luni, 29 aprilie 2024

CONACUL MARGHILOMAN

 CONACUL MARGHILOMAN DE LA BUZAU

Asa cum am promis sambata, azi am sa va povestesc despre Conacul Marghiloman de la Buzau, prima oprire in drumul spre Galati.

Alexandru Marghiloman a trait in perioada 1854-1925. El a fost jurist, om politic, absolvent al Facultatii de Drept si Inalta Scoala de Stiinte Politice din Paris. De-a lungul timpului, el este procuror si judecator, iar dupa ce demisioneaza din magistratura devine avocat, ajungand avocat al statului. Pe plan politic a fost Ministru al Justitiei, Ministrul Lucrarilor Publice, Ministru de Externe si chiar Prim Ministru pentru o scurta perioada de timp.

Pe de alta parte, Alexandru Marghiloman a fost unul dintre cei mai bogati mosieri ai vremii, crescator pasionat de cai. De fapt, el a fost fondatorul si conducatorul primului Club de Jockey din Romania.

Desi cu o cariera profesionala si politica impresionanta, se pare ca in viata personala lucrurile nu au stat la fel de bine. A fost casatorit de doua ori, prima sotie fiind Elisa Stirbei, iar cea de-a doua a fost Maria Marghiloman. Parcul dendrologic ce inconjura Vila Albatros a fost construit din dragoste pentru prima sotie.

Alexandru Marghiloman avea o anumita eleganta, o tinuta aparte si mult bun gust. Ca o particularitate, ghidul a mentionat faptul ca ii placea ca parul sa aiba carare pe mijloc, atat in fata, cat si pe spate, lucru ce se vede si in sculptura aflata in conac.



Conacul Marghiloman din Buzau era resedinta de vacanta a lui Alexandru Marghioman, locul unde venea deseori sa se relaxeze si sa se odihneasca alaturi de oameni importanti ai vremii. Printre musafiri se regaseau Regele Ferdinand, Regina Maria, Carol al II-lea si multe alte personalitati si oameni de cultura. Se pare ca aici au fost luate cele mai multe decizii importante referitoare la tara noastra.

Insa, cel care obtine Conacul Marghiloman este, de fapt, tatal lui Alexandru, Iancu Marghiloman, care il castiga la carti de la Constantin Musceleanu, un alt arendas bogat. Legenda spune ca Musceleanu a dorit sa rascumpere conacul de la Iancu Marghiloman, insa acesta a refuzat si atunci, Musceleanu a blestemat locul, spunand “sa se aleaga praful de tot ce va fi construit pe acest loc!”.

Domeniul de la Buzau cuprindea vila principala, vile pentru musafiri, case ale personalului, grajduri pentru caii de curse, cu 54 de boze, sere, uzina electrica, dar si un adevarat parc dendrologic ce se intindea pe o suprafata de 22 hectare, cu un helesteu.

Vila principala a domeniului se numeste Vila Albatros, asa cum este numit si calul lui de suflet. Desi avea o dragoste aparte pentru acest cal, el nu era totusi cel mai valoros. 

Calul care a castigat cele mai multe concursuri si era de o valoare foarte mare, a fost calul “Zori de zi”.

După moartea lui Alexandru Marghiloman, întreaga avere revine celei de-a doua soții care, fiind foarte tânără, nu reușește să administreze foarte bine totul, astfel că pierde o parte din avere.

După moartea Mariei Marghiloman, Conacul de la Buzău este moștenit de doi nepoți ai lui Alexandru, însă nici aceștia nu pot administra domeniul, astfel că in anul 1939,aceștia în vând statului.

In perioada comunistă, întreaga splendoare a Conacului Marghiloman dispare, acesta devenind depozit de legume și fructe, ajungând într-o stare avansată de degradare. După revoluție, acesta ajunge o ruină.

In anul 2011 se incepe renovarea acestuia și, in prezent este Centrul Cultural in Buzău unde au loc numeroase cursuri gratuite pentru copii.

Așa cum ghidul a precizat, nimic din interior nu este original. Din frumosul mobilier de altădată, au rămas doar câteva piese care se afla la Muzeul din Buzău. 




Și câteva din fotografiile aflate pe pereții conacului.











6 comentarii:

copilarim spunea...

Foarte interesant! Ce conac maret!!
Iti multumesc pentru turul virtual si pentru informatii :).
Pupici cu drag

din casuta noastra spunea...

Cu drag Rux!🤗

Andreea Napirlica spunea...

Și mie îmi place foarte mult conacul. Chiar dacă urmașii dl Marghiloman nu s-au îngrijit de moștenire, se poate vedea ce arhitectura frumoasa are...

din casuta noastra spunea...

Eleganta și bun gust.

I.Vladuca-Marghiloman spunea...

Lipseste ce-a mai importantacamera a Vilei Albatros! Salonul! Dar de mai bine de un an s-a transformat in sala studio, toata incaperea fiind drapata in negru! Asa se respecta o personalitate importanta a timpului!
Bunul gust al unchiului meu ........

din casuta noastra spunea...

Așa este, lipsește din postare salonul. O voi completa.
Într-adevăr, unchiul dumneavoastră a avut un gust desăvârșit. Pentru oameni ca unchiul dumneavoastră, care au pus suflet in tot ceea ce făceau, care au pus pe primul loc interesele acestei frumoase tari, sunt mandra că sunt româncă.
Mulțumesc frumos pentru vizita, este o onoare pentru mine.
Va aștept cu mare drag de fiecare data.