Pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Sisoe cel mare si ale Sfintei Mucenite Lucia din Roma, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Despre carti (I)
177. Un creştin a venit
la Facultatea de Teologie să vorbească cu un profesor cunoscut.
- Părinte, aş vrea să
îmi spuneţi nişte titluri de cărţi religioase mai rare, că eu am încercat ca
din moştenirea de la părinţii mei să îmi cumpăr toate cărţile Sfinţilor Părinţi
care s-au tradus la noi.
- Şi ce faci cu ele, le
citeşti?
- Nu, părinte, nu am
timp să citesc, că am un serviciu care mă acaparează.
- Atunci, ce faci cu
ele? Le împrumuţi altora?
- Nu, în nici un caz,
nu vreau să le deterioreze.
- Dar ce, sunt timbre,
să îşi piardă valoarea dacă se îndoaie? Ce faci cu ele?
- Fac colecţie.
Dumnezeu vede că în loc să cheltui banii pe alte distracţii, îi folosesc pentru
această pasiune a mea.
- Frate, ce să zic? În
biblioteca ta stau pe rafturi pâinile cu care ai fi putut hrăni săracii,
medicamentele cu care ai fi putut ajuta bolnavii şi hainele pentru cei care rabdă
de frig. Vinde cărţile şi fă banii pomană. Şi, când îţi cumperi vreo carte,
cumpăr-o ca să o citeşti, nu ca să o
mănânce cariile. Căci,
altfel, vei fi osândit de Dumnezeu.
(Patericul mirenilor-Danion
Vasile)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu