauntrul careia bate tic-tacul mecanic, ca ceasul, numai ca sa poti merge. Pentru ca putin din inima merge la un lucru, putin la altul, iar pentru Hristos nu ramane nimic,

            -Parinte, adica si aceste dorinte simple sunt pacatoase?

            -Aceste dorinte, oricat de nepacatoase ar fi, sunt mai rele decat cele pacatoase. Pentru ca o dorinta pacatoasa il va zgudui pe om candva si il va mustra constiinta pentru ea, si astfel va face o incercare de intoarcere, se va pocai, va spune: “Am gresit, Dumnezeul meu!”in timp ce aceste dorinte, cele “bune”, nu-l nelinistesc. Crede ca merge bine. “Iubesc binele, iubesc frumosul. De altfel si Dumnezeu le-a facut pe toate frumoase.”, spune el. Da, dar dragostea lui nu merge la Ziditor, ci merge la zidire. De aceea este bine sa taiem orice dorinta. Cand cineva face ceva pentru Hristos si jertfeste ceea ce iubeste, facand ceva ce nu-I place – oricat de bun ar fi ceea ce-I place – atunci Hristos ii da mai multa odihna.

            Inima, inainte de a se curati, are dorinte lumesti si se bucura de ele. Atunci, insa, cand se va curati, se va dezgusta de bucuriile lumesti. De atunci inainte bucuriile ei vor fi duhovnicesti. Numai in felul acesta se va curati inima, cand se va scrbi de dorintele lumesti. Inainte de a se scarbi de ele, este atrasa de acelea. Dar, vezi, noi nu vrem sa mahnim poutin pe omul cel vechi, ci vrem sa-I facem hatarul. Dar in felul acesta cum ne vom face urmatori ai lui Hristos?

            -Parinte, cand imi vine greu sa-mi tai o dorinta, trebuie sa insist in nevointa?

            -Da, chiar de s-ar mahni inima ta, finndca nu faci cele ce o odihnesc, nu trebuie sa asculti de ea. Pentru ca daca vei asculta, vei simti o blumeasca si apoi o neliniste, iarasi lumeasca. Iar daca nu o vei asculta si inima ti se va mahni, deoarece nu ai facut cele ce o odihnesc, si te vei bucura de aceasta, atunci va veni Harul dumnezeiesc. Caci acesta este scopul: sa dobandim Harul dumnezeiesc. Iar ca sa dobandim Harul dumnezeiesc, trebuie sa taiem toate dorintele, chiar si bune de ar fi; sa ne taiem voia. Atunic omul se smereste,iar cand se va smeri,va veni Harul dumnezeiesc. Cand inima va fi nemultumita lumeste, atunci se va bucura duhovniceste. Pe cat poate fiecare, sa invete sa evite mangaierea lumeasca, sa aiba lucrare duhovniceasca launtrica, ca astfel sa dobandeasca mangaierea dumnezeiasca.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Parintele Paisie Aghioritul)

MITENE

Am prins curaj si am lucrat - mitene

Mai pe la inceputul lunii, inainte ca viroza sa ne schimbe planurile, am inceput „timid” curatenia de primavara. Si, bineinteles, am inceput cu sertarele, cu dulapurile. Asa ca tot adunand si sortand, am dat peste doua sculuri micute de fire, cu doua nuante apropiate de verde.

Si, cum la lectiile de crosetat de pe forumul hobby-handmade una dintre teme era aceea a mitenelor, m-am gandit ca numai bine ar merge lucrate asa cele doua sculuri carora nu le gaseam deloc intrebuintare. Ajutandu-ma si de revista „Usor de crosetat”, in doua seri, m-am delectat cu croseta, iar rezultatul este:

Din pacate, poza nu este reusita pentru ca nu am avut rabdare ca baiatul meu sa se insanatoseasca si sa o faca el, ci am facut-o eu. Se vede ca nu am reusit sa scot in evidenta culorile.

Intaietatea sa se dea frumusetii sufletului

 

            Sufletul ce se minuneaza de frumusetile lumii materiale arata ca inaluntrul sau traieste lumea cea desarta; de aceea este atras de faptura si nu de Facator, de pamant si nu de Dumnezeu. Nu are importanta daca pamantul acesta este curat sau are noroiul pacatului. Atunci cand inima este atrasa de frumusetile lumesti, care nu sunt pacatoase, dar care nu inceteaza sa fie desarte, simt bucuria lumeasca a acelui moment, care nu are mangaierea dumnezeiasca, intrariparea launtrica cu veselie duhovniceasca. Insa cand omul iubeste frumusetea duhovniceasca, atunci sufletul i se umple si i se infrumuseteaza.

            Daca omul si-ar cunoaste uratenia sa launtrica, n-ar urmari frumuseti exterioare. Inlauntrul sau, sufletul are atatea pete, atatea mazgaleli, iar noi sa ne ingrijim, de pilda, de hainele noastre? Ne spalam hainele, le calcam si suntem curati, dar inlauntru suntem.......nu ma intreba! De aceea, daca cineva ar sesiza ce necuratie duhovniceasca are inlanutrul sau, n-ar mai sta sa scoata cu atata migala cea mai mica pata de pe hainele sale, pentru ca acestea sunt de mii de ori mai curate decat sufletul lui. Dar daca omul nu are in vedere zgura duhovniceasca pe care o are inlauntrul sau, atunci cauta sa scoata cu migala chiar si cea mai mica pata. Insa ceea ce trebuie facut este sa-si intoarca toata grija spre curatia duhovniceasca, spre frumusetea launtrica, iar nu spre cea exterioara. Intaietatea sa se dea frumusetii sufletului, frumusetii duhovnicesti, iar nu frumusetii desarte, pentru ca Domnul ne-a spus: „ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde?”

 (Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Parintele Paisie Aghioritul)

O ora de religie predata altfel

O ora de religie predata altfel

             Preotii de la parohia Sfintii Atanasie si Chiril din Ploiesti, impreuna cu enoriasii, desfasoara mai multe actiuni sociale, printre care si aceea de a asigura 3 zile pe saptamana o masa calda unui numar de 50 de persoane nevoiase.

            Sambata, la aceasta actiune au participat si cativa copii de la Scoala I.A. Bassarabescu din Ploiesti, insotiti de d-na profesoara de religie.

Doamna profesoara, un cadru didactic cu multa daruire si cu multa dragoste pentru copii (a fost diriginta fiului meu Mihai),realizeaza foarte multe proiecte prin care le arata copiiilor ca ortodoxia inseamna dragoste, daruire, grija fata de cel de langa tine.

Prima parte a proiectului a constat in ajutorul pe care copiii l-au dat in distribuirea alimentelor. M-a incantat dorinta lor de a ajuta, dragostea cu care se adresau si ii ajutau pe cei nevoiasi, am admirat inca o data (daca mai era cazul) sulfetul minunat si curat al copiilor. Iata si cateva poze care spun mult mai mult decat cuvintele;

Dupa ce au terminat de ajutat, parintele paroh le-a daruit cateva alimente, din donatii, pentru a le duce unei familii nevoiase. Pentru ca nu aveau cu ce sa transporte alimentele am mers noi cu masina.

Este vorba de o familie cu 6 copii, dintre care cea mai mare este o fetita clasa a V-a, Diana. Bietii de ei locuiesc intr-o „casa” ce sta sa se darame si asta pentru ca tatal a ramas fara serviciu si nu isi pot permite o locuinta cu chirie. Nu pot relata in cuvinte durerea mamei ca nu le poate asigura copiiilor un minim de trai. Cu lacrimi in ochi ne-a povestit ca a facut cerere la Primarie pentru o locuinta sociala, insa nimeni nu i-a luat in seama. Insa, cum vine primavara, apar si reprezentantii Primariei, cu un tupeu fantastic spunandu-le sa elibereze acele ruine ca urmeaza, nu se stie cand, sa fie demolate.

Biata femeie nu-si doreste decat un loc de munca pentru sotul ei si o locuinta sociala. Sa-ti doresti sa muncesti ca sa le poti asigura copiilor cele necesare traiului si sa nu ai unde. Este cumplit, este infiorator!

La un moment dat, disperata fiind, a spus ca si un loc de casa daca primeste este foarte bine. Pentru ca, asa cum va putea, din chirpici, din paie si pamant si tot le ridica copiilor o casuta in care sa stea in conditii omenesti.

(Diana este fetita bruneta in bluzita si cu parul impletit).

Sunt convinsa ca printre dragii mei cititori sunt si oameni cu suflet care pot ajuta aceasta familie. Mai multe detalii va poate oferi d-na profesoara Ramona Ghitulescu, telefon: 0728/022.023.

Diavolul stapaneste desertaciunea

 

            -Parinte, de ce diavolului i se spune „stapanitorul lumii”? Chiar este cu adevarat?

            -Asta mai lipsea, sa stapaneasca diavolul lumea. Cand Hristos a spus despre diavol „stapanitorul acestei lumi”, n-a inteles ca este stapan peste lume, ci ca stapaneste desertaciunea, minciuna. Vai noua, sa lase Dumnezeu pe diavol sa stapaneasca lumea! Insa cei ce isi au inima lor daruita celor desarte, lumesti, unii ca acestia traiesc sub stapanirea „stapanitorului acestui veac.” Adica diavolul stapaneste peste desertaciune, peste „lume”. Ce inseamna „lume”? nu inseamna oare podoaba, impodobirea desarta? Asadar, cine e stapanit de desertaciune este sub ocupatia diavolului. Inima robita de lumea desarta pastreaza si sufletul atrofiat si mintea intunecata. Atunci, desi se vede cineva ca este om, in esenta el este avorton duhovnicesc.

            Gandul imi spune ca cel mai mare dusman al sufletului nostru, mai mare chiar si decat diavolul, este duhul lumesc, pentru ca ne atrage in chip dulce si in cele din urma ne amaraste vesnic. In timp ce, de l-am vedea pe diavolul insusi, ne-ar cuprinde frica si am fi nevoiti sa scapam la Dumnezeu, dobandind astfel Raiul. In epoca noastra, multa „lume” – duh lumesc – a intrat in lume, iar aceasta „lume” o va distruge. Oamenii si-au bagat inlauntrul lor „lumea” si au alungat de acolo pe Hristos.

            -Parinte, de ce nu intelegem cat rau ne face duhul lumesc si suntem atrasi de el?

            -Pentru ca duhul lumesc intra incet-incet, precum a intrat ariciul in cuibul iepurelui. La inceput ariciul a rugat pe iepure sa-l lase sa-si bage putin capul in cuibul lui ca sa nu-l ploua. Apoi a bagat si un picior, apoi celalalt si, in cele din urma, a intrat tot, iar cu tepii lui l-a scos cu totul pe iepure afara. Asa si cugetarea lumeasca, ne inseala cu mici cedari si incet-incet ne stapaneste. Raul inainteaza putin cate putin. Daca ar veni deodata, nu am fi inselati. Daca vrei, de pilda, sa oparesti o broasca, trebuie sa arunci peste ea apa fiarta cate putin. Daca o arunci toata deodata, ea sare si fuge; scapa. In timp ce, daca versi pe ea putina apa fiarta, la inceput o va arunca putin pe spate, apoi o va primi. Daca-i mai arunci inca putina, iarasi o va arunca putin si incet-incet se va opari, fara sa priceapa. „Bre, broasca, dupa ce ti-a aruncat putina apa fiarta, scoala-te si fugi!” Nu fuge. Se umfla – se umfla si apoi se opareste. Asa face si diavolul;ne opareste putin cate putin si, in cele din urma, ne trezim opariti fara sa pricepem.

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Parintele Paisie Aghioritul)

 

Diavolul nu vrea sa se pocaiasca

            Bunul Dumnezeu i-a facut pe ingeri, insa unii dintre ei, din pricina mandriei lor, au cazut si s-au facut diavoli. Bunul Dumnezeu a plasmuit pe om, creatura desavarsita, ca sa completeze ceata cea cazuta a ingerilor. De aceea diavolul invidiaza mult faptura lui Dumnezeu, pe om. Diavolii striga: “Noi am gresit o singura data si ne tiranizezi, iar pe acestia care gresesc de multe ori ii ierti.”” Da, dar oamenii se pocaiesc. Acestia, desi erau ingeri, au ajuns diavoli; si in loc sa se pocaiasca, se fac mai vicleni si mai rai, pornindu-se cu rautate sa distruga fapturile lui Dumnezeu. Luceafarul era din cea mai luminoasa ceata. Dar in cele din urma….Din mandrie diavolii s-au indepartat de Dumnezeu cu mii de ani mai inainte si continua sa se indeparteze din mandrie si sa ramana nepocaiti. Un “Doamne miluieste”daca ar spune, Dumnezeu ar face ceva si pentru ei. Sa spuna un “am gresit”; dar nu spun “am gresit”. Daca diavolul ar fi spus “am gresit”, ar fi devenit din nou inger. Dragostea lui Dumnezeu nu are margini. Insa diavolul are vointa intepenita, incapatanare, egoism, nu vrea sa se plece, nu vrea sa se mantuiasca. Infricosator lucru! Si aceasta desi au fost ingeri.

            -Parinte, diavolul isi aduce aminte de starea lui de mai inainte?

            -Daca isi aduce aminte, spui? El este foc si urgpentru ca nu vrea sa se faca alti ingeri care sa-I inlocuiasca. Si cu cat inainteaza se face mai rau. Sporeste in rautate si invidie.

            O, daca ar simti cineva ticolasia diavolului, ar plange zi si noapte. Cat de mult se mahneste un om bun atunci cand vede pe cineva ca se schimba, se face criminal? Cu cat mai mult vazand nu un om, ci un inger! Odata pe un monah l-a durut mult pentru diavoli si, rugandu-se in genunchi, cu capul la pamant spunea: “Tu esti Dumnezeu si daca vrei poti afla un chip ca sa se mantuiasca si acesti diavoli nefericiti, care, mai intai avand o slava atat de mare, acum au toata rautatea si dracia lumii si daca nu ne-ai fi pazit, ne-ar fi distrus pe toti oamenii.”Deci in timp ce zicea aceste cuvinte, rugandu-se cu durere, vede un cap de caine alaturi de el ce ii scotea limba si-si batea joc de el. Se vede ca Dumnezeu a ingaduit aceasta ca sa-l instiinteze pe monah ca El este gata sa-I primeasca, numai sa se pocaiasca, dar ei nu vor mantuirea lor. Vedeti, caderea lui Adams-a indreptat prin venirea lui Dumnezeu pe pamant, prin Intrupare. In timp ce caderea diavolului nu se poate indrepta fara sa se smereasca. Diavolul nu se indreapta, pentru ca nu vrea. Stiti cat de mult s-ar bucura Hristos! La fel si omul, numai atunci cand nu vrea, nu se indreapta.

            -Parinte, diavolul stie ca Dumnezeu este dragoste si il iubeste?

            -Ei, cum sa nu stie!

            -Atunci de ce isi continua tipicul sau?

            -Pentru ca mandria nu-l lasa. Este insa si viclean. Acum incearca sa castige toata lumea. Isi spune:”Daca am cat mai multi urmatori, Dumnezeu va fi nevoit ca la sfarsit sa-I fie mila de toate fapturile Sale si voi intra si eu in planul Lui.”Asa crede. De aceea vrea sa dobandeasca cat mai multi urmatori. Vezi cum o suceste? Isi psune: “Am atatia de partea mea. Dumnezeu va fi nevoit sa ma favorizeze si pe mine!”Fara sa se pocaiasca? Dar, oare, Iuda n-a facut la fel? Stia ca Hristos va elibera pe morti din iad si si-a spus:”Voi merge si eu inainte de Hristos, ca sa ma elibereze si pe mine.”Vezi viclenie? In loc sa ceara iertare de la Hrisots, s-a dus si s-a spanzurat. Si uitati-va cum milostivirea lui Dumnezeu a incovoiat smochinul, dar el si-a strans picioarele ca sa nu ajunga la pamant. Si toate acestea ca sa nu mearga sa spuna un ïarta-ma”. Infricosator! Asa si diavolul, incepatorul iubirii de sine, nu spune “iarta-ma”, ci mereu se sileste sa dobandeasca cat mai multi urmatori lui.

Smerenia topeste pe diavol

            Smerenia are mare putere si topeste pe diavolul. Ea este cel mai puternic soc pentru diavol. Acolo unde exista smerenie, diavolul nu are loc. Si acolo unde nu exista diavol, este firesc sa nu existe ispite. Odata un pustnic a silit pe aghiuta sa spuna: “Sfinte Dumnezeule….”. A spus aghiuta: “Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte”, dar nu spunea “miluieste-ne pe noi”. “Spune: “Miluieste-ne pe noi””. Nimic. Daca ar fi spus, ar fi devenit inger. Toate le spune aghiuta, dar pe “miluieste-ma”nu-l spune, pentru ca trebuie smerenie. “Miluieste-ma”are smerenie si sufletul primeste mila cea mare a lui Dumnezeu, pe care el o cere.

            Orice am face, este nevoie de smerenie – dragoste – noblete. Lucrurile sunt simple. Noi le complicam. Pe cat putem, sa facem ceea ce este complicat pentru diavol si este usor pentru om. Dragostea si smerenia sunt grele pentru diavol, dar usoare pentru om. Chiar si unul bolnavicios, ce nu poate face nevointa, il poate lovi pe diavol cu smerenia. Intr-un minut omul poate deveni inger sau drac. Cum? Cu smerenia sau cu mandria. Ce, oare au trebuit ore intregi ca Luceafarul sa se faca diavol din inger? S-a facut in cateva secunde. Modul cel mai usor ca sa ne mantuim este dragostea si smerenia. De aceea sa incepem cu dragostea si smerenia si dupa aceea vom inainta si cu celelalte.

            Sa va rugati sa pricinuim mereu bucurie lui Hristos si mahnire lui aghiuta, mai ales fiindca ii place iadul si nu vrea sa se pocaiasca.

De ce ingaduie Dumnezeu diavolului sa ne ispiteasca?

             -Parinte, pentru ce Dumnezeu ingaduie diavolului sa ne ispiteasca?

            -Ca sa Isi aleaga fiii Sai. „Fa, diavole, orice!”, ii spuen Dumnezeu, pentru ca orice ar face, in cele din urma isi va zdrobi mutra sa de Piatra cea din capul unghiului, care este Hristos. Daca noi credem ca Hristos este Piatra cea din capul unghiului, atunci nimic nu ne va infricosa.
            Dumnezeu nu ingaduie o incercare daca nu va iesi ceva bun din ea. Cand Dumnezeu vede ca din ea va rezulta un bine mai mare, lasa pe diavol sa isi faca treaba sa. Ati vazut ce a facut Irod? A omorat 14.000 de prunci, dar a facut 14.000 de mucenici ingeri. Unde ai vazut tu mucenici ingeri? Diavolul si-a dat peste mutra. Diocletian s-a facut impreuna-lucratorul diavolului chinuind pe crestini cu asprime, dar fara sa vrea a facut bine Bisericii lui Hrisots, pentru ca a imbogatit-o cu Sfinti. Credea ca va face sa dispara toti crestinii, dar n-a facut nimic. A lasat o multime de Sfinte Moaste ca sa ne inchinam la ele si a imbogatit Biserica lui Hristos.
            Dumnezeu putea sa-l desfiinteze pe diavol; doar este Dumnezeu. Daca ar vrea, chiar si acum l-ar putea aduna ghem in iad, dar il lasa spre binele nostru. Il va lasa sa chinuiasca faptura Lui? L-a lasat, insa numai pana la un punct si pana la o vreme, ca sa ne ajute prin rautatea lui; sa ne ispiteasca si astfel sa alergam la El. Numai daca vede de mai inainte ca va iesi un bine, Dumnezeu ii ingaduie lui aghiuta sa ne ispiteasca. Daca nu iese binele, nu i se ingaduie. Toate le ingaduie Dumnezeu pentru binele nostru. Sa credem aceasta. Dumnezeu lasa pe diavolul sa-l lupte pe om. Fara lupta nu se face nimic. Daca nu ne-ar ispiti diavolul, am crede poate ca suntem chiar si sfinti. Asadar, Dumnezeuingaduie diavolului sa ne loveasca cu rautate, pentru ca prin lovitura ce ne-o da, alunga tot praful de pe noi si ne scutura sufletul nostru cel prafuit. Sau il lasa sa se repeada sa ne muste, ca astfel sa scapam la El. Dumnezeu ne cheama mereu, dar noi, de obicei, ne indepartam de Dansul. Numai atunci cand se iveste vreo primejdie, alergam la El. Cand omul se va uni cu Dumnezeu, nu va mai exista loc sa mai intre cel viclean, dar nici motiv ca Dumnezeu sa ingaduie celui viclean sa-l ispiteasca, ca sa fie nevoit omul sa scape la Dumnezeu. In tot cazul, oricum ar fi, cel viclean ne face bine; ne ajuta sa ne sfintim. De aceea si Dumnezeu il ingaduie.
            Dumnezeu a lasat liberi nu numai pe oameni, ci si pe diavoli, pentru ca nu pot vatama sufletul omului. Afara numai daca el insusi vrea sa-si vatame sufletul sau. Ei pricinuiesc rasplata sufletelor noastre atunci cand oamenii rai sau neatenti ne fac rau fara sa vrea. De ce oare spune acel avva: „Ridica ispitele si nu se va mantui nimeni?” Pentru ca ispitele ajuta foarte mult. Nu pentru ca diavolul poate face vreodata binele – fiind el rau – ci Bunul Dumnezeu impidice piatra ce ne-o arunca sa ne sparga capul si ne-o da intr-o mana, iar in cealalta ne da migdale, ca sa le spargem si sa le mancam. Adica Dumnezeu ingaduie ispitele nu pentru ca diavolul sa ne tiranizeze, ci in felul acesta sa dam „examene” pentru cealalta viata si sa nu avem pretentii nesabuite la a Doua Venire. Trebuie sa intelegm bine ca ne razboim – si avem sa ne razboim cata vreme ne vom afla in viata aceasta – cu insusi diavolul. Cata vreme traieste omul, are multa treaba de facut pentru imbunatatirea sufletului sau si are dreptul sa dea examene duhovnicesti. Daca moare si nu trece, cade. Reexaminare nu exista.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Parintele Paisie Aghioritul)

Diavolul este prost

 

 

            -Parinte, aghiuta stie ce avem in inima noastra?

            -Aceasta ar mai lipsi, sa cunoasca si inimile! Numai Dumnezeu este cunoscator de inimi si numai robilor Sai El le descopera uneori, pentru binele nostru, ce avem in inimile noastre. Aghiuta stie numai vicleniile si rautatile ce le sadeste in uneltele lui; nu stie gandurile noastre cele bune. Numai din experienta pricepe unele lucruri, dar si in acestea de cele mai multe ori greseste. Iar daca Dumnezeu nu ar ingadui sa le priceapa nici pe acestea, ar gresi mereu in toate, deoarece diavolul este intunecat. Vizibilitate zero!!! Nu stie, de pilda, un gand bun de-al nostrul Daca avem vreun gadn rau, pe acela il stie, pentru ca el insusi il sadeste. Daca eu vreau sa merg sa fac o fapta buna undeva, sa mantuiesc un om, diavolul nu stie aceasta. Cand insa acela ii insufla cuiva un gand si-i spune: „Du-te si mantuieste pe cutare om!” – si il va broda in acelasi timp si cu mandrie, atunci stie gandul acesta. Prin faptul ca omul primeste mandria, da drept ispititorului. Lucrurile sunt foarte fine. Va aduceti aminte de intamplarea cu Avva Macarie? Odata l-a intalnit pe diavolul, care se intorcea din pustia cea mai apropiata, unde fusese ca sa ispiteasca pe frati. Acesta i-a spus: „Toti fratii s-au salbaticit impotriva mea, afara numai de unul care este prietenul meu si ma asculta, iar cand ma vede se invarte ca un titirez”. „Cine este fratele acela?”, l-a intrebat Avva Macarie. „Tepempt se numeste”, i-a raspuns acela. Merge Cuviosul si-l afla pe fratele. Printr-un mestesug a reusit sa-l faca sa-i descopere gandurile si astfel l-a ajutat. Cand l-a intalnit din nou pe diavol, l-a intrebat despre frati, iar acela i-a raspuns: „Toti s-au salbaticit foarte tare impotriva mea. Si cel mai rau este ca si acela care imi era prieten, nu stiu cum s-a facut de s-a schimbat, iar acum este cel mai salbatic dintre toti!”. Nu stia ca mersese Avva Macarie si il adusese pe fratele acela la calea cea buna, pentru ca Avva macarie lucrase cu smerenie, cu dragoste, si de aceea diavolul nu a avut nici un drept asupra acelui gand. Daca Avva Macarie s-ar fi mandrit, ar fi alungat Harul lui Dumnezeu si diavolul ar fi avut dreptul lui. Atunci el ar fi stiut aceasta, pentru ca el i-ar fi brodat mandria.
            -Daca omul ar spune un gand bun de-al sau undeva, diavolul l-ar putea asculta si sa-l ispiteasca dupa aceea?
            -Cum sa-l auda daca acela nu are „diavol”? Daca insa l-ar spune ca sa se mandreasca, ar intra ispititorul la mijloc. Adica daca exista o predispozitie catre mandrie si cineva spune cu mandrie: „Voi merge sa-l mantuiesc pe acesta”, diavolul intra la mijloc si atunci stie gandul nostru. Dar daca acela actioneaza cu smerenie, din dragoste, diavolul nu cunoaste gandul. Este trebuinta de atentie. Lucrurile sunt foarte fine. De aceea Parintii spun ca viata duhovniceasca este ‚stiinta stiintelor”.
            -Dar cum se intampla, Parinte, ca un vrajitor sa spuna despre trei fete ca una se va realiza, alta nu va reusi, iar cealalta va ramane nemaritata si chiar sa se intample aceasta?
            -Diavolul are experienta. Asa cum, de pilda, un arhitect cand vede o casa ce se primejduieste sa cada, este in stare sa spuna cat va mai tine, tot astfel si acesta vede pe cineva cum merge si cu experienta ce o are, spune cum va sfarsi.
            Diavolul nu este destept, ci este foarte prost. El este numai o incurcatura; nu-i dai de capat. Face si lucruri inteligente si prostii. Tertipurile lui sunt grosolane. Dumnezeu a iconomisit asa ca sa-l pricepem. Trebuie sa fie foarte intunecat cineva de mandrie ca sa nu-l priceapa. Cand avem smerenie, putem pricepe cursele diavolului, deoarece prin smerenie omul se lumineaza si se inrudeste cu Dumnezeu. Smerenia este cel care il secatuieste pe diavol.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Parintele Paisie Aghioritul)

Diavolul este neputincios

 

            -Parinte, imi spune gandul ca diavolul, mai ales in zilele noastre, are multa putere.

            -Diavolul are rautate si ura, nu putere. Dragostea lui Dumnezeu este atotputernica. Satana incearca sa para atotputernic, dar nu reuseste. Pare puternic, dar este cu desavarsire neputincios. Multe planuri ale sale de distrugere se strica inainte de a incepe sa se realizeze. Ar lasa vreodata un tata foarte bun niste haimanale sa-i bata copiii?
            -Parinte, ma tem de diavoli.
            -De ce sa te temi? Diavolii nu au nici o putere. Hristos este Atotputernic. Ispititorul este putred. Nu porti cruce? Armele diavolului sunt slabe. Hristosul nostru ne-a inarmat cu Crucea Sa. Numai cand lasam armele cele duhovnicesti, atunci vrajmasul are putere. Un preot ortodox a aratat o cruciulita mica unui vrajitor si a facut sa se cutremure diavolul pe care acela il chemase cu vrajile lui.
            -De ce se teme atat de mult de Cruce?
            -Pentru ca atunci cand Hristos a primit scuiparile, palmuirile si loviturile, a zdrobit imparatia si stapanirea diavolului. In ce chip a biruit Hristos? „Cu trestia a zdrobit stapanirea diavolului”, spune un oarecare Sfant. Adica atunci cand I-au dat ultima lovitura cu trestia peste cap, atunci a zdrobit stapanirea diavolului. Asadar rabdarea este apararea duhovniceasca, iar smerenia, arma cea mai puternica impotriva diavolului. Cel mai mare balsam al Jertfei de pe Cruce a lui Hristos este faptul ca a zdrobit pe diavolul. Dupa rastignirea lui Hristos, diavolul este ca sarpele caruia i s-a luat otrava sau ca si cainele caruia i s-au scos dintii. S-a luat otrava de la sarpe, s-au scos dintii de la caini, adica de la diavoli, care acum sunt dezarmati, iar noi inarmati cu Crucea. Nimic, nimic nu pot face diavolii fapturii lui Dumnezeu, daca nu le dam noi drepturi. Fac numai galagie; nu au stapanire.
            Odata, pe cand eram la Chilia Sfintei Cruci, am petrecut o priveghere foarte frumoasa, caci noaptea s-au adunat multi diavoli in podul chiliei. La inceput loveau puternic, ca si cum ar fi avut baroase, apoi faceau zgomot, ca si cum ar rostogoli cioate mari, trunchiuri de copaci. Eu am facut semnul Crucii pe tavan si am cantat: „Crucii Tale ne inchinam, Stapane...”. de indata ce terminam, incepeau iarasi cioatele. „Acum, mi-am spus, vom face doua strani. Una voi cu cioatele, acolo sus, si una eu, aici jos”. Cand incepeam eu, se opreau aceia. Odata cantam: „Crucii Tale ne inchinam.....”, apoi „Doamne, arma asupra diavolului, Crucea Ta ai dat-o noua....”. Am petrecut cea mai placuta noapte cu psalmodie, iar atunci cand ma opream putin, continuau aceia cu distractia. De fiecare data prezentau o alta cantare.
            -Cand ati cantat prima oara n-au plecat?
            -Nu. Ci de indata ce terminam eu, incepeau aceia. Da, trebuia sa scoatem o priveghere la amandoua stranile. A fost o priveghere frumoasa. Am cantat cu sete. Am petrecut zile placute....
            -Parinte, cum este diavolul?
            -Stii ce „frumos” este? Ceva deosebit. Numai sa-l vezi. O, cat este de bine ca dragostea lui Dumnezeu nu ingaduie ca omul sa-l vada pe diavol!caci cei mai multi ar fi murit de frica. Gandeste-te ce s-ar intampla cu omul daca l-ar vedea cum actioneaza, daca i-ar vedeachipul lui cel „dulce”! unii insa ar fi avut cea mai buna distractie. Stii ce distractie? Cum ii spune? Cinema?...dar ca sa vada cineva un astfel de film, trebuie sa plateasca mult....si nu stiu daca l-ar putea vedea.!
            -Are coarne, coada?
            -Da, toate accesoriile!!!
            -Parinte, diavolii s-au facut atat de urati atunci cand au cazut si din ingeri au devenit diavoli?
            -Ei,. Desigur! Si acum sunt ca loviti de trasnet. Daca un trasnet cade si loveste un copac, oare acesta nu se va face indata un bustean negru? Asa sunt si ei, ca loviti de trasnet. Intr-o vreme ii spuneam lui aghiuta: „Vino sa te vad, ca sa nu cad in mainile tale! Daca acum numai cat te vad imi dau seama cat de rau esti, cat rau nu-mi vei face daca s-ar intampla sa cad in mainile tale!”

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Parintele Paisie Aghioritul)