Pentru rugaciunile Sfantului Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei, ale Sfintilor Martiri si Marturisitori Nasaudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra si Vasile din Telciu si ale Sfantului Cuvios Nil Pustnicul, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre milostenie.
Cu milostenia si cu
credinta se curătă păcatele. Iar milostenie socotesc nu pe cea adunată din
silnicia si din jaful altuia, că aceea nu este milostenie, ci cruzime si
neomenie. Că ce folos este a dezbrăca pe unul si a îmbrăca pe altul? Că, chiar
si toată averea altuia de vom da, de nici un câstig nu ne este nouă. Si dovadă
este Zaheu care, atunci când îsi făcea rugăciunea la Dumnezeu, a zis: „Voi
întoarce împătrit celor ce i-am năpăstuit”. Iar noi, de mii de ori năpăstuind
si apucând, socotim că ne rugăm lui Dumnezeu; dar, oare, nu-L mâniem pe El,
încă si mai mult?
Că, spune-mi mie, dacă
ai fi adus la altar un cal mort, trăgându-l din răspântiile drumului, oare nu
toti te-ar fi gonit pe tine, ca pe un spurcat si un iesit din minte? Deci, de
ce nu te-as mustra? Că, dacă este adunătură din jafuri, nu este numai precum
calul cel mort, ci cu mult mai rău. Si tu acelasi lucru faci, când, prin
cuvintele tale, făgăduiesti lui Dumnezeu că te vei depărta de rele, iar, prin
obiceiurile cele rele, ajutorezi din jafuri pe cei ce n-au si, asa, îti aduci
jertfa ta la altar. Dar acum, nu este numai această singură greseală, ci si una
mai cumplită decât aceea, că necinstesti, adică, sufletele sfintilor. Că
altarul, masa aceasta, este de piatră sau de lemn, si se sfinteste si se curăteste,
iar acele suflete pe însusi Hristos îl poartă si tu îndrăznesti a trimite
acolo, în ele, o necurătie ca aceasta. Dar el zice, că nu dă ajutor din avutia
aceea, ci din altă avere curată. De râs sunt aceste cuvinte si glume. Oare nu
stii că dacă întru averea ta cea multă va cădea si averea nedreaptă, aceasta pe
toată o necinsteste. Precum si într-un izvor curat cineva aruncând gunoaie, tot
izvorul îl face necurat, asa si lăcomia, intrând în bogatie o strică pe ea. Pentru
că, iată, s-a zis: „Din această pricină mai bine este a nu milui”. De vreme ce
si Cain mai bine era să nu fi adus jertfă nicidecum, decât aducând jertfă
proastă, să mânie pe Dumnezeu.
Iar cel ce ajută, din
cele străine, cum nu-l va mânia pe Domnul? Că zice Dumnezeu: „Jefuirea altuia
este jefuirea Mea, iar nu din averea ta. Acela este stăpânul averii aceleia,
chiar dacă de mii de ori o vei tine tu pe ea. Eu ti-am poruncit, zice Domnul,
să nu jefuiesti, iar tu cu jafuri Mă cinstesti”. Si oare nu-ti va zice tie: „Tu
gândesti fărădelegea, că Eu sunt asemenea tie. Mustra-te-voi si-ti voi pune
înaintea fetii tale păcatele tale”. Să ne depărtăm deci, de cele nedrepte si
cele drepte să le facem, pentru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia se cuvine
slavă, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.
(Proloage)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu