MAICA DOMNULUI

 Pentru rugaciunile Sfintilor 40 de Mucenici din Sevastia, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

BINECUVANTATA CANTARE A ARHANGHELULUI GAVRIIL ADUSA MAICII DOMNULUI

In anul 1839, monahul Ioasaf, care traia in chilia fratilor rusiKoreniev din Sfantul Munte, s-a imbolnavit grav. Intr-o noapte starea lui s-a inrautatit atat de mult, incat toti asteptau “plecarea” lui. Parintele Ioasaf astepta linistit musafirul nedorit, moartea. Pregatirile pentru calatoria catre Cer le facuse inca din anii tineretii. Toata viata sa fusese o pregatire pentru intampinarea mortii, pe care o astepta cu multa nerabdare. Fara nici o plangere, cu coinstiinta linistita, il astepta pe Arhanghel, pe trimisul lui Dumnezeu.

Trebuia totusi sa primeasca Trupul lui Hristos ca merinde pentru viata vesnica, inainte de despartirea lui de aceasta lume trecatoare. Doi dintre monahii care vizitasera chilia, au pornit cu un felinar pentru a-l aduce pe duhovnic. Trebuiau sa strabata pana la chilia duhovnicului o distanta de sase kilometri, pe un drum anevoios si, desigur, pe o vreme schimbatoare si rea.cand au ajuns la chilia duhovnicului, i-au spus:

-Parinte Staret, veniti repede, pentru ca parintele Ioasaf ne “lasa”! Grabiti-va! Noi am venit sa va conducem cu lumina felinarului!

Parintele Arsenie, duhovnicul, era un om al lui Dumnezeu. zi si noapte avea in gura lui rugaciunea: “Doamne Iisuse Hristoase, milueste-ma” si salutul Arhanghelului: “Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te, Ceea ce esti plina de Har, Marie, Domnul este cu tine…” O viata intreaga implinise indemanul sfintitulio Ioan Gura de Aur care sfatuia astfel: “Fratilor, rostiti de dimineata pana seara si, daca este posibil, si toata noaptea Doamne Iisuse Hristoase, milueste-ma si siliti mintea voastra in aceasta lucrare pana la moarte!”

Dar si dragostea si respectul lui pentru ocrotitoarea Sfantului Munte erau nemasurste. Ii daruia in fiecare zi sute de metanii. De aceea si harismele duhovnicesti pe care le primise de la Domnul prin mijlocirea Maicii Lui erau nenumarate. Dumnezeu ii daruise harisma inainte-vederii si darul de a zbura deasupra campiilor, dealurilor si vailor, ca vulturul imparatesc ce zboara la inaltimi.

Cand a primit vestea de la cei doi monahi, parintele Arsenie s-a rugat in taina Maicii Domnului si, ca si cum s-ar fi aflat alaturi de staretul Ioasaf care era pe moarte, a spus:

-Da, trebuie sa ne grabim! Intr-adevar, moare. Voi mergeti inainte, iar eu ma pregatesc si cu felinarul meu va ajung din urma.

Cand cei doi trimisi au ajuns in spatele chilieie parintelui Ioasaf, l-au gasit acolo pe Staretul Arsenie. El ajunsese inaintea lor, caci zburase. Reusise deja sa-l marturiseasca si sa-l impartaseasca pe parintele Ioasaf.

Plini de uimire, cei doi monahi l-au intrebat pe parintele Arsenie:

-Parinte sfinte, cum ati ajuns atat de repede? Nici n-am bagat de seama cand ati trecut pe langa noi.

-Nu puteam sa intarzii. Starea Staretului era critica. Abia l-am prins in viata. Am luat-o pe drumul cel bun, pe care voi nu-l cunoasteti.

Atunci cei doi monahi au tacut, caci stiau ca nu exista alt drum. Se intrebau daca nu cumva Staretul urmase acelasi drum pe care l-a strabatut in zbor Proorocul Avacum, atunci cand a adus mancare din Ierusalim in Babilon Proorocului Daniil si s-a intors in aceaasi zi. Sau ca si Cuviosul maxim Kavsocalivitul, care zbura ca o pasare pe deasupra dealurilor si muntilor?

In acelasi fel, adica zburand, a venit si al alti doi bolnavi din Kapsala, o alta pustie a Sfantului Munte.

 

(Arhim. Teofilact Marinakis – Patericul Maicii Domnului)