In vremea noastra lipsesc pildele

 

-Parinte, de ce Snftul Chiril al Ierusalimului spune ca mucenicii vremurilor de pe urma vor fi “mai presus decat toti mucenicii?”

-Pentru ca mai demult aveam oameni de talie mare. In vremea noastra lipsesc pildele – vorbesc in general de Biserica si de monahism. Acum s-au inmultit cuvintele si cartile, dar s-au imputinat faptele. Doar ii admiram pe Sfintii atleti ai Bisericii noastre, fara sa intelegem cat s-au ostenit, pentru ca nu ne-am nevoit ca sa le putem intelege osteneala si astfel sa-I iubim si sa ne silim cu marime de suflet ca sa-i urmam. Desigur, Bunul Dumnezeu va avea in vedere vremea si conditiile in care traim si va cere potrivit lor. Dar daca ne vom nevoi putin, ne vom incununa mai mult decat cei de demult.

            Odinioara, cand exista duhul de nevointa si fiecare incerca sa urmeze pe celalalt, raul si nepasarea nu-si gaseau loc. Pe atunci pildele de virtute erau multe, dar exista si duh de nevointa. De aceea cel nepasator nu putea ramane printre cei buni, caci era luat taras de acestia. Imi aduc aminte ca odata, in Tesalonic, asteptam la semafor sa trecem de pe un trotuar pe altul. La un moment dat am simtit ca un val ce ma impingea inainte, pentru ca toti mergeau in aceeasi directie. De indata ce am ridicat piciorul, am si inaintat. Adica vreau sa spun ca atunci cand toti merg intr-o parte, unul, desi nu ar vrea sa mearga, nu poate sa nu mearga, caci il duc ceilalti. Astazi, daca cineva vrea sa traiasca cinstit si duhovniceste, nu mai incape in lume, ii vine greu. Si daca nu ia aminte, o ia la vale pe fagasul lumesc. Odinioara binele era mult, multa si virtutea, la fel si pildele, iar raul se ineca in multul bine si in putina neorinduiala ce exista il lume sau in manastiri, ne se vedea si nici nu vatama. Insa acum ce se intampla? Exemplul rau este mult, iar putinul bine care exista, este dispretuit. Se fac adica cele dimpotriva: se ineaca putinul bine in multul rau si astfel stapaneste raul.

            Cand un om sau un colectiv de oameni au duh de nevointa, asta ajuta mult. Caci atunci cand unul sporeste duhovniceste, nu se foloseste numai pe sine, ci ajuta si pe cel care il vede. Iar unul care este caldicel, la fel face; influenteaza si pe ceilalti. Daca slabeste unul, slabeste altul, in cele din urma fara sa-si dea seama nu ramane nimic. De aceea duhul de nevointa va ajuta mult in moleseala ce exista. Va trebuie sa luam aminte bine la aceasta, pentru ca oamenii contemporani au ajuns, din pacate, la un asemenea punct, incat fac si legi molesite si le impun si nevoitorilor sa le respecte. De aceea cei nevoitori nu numai ca nu trebuie sa se lase influentati de duhul cel lumesc, dar nici sa se compare pe ei insisi cu cei lumesti si sa creada ca sunt sfinti, caci dupa aceea se vor molesi si vor deveni mai rai decat cei lumesti. In viata duhovniceasca nimeni sa-i ia pe cei lumesti drept prototipuri, ci pe sfinti. Este bine sa iei o virtute si sa afli care sfant a avut-o, sa cercetezi viata lui. Atunci vei vedea ca nu ai facut nimic si in felul acesta vei inainta cu smerenie. Cei ce alearga in stadion nu privesc inapoi sa vada unde sunt ultimii, caci daca vor face aceasta, vor ramane ei ultimii. Atunci cand incerc sa-I urmez pe cei sporiti, constiinta se subtiaza. Dar cand privesc la cei dinapoi, ma indreptatesc pe mine insumi si spun ca greselile mele nu sunt atat de mari in comparatie cu ale lor. Ma odihnesc la gandul ca exista si unul mai jos decat mine. Astfel imi inec constiinta sau, in cel mai bun caz, sfarsesc prin a avea o inima impietrita, nesimtitoare.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Parintele Paisie Aghioritul)