vineri, 27 februarie 2015

DEZAMAGIRE CRUNTA


DEZAMAGIRE CRUNTA


            Intotdeauna am avut repulsie fata de expresia „traim in Romania, totul este posibil”, nu de alta, dar consider ca in Romania lucrurile nu stau mai rau ca in alte parti, insa sunt mai mult mediatizate. Ca sunt multi oameni cu suflet curat si educatie cu care ne putem mandri.

            Si cu toate acestea, saptamana aceasta am avut ocazia sa ma lovesc de aceasta expresie in mod practic. Mai concret, sa fiu nevoita sa colaborez cu o firma de curierat – URGENT CURIER – care efectiv nu stie ce inseamna respectul fata de client, fata de cel care iti asigura profitul si prosperitatea.

            Si ca sa intelegeti lucrurile mai bine, am sa va povestesc ceea ce s-a intamplat.

            Am facut comanda de fire de tricotat la o firma din Piatra Neamt (Dalinda Stil), pe care o recomand (fire romanesti, raportul calitate – pret foarte bine stabilit).

            Comanda a fost trimisa spre Ploiesti prin firma de curierat URGENT CURIER, care mi-a transmis mesaj ca am de plata suma de 53.95 lei (40 lei contravaloarea coletului si diferenta taxa de transport). Pana aici totul bine si frumos, numai ca, in momentul in care m-am intalnit cu curierul acesta imi spune ca am de plata suma de 65.73 lei. Am crezut ca totul este o gluma si am vrut sa ii platesc suma pe care o stiam eu din measjul telefonic. Acesta nici nu a vrut sa auda, spunand ca diferenta o va pune el din buzunar (am fost intru totul de acord cu dansul, era doar un simplu angajat.).

Am refuzat coletul, am scris pe el motivul, dupa care am trimis un email directorului de zona. Spre deosebire de alte firme care, atunci cand faci cate o sesizare iti raspund, acest domn director a ignorat cu totul mesajul meu.

Concluzia este ca atitudinea celor de la URGENT CURIER mi se pare o atitudine de jecmaneala (tarife de transport extrem de mari), inselaciune (comunicarea unor tarife eronate) si sfidare a clientilor.

Desi, ulterior sotul meu a mers si a ridicat coletul, m-am adresat catre Oficiul pentru Protectia Consumatorului si asta pentru ca nu mi se pare corecta atitudinea acestor „domni”.

Iata ca unii ca acestia fac imaginea Romaniei si te fac sa spui cu regret: „traiesc in Romania, totul este posibil."

Niciun comentariu: