FERICITI CEI CE FLAMANZESC SI INSETEAZA DE DREPTATE, CA ACEIA SE VOR
SATURA
1.
NESOCOTINTA DUHOVNICEASCA
Ca sa te lamuresti in legatura cu
problema care te framanta, citeste Comentariile Sfantului Ioan Gura de Aur la Evanghelii.
Asculta si de la mine cateva lucruri pe scurt:
Credinta este, cu adevarat, un dar. Un
dar pe care l-am dobandit prin intruparea Domnului. In acelasi timp, insa, ea
este un dar pe care Dumnezeu nu ne obliga sa-l primim. Astfel, nu se pune capat
libertatii noastre, dar nici responsabilitatii pe care o avem. Dumnezeu nu
ne cere numai credinta. Ne cere si fapte. Intotdeauna vine la noi mai intai harul
Sau, care prin vocea constiintei noastre, ne cheama spre dreptate si
virtute. Tocmai pentru faptul ca datoram absolut totul harului lui Dumnezeu, nu
avem nici un motiv sa ne mandrim, nici pentru credinta noastra, nici pentru
faptele pe care le savarsim. Iata cuvintele Apostolului Pavel: prin harul
lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt (I Corinteni 15, 10).
Folosindu-se de constiinta noastra,
Dumnezeu ne cheama la desavarsirea binelui. Dar atunci cand, prin libera
noastra alegere, refuzam sa il savarsim, El ne respecta libertatea si ingaduie
sa se faca asa cum vrem noi. Dar in felul acesta, vai, gandul ni se intuneca,
vointa slabeste si cadem in nenumarate pacate. In acelasi timp, roadele Duhului
Sfant (cf Galateni 5, 22-23) sunt luate de la noi si sunt date celor care
urmeaza poruncile Domnului nostru Iisus Hristos. Adu-ti aminte de parabola
talantilor (cf Matei 25, 28-29)…
Pocainta noastra este adevarata si
autentica atunci cand ne hotaram sa nu ne mai intoarcem niciodata la pacat. Daca
nu luam cu fermitate aceasta hotarare, pocainta este mai rea decat un lucru
nefolositor. Continuand savarsirea unui pacat – ca si cainele care se
intoarce la varsatura lui si porcul scaldat la noroiul mocirlei lui (II
Petr 2, 22) -, dupa ce am recunoscut deja ca este pacat, si desi suntem
chinuiti pentru ceea ce facem de vocea constiintei, se pare ca ne bizuim
nebuneste pe puterea fara margini a lui Dumnezeu de a ierta. Iar aceasta
nesocotinta a noastra este atat de condamnabila, aproape pe cat este si starea
contrara, si anume deznadejdea.
(Sfantul Macarie de la Optina – Poveste
duhovnicesti)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu