Numai daca vrei, poti auzi zgomotul
-Parinte, cand exista zgomot la
ascultare sau daca pentru lucrul de mana este nevoie de un motor care face
zgomot, noi ce sa facem?
-Atunci cand lucrul de mana este
vreodata zgomotos, ajuta mult psalmodierea inceata. Daca nu puteti rosti
Rugaciunea, sa cantati. Este nevoie de rabdare. Atunci cand calatoresc cu
vaporul este mult zgomot. Stau intr-un colt, inchid ochii ca si cum as dormi,
pentru a nu ma deranja lumea, si cant. Si ce nu cant! Cant de mai multe ori
„Cuvine-se cu adevarat....., Sfinte Dumnezeule.......”. Vaporul face si un
zgomot care se potriveste cu psalmodierea. Si se face ison la „Cuvine-se cu
adevarat....” al lui Papa Nicolau si la „Sfinte Dumnezeule...” al lui Nilos. La
toate se potriveste acest zgomot. Cant cu mintea, ia parte insa si inima.
Cu toate acestea, cred ca nu atat
zgomotul exterior deranjeaza, cat grija. Zgomotul nu-l aude aomul decat atunci
cand vrea, insa grija este greu sa o eviti. Mintea este baza. Ochii pot privi
ceva si sa nu vada. Cand ma rog, pot privi, dar fara sa vad. Umblu si pot privi
un peisaj, etc., dar fara sa il vad. Cand cineva nu este obisnuit sa rosteasca
Rugaciunea in mijlocul zgomotului, patimeste aceasta din pricina ca mintea nu
este daruita lui Dumnezeu. Trebuie ca omul sa ajunga la distragerea
dumnezeiasca, astfel incat sa poata simti linistea launtrica si sa nu fie
deranjat de zgomot in tim;ul rugaciunii. Ajunge la acel punct al dumnezeiestii
„distrageri” in care nu mai aude zgomote, sau le aude cand vrea, sau mai
degraba atunci cand ii coboara mintea din Cer. Si va ajunge la acest punct daca
va lucra duhovniceste, daca se va nevoi. Atunci va auzi numai cand el va voi.
Cand eram in armata, am spus odata
unui camarad evlavios: „Ne vom intalni in cutare loc.”. „Dar acolo exista
megafon”, mi-a zis. „Daca vrei, il auzi; daca nu vrei nu-l auzi”, i-am raspuns.
Cand mintea este in alta parte, auzim? Acolo in padure, in apropiere de Coliba,
au golit muntele cu drujbele. Cand citeam sau ma rugam si eram adancit in
acestea, nu auzeam nimic. Cand ma opream, pe toate le auzeam.
(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan –
parintele Paisie Aghioritul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu