Pentru rugaciunile Sfintilor 40 de Mucenici din Sevastia, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
BINECUVANTATA CANTARE A ARHANGHELULUI GAVRIIL ADUSA MAICII DOMNULUI
In anul 1839, monahul Ioasaf, care traia
in chilia fratilor rusiKoreniev din Sfantul Munte, s-a imbolnavit grav. Intr-o
noapte starea lui s-a inrautatit atat de mult, incat toti asteptau “plecarea”
lui. Parintele Ioasaf astepta linistit musafirul nedorit, moartea. Pregatirile
pentru calatoria catre Cer le facuse inca din anii tineretii. Toata viata sa
fusese o pregatire pentru intampinarea mortii, pe care o astepta cu multa
nerabdare. Fara nici o plangere, cu coinstiinta linistita, il astepta pe
Arhanghel, pe trimisul lui Dumnezeu.
Trebuia totusi sa primeasca Trupul lui
Hristos ca merinde pentru viata vesnica, inainte de despartirea lui de aceasta
lume trecatoare. Doi dintre monahii care vizitasera chilia, au pornit cu un
felinar pentru a-l aduce pe duhovnic. Trebuiau sa strabata pana la chilia
duhovnicului o distanta de sase kilometri, pe un drum anevoios si, desigur, pe
o vreme schimbatoare si rea.cand au ajuns la chilia duhovnicului, i-au spus:
-Parinte Staret, veniti repede, pentru ca
parintele Ioasaf ne “lasa”! Grabiti-va! Noi am venit sa va conducem cu lumina
felinarului!
Parintele Arsenie, duhovnicul, era un om
al lui Dumnezeu. zi si noapte avea in gura lui rugaciunea: “Doamne Iisuse
Hristoase, milueste-ma” si salutul Arhanghelului: “Nascatoare de
Dumnezeu, Fecioara, bucura-te, Ceea ce esti plina de Har, Marie, Domnul este cu
tine…” O viata intreaga implinise indemanul sfintitulio Ioan Gura de Aur
care sfatuia astfel: “Fratilor, rostiti de dimineata pana seara si, daca este
posibil, si toata noaptea Doamne Iisuse Hristoase, milueste-ma si siliti
mintea voastra in aceasta lucrare pana la moarte!”
Dar si dragostea si respectul lui pentru
ocrotitoarea Sfantului Munte erau nemasurste. Ii daruia in fiecare zi sute de
metanii. De aceea si harismele duhovnicesti pe care le primise de la Domnul
prin mijlocirea Maicii Lui erau nenumarate. Dumnezeu ii daruise harisma
inainte-vederii si darul de a zbura deasupra campiilor, dealurilor si vailor,
ca vulturul imparatesc ce zboara la inaltimi.
Cand a primit vestea de la cei doi monahi,
parintele Arsenie s-a rugat in taina Maicii Domnului si, ca si cum s-ar fi
aflat alaturi de staretul Ioasaf care era pe moarte, a spus:
-Da, trebuie sa ne grabim! Intr-adevar,
moare. Voi mergeti inainte, iar eu ma pregatesc si cu felinarul meu va ajung
din urma.
Cand cei doi trimisi au ajuns in spatele
chilieie parintelui Ioasaf, l-au gasit acolo pe Staretul Arsenie. El ajunsese
inaintea lor, caci zburase. Reusise deja sa-l marturiseasca si sa-l impartaseasca
pe parintele Ioasaf.
Plini de uimire, cei doi monahi l-au
intrebat pe parintele Arsenie:
-Parinte sfinte, cum ati ajuns atat de
repede? Nici n-am bagat de seama cand ati trecut pe langa noi.
-Nu puteam sa intarzii. Starea Staretului
era critica. Abia l-am prins in viata. Am luat-o pe drumul cel bun, pe care voi
nu-l cunoasteti.
Atunci cei doi monahi au tacut, caci stiau
ca nu exista alt drum. Se intrebau daca nu cumva Staretul urmase acelasi drum
pe care l-a strabatut in zbor Proorocul Avacum, atunci cand a adus mancare din Ierusalim
in Babilon Proorocului Daniil si s-a intors in aceaasi zi. Sau ca si Cuviosul
maxim Kavsocalivitul, care zbura ca o pasare pe deasupra dealurilor si
muntilor?
In acelasi fel, adica zburand, a venit si
al alti doi bolnavi din Kapsala, o alta pustie a Sfantului Munte.
(Arhim. Teofilact Marinakis – Patericul
Maicii Domnului)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu