Sa nu deschidem multe fronturi

            Astazi oamenii sunt foarte raspanditi, fiindca nu traiesc simplu. Deschid multe fronturi si se pierd in grija cea multa. Eu pun in buna randuiala un lucru-doua si numai dupa aceea ma gandesc la altele. Niciodata nu fac mai multe lucruri deodata. Acum ma gandesc sa fac lucrul cutare; il termin si abia dupa aceea ma gandesc sa fac altceva. Pentru ca daca incep altul, fara sa il fi terminat pe primul, nu am liniste. Cand cineva are de facut mai multe treburi deodata, o ia razna. Numai cat se gandeste la ele, ca il si apuca schizofrenia.

            Odata a venit la Coliba un tanar care avea probleme psihologice. Mi-a spus ca se chinuieste pentru ca mostenise de la parinti o sensibilitate. „Despre ce boala mostenita imi vorbesti?”, l-am intrebat. „Mai intai ai nevoie de odihna. Apoi trebuie sa iti iei diploma de absolvire, dupa care vei merge in armata si apoi sa-ti cauti un loc de munca”. M-a ascultat, sarmanul, si si-a aflat calea. Asa se afla oamenii pe ei insisi.

            -Parinte, si eu obosesc cand lucrez. Nu inteleg care-i pricina.

            -Ceea ce iti lipseste este rabdarea. Iar pricina pentru care nu poti sa ai rabdare este ca te apuci de multe. Te imprastii in multe parti si te obosesti. Iar aceasta iti pricinuieste si o nervozitate, fiindca te nelinistesti.

            Cand eram in manastire, aveam un slujitor la tamplarie, pe batranul Isidor. Sarmanul de el, nu avea de loc rabdare. Incepea sa faca o fereastra, se descuraja; se apuca sa faca usi, se supara si le lasa. Dupa aceea, se apuca sa faca acoperisuri. Insa pe toate le lasa neterminate. Nimic nu scotea la capat. O parte din lemn se pierdea, alta parte o taia gresit. Asa se chinuiesc unii, fara insa sa reuseasca nimic.

            Sunt uni care, desi au puteri limitate, putand face numai un lucru-doua, se apuca si se incurca in multe, insa nu fac nimic cum trebuie, ci ii mai trag dupa ei si pe altii. Este bine ca omul sa faca numai un lucru-doua, sa le termine cum se cuvine, ca astfel sa isi aiba mintea curata si odihnita, si numai dupa aceea sa inceapa altceva. Caci daca mintea se imprastie, ce lucruri duhovnicesti va mai face omul dupa aceea? Cum sa-si mai aduca aminte de Hristos?

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)