DORNA ARINI

PRIMA ZI DE CONCEDIU – PLECAREA SPRE DORNA ARINI

            Pe data de 1 septembrie, dimineata devreme, in jurul orei 4.30, am pus bagajele in masina si, insotiti de emisiunile de la Radio Trinitas, am pornit la drum. Racoare, sosea libera, o placere de a calatori.

            Traseul ales pentru a merge catre Dorna Arini a fost: Ploiesti-Brasov-Tusnad-Toplita-Bilbor-Dorna Arini.

            Soseaua Ploiesti-Brasov am parcurs-o foarte repede, pe sensul de dus spre Brasov circuland foarte putine masini. Mult mai multe circulau pe sensul spre Bucuresti. La intrarea in Brasov, am facut o oprire scurta la benzinarie pentru a lua cate o cafea. Desi, initial, ideea de a fost de a cumpara cafeaua si a o servi pe drum, in momentul in care, la coborarea din masina, ne-a intampinat aerul rece si curat de munte, ne-am razgandit, asa ca am savurat-o cativa metri mai departe de benzinarie, pe „botul” masinii, admirand stelele si bucurandu-ne de racoare.

            Trecand de Brasov si apropiindu-ne de Sfantul Gheorghe, am intrat in Tinutul Secuiesc, un tinut ce ne-a impresionat prin curatenia localitatilor si vrednicia locuitorilor. In aceasta zona nu am vazut case parasite, lasate in paragina, ce ofera o imagine dezolanta (asa cum, din pacate, sunt foarte multe in zona noastra). De asemenea, in fata portilor (pentru ca, din pacate, in curti nu se poate vedea mai nimic) se aflau numeroase flori sau pomisori ornamentali. Casele nou construite, se incadreaza, ca inaltime, in linia existenta, chiar daca sunt cu etaj. Campurile toate sunt cultivate cu cartofi, grau sau porumb, fara a exista locuri lasate nelucrate. Pe alocuri, lumea era la cules de cartofi sau combinele recoltau graul.

            De-a lungul drumului, curatenie multa, nu se vedeau resturi sau sticle goale aruncate, iar parcarile sunt frumos amenajate, astfel ca iti este mai mare dragul sa opresti si sa te odihnesti.

            Trecand prin Malans, ne-am oprit la un magazin pentru piese auto, pentru a intreba daca au stergatoare pentru Kia. De fapt, este acelasi magazin si service, unde, cu ani in urma (aproximativ 15 ani) ne-a fost reparat sistemul de racire la Dacia. La momentul respectiv, domnul care ne-a reparat sistemul de racire, ne-a garantat ca vom schimba masina, insa sistemul nu se va strica. Si asa a fost, drept pentru care i-am adus multumiri fiului acestuia (acum domnul respectiv este un batranel bolnav).

            Am pornit mai departe spre Tusnad Bai, unde am facut un nou popas, servind un ceai la cofetaria unde cu 16 ani in urma, Mihai a facut prima cucerire, o domnisoara draguta, Rodica, ce servea atunci la cofetaria respectiva.

            Spre placuta noastra uimire, daca, cu ani in urma Tusnad ne-a lasat impresia unei statiuni in paragina, pe cale de disparitie, acum am gasit o statiune infloritoare, unde, alaturi de vilele vechi renovate au aparut noi vile si, alaturi de ele, noi oportunitati de petrecere a timpului liber. O statiune frumoasa, unde ne-am propus sa ajungem.

            Dupa aceasta scurta oprire am pornit spre Toplita. Dupa ce am trecut de Toplita, la Bilbor, bucurosi ca mai avem 44 de km, am oprit pentru a servi cate un sandwich, la iesirea din Bilbor, intr-o poiana frumoasa 8insa nu prea curata), langa un paraias ce curgea linistit. Nimic nu ne anunta ce avea sa ne astepte in urmatorii 18 km.

            Am vazut ca la iesirea din Bilbor drum nu a mai fost asfaltat, insa nu era prima data cand circulam, destul de bine, pe un astfel de drum. Asa ca nu ne-am facut probleme, insa pe masura ce am inaintat lucrurile s-au inrautatit destul de mult. Pe langa faptul ca s-a ingustat extrem de mult, devenind de fapt  un drum unde avea loc doar o masina, in partea stanga fiind prapastie, iar in dreapta munte, acesta era plin de hartoape, unde exista pericolul sa ramanem cu masina suspendati sau sa spargem efectiv baia de ulei. Cat am facut popas, pe langa noi a trecut o masina cu numar tot de Prahova. Acestia au fost singurii pe care i-am vazut pe toata aceasta distanta. In rest doar un peisaj extrem de frumos acolo unde nu a intervenit mana criminala a omului care nu a taiat padurea, ci a cioplit-o, a mutilat-o efectiv, o liniste pe care am fi savurat-o din plin daca emotiile nu ar fi fost destul de mari. Pe acest drum, daca se poate numi asa am traversat de fapt, muntii Bistritei.

            Ceea ce ne-a indus in eroare si am ajuns pe acest drum, au fost informatiile de pe internet care afirmau sus si tare ca drumul este asfaltat. Eroare si minciuna.

            In momentul in care am ajuns in satul Glodu, am respirat usurati, pentru ca partea cea mai grea trecuse. Asta nu inseamna ca, daca la intrarea in sat era ditamai panoul pe care scria ca soseaua este asfaltata cu fonduri europene prin programul Regio, pe jos era astfalt. Nuuu, am ajuns pe drum de tara, astfaltul intalnindu-l dupa alti 10 km. Si stau si ma intreb, desi degeaba si sunt convinsa ca nu sunt singura: de ce atatea taxe de drum si accize la benzina? Raspunsul il stiti si voi, asa cum il stiu si eu. In nici un caz pentru asfaltarea soselelor.

            Obositi, prafuiti, cu masina aratand de parca abia terminase o cursa of-road (draga de ea fusese abia spalata la plecarea din Ploiesti), am ajuns la manastirea Dorna Arini si, implicit, la Baza de Tratament. Aici, lumea extrem de amabila, ne-au cazat foarte repede, pentru a putea sa mergem la consult la doamna doctor si sa servim si masa de pranz, asa ca nu am pierdut o zi de tratament.

            Consultul medical a fost facut de un medic ce isi face meseria cu pasiune, asa cum mai cunosc cativa. Mi-a placut profesionalismul, calmul si modul cum a decurs intreaga consultatie.

            Dupa masa de pranz am plecat spre Vatra Dornei (fiind doar cativa km), unde ne-am plimbat putin prin parcul cu veverite, am intrat in catedrala construita in parc pentru a multumi lui Dumnezeu ca am ajuns cu bine. Seara am facut procedurile recomandate, am servit cina si am cazuti rapusi de oboseala.

Parcul din Vatra Dornei

Catedrala Construita la intrarea in Parc

Interiorul catedralei

Manastirea Dorna Arini

vedere de la fereastra camerei (raul Bistrita)

Linistea este rugaciune tainica

 

            Prin toate aceste mijloace zgomotoase, monahului I se alunga dispozitia pentru rugaciune si pentru viata monahala. De aceea, pe cat este cu putinta, sa nu se foloseasca mijloace zgomotoase. Lucrurile pe care oamenii le considera astazi inlesniri, de fapt nu ii folosesc sa isi atinga telul. Intr-o astfel de stare, monahul nu poate afla cele pentru care a inceput.

            Linistea este o conditie esentiala. Chiar de nu s-ar ruga cineva cu cuvinte, singura linistea ii este rugaciune. Ea este o rugaciune tainica si ajuta mult pe cel care se roaga, asa cum il ajuta pe om respiratia, care este nevazuta. Cel care face lucrarea duhovniceasca in liniste se adanceste dupa aceea in rugaciune. Stii ce inseamna “se adanceste”? Atunci cand sta in bratele maicii sale, copilasul nu vorbeste. Sunt in unire, in comuniune. De aceea, mult ajuta ca manastirea sa fie departe de lume, de centre arheologice, de zgomote lumesti si chiar de oameni multi.

            Linistea exterioara, departe de lume, cu discernamant in nevointa si cu rugaciune neincetata, foarte repede aduce si linistea launtrica – pacea sufletului – care este conditia absolut necesara pentru lucrarea duhovniceasca fina. Atunci omul nu mai este deranjat de nelinistea exterioara, pentru ca in esenta numai trupul se afla pe pamant, in timp ce mintea se alfa in Cer.

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)

JURNAL

JURNALUL UNEI FEMEI SIMPLE – ZIUA A DOUASPREZECEA

Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:

Luni, 24.08.2015, orele 21.00

Afara:

Este zapuseala si se aude cantecul; greierilor ce ma duce cu gandul la poezia lui Toparceanu.

Mă gândesc:

Ca mai sunt putine zile si intru in concediu, pe care urmeaza sa-l petrec impreun cu sotul la Dorna Arini.

Invat:

Sa am rabdare, sa nu mai iau in seama nedreptatea si nerecunostinta din jurul meu, sa ma detasez sufleeste de problemele de serviciu.

Sunt recunoscătoare pentru:

Pentru ca l;a acest sfarsit de saptamana am reusit ca, impreuna cu fiul meu, sa ma spovedesc si sa ma impartasesc cu Sfintele Taine. Sotul si fiica mea s-au impartasit de Adormirea Maicii Domnului.

Din bucătărie:

Miros de ceai, pentru csa tocmai am pregatit un ceai de sunatoare aromatizat cu sirop de papadie si zeama de lamaie.

Ce mai mesteresc:

Aceeasi paturica, insa saptamana ce a trecut m-am jucat putin si cu hartia. Au iesit lucruri frumoase.

Intentionez sa:

Citesc mul in concediu, sa vizitez numeroasele manastiri din imprejurimi.

Ceea ce astept (sper):

Sa nu se mai incalzeasca atat de tare, cum a fost saptamana trecuta.

Citesc:

Continui sa citesc “Sfintii inchisorilor”. Si, printre picaturi citesc 'Avarul"de Moliere.

Ascult:

Acum nimic, insa ieri am ascultat o predica a parintelui Calistrat.

În casa:

Totul este pregatit pentru somnic.

Ce planuri am:

Nimic nou pe frontul de vest.

Un citat:

“Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu contează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat.” – Seneca

O fotografie:

Dor de mare

Au distrus si locurile sfinte cele linistite

 

            Duhul lumesc cel nelinistit al epocii noastre a distrus, din nefericire, cu asa-zisa lui civilizatie chiar si locurile sfinte cele linistite, care odihnesc si sfintesc sufletele. Omul nelinistit nu se linisteste niciodata. N-au lasat nicaieri vreun loc linistit. Chiar si sfintele locuri le-au facut azi….. precum se spune in viata pustnicei Fotini, ca in pustia unde s-a nevoit au facut dupa aceea chioscuri, cantine…. In locurile pustincesti, unde s-au nevoit atatia monahi, atatia sfinti, englezii vindeau racoritoare. S-a dus cu pustia. Case, radiouri, magazine, hoteluri, aeroporturi. S-a implinit spusa Sfantului Cosma: “Va veni vremea cand acolo unde tinerii isi atarna acum pustile, tiganii isi vor atarna instrumentele”. Vreau sa spun ca asa am ajuns si noi. Acolo unde monahii pustniceau, unde isi aveau metaniile lor, acum au radiouri, racoritoare…. Se vede ca dupa cativa ani nu vor mai trebui acestea. Asa cum se prezinta lucrurile in general, se vede ca viata se apropie de sfarsit. Se sfarseste viata, se sfarseste si lumea aceasta.

            -Parinte, in Sfantul Munte exista acum loc linistit?

            -Unde sa fie loc linistit si acolo, daca deschid mereu drumuri forestiere?! Masini pe aici, masini pe dincolo. Chiar si in locurile cele mai pustnicesti si mai linistite si-au luat masini. Ma mir ce cauta acesti oameni in pustie. Sfantul Arsenie cel Mare auzea in pustie cum fosneau trestiile atunci cand via vantul, si spunea: “Ce zgomot este acesta? Este cutremur?”. Unde sunt Sfintii Parinti sa vada cele ce se fac astazi?

            Odinioara, ascultatorii se osteneau mult in manastirile de obste, mai ales trapezarul si arhondarul. Trebuia sa spele vasele, sa curete cratitele de arama… Astazi au inlesniri, au felurite mijloace moderne, dintre care cele mai numeorase fac mult zgomot. Imi aduc aminte ca noi in obste caram apa cu bidoanele de la un izvor, iar cu scripetul o urcam incet-incet la etajul al treilea. Acum apa este adusa cu motorul si auzi mereu “ducu-ducu”. Zidurile se clatina, geamurile zangane. Macar daca ar pune un amortizor de zgomot. In armata, in timpul razboiului civil, incarcam bateria telefonului fara fir cu un astfel de amortizor si nu ma auzeau de alaturi.

            Intr-o zi au venit la Coliba mea niste monahi de la o manastire si vorbeau tare. “Mai incet, ii zic unuia, ne aud de departe!”, dar acela nimic. “Mai incet!”, ii zic din nou. “Iarta-ma, Parinte, imi spune, dar ne-am obisnuit sa strigam in manastire, pentru ca avem un generator de curent si vorbim tare ca sa ne auzim”. Auzi? In loc sa rosteasca Rugaciunea si sa vorbeasca incet, striga pentru ca au generator. Si raul este ca, precum unor copii le place “ducu-ducu”-l de la esapamentul masinilor, acest duh ajunge acum si in monahism. Intr-acolo mergem acum. Adica ajung oamenii sa se bucure de asemenea lucruri.

            Astazi dimineata am vazut o sora care arata ca astronautii. Cobora de sus cu o palarie de paie pe cap, cu masca pe nas, cu taietorul de buruieni in mana si se falea. Astronautii nu se falisera atata coborand pe Luna. Peste putin, aud: ”vuu…vuuu”; taia iarba cu unealta aceea. Nu cumva sa ramana vreun loc unde sa nu se auda: “Vuu…Vuu…”. Dupa ce a terminat aceasta, vine apoi altul cu mai mult “vuuu”, ca sa are. Alerga de ici-colo. Apoi ia alta masina ca sa niveleze pamantul. Bre, ce-am patit!

            -De ce, Parinte? Pentru ca exista aceste mijloace care inlesnesc….

            -O, stiti cate mijloace exista? Pe cat puteti, sa evitati vuietele si zgomotele. Zgomotul ne scoate din manastire. Atunci pentru ce sa mai tineti la poarta tablita pe care scrie: “Sihastrie”? Scrieti mai bine: “Zgomotarie” sau “Tulburarie”. Ce sa fac cu manastirea, daca nu are liniste? Priviti acolo, departe, cat puteti de mult, iar pe acestea limitati-le. Inca n-ati simtit dulceata linistii. De ati fi simtit-o, m-ati fi putut intelege mai bine si ati fi putut intelege si alte lucruri. Daca ati fi gustat din roadele duhovnicesti ale linistii, ar fi existat, cu siguranta, si nelinistea cea buna si ati fi urmarit mai mult sfanta liniste a vietii duhovnicesti.

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)

JURNAL

JURNALUL UNEI FEMEI SIMPLE – ZIUA A UNSPREZECEA

Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:

Luni, 11.08.2015, orele 15.00

Afara:

Ziua de azi, calduroasa. Deja aceasta vreme, in care “cuptorul’ nu se mai opreste, a inceput sa imi dea o stare neplacuta.

Mă gândesc:

Ce rau s-a suparat Dumnezeu pe noi, pacatosii, de nu ne mai racoreste cu putina ploaie.

Invat:

Sa fac flori din hartie. Este o provocare a doamnelor de pe forumul Hobby Hadmade. Abia astept sa vad ce imi iese.

Sunt recunoscătoare pentru:

Pentru ca am terminat curatenia, pentru ca sunt in grafic cu conservele.

Din bucătărie:

Am facut destula sauna aseara gatind, asa ca azi nu intru in bucatarie.

Ce mai mesteresc:

Paturica, ce avanseaza greu din cauza caldurii.

Intentionez sa:

Fac sfestanie saptamana aceasta, sa ne spovedim si sa ne impartasim.

Ceea ce astept (sper):

Sa reusesc sa raman in concediu saptamana viitoare.

Citesc:

Seara am inceput sa citesc “Sfintii inchisorilor”. Si, mai am cateva pagini de la “Singur pe lume”.

Ascult:

Nimic.

În casa:

Este curat, este racoare, numai bine de stat.

Ce planuri am:

Nimic in plus fata de zilele trecute.

Un citat:

“ Nu inceta niciodata sa zambesti, nici chiar atunci cand esti trist, pentru ca nu se stie cine se poate indragosti de zambetul tau” – Gabriel Jose Garcia Marquez

O fotografie:

Un buchet de flori frumoase daruite de colega mea draga.

Maratonul conservelor

Maratonul conservelor continua

Vara este in toi, caldurile din ultima perioada coc legumele la foc automat, asa ca sambata a avut loc o noua etapa din maratonul conservelor. Dis de dimineata, cand soarele inca nu si-a aratat razele stralucitoare, am pornit catre socrii mei pentru a transforma cele 3 cosuri de rosii intr-un gustos suc de rosii, care la iarna va da un gust placut mancarurilor.

            Cand am ajuns, eu am spalat si taiat rosiile, iar sotul meu le-a dat prin masina cu separator, astfel ca destul de repede sucul a ajuns sa fie pus la fiert.

 

            La tara, intotdeauna este cate ceva de facut, astfel ca, in timp ce asteptam sa se fiarba sucul, au fost puse la copt vinete si ardei, pentru a face salata de vinete cu ardei copti, urmate apoi de porumb.

  

 

    

Printre picaturi, un lighean imens de cimbru, a fost curatat si dat prin sita, facut numai bun pentru a aroma fripturile suculente:

    

Cand sucul a fost gata, a fost pus in sticle si la paturi, pentru a se raci incet, incet.

  

Cand soarele a inceput sa arda nemilos, totul era gata, asa ca am pornit, cu masina incarcata pentru a continua conservele.

O parte din suc nu a fost pus la sticle, ci l-am luat acasa, impreuna cu rosii mici si dulci si am facut rosii in bulion. Ultimii castraveti din aceasta recolta au fost si ei conservati la borcane. Fotografii cu conservele facute acasa am sa pun imediat ce vor fi scoase de la paturi.

Desi greu, cu un grad de confort mai redus decat cel pe care il ofera orasul, totusi la tara mi se pare minunat. Nimic nu-i mai placut decat a petrece o zi in gradina, printre legumele puse si ingrijite cu dragoste, care ne ofera din plin rodul lor, printre animalele si orataniile din ograda, care aduc un plus de „agitatie”. Asa cum spune si Parintele Paisie, viata simpla este extrem de frumoasa, insa avem un dar extraordinar de a o complica si a face sa fie cu adevarat grea.

Am schimbat natura cea linistita

 

            Cele mai multe mijloace pe care le folosesc astazi oamenii spre folosul lor fac zgomot. Ah, au zapacit natura cea linistita cu zgomotele!. Au schimbat-o si au distrus-o cu toate mijloacele lor moderne. Ce liniste era mai demult! Cum schimba si se schimba omul fara sa inteleaga!

            Astazi toti s-au invatat sa traiasca in zgomot. Vezi, multi copii vor muzica rock in timp ce citesc. Adica pe ei ii odihneste mai mult sa citeasca cu muzica decat in liniste. Se odihnesc in neliniste, fiindca exista neliniste inlauntrul lor. Peste tot este zgomot. Auzi mereu: “vuuu….vuuuu”. “Vuuu…..vuuu….” ca sa taie lemne, “vuuu…..vuuuu….”ca sa stropeasca cu pulverizatorul, “vuuu…..vuuuu…” ca sa slefuiasca. Apoi vor inventa alte sisteme de pulverizare, din avion, care vor face mai mult zgomot, si vor spune: “Acestea sunt mai bune, fiindca stropesc de sus si nu ramane nici un boboc nestropit” si vor sa cumpere de acelea si vor sa se bucure de ele.

            Cineva vrea sa faca o gaura ca sa bage un cui si face “vuuuu…..”. Si ce mare isprava a factu? O gaura in apa! Si se bucura. Insa ciudat lucru este ca se mai si mandreste pentru aceasta. Ca sa-si faca putina racoare, isi cumpara aparat cu baterie, si iarasi:”vuuu….”. Mai demult, cand cineva se incalzea isi facea vant cu mana, dar astazi asurzeste ca sa-si faca putina racoare. Si pe mare, in ziua de azi fac tot timpul zgomot. Altadata vedeai corabiile cu panze cum pluteau linistite. Astazi si un motor mic face “ducu-ducu”. Peste putin, cei mai multi vor circula cu avioanele. Si stii ce se va intampla? Pamantul mai absoarbe putin din zgomot. In aer va fi……Dumnezeu sa ne pazeasca!.

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)

JURNAL

JURNALUL UNEI FEMEI SIMPLE – ZIUA A ZECEA

Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:

Luni, 03.08.2015, orele 15.00

Afara:

Ziua de azi, desi nu este caniculara, este tot calduroasa.

Mă gândesc:

Ca azi ar trebui sa avansez cu curatenia si anume: camera Andutei si baile.

Invat:

Deocamdata nimic.

Sunt recunoscătoare pentru:

Pentru week-endul care a trecut si in care am reusit sa facem multa, multa treaba. Oboseala multa, insa si satisfactie la fel de multa.

Din bucătărie:

Miros de porumb fiert, borcane puse la sterilizat

Ce mai mesteresc:

Tot paturica este in lucru. Sunt nici mai mult, nici mai putin de 224 patrate. Pe masura ce lucrez, ma indragostesc de ea. Materialul este moale si pufos, iar culorile sunt clare si se vad foarte frumos.

Intentionez sa:

Intentionez ca, dupa ce termin partea de curatenie pe care mi-am propus-o pentru azi, sa etichetez si conservele facute pana acum si sa le duc la boxa, ca deja, in sufragerie nu mai am pe unde emrge.

Ceea ce astept (sper):

Sper ca in acest post, al Maicii Domnului, sa reusim sa facem sfestanie in casa, sa ne spovedim si sa ne impartasim.

Citesc:

Tot “Singur pe lume”. Am terminat “Minunile Sfantului Serafim de Sarov”, asa ca pentru lectura de seara sa vad ce incep.

Ascult:

Postul de radio “Magic FM” de la colega din fata mea.

În casa:

Curatenie in profunzime: spalat covoare, dat praful jos de pe pereti, sters mobilele cu amestec de ulei de masline si lamaie, etc.

Ce planuri am:

La fel de multe planuri care, incet, incet, incep sa prinda contur.

Un citat:

“Să ne ascultăm inima, conştiinţa şi să nu fim făţarnici, să fim sinceri cu noi, cu cei din jurul nostru, cu familia, cu copiii noştri, să fim oameni cinstiţi şi sinceri. Să fim atenţi să nu judecăm prea iute. A judeca e uşor, dar a găsi adevărul e mare lucru” - părintele Justinian Chira.

O fotografie:

Se apropie toamna cu pasi repezi: Un pomisor dintr-o livada de meri.

Simplificati-va viata!

 

            Mirenii spun: “Fericiti sunt cei care traiesc in palate si au toate inlesnirile”. Insa fericiti sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata si s-au eliberat din latul acestui proges lumesc al multor inlesniri, sau mai degraba al multor greutati, si au scapat de acest stres infricosator al vremii noastre de azi. Daca omul nu isi simplifica viata, se chinuieste. In timp ce, daca si-o simplifica, nu va avea acest stres.

            Odata, la Sinai, un german i-a spus unui copil de bedjuin care era foarte destept: “Tu esti destept, poti invata carte”.”Si dupa aceea?”, il intreba copilul. “dupa aceea o sa devii mecanic”.”Si dupa aceea?”. “Dupa aceea iti vei deschide un atelier de reparat masini”.”Si dupa aceea?”. “Dupa aceea o sa-l maresti”.”Si dupa aceea?”.”Dupa aceea vei lua si pe altii sa lucreze si vei avea mult personal”.”Adica, ii spune, sa am eu durere de cap, apoi sa dau si altuia durere de cap, iar dupa aceea altuia? Nu este mai bine acum, cand nu am nici o durere de cap?”. Cea mai mare durere de cap vine din gandurile acestea:”Sa facem aceasta, sa facem cealalta”. Daca gandurile ar fi duhovnicesti, cel ce le are ar simti mangaiere duhovniceasca, iar nu o durere de cap.

            Inca si la mireni insist mult asupra simplitatii, pentru ca multe din cele ce se fac nu sunt de trebuinta si ii mananca stresul. Le vorbesc de cumpatare si nevointa. “Simplificati-va viata si stresul va fugi”. Cele mai multe divorturi de aici pornesc. Oamenii au de facut multe treburi, multe lucruri si astfel se ametesc. Lucreaza amandoi, mama si tata, si isi lasa copiii de izbeliste. Osteneala, nervi – din probleme mici, scandaluri mari – apoi divort fara justificare. Acolo ajung. Dar daca si-a simplifica putin viata, ar fi si odihniti si veseli. Acest stres este o catastrofa.

            Odata ma aflam intr-o casa foarte luxoasa. Discutand cu stapanii ei, acestia mi-au spus:” Noi traim in rai, in timp ce alti oameni duc lipsa”.”Traiti in iad”, le spun. “Nebune in noaptea aceasta….”, a spus Dumnezeu bogatului. Daca Hristos m-ar intreba: “Unde vrei sa traiesti, intr-o puscarie sau intr-o casa ca aceasta?”, eu as raspunde:”Intr-o puscarie intunecata”, pentru ca puscaria m-ar ajuta. Mi-ar aminti de Hristos, de Sfintii Mucenici, mi-ar aminti de pustinicii care au stat in crapaturile pamantului, mi-ar aminti de calugarie. Puscaria ar semana putin si cu chilia mea si m-as bucura. Dar casa voastra de ce mi-ar aduce aminte si la ce m-ar ajuta? De aceea puscariile ma odihnesc mai mult decat un salon lumesc, dar si decat o chilie frumoasa a unui monah. De mii de ori as prefera sa stau in puscarie, decat intr-o astfel de casa.

            Odata, fiind gazduit in casa unui prieten din Atena, gazda m-a rugat sa primesc un crestin inainte de a se lumina de ziua, deoarece in alta vreme a zilei acela nu putea. Acel om a venit bucuros si slavind neincetat pe Dumnezeu. Avea multa smerenie si simplitate si-mi cerea sa ma rog pentru familia lui. Fratele acestuia era cam de 38 de ani si avea sapte copii. Impreuna cu familia lui mai stateau si cei doi parinti ai sai; in total unsprezece suflete, care locuiau cu totii intr-o singura camera. Imi spunea cu toata simplitatea pe care o avea: “Camera ne incape numai atunci cand stam in picioare, dar cand trebuie sa ne culcam nu ne mai incape, caci este putin stramta. Dar, slava lui Dumnezeu, acum am facut un adapost pentru bucatarie si am rezolvat-o. parinte, noi cel putin avem un acoperis desupra capului, in timp cer altii stau sub cerul liber”. Lucra ca tocilar. Locuia in Atena si pleca inainte de a se lumina de ziua ca sa ajunga la timp in Pireu, unde lucra. Din pricina statului in picioare si a numeroaselor drumuri, avea varice, care il deranjau, insa mula lui dragoste fata de familie il faceau sa uite durerile si suferintele. Mai ales se prihanea pe sine mereu si spunea ca nu are dragoste, pentru ca nu face fapte bune cum se cuvine unui crestin si lauda pe femeia sa ca face fapte bune, fiindca pe langa copiii si socrii ei, de care avea grija, mergea si lua lucrurile batranilor din vecinatate, pe care le spala; le punea acestora casele in randuiala si le facea si cate o supa. Pe fata acestui bun crestin se putea vedea zugravit Harul dumnezeiesc. Avea inlauntrul sau pe Hristos si era plin de bucurie, iar camera sa era plina de bucurie paradisiaca. In timp ce aceia care nu au inlauntrul lor pe Hristos sunt plini de neliniste. Chiar si numai doi oameni dintre acestia sa fie, nu incap nici in unsprezece camere. Pe cand acei unsprezece oameni, care aveau pe Hristos in ei, incapeau intr-o singura camera.

            Chiar si pe unii oameni duhovnicesti ii vezi ca nu incap, oricat loc ar avea, fiindca inlauntrul lor nu a intrat in intregime Hristos. Daca femeile ce au trait in Farasa ar fi vazut luxul care exista azi, chiar si in manastiri, ar fi zis: “Va arunca Dumnezeu foc sa ne arda! Ne va parasi Dumnezeu”. Acelea isi faceau treburile taca-taca. Dis-de-dimineata trebuiau sa scoata caprele la pascut, apoi sa deretice casa. Dupa aceea, mergeau la bisericutele din imprejurimi ori se adunau prin pesteri, unde vreuna, care stia putina carte, citea Sinaxarul cu Sfantul zilei. Pe urma da-i la metanii; rosteau apoi si rugaciunea: “Doamne Iisuse ….”. Lucrau si se osteneau. Femeia trebuia sa stie sa coasa toate hainele casei. Si pe atunci le cosea cu mana. Masini de cusut erau putine, iar acelea numai in orase; in sate nu existau. In Farasa exista numai o singura masina de cusut. Coseau inca si hainele barbatilor lor, care erau mai comode decat cele de astazi, iar ciorapii ii impleteau cu mana. Aveau gust, tragere de inima, si le mai ramanea si timp, fiindca ele pe toate le faceau simple. Femeile din Farasa nu se uitau la amanunte. Traiau bucuria calugariei. Si daca, de pilda, patura nu era bine intinsa si atarna putin intr-o parte si i-ai fi spus: “Indreapta patura!”, ea ti-ar fi raspuns: “ Te impiedica la rugaciune?”

            Oamenii de astazi nu cunosc aceasta bucurie a calugariei. Ei cred ca nu trebuie sa traiesti in lipsa, ca sa nu te chinuiesti. Daca oamenii ar gandi mai putin calugareste, daca ar trai mai simplu, ar fi linistiti. Acum se chinuiesc, pentru ca au in sufletul lor neliniste si deznadejde. “Cutare a reusit in viata fiindca si-a facut doua blocuri de locuinte sau pentru ca a invatat cinci limbie, etc. iar eu nu am nici un apartament si nu stiu nici o limba straina. Oh, sunt pierdut!’. Unul are o masina si incepe: “Cutare are una mai buna. Sa-mi iau si eu.” Ia una mai buna, insa tot nu se bucura de ea, pentru ca altul are una inca si mai buna. Si ia pe cea inca si mai buna, dar dupa aceasta afla ca unii au avioane personale si iar se chinuieste. Nu se mai opresc. In timp ce unul ce nu are masina slaveste pe Dumnezeu si se bucura. “Slava lui Dumnezeu, spune, nu-i nimic ca n-am masina. Am, in schimb, picioare sanatoase si pot merge. Cati oameni nu sunt cu picioarele taiate si nu se pot sluji pe sine, nu pot iesi la o plimbare, ci le trebuie un om ca sa-I slujeasca, in timp ce eu am picioarele mele!”. Si un schiop se bucura cand spune: “Altii sunt lipsiti de amandoua picioarele!”.

            Nemultumirea si neastiul sunt un mare rau. Cel robit bunurilor materiale este stapanit mereu de mahnire si de neliniste, pentru ca pe de o parte tremura ca sa nu piarda cele materiale, iar pe de alta ca sa nu I se ia sufletul. Intr-o zi a venit un bogat din Atena si mi-a zis: “Parinte, am pierdut legatura cu fiii mei. Mi-am pierdut copiii!”. “Cati copii ai?”, il intreb. “Doi”, imi raspunde. “I-am crescut cu lapte de pasare. Tot ce au vrut au avut! Chiar si masina le-am luat”. Din discutie a reiesit ca si el avea masina lui, femeia sa pe a ei, iar copiii lui pe a lor. “Binecuvantatule, i-am spus, tu in loc sa-ti micsorezi problemele, le-ai marit. Acum ai nevoie de un garaj mare pentru masini, de un mecanic pe care sa-l platesti de patru ori mai mult ca sa le repare, ca sa nu mai vorbim de faptul ca va primejduiti toti patru in fiecare clipa sa muriti. In timp ce, daca ti-ai fi simplificat viata, familia ti-ar fi fost unita, v-ati fi inteles unul pe altul si nu ai fi avut aceste probleme. Nu sunt vinovati copiii tai, tu esti vinovat ca nu te-ai ingrijit sa le dai o alta educatie.” O familie, patru masini, un garaj, un mecanic, etc.! Ce are daca merge unul mai tarziu? Toate aceste inlesniri nasc greutati.

            Alta data a venit un alt familist la coliba mea – familia lui era alcatuita din cinci persoane – si mi-a zis: “Parinte, avem o masina si ma gandesc sa-mi iau alte doua. Ne vor ajuta”. “Dar te-ai gandit cat va vor ingreuia?, l-am intrebat. Pe cea pe care o ai o pui acolo, intr-o gaura, insa pe toate trei unde le vei pune? Iti va trebui un garaj si o magazie pentru carburanti. Veti trece prin trei primejdii. Mai bine sa aveti una si sa va limitati iesirile. Veti avea atunci timp sa va vedeti si de copii. Veti avea si liniste. Simplificarea este totul.” “Nu m-am gandit la aceasta”, imi zice.

            -Parinte, ne-a spus cineva ca de doua ori nu si-a putut opri alarma masinii, o data pentru ca a intrat o musca si a doua oara fiindca el insusi a intrat incorect in masina.

            -Viata lor este muceniceasca, fiindca nu isi simplifica lucrurile. Cele mai multe inlesniri pricinuiesc greutati. Mirenii se ineaca in multimea lucrurilor. S-au umplut de inlesniri peste inlesniri si si-au facut viata grea. Daca omul nu isi va simplifica lucrurile, atunci o inlesnire ii va naste un nou sir de greutati.

            Cand eram mici faceam dintr-un mosor o jucarie minunata si ne bucuram de ea. Copiii mici se bucura de o masinuta mai mult decat oricare din parintii lor, atunci cand acestia isi cumpara un Mercedes. Daca intrebi o fetita: “Ce vrei, o papusa sau un bloc de locuinte?”, vei vedea ca iti raspunde: “O papusa”. Asadar, copiii mici cunosc desertaciunea lumii.

            -Parinte, ce ajuta mai mult pentru ca cineva sa cunoasca aceasta bucurie a cumpatarii?

            -Sa prinda sensul cel mai adanc al vietii. Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu….. De aici porneste simplitatea si orice infruntare corecta a lucrurilor.

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)

JURNAL

JURNALUL UNEI FEMEI SIMPLE – ZIUA A NOUA

Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:

Miercuri, 29.07.2015, orele 15.00

Afara:

Afara este o zi de vara caniculara, specifica lunii lui cuptor.

Mă gândesc:

La bucuria fiului meu, care a luat permisul de conducere si la bucuria fiicei mele, care a ajuns la mare. Deci, dupa multa munca, emotii si bucurii, in sfarsit, se pot bucura de vacanta.

Invat:

Deocamdata nimic.

Sunt recunoscătoare pentru:

Pentru tot ce ma inconjoara.

Din bucătărie:

Nimic, pentru ca plec la tara.

Ce mai mesteresc:

Lucrez cu mai mult sau mai putin spor la paturica. Printre picaturi, mai cos si la goblen.

Intentionez sa:

Termin pana diseara zarzavatul de rosii si ardei

Ceea ce astept (sper):

Astept sa plec in concediu, desi pana atunci mai este.

Citesc:

Citesc in continuare “Singur pe lume” si seara, citesc cate putin din “Minunile Sfantului Serafim de Sarov”

Ascult:

Muzica greceasca

În casa:

Acum nimic.

Ce planuri am:

Muuulte planuri, vom vedea pana la sfarsit cate dintre ele se vor materializa

Un citat:

“Da sansa fiecarei zile sa fie cea mai frumoasa din viata ta.” – Mark Twain

O fotografie:

Un coltisor de Rai - Moeciu de Sus