vineri, 29 iulie 2022

POSTAREA DE DIMINEATA

 

Acatistul zilei – 29 iulie

 Pentru rugaciunile Sfintei Mucenite Teodota cu fii, ale Sfintului Mucenic Calinic, ale Sfantului Mucenic Eustatie din Georgia, ale Sfantului Mucenic Mamant, ale Sfantului Mucenic veniamin si ale Sfantului Rege si Martir Olav al Norvegiei, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, milueste-ne pe noi pacatosii.

Nota: pentru ca azi nu este acatist, am ales sa postez cel de-al doilea acatist din data de 26 iulie.

 Acatistul Cuviosului  Moise Ungurul - (26 iulie / 8 august)

(pt ajutor în patima desfrânării şi în toată lupta cu trupul)

 


Tropar, glas 3

Ca un alt Iosif, al curăţiei şi al fecioriei iubitor, cinstitule şi la fel cu înge-rii, Moise, cu cântări sfinte te cinstim noi, păcătoşii; cu sârguinţă ne rugăm ţie: roagă pe Hristos Domnul, să vindece patimile noastre şi să ne dăruiască nouă mare milă.

 

Condac, glas 3

Întru cele înalte spre singurul Dumnezeu căutând, urând toate cele pământeşti, nepurtând grijă de trup, la chinuri cu bărbăţie te-ai dat; de aceea, foamea, setea, legăturile, zăvorârea în temniţă, cu putere în toata fapta bună,  fără cârtire ai răbdat; iar bătaie, scurgere de sânge şi tăiere de mădular, pen-tru curată fecioria ta, cu bărbăţie ai purtat. Şi acum, cu cetele feciorelnice stând în faţa Sfintei Treimi, de toate ispitele, roagă să fie izbăviţi cei ce-ţi strigă ţie: bucură-te, Moise, fericite părinte!

 

Condac 1

Biruitorule făcător de minuni, cel ce eşti plin de Duhul Sfânt, cuvioase părinte Moise, minunat nevoitor şi tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti, care ai îndrăzneală la Domnul, de toate nevoile ne izbăveşte, căci cu bucurie în inimi te chemăm:

Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al cură-ţiei apărător.

 

Icos 1

Făcătorul Îngerilor şi Domnul Puterilor te-a arătat, minunate, Înger în trup şi rugător credincioşilor. Alergând la ajutorul tău, acestea cu bucurie îţi aducem:

Bucură-te, cu a îngerilor curăţie asemănându-te.

Bucură-te, preabunule învăţător al monahilor.

Bucură-te, stea minunată a fecioriei.

Bucură-te, împlinitorule cu râvnă al postului şi al înfrânării.

Bucură-te, chip luminos al blândeţii şi al smereniei.

Bucură-te, cel ce eşti credincioşilor mângâiere.

Bucură-te, ocrotitor ceresc al pământenilor.

Bucură-te, cel ce ai luat jugul cel bun.

Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al cură-ţiei apărător.

 

Condac 2

Văzând Domnul curăţia inimii tale, te-a ales spre a cunoaşte slava cea ce-rească. Când laolaltă cu cei doi fraţi ai tăi, în oraşul Kiev te-ai mutat şi sfinţilor "purtători de pătimiri" Boris şi Gleb cu osârdie ai slujit, atunci tu, fericite, în rugăciuni ai stăruit, pe cât poate un tânăr puternic, voind sfinţilor să te asemeni. Pentru acestea, cu bucurie ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia.

 

Icos 2

Având mintea purtătoare de Dumnezeu, o, cuvioase părinte Moise, prin minunata pronie Dumnezeiască,  la râul Alt, oastea lui Sviatopolk a ucis pe fratele tău, Gheorghe, împreună cu sfântul "purtător de pătimiri" Boris. Tu însă, singur scăpând de la moarte, ai venit în oraşul Kiev la Predislava, sora lui laroslav şi, ajungând acolo, te rugai Domnului întru nevoinţă. Noi, cei ce slăvim pe Dumnezeu care te-a izbăvit, îţi grăim ţie acestea:

Bucură-te, început al înţelepciunii, care frica de Domnul ţi-ai pus-o ca dreptar al vieţii.

Bucură-te, căci niciodată n-ai întristat pe Îngerul Păzitor.

Bucură-te, rază a luminii dumnezeieşti.

Bucură-te, crin cu bună mireasmă a fecioriei şi a veşniciei.

Bucură-te, căci cu credinţa cea adevărată ai bineplăcut lui Hristos Dom-nul.

Bucură-te, neadormit rugător către Maica Domnului.

Bucură-te, grabnicule vindecător al neputinţelor noastre.

Bucură-te, vas ales al Duhului Sfânt.

Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al cură-ţiei apărător.

 

Condac 3

Cu putere de sus, dăruită ţie, şi cu îndelungă răbdare fiind tu prea împo-dobit, când te vedeai la mâini şi la picioare ferecat cu lanţuri grele şi păzit foarte, de iubire către Dumnezeu ardeai neîncetat, cântând aşa: Aliluia.

 

Icos 3

Fierbinte şi bună evlavie având, ai fost ispitit de o oarecare femeie tânără foarte bogată, al cărei bărbat, cu Boleslav la război plecând, nu s-a mai în-tors; aceea, primind în minte vederea bunătăţii tale, s-a aprins de poftă tru-pească de către tine; însă tu toate răbdând, te rugai. De acestea, cu frică mi-nunându-ne, cu bucurie îţi cântăm:

Bucură-te, că de la vârstă fragedă te-ai dat slujirii lui Dumnezeu.

Bucură-te, care pe Cel Unul mai mult decât toate ai iubit.

Bucură-te, căci trupul, duhului l-ai supus.

Bucură-te, răbdătorule a toate, pentru Domnul.

Bucură-te, cel ce cu vitejie ai înfruntat viclenia văduvei.

Bucură-te, mergătorule pe calea cea strâmtă a Evangheliei.

Bucură-te, podoabă sfântă a Lavrei Pecerska - Kiev.

Bucură-te, că prin tine Domnul Se slăveşte.

Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al cură-ţiei apărător.

 

Condac 4

Furtună de gânduri a adus neruşinata văduvă peste biserica sufletului tău, tulburându-l, cuvioase, văzând că eşti rob credincios lui Hristos; pentru aceasta şi noi, cătând la furtuna de patimi şi nevoi ridicată pe marea vieţii, scăpăm la limanul rugăciunilor tale, cântând lui Hristos Domnul: Aliluia.

 

Icos 4

Auzind şi văzând sfânta-ţi vieţuire, lumea se uimeşte de puterea harului care iese din gura ta, proslăvind pe Domnul; pentru aceasta, şi noi, cu bucur-ie te cinstim:

Bucură-te, minunat ales al lui Dumnezeu.

Bucură-te, care slava deşartă a lumii acesteia ai socotit-o gunoi.

Bucură-te, că sufletul tău pentru preadulcele Iisus l-ai pus.

Bucură-te, că înaintea Prestolului Domnului, împreună cu Puterile Cereşti şezi.

Bucură-te, înălţătorule către nepătimire.

Bucură-te, cuvioase părinte, că în răbdare eşti nebiruit.

Bucură-te, părtaş al Luminii Neînserate.

Bucură-te, atrăgătorule puternic al darului Dumnezeiesc.

Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al cură-ţiei apărător.

 

Condac 5

Stea izvorâtoare de Dumnezeu s-a arătat lumii viaţa ta, cuvioase părinte Moise, căci, mai mult decât orice ai iubit neprihănirea trupească şi duhovni-cească şi, pentru aceste chinuri vremelnice, ai nădăjduit să fii izbăvit de chi-nurile veşnice, cântând cu mulţumire Domnului: Aliluia.

 

Icos 5

Văzând vrăjmaşul neamului omenesc a ta curată şi sfântă trăire, mai vâr-tos a înfierbântat pe văduvă, care te-a îmbrăcat în haine scumpe şi, cu mân-căruri dulci hrănindu-te, cu neruşinare te trăgea la lucru necuviincios; tu, însă, părinte sfinte, cu mai multă râvnă te rugai şi posteai. Pentru toate, îţi cântăm acestea:

Bucură-te, ostaş bun al lui Hristos.

Bucură-te, al sfintei Biserici laudă şi bucurie.

Bucură-te, cel ce de har Dumnezeiesc eşti plin.

Bucură-te, căci nu numai cu cuvântul, ci şi cu multe fapte ne înveţi.

Bucură-te, ajutătorule grabnic al celor împovăraţi de felurite nevoi şi is-pite.

Bucură-te, alesule al lui Hristos, făcător de minuni.

Bucură-te, că în fapte de vitejie, trăirea pământească ai săvârşit.

Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit să vezi slava lui Dumnezeu.

Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al cură-ţiei apărător.

 

Condac 6

Se propovăduieşte în toată lumea bărbăţia duhovnicească a faptelor tale, fericite, căci nici un preţ n-ai pus pe această viaţă. Ticăloasa femeie, cu foa-mea a pus la cale să te omoare, azvârlindu-te în temniţă. Alţii, însă, te în-demnau, grăindu-ţi: "Cine nu va râde de nebunia ta; mai bine supune-te acestei femei!" Iar tu, fericite, ai răspuns: "Toată această împărăţie urăsc, pentru Cel de sus", - cântând Domnului: Aliluia.

 

Icos 6

Ai strălucit aici în trup stricăcios cu lumină cerească, grăind cuvintele Evangheliei:  “Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului”.

Aceleaşi şi noi îţi cântăm:

Bucură-te, părinte, cu lumina faptelor tale bune ai prealuminat lumea.

Bucură-te, cel ce focul iubirii pentru Hristos în tine ai purtat.

Bucură-te, ajutor grabnic în nevoi.

Bucură-te, cel ce eşti îngeresc trăitor.

Bucură-te, că nu ţi-ai lipit inima de desfătarea lumească.

Bucură-te, rugătorule pentru cei ce cinstesc sfânta pomenirea ta.

Bucură-te, cuceritorule al odihnei veşnice.

Bucură-te, moştenitor al bunătăţilor nespuse.

Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al cură-ţiei apărător.

 

Condac 7

Având dorire să placi Domnului cu viaţa şi credinţa nestinsă, ai fost îm-brăcat în chipul îngeresc monahicesc de către un ieromonah de la Sfântul Munte Athos; pentru strălucirea sfintelor tale fapte, cu râvnă te mărim şi lui Hristos Domnul Care te-a proslăvit, Îi cântăm: Aliluia.

 

Icos 7

O nouă răutate a arătat femeia cea vicleană când, în nebunia sa, a porun-cit să tete facă famen, tu ca un mort şedeai întins, abia mai având puţină su-flare în tine. Cu frică şi evlavie ne aducem aminte de îndelunga ta răbdare, te fericim, lăudându-te cu acestea:

Bucură-te, că focul dragostei de Dumnezeu în inima ta nestins ai păstrat.

Bucură-te, învăţător preabun al vitejiei şi trezviei.

Bucură-te, călăuzitorule către mântuire al credincioşilor.

Bucură-te, cel ce eşti mai tare ca diamantul în răbdare, căci sângele tău ca o porfiră împodobeşte Biserica.

Bucură-te, că la cuviosul Antonie, să slujeşti Domnului ai venit.

Bucură-te, cel ce cu minunile tale ai preaslăvit Lavra Pecerska.

Bucură-te, că ai supus voia ta voii Tatălui Ceresc.

Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.

 

Condac 8

Străină minune află cei ce aleargă la tine, fericite Moise, căci, cu darul bi-ruinţei asupra patimilor ai fost dăruit. Asemănându-te lui Moise cel dintâi, care cu toiagul minuni a făcut, aşa tu, cu toiagul, patima fratelui ai vindecat. Noi însă, mulţumind pentru toate Domnului, Care cu o asemenea tărie te-a dăruit, cu dragoste cântăm: Aliluia,

 

Icos 8

Plin de toate darurile Dumnezeieşti, petrecând în peşteră zece ani, în tăcere, ai strălucit cu lumină cerească asemenea îngerilor şi ai primit să fii văzător de Dumnezeu, învrednicindu-te de fericirea celor curaţi cu inima, cuvioase părinte Moise. Pentru toate acestea, cu cuviinţă te chemăm:

Bucură-te, căci prin tine Dumnezeu dăruieşte izbăvire din patimi.

Bucură-te, fericite, cel ce eşti plinitor cu inimă curată al poruncilor.

Bucură-te, că vrednic ai fost să vezi lumina Dumnezeiască.

Bucură-te, rugător neîncetat pentru sufletele noastre.

Bucură-te, cel ce deprinderile sfinţilor Părinţi purtători de Dumnezeu ţi-ai însuşit.

Bucură-te, laudă înaltă a cuvioşilor.

Bucură-te, că întru smerenie te-ai desăvârşit.

Bucură-te, că adormirea ta, Sfânta Biserică o proslăveşte.

Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al cură-ţiei apărător.

 

Condac 9

Toată firea îngerească se minunează de înălţimea curăţiei tale, Biserica iarăşi te preamăreşte, căci tăinuitor al harului Dumnezeiesc te-ai arătat şi să vezi faţă către faţă pe Dumnezeu te-ai învrednicit. Iar noi, totdeauna, împre-ună cu tine cântăm: Aliluia.

 

Icos 9

Ritorii cei mult-grăitori nu se pricep să spună despre curăţia ta, fericite, iar noi, de dragoste fiind biruiţi, îndrăznim a-ţi cânta astfel de laude:

Bucură-te, întăritorul neputincioşilor.

Bucură-te, mângâierea celor întristaţi şi îndureraţi.

Bucură-te, al celor buni povăţuitor.

Bucură-te, pentru curăţia feciorească de Dumnezeu încununat.

Bucură-te, iubitor fierbinte al slavei Dumnezeieşti.

Bucură-te, că ai înmulţit talantul dat ţie.

Bucură-te, că din toată inimal pe Hristos Dumnezeu L-ai iubit.

Bucură-te, candelă care luminezi inimile celor care te pomenesc.

Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al cură-ţiei apărător.

 

Condac 10

Dorind să-ţi izbăveşti sufletul, ai nesocotitit trupul tău. În Lavra Pecerska, a sfântului Antonie, sfârşitul călătoriei pământeşti încheind, cu moarte evla-vioasă şi sfântă te-ai săvârşit şi, ca un biruitor, nu cu oamenii, dar cu îngerii cânţi Domnului: Aliluia.

 

Icos 10

Cu răbdarea ca un zid îngrădindu-te, te-ai arătat slujitor credincios lui Hristos Împăratului Ceresc şi pe calea cea strâmtă viaţa ţi-ai petrecut. Şi noi, cu dragoste cinstind pomenirea adormirii tale şi dobândirea sfintelor tale moaşte, te fericim, cântând aşa:

Bucură-te, al nostru reazem biruitor.

Bucură-te, slobozitor al celor ispitiţi, care te cheamă în rugăciuni.

Bucură-te, cel ce în bucuria Domnului ai intrat prin multe suferinţe.

Bucură-te, cel care ţi-ai spălat sufletul cu multe lacrimi.

Bucură-te, căci cuvântul apostolului: “dragostea îndelung rabdă”,  ai împlinit.

Bucură-te, moştenitor cu sfinţii al fericirii raiului.

Bucură-te, care dai ajutor celor de departe şi celor de aproape.

Bucură-te, fericite locuitor al lumii cereşti.

Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al cură-ţiei apărător

 

Condac 11

Cântare de acatist îţi aducem spre laudă şi mărire, cuvioase părinte Moise, săvârşind cu râvnă sfânta pomenirea ta. Tu însă, cu milă primeşte puţina noastră rugăciune, fii nouă apărător, acoperitor şi rugător către Domnul. Iar noi, aducându-ne aminte de bineplăcută vieţuirea ta şi de faptele cele mult-nevoitoare, cântăm Ziditorului Celui Ce te proslăveşte: Aliluia.

 

Icos 11

Asemenea unei făclii dătătoare de lumină sunt cinstitele şi tămăduitoarele tale moaşte. Fiind vădite prin minuni, cucernice părinte Moise, lumină neîn-serată răsărindu-ne nouă, cu acestea, din inimă, cu veselie strigăm ţie:

Bucură-te, pentru că în viaţa veşnică ai intrat prin moartea vremelnică.

Bucură-te, doctor al lui Ioan cel multpătimitor.

Bucură-te, crin crescut pe pământ, pentru grădinile raiului.

Bucură-te, lucrător al viei cereşti.

Bucură-te, măslin cu rod îmbelşugat,  din grădina lui Iisus.

Bucură-te, slava cuvioşilor părinţi de la Pecerska.

Bucură-te, liman lin al celor învăluiţi de patimi.

Bucură-te, cel ce eşti de Dumnezeu preaslăvit în toată lumea.

Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al cură-ţiei apărător.

 

Condac 12

Cu harul dăruit ţie de Dumnezeu, slobozeşti de necurate patimi pe tot omul ce cu dragoste şi credinţă aleargă la sprijinul tău. Iar noi, lui Dumnezeu, Care ni te-a dăruit grabnic şi milostiv tămăduitor, cu mulţumire îi cântăm: Aliluia.

 

Icos 12

Cântând viaţa ta, cea asemenea cu a îngerilor, te fericim, părinte Moise, căci la Domnul, rugător pentru noi fiind, apărător şi povăţuitor pe calea mântuirii, cu umilinţă îţi grăim aşa:

Bucură-te, preabun rugător pentru lume.

Bucură-te, că nu doar monahilor, dar şi mirenilor, calea către cer ai lumi-nat.

Bucură-te, că inimile tuturor cu dragostea le atragi.

Bucură-te, prin mulţime de minuni eşti proslăvit de Dumnezeu.

Bucură-te, călătorule, care la patria cerească ai ajuns.

Bucură-te, răbdător în suferinţe, precum Iov cel din vechime.

Bucură-te, pururea în ispite ajutător.

Bucură-te, al lumii har dumnezeiesc tămăduitor.

Bucură-te, căci de tine se bucură Îngerii şi oamenii Îl slăvesc pe

Dumnezeu.

Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al cură-ţiei apărător.

 

Condac 13

O, preaminunat lucrător şi sfânt făcător de minuni, cuvioase părinte Moise, această puţină cântare de slavă, cu dragoste şi laudă îţi aducem. Cu milă primeşte şi roagă pe Dumnezeu şi Făcătorul a toate să ne dăruiască mântuire sufletească şi sănătate trupească, celor care cântăm cu credinţă Domnului: Aliluia. (de 3 ori)

 

Apoi se zice iarăşi Icosul 1 si Condac 1

 

 

Rugăciune

O, preaminunate şi purtătorule de Dumnezeu, părinte Moise, bineplăcu-tule al lui Hristos şi mare făcător de minuni, la tine, cu smerenie cădem şi ne rugăm: dă-ne să fim părtaşi ai dragostei tale pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, ajută-ne să plinim voia Domnului în simplitatea inimii şi, cu smerenie, poruncile Domnului să săvârşim fără de păcat. Caută cu mi-losârdie spre sufletele credincioşilor  şi ai tăi cinstitori, care aleargă cu credinţă la mila şi ajutorul tău.

Auzi-ne, preabunule plăcut lui Dumnezeu, pe noi, rugătorii tăi şi nu ne lepăda pe noi, cei ce avem nevoie de izbăvire şi care-ţi aducem cântare vred-nică, fericindu-te. Părinte Moise, luminător al curăţiei, care proslăveşti pe Dumnezeu în Sfânta, fără de început Treime, te lăudăm şi slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


(sursa: doxologie)

 

Niciun comentariu: