POVETE DUHOVNICESTI

 

FERICITI CEI CE FLAMANZESC SI INSETEAZA DE DREPTATE, CA ACEIA SE VOR SATURA

1.     NESOCOTINTA DUHOVNICEASCA

 

          Ca sa te lamuresti in legatura cu problema care te framanta, citeste Comentariile Sfantului Ioan Gura de Aur la Evanghelii. Asculta si de la mine cateva lucruri pe scurt:

          Credinta este, cu adevarat, un dar. Un dar pe care l-am dobandit prin intruparea Domnului. In acelasi timp, insa, ea este un dar pe care Dumnezeu nu ne obliga sa-l primim. Astfel, nu se pune capat libertatii noastre, dar nici responsabilitatii pe care o avem. Dumnezeu nu ne cere numai credinta. Ne cere si fapte. Intotdeauna vine la noi mai intai harul Sau, care prin vocea constiintei noastre, ne cheama spre dreptate si virtute. Tocmai pentru faptul ca datoram absolut totul harului lui Dumnezeu, nu avem nici un motiv sa ne mandrim, nici pentru credinta noastra, nici pentru faptele pe care le savarsim. Iata cuvintele Apostolului Pavel: prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt (I Corinteni 15, 10).

          Folosindu-se de constiinta noastra, Dumnezeu ne cheama la desavarsirea binelui. Dar atunci cand, prin libera noastra alegere, refuzam sa il savarsim, El ne respecta libertatea si ingaduie sa se faca asa cum vrem noi. Dar in felul acesta, vai, gandul ni se intuneca, vointa slabeste si cadem in nenumarate pacate. In acelasi timp, roadele Duhului Sfant (cf Galateni 5, 22-23) sunt luate de la noi si sunt date celor care urmeaza poruncile Domnului nostru Iisus Hristos. Adu-ti aminte de parabola talantilor (cf Matei 25, 28-29)…

          Pocainta noastra este adevarata si autentica atunci cand ne hotaram sa nu ne mai intoarcem niciodata la pacat. Daca nu luam cu fermitate aceasta hotarare, pocainta este mai rea decat un lucru nefolositor. Continuand savarsirea unui pacat – ca si cainele care se intoarce la varsatura lui si porcul scaldat la noroiul mocirlei lui (II Petr 2, 22) -, dupa ce am recunoscut deja ca este pacat, si desi suntem chinuiti pentru ceea ce facem de vocea constiintei, se pare ca ne bizuim nebuneste pe puterea fara margini a lui Dumnezeu de a ierta. Iar aceasta nesocotinta a noastra este atat de condamnabila, aproape pe cat este si starea contrara, si anume deznadejdea.

 

(Sfantul Macarie de la Optina – Poveste duhovnicesti)