Pentru
rugaciunile Sfantului Cuvios Ioan Pustnicul, ale Sfantului Cuvios Simeon, ale
Sfantului Proroc Iezechiel si ale Sfintilor Cuviosi Rafail si Partenie de la
Agapia Veche, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, milueste-ne pe noi
pacatosii.
CONDACELE ŞI ICOASELE:
Condacul 1
Cuvioșilor lui
Hristos, care în munții Agapiei s-au nevoit și sfeșnice prealuminoase
călugărilor au strălucit, cununi de laudă aducem în această zi de slăvită
prăznuire, noi, care cu evlavie, îi cinstim zicând: Bucurați-vă Sfinților
Cuvioși Rafail și Partenie!
Dumnezeiască râvnă
pentru viața monahicească purtând în suflet, din tinerețe jugul cel bun al lui
Hristos ai luat și calea părinților celor de demult ai urmat, pentru aceasta
îți aducem laudă, zicând:
Bucură-te, tinerețe neîntinată;
Bucură-te, ocrotit al Arhanghelului Rafail;
Bucură-te, că îngerescul chip ai îmbrăcat;
Bucură-te, că de cele pământești te-ai lepădat;
Bucură-te, că pe poarta cea strâmtă în Împărăție ai intrat;
Bucură-te, că pe cărarea cea dreaptă ai umblat;
Bucură-te, că războiul cel nevăzut l-ai purtat;
Bucură-te, că râvnă pentru cele sfinte ai avut;
Bucură-te, că de începătorul răutății nu te-ai înfricoșat;
Bucură-te, că lupta cea bună ai luptat;
Bucură-te, cel ce cu armele Duhului Sfânt te-ai întrămat;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povățuitor al călugărilor!
Condacul al 2-lea
Despre petrecerea
îngerească a cuvioșilor din Mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail ai auzit și
toate cele deșarte ale lumii lepădând, ucenic starețului Eufrosin te-ai făcut.
Cu postul, cu privegherea și cu lacrimile, patimile trupului le-ai veștejit,
cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Ca un dumnezeiesc
lucrător ți-ai sădit în inima sfaturile pustnicilor, mintea având-o pavăză
împotriva patimilor pierzătoare, și bărbătește luptându-te, în curăție ai
viețuit și cu toată fapta bună te-ai îmbogățit, Cuvioase Partenie. Pentru
aceea, cinstire îți aducem, zicând:
Bucură-te, aspru nevoitor;
Bucură-te, podoaba călugărilor;
Bucură-te, lauda pustinicilor;
Bucură-te, pildă celor iubitori de ascultare;
Bucură-te, dascăl al înfrânării;
Bucură-te, adânc de smerenie;
Bucură-te, rugăciune întraripată;
Bucură-te, apostol al răbdării;
Bucură-te, chip îmbunătățit;
Bucură-te, întărirea postitorilor;
Bucură-te, înger pământesc;
Bucură-te, om ceresc;
Bucură-te, Sfinte Partenie, lauda cuvioșilor!
Condacul al 3-lea
Mult te-ai minunat,
Cuvioase Rafail, de sfintele osteneli ale părinților. Că trupuri purtând, prin
mari nevoințe, celor fără de trupuri s-au asemănat. Iar tu cu osârdie, pilda
viețuirii lor urmând, lauzi pe Hristos, împreună cu ei cântând: Aliluia!
Următor bătrânilor
cuvioși ai fost, căci de la rânduiala strămoșească nu te-ai depărtat și, prin
asprimea vieții sihăstrești, cămară împodobită a lui Hristos te-ai arătat.
Aceasta dorind și noi, cu evlavie te lăudăm zicând:
Bucură-te, următor al părinților pustiei;
Bucură-te, că dragoste curată ai dobândit;
Bucură-te, că nevoința ai învățat;
Bucură-te, dor de neîncetată rugăciune;
Bucură-te, cel ce ți-ai potolit setea din izvorul dreptei credințe;
Bucură-te, cel ce cu înfrânarea te-ai întrarmat;
Bucură-te, cel ce dascălilor pustiei ai urmat;
Bucură-te, ucenic desăvârșit și duhovnic iscusit;
Bucură-te, cel ce cu bunătatea te-ai împodobit;
Bucură-te, împlinitorule al pravilei călugărești;
Bucură-te, chip al sfințeniei;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povățuitor al călugărilor!
Sfinte Cuvioase Partenie,
ai viețuit pe pământ în vremuri de cumplită încercare pentru țară, când de
frica hoardelor păgâne, creștinii din cetăți și sate la sihaștrii din munți
aflau scăpare. Acelora, cu dragoste și milostivire te-ai făcut alinare, iar lui
Dumnezeu împreună cu ei ai cântat: Aliluia!
În adâncul codrilor, pentru iubirea de
Dumnezeu, te-ai sălășluit și împreună cu sihaștrii ai petrecut, dorul de
rugăciune în liniște pururi, în suflet purtând, pentru aceea noi, cei care
suntem în vâltoarea ispitelor, cu evlavie îți cântăm:
Bucură-te, că de lume te-ai îndepărtat;
Bucură-te, că pentru Domnul te-ai însingurat;
Bucură-te, luminător minților întunecate;
Bucură-te, risipitor al gândurilor necurate;
Bucură-te, că pe toți oamenii i-ai iubit;
Bucură-te, liman al celor prigoniți;
Bucură-te, mângâietor al celor întristați;
Bucură-te, grabnic ajutător;
Bucură-te, fierbinte rugător;
Bucură-te, blând povățuitor;
Bucură-te, întărirea celor suferinzi;
Bucură-te, că tuturor te-ai arătat milostiv;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Partenie, lauda cuvioșilor!
Mlădiță aleasă a neamului tău cel iubitor de
liniște, ai râvnit viața cea fericită a pustinicilor care întraripați cu
dumnezeiescul dor, prin rugăciune, milostivirea lui Dumnezeu din ceruri au pogorât
pe pământ. Cu binecuvântarea părinților, din mănăstire în tainițele codrilor
te-ai îndepărtat, împreună cu ei cântând: Aliluia!
Având dreptar
rânduielile de odinioară, te-ai nevoit în privegheri neîncetate și ai biruit
desăvârșit patimile, căci trupul ai supus gândului nepătimaș, urcând treptele
lăuntricului Tabor, pentru care cântăm:
Bucură-te, sfânt pământean;
Bucură-te, l;cuitor al sihăstriei;
Bucură-te, rod minunat al pustiei;
Bucură-te, ostenitor neobosit;
Bucură-te, rugător desăvârșit;
Bucură-te, curăție întrupată;
Bucură-te, cugetare luminată;
Bucură-te, fire înnoită;
Bucură-te, vistierie de har;
Bucură-te, purtător al luminii lui Hristos;
Bucură-te, făclie de lumină nestinsă;
Bucură-te, pregustarea slavei ce va să vină;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povățuitor al călugărilor!
Povățuitor blând și înțelept obștii te-ai
arătat, Cuvioase Partenie, când egumen ai fost pus, dar nu ai aflat odihnă,
dorind neîncetat să fii doar cu Hristos. Pentru aceasta în sihăstriile Muntelui
Scaunele, în liniște, în rugăciune și în mari nevoințe ai petrecut, iar acum nu
ne uita în rugăciunile tale pe noi cei ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Cu totul te-ai desprins de cele pământești,
cugetând la cele veșnice, la Împărăția ce va să vie, în care vor intra cei
curați cu inima. Pentru aceea te lăudăm zicând:
Bucură-te, crin al pustiei;
Bucură-te, pom cu bună roadă;
Bucură-te, dor de veșnicie;
Bucură-te, cugetător la moarte;
Bucură-te, locuitor al patriei cerești;
Bucură-te, jertfă curată adusă Tatălui Ceresc;
Bucură-te, că întru tine s-a odihnit Hristos;
Bucură-te, vas ales al Duhului Sfânt;
Bucură-te, rug aprins în rugăciune;
Bucură-te, cel ce ai strălucit în lumina harului;
Bucură-te, părtaș al slavei dumnezeieşti;
Bucură-te, lumină din Izvorul Luminii;
Bucură-te, Sfinte Partenie, lauda cuvioșilor!
Precum oarecând în
Colose, la rugăciunea Cuviosului Arhip, Sfântul Arhanghel Mihail a izbăvit
biserica de la pieire, astfel și prin rugile voastre către marele Arhistrateg,
lavra lui Agapie, cea mult încercată, nu s-a risipit. Pentru aceasta, împreună
cu cetele cuvioșilor, Îl slăvim pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!
“Fericit stareț” ai
fost numit, căci sihaștrilor și călugărilor făclie luminoasă te-ai arătat. Cu
virtuți alese fiind împodobit, mulțimi de peste Carpați și din Moldova întreagă
veneau, cerând cuvânt de folos și ajutor de la Dumnezeu prin rugăciunile tale,
pentru care te cinstim zicând:
Bucură-te, păstor al turmei lui Hristos;
Bucură-te, al Agapiei apărător;
Bucură-te, rugător pentru neamul românesc;
Bucură-te, purtător al Duhului Sfânt;
Bucură-te, cunună a celor iubitori de nevoință;
Bucură-te, cel ce ne întărești în credință;
Bucură-te, alinare a celor îndurerați;
Bucură-te, împăciuitor al celor învrăjbiți;
Bucură-te, al celor slabi întăritor;
Bucură-te, scăpare a celor în nevoi;
Bucură-te, sfătuitor al credincioșilor;
Bucură-te, viețuire minunată;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povățuitor al călugărilor!
Pururi în minte ai
avut cuvântul Domnului: “Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru Cel ceresc
desăvârșit este”. Mâinile la rugăciune ridicând, cu lacrimi curate Celui Prea
Înalt ai cerut putere a împlini dumnezeiasca poruncă. Pentru aceea ne înveți să
cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Prin răbdare în
ispite, dragoste statornică, nezdrobită nădejde și credință tare, duhurile
înșelăciunii le-ai surpat și vas curat, sfințit lui Hristos fiind, te-ai
învrednicit să spui ca și Pavel: “De acum nu mai trăiesc eu, ci hristos
trăiește în mine”. Pentru aceasta, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi ce-ți
cântăm:
Bucură-te, iubitor al Scripturii;
Bucură-te, cinstitor al dascălilor rugăciunii;
Bucură-te, că pe Hristos ai dorit;
Bucură-te, că în virtuți te-ai împodobit;
Bucură-te, că toată pofta ai călcat;
Bucură-te, că grija lumească ai lepădat;
Bucură-te, că în sfințenie te-ai îmbrăcat;
Bucură-te, că împărăția lui Dumnezeu ai câștigat;
Bucură-te, că în tine patimile le-ai răstignit;
Bucură-te, că în tine Hristos a strălucit;
Bucură-te, lumina razei Duhului Sfânt;
Bucură-te, mireasmă de taină a pustiei;
Bucură-te, Sfinte Partenie, lauda cuvioșilor!
Dumnezeu Cel minunat
întru sfinții Săi, stâlp de foc a arătat din cer deasupra muntelui ce poartă în
sânul său moaștele cuvioșilor. Pentru aceasta noi cei neputincioși sufletește,
cerem, cu lacrimi de umilință, sfinților nevoitori să ne fie mijlocitori către
Domnul, Căruia îi cântăm: Aliluia!
Cine ar putea spune
minunile și ostenelile tale, Cuvioase Părinte Rafail, care, împreună cu
Partenie cel minunat, ai întregit ceata cuvioșilor care s-au ostenit în muntele
cel binecuvântat. Cu buze nevrednice, îndrăznim a te lăuda zicând
Bucură-te,
cinstitor al dascălilor rugăciunii;
Bucură-te,
că pe Hristos ai dorit;
Bucură-te, că în virtuți te-ai împodobit;
Bucură-te, că toată pofta ai călcat;
Bucură-te, că grija lumească ai lepădat;
Bucură-te, că în sfințenie te-ai îmbrăcat;
Bucură-te, că împărăția lui Dumnezeu ai câștigat;
Bucură-te, că în tine patimile le-ai răstignit;
Bucură-te, că în tine Hristos a strălucit;
Bucură-te, lumina razei Duhului Sfânt;
Bucură-te, mireasmă de taină a pustiei;
Bucură-te, Sfinte Partenie, lauda cuvioșilor!
Dumnezeu Cel minunat întru sfinții Săi, stâlp de foc a arătat
din cer deasupra muntelui ce poartă în sânul său moaștele cuvioșilor. Pentru
aceasta noi cei neputincioși sufletește, cerem, cu lacrimi de umilință,
sfinților nevoitori să ne fie mijlocitori către Domnul, Căruia îi cântăm: Aliluia!
Cine ar putea spune minunile și ostenelile tale, Cuvioase
Părinte Rafail, care, împreună cu Partenie cel minunat, ai întregit ceata
cuvioșilor care s-au ostenit în muntele cel binecuvântat. Cu buze nevrednice,
îndrăznim a te lăuda zicând:
Bucură-te,
ocrotitor al Mănăstirii Agapia;
Bucură-te, tainic păzitor al mănăstirilor, satelor și orașelor;
Bucură-te, slijitor al luminii;
Bucură-te, că ai văzut slava Treimii;
Bucură-te, purtător de Dumnezeu;
Bucură-te, învățător al iubirii;
Bucură-te, dascăl al rugăciunii;
Bucură-te, mijlocitor al tuturor;
Bucură-te, străjer neadormit;
Bucură-te, cunoscător al tainelor negrăite;
Bucură-te, luminată cuvioșie;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povățuitor al călugărilor!
Sfinților, care, încă din lumea acesta, din dulceața raiului ați
gustat, calea vieții pământești ne-o luminați nouă celor rătăciți în pustiul
păcatului, spre a ne înălța în locașurile cerești. De aceea, rugați-vă pentru
noi cei ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Umbrit fiind de dumnezeiasca înțelepciune, ai lăsat cele
stricăcioase și Dumnezeului celui veșnic ai slujit, dobândind pe cele
nestricăcioase. Pentru aceasta acum stai aproape de tronul slavei veșnice. De
aceea, nu ne uita nici pe noi cei ce te lăudăm, zicând:
Bucură-te,
rob credincios care voia Tatălui ai împlinit;
Bucură-te, că viața în evlavie ți-ai săvârșit;
Bucură-te, că în slava cerească acum locuiești;
Bucură-te, că te desfătezi întru fericirea cea negrăită;
Bucură-te, că împreună cu sfinții în ceruri petreci;
Bucură-te, că de frumusețile raiului te îndulcești;
Bucură-te, că îndrăznire la Dumnezeu ai dobândit;
Bucură-te, povățuitor spre patria cerească;
Bucură-te, că în lumina cea neapusă strălucești;
Bucură-te, că ne luminezi cu înțelepciunea ta;
Bucură-te, făclie mult luminoasă celor dintru întuneric;
Bucură-te, că din viforul ispitelor ne izbăvești;
Bucură-te, Sfinte Partenie, lauda cuvioșilor!
Negrăită mireasmă a sfintelor voastre nevoințe arătată s-a făcut
lumii. Voi, în sihăstrie sălășluindu-vă, patimile trupului ați topit și în
lumina lină a sfintei slave ați intrat. Acesteia, învredniciți-ne prin
rugăciunile voastre, si pe noi cei ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Treimea Cea de o ființă și nedespărțită pe sfinții Săi îi
încununează cu slavă încă de pe pământ. Pentru aceea, și nevoințele tale
sihăstrești au fost arătate Sfântului Mitropolit Dosoftei, cel care, luminat de
Duhul Sfânt, a sărutat sfintele tale moaște. Învrednicește-ne și pe noi de
această duhovnicească bucurie, cei care te lăudăm, zicând:
Bucură-te,
că, în liniștea inimii, pe Dumnezeu ai lăudat;
Bucură-te, că Treimii Sfinte te-ai închinat;
Bucură-te, că lui Dumnezeu Tatăl te-ai dăruit;
Bucură-te, că pe Hristos L-ai slavoslovit;
Bucură-te, că în lumina Sfântului duh te-ai sălășluit;
Bucură-te, cel ce credința cu osteneli ai pecetluit-o;
Bucură-te, că îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că faptele tale bune le-ai tăinuit;
Bucură-te, că virtuțile tale întru smerenie le-ai ascuns;
Bucură-te, făclie ce luminezi noaptea necredinței;
Bucură-te, luminarea celor nepricepuți;
Bucură-te, că prin rugăciune îi ridici pe cei căzuți;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povățuitor al călugărilor!
Nevrednici suntem de voi sfinților, Fericite Rafail și
Preaminunate Partenie. De aceea, trupurile voastre pline de slavă dumnezeiască,
neprețuită comoară, odihnesc în pământ tăinuite, dar, cu evlavie și cu
umilință, noi nu încetăm a vă aduce laudă de mulțumire, cânând lui Dumnezeu:
Aliluia!
Pomenirea te cea strălucitoare ne veselește astăzi, că mare
folositor și mijlocitor în nevoi te-au dobândit cetele călugărilor, preoților
și credincioșilor, și cinstit ai fost de evlavioșii ierarhi, care și sfintele
tale moaște le-au sărutat. Învrednicește-ne de aceasta și pe noi care te
lăudăm, zicând:
Bucură-te,
cel ce patimile ai biruit;
Bucură-te, că lui Dumnezeu te-ai dăruit;
Bucură-te, căci pentru Hristos multe încercări ai răbdat;
Bucură-te, că îngerește ai viețuit;
Bucură-te, împreună locuitor cu îngerii;
Bucură-te, că Hristos cu slavă te-a încununat;
Bucură-te, că prin ostenelile tale Dumnezeu S-a slăvit;
Bucură-te, cel ce strălucești ca luminătorii pe cer;
Bucură-te, lauda călugărilor;
Bucură-te, făclie a sihaștrilor;
Bucură-te, cel cinstit de Mitropolitul Dosoftei;
Bucură-te, ocrotitor al Agapiei și al celorlalte mănăstiri moldave;
Bucură-te, rugător pentru tot neamul românesc;
Bucură-te, Sfinte Partenie, lauda cuvioșilor!
O, Preafericiților Părinți Rafail și Partenie, care în munții
Moldovei cu sfinte nevoințe ați strălucit și cetei sfinților români v-ați
adăugat, primiți această smerită laudă de la noi nevrednicii, care vă chemăm în
ajutor, rugându-vă ca prin mijlocirile voastre, să ne ocrotiți pe noi și neamul
nostru, întărindu-ne în credință și evlavie, ca prin pocăință să facem fapte
vrednice de mântuire și neîncetat să cântăm cu dragoste lui Dumnezeu: Aliluia!
(acest condac se zice de trei ori)
(sursa: doxologia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu