A TREIA ZI DE CONCEDIU – ZI DE RELAXARE SI
PLIMBARE PRIN IMPREJURIMI
Oboseala acumulata din perioada
premergatoare concediului, la care s-a adaugat drumul lung si greu de sosire la
Dorna Arini, precum si plimbarea lunga din ziua precedenta, au facut ca in cea de-a
treia zi de concediu sa alegem ca dimineata, dupa micul dejun, sa ne luam
cartile si sa citim pe malul Bistritei.
Susurul lin al apei „imbogatit” din
cand in cand cu un dangat de talanga venit de la vacutele ce pasteau linistite
pe pajistile din jur, razele blande ale soarelui care ne mangaiau (foarte
fericiti ca am scapat de zilele toride de acasa, aici chiar ne bucuram de
mangaierea soarelui), au facut ca timpul sa treaca extrem de repede, iar
relaxarea sa fie deplina. In cele cateva ore petrecute pe malul Bistritei am
reusit sa „uitam” de tot si de toate. Am avut impresia ca am pasit intr-o alta
lume, in lumea descrisa atat de frumos de Sadoveanu si Creanga in scrierile lor - lumea satului, lumea vietii simple si profunde.
Dupa-amiaza insa, am pornit din nou
la drum. Am ales de data aceasta un drum extrem de scurt: statiunea Vatra
Dornei, situata la o distanta de 5 km de Dorna Arini, o statiune tare draga
sufletului meu, unde revin cu multa placere de fiecare data.
Insa, avand in vedere ca treceam pe
langa Manastirea Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir, nu se putea sa nu ne
oprim si sa primim si noi o binecuvantare.
Intrand in curte, ne-a primit
Balanel, catelul manastirii care, cu un latrat viguros transmis din cusca lui,
le anunta pe maici ca au venit pelerini.
Maica stareta, draga de ea, a lasat
treaba si a venit pentru a ne plimba prin micul asezamant monahal. Celelalte 3
maicute erau si ele, fiecare la ascultarea ei, toate erau grabite si alergau
precum albinele intr-un stup. Explicatia maicii starete a fost foarte scurta:
„Vine Episcopul”. Atunci nu am inteles mare lucru, insa seara, cand ne-am
intors la vila, am inteles cuvintele maicii.
Insa, sa revenim la mica manastire.
Aceasta este o manastire relativ noua, in care vietuiesc 4 monahii ce se
daruiesc cu trup si suflet ingrijirii batranilor din cadrul Fundatiei
Ciocanesti Bucovina. Aici locuiesc aproape 30 de batrani, carora maicutele le ofera,
pe langa cele necesare traiului, dragostea lor, incercand sa le faca zilele cat
mai senine. Sunt batrani singuri, care nu mai au pe nimeni pe lume sau sunt
batrani ai caror copii sunt plecati departe. Acestora din urma, dragele de ele,
incearca sa le mai aline dorul de cei dragi. Jertfa curata, un exemplu pentru
noi.
interiorul bisericii
intrarea in biserica
o parte din curtea plina de flori
Plecand de acolo cu exemplul
maicilor in suflet, ne-am oprit la Vatra Dornei si ne-am plimbat prin statiune:
pe podul peste Bistrita, prin parcul cu veverite, prin zona pietei, am intrat
in vechea si totusi noua librarie (locatia este veche, insa oamenii care iubesc
cartile au amenajat-o extrem de frumos. Si este si foarte bine aprovizionata).
Cand am ajuns la vila, am vazut un
mic afis ce anunta ca la ora 24 are loc Sfanta Liturghie savarsita de Inalt
Preasfintitul Teodosie – Arhiepiscopul Tomisului, asa ca hotararea noastra de a
„da stingerea” mai devreme pentru ca a doua zi sa putem pleca iar la drum a
fost amanata.
Dupa proceduri si servirea cinei ni
se parea ca timpul se scurge cu pasi de melc, astfel ca nu am mai avut rabdare
pana la miezul noptii, ci am pornit-o ceva mai devreme spre bisericuta
manastirii. Si am ajuns cand a inceput slujba.
Nu pot reda in cuvinte frumusetea
Sfintei Slujbe care s-a terminat la 2.30 dimineata. Dragostea si blandetea
Inalt Presfintitului, emotiile tanarului care urma sa devina diacon, corul care
canta ingereste, rugaciunile de sfarsit si cuvantul de invatatura al Inalt Preasfintitului, atmosfera de liniste
deplina din biserica au facut ca sa ne simtim intr-o alta lume, intr-un alt
spatiu, poate ceva mai aproape de ingeri.
clopotnita manastirii Dorna Arini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu